Histerectomia în 1813 — îndepărtarea uterului

Drumul către histerectomiile de rutină reușite a fost plin de dificultăți și suferință, mai ales în vremurile în care nu existau anestezie și antibiotice. Histerectomia este îndepărtarea chirurgicală parțială sau totală a uterului, organul muscular în care se dezvoltă fătul înainte de a trece, la naștere, prin colul uterin (capătul inferior al uterului) și vagin. Pe scurt, este îndepărtarea chirurgicală a uterului.

În prezent, histerectomia este cea mai frecventă intervenție chirurgicală ginecologică și poate fi folosită pentru tratarea unor boli precum cancerul uterin și endometrioza severă, adică dezvoltarea stratului endometrial care căptușește uterul într-o altă regiune, în afara acestuia.

Cuvântul histerectomie rezultă din combinarea a două cuvinte grecești: „hystera” (uter) și „ektome” (îndepărtare). El desemnează procedura de îndepărtare chirurgicală a uterului.

Histerectomia a fost practicată încă din perioade foarte vechi ale istoriei medicinei. Se consideră că primele histerectomii consemnate au fost efectuate în India în secolul al 2-lea î.Hr. De-a lungul istoriei, metodele și tehnicile de histerectomie au evoluat odată cu progresele medicale precum anestezia și controlul infecțiilor.

Isteria este un diagnostic psihologic vechi, asociat istoric cu manifestări emoționale și fizice considerate specifice femeilor. Descrisă pentru prima dată de Hippokrat în Grecia Antică, isteria era considerată atunci o afecțiune în care uterul femeii se deplasa prin corp și provoca diferite probleme de sănătate.

Termenul isterie a fost folosit pe scară largă în secolul al 19-lea și la începutul secolului al 20-lea pentru a explica manifestările nevrotice și isterice la femei. În acea perioadă se practicau intervenții chirurgicale precum histerectomia pentru simptome considerate legate de isterie. Nu există însă nicio dovadă a eficacității acestor intervenții, iar ele sunt inacceptabile din perspectiva cunoștințelor medicale moderne.

La mijlocul secolului al 20-lea, diagnosticul de isterie și utilizarea termenului au fost în mare parte abandonate în psihiatrie și psihologie. Termenul a fost înlocuit de definiții și afecțiuni psihiatrice mai specifice și mai clare.

• În evoluția histerectomiei moderne, un eveniment remarcabil a fost operația efectuată de medicul american Ephraim McDowell în 1809, în propria locuință, asupra lui Jane Todd Crawford. Crawford, care parcursese călare 97 km pentru a fi operată, avea o tumoră ovariană mare ce îi îngreuna respirația. Fără anestezie, operația a fost realizată cu succes pe masa din bucătărie, fiind îndepărtată o tumoră de 10,2 kilograme.
• 1813: chirurgul german Konrad Langenbeck a devenit unul dintre primii chirurgi care au efectuat pe cale vaginală una dintre histerectomiile planificate cu atenție, dar colegii săi nu credeau că uterul fusese într-adevăr îndepărtat. Când pacienta a murit după 26 de ani, autopsia a demonstrat că operația fusese efectiv realizată.
• 1853: chirurgul american Walter Burnham a efectuat prima histerectomie abdominală în urma căreia pacienta a supraviețuit. Burnham începuse ceea ce credea că va fi îndepărtarea unui ovar pentru un chist ovarian. Când a făcut incizia și pacienta a început să vomite, a observat că „tumora” ieșită prin incizie nu era ovariană, ci un uter mărit cu fibroame (tumori necanceroase care cresc în uter), și nu a avut altă opțiune decât să îl îndepărteze.

Abordările actuale ale histerectomiei includ:

1. Îndepărtarea prin incizie abdominală: uterul este extras printr-o incizie realizată în regiunea abdominală.
2. Îndepărtarea pe cale vaginală, cu sau fără asistență laparoscopică: uterul este extras prin vagin. Se poate folosi și asistență laparoscopică.
3. Histerectomia laparoscopică totală: în această procedură, uterul este îndepărtat prin mici orificii realizate în peretele abdominal. Chirurgia laparoscopică oferă în general o recuperare mai rapidă și un risc mai mic de complicații, fiind de aceea frecvent preferată astăzi.

Evoluția histerectomiei ne ajută să înțelegem pe deplin progresele medicinei moderne și rolul femeilor în îngrijirea sănătății. La fiecare pas, chirurgii și pacientele și-au asumat riscuri și au împins limitele tehnologiei și cunoștințelor existente pentru rezultate mai bune și o calitate a vieții mai ridicată. În viitor, noile tehnologii și descoperirile științifice vor putea face aceste intervenții și mai sigure și eficiente, cu un impact mai mare asupra sănătății femeilor.

Descrierea imaginii articolului: Uterul este un organ muscular în care se dezvoltă fătul. În regiunea colorată în portocaliu din figură se văd uterul, ovarele, trompele uterine și vaginul.

Personalități istorice menționate în articol: Ephraim McDowell (1771–1830), Konrad Johann Martin Langenbeck (1776–1851), Walter Burnham (1808–1883)

• Subiectul anterior: Studentele la medicină în 1812 — talente ignorate
• Subiectul următor: Stetoscopul în 1816 — ascultarea sunetelor corpului