Hospice 1967 – Ești important pentru că ești tu!

Îngrijirea hospice desemnează atât o filozofie, cât și o abordare a îngrijirii bolnavilor terminali. Urmărește în general reducerea suferinței persoanelor aflate pe patul de moarte și abordarea nevoilor psihologice și spirituale. Poate fi oferită în spitale, centre rezidențiale sau la domiciliu. 

În secolul 14, cavalerii Ordinului Sfântului Ioan, un ordin militar creștin, au deschis pe insula grecească Rodos un așezământ asemănător unui hospice, pentru îngrijirea bolnavilor și a celor cu boli terminale. În 1842, Jeanne Garnier, mamă îndoliată și văduvă, a contribuit la înființarea hospice-ului L'Association des Dames du Calvaire în Lyon, Franța.

Una dintre cele mai importante fondatoare ale mișcării hospice moderne a fost asistenta, medicul și scriitoarea britanică Cicely Saunders, care își descria misiunea astfel: „Nu trebuie să tratăm pentru a vindeca.” În 1967, a deschis St Christopher's Hospice în sudul Londrei.

În timp ce Saunders promova îngrijirea hospice în Statele Unite și Anglia și ideea că moartea nu trebuie să fie o experiență dureroasă și sumbră, psihiatrul de origine elvețiană Elisabeth Kübler-Ross cerceta reacțiile spitalelor și societății la bolile terminale. În 1972, a declarat în fața Comisiei Speciale pentru Îmbătrânire a Senatului SUA: 

„Trăim într-o societate foarte aparte, care neagă moartea. Îi izolăm atât pe cei muribunzi, cât și pe vârstnici, iar acest lucru servește unui scop. Ei ne amintesc de propria mortalitate. Nu ar trebui să instituționalizăm oamenii. Putem oferi familiilor mai mult ajutor pentru îngrijirea la domiciliu și asistentele care fac vizite, precum și sprijin spiritual, emoțional și material familiilor și pacienților, pentru a facilita îngrijirea la sfârșitul vieții acasă.”

Saunders a murit la 87 de ani în hospice-ul londonez pe care îl fondase. Înainte de a închide ochii pentru totdeauna, a scris: 

 „Ești important pentru că ești tu. Ești important până în ultima clipă a vieții și vom face tot ce putem nu doar pentru a te ajuta să mori în pace, ci și pentru a trăi până mori.”

Personalități istorice menționate în articol: Jeanne Garnier (1811–1853), Cicely Mary Saunders (1918–2005), Elisabeth Kübler-Ross (1926–2004)  

• Subiectul anterior: Transplantul cardiac 1967 – A trăi din nou
• Subiectul următor: Revers transcriptaza și SIDA 1970 – O revoluție în biologie