Împărțirea creierului în regiuni în 1861 – Lumea ascunsă a fiecărei arii

Hipocrate, cunoscut drept părintele medicinei grecești antice, recunoscuse că gândurile și emoțiile noastre își au baza fizică în creier. Un alt medic grec important, Galen, afirma: „Locul din care provin nervii este și centrul sufletului”. Totuși, cercetările avansate despre specializarea diferitelor regiuni cerebrale pentru anumite funcții nu au fost realizate înainte de anii 1800. Până atunci nu se înregistraseră progrese majore în acest domeniu.

În 1796, neuroanatomistul german Franz Joseph Gall a propus teoria potrivit căreia diferitele capacități mintale, precum limbajul și muzica, ar trebui considerate funcții ale unor suborgane specifice. Creierul era conceput ca un mozaic de suborgane specializate. Totuși, a susținut greșit ideea că dimensiunea și eficiența lor relative puteau fi deduse din mărimea regiunilor și proeminențelor craniului (frenologie) .

În 1861, medicul francez Pierre Broca a descoperit o anumită regiune cerebrală folosită pentru vorbire. Constatările sale se bazau pe examinarea a doi pacienți care își pierduseră capacitatea de a vorbi după lezarea unei anumite regiuni din partea anterioară a emisferei stângi. Astăzi, aceasta este numită „aria Broca”. Interesant este că, atunci când aria este distrusă treptat, de exemplu de o tumoră cerebrală, vorbirea poate fi păstrată în mare măsură. Aceasta indică posibilitatea transferării funcției către alte regiuni și susține conceptul de plasticitate cerebrală, capacitatea creierului de a se adapta structural și funcțional la nevoi și condiții în schimbare.

Dovezi importante suplimentare pentru specializarea funcțională a regiunilor cerebrale au fost prezentate în anii 1870 de cercetătorii germani Gustav Fritsch și Eduard Hitzig. În experimente pe câini, au arătat că stimularea electrică a regiunilor cerebrale putea provoca mișcări localizate ale corpului. 

În anii 1940, cercetătorii canadieni Wilder Penfield și Herbert Jasper au extins aceste studii. Au arătat că stimularea electrică a cortexului motor, regiunea care controlează mișcările, putea provoca contracții în partea opusă a corpului. Au realizat și hărți funcționale detaliate ale ariilor motorii și senzoriale, responsabile de senzație și percepție. Lucrările lor au întărit ideea că anumite regiuni ale creierului au funcții specifice.

Descrierea imaginii articolului: 

Emisferele cerebrale: 

• Albastru: Lobul parietal, implicat în integrarea informațiilor senzoriale, utilizarea obiectelor și percepția spațială 
• Roz: Lobul occipital, care prelucrează informațiile vizuale
• Verde: Lobul temporal, implicat în percepția sunetelor și mirosurilor și în procesarea unor stimuli precum spațiul și fețele 
• Roșu: Lobul frontal, care permite gândirea conștientă și a cărui lezare poate modifica dispoziția persoanei 
• Violet: Lobul cerebelos (cerebelul), situat inferior, care ajută la menținerea echilibrului prin corelarea cu mișcarea a tuturor informațiilor senzoriale

Personalități istorice menționate în articol: Hippocrates of Cos (460 B.C.– 377 B.C.), Galen of Pergamon (129 – 199), Franz Joseph Gall (1758–1828), Pierre Paul Broca (1824 – 1880), Gustav Theodor Fritsch (1838 – 1927), Eduard Hitzig (1839– 1907), Wilder Graves Penfield (1891 –1976), Herbert Henri Jasper (1906–1999)

• Subiectul anterior: Gray's Anatomy în 1858 – Cartea medicală a secolelor
• Subiectul următor: Teoria germenilor în 1862 – Creaturi invizibile