Noutăți în cancerul de prostată, renal și vezical – ASCO GU 2024

Simpozionul ASCO GU, organizat de Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO), este una dintre cele mai importante reuniuni dedicate cancerelor genito-urinare (GU) , inclusiv cele de prostată, vezică, rinichi și testicul, la care sunt prezentate cele mai recente evoluții din domeniu. Are loc de obicei în ianuarie sau februarie și reunește oncologi, cercetători, medici și profesioniști din sănătate din întreaga lume.

Vă prezentăm câteva rezultate importante ale cercetărilor prezentate la Simpozionul ASCO GU 2024. Cele mai remarcabile studii au fost:

• Studiul BRCAAway: Compară două abordări terapeutice la pacienți cu cancer de prostată metastatic rezistent la castrare (mCRPC). Pe de o parte, examinează administrarea succesivă a tratamentelor, de exemplu trecerea la alt medicament după utilizarea primului. Pe de altă parte, evaluează utilizarea concomitentă a mai multor medicamente încă de la prima etapă de tratament, adică terapia combinată.
• Studiile CheckMate-9ER și CheckMate-214: Cercetează eficacitatea diferitelor tratamente la pacienți cu carcinom renal cu celule clare (ccRCC). Noile asocieri terapeutice și efectele acestora sunt analizate prin rezultate actualizate.
• Studiul retrospectiv mUC: Examinează pacienți cu cancer urotelial metastatic (mUC) care prezintă mutații FGFR2 și FGFR3 . Acest studiu retrospectiv, bazat pe date din practica reală, evaluează rezultatele și eficacitatea tratamentelor la pacienții cu aceste modificări genetice specifice.

Prin examinarea detaliată a noilor abordări și a rezultatelor tratamentelor în cancerul avansat de prostată și renal, aceste studii contribuie semnificativ la cunoștințele din domeniu.

Importanța testării HDR în cancerul de prostată crește

BRCAAway abordează întrebări importante despre administrarea succesivă a tratamentelor și asocierile inițiale în mCRPC. Acest studiu de fază 2 a inclus pacienți cu mCRPC, fără tratament anterior cu inhibitori PARP, ARPI sau chimioterapie pentru mCRPC, care prezentau mutații ale reparării prin recombinare omoloagă . Pacienții au fost repartizați aleatoriu la abirateron în monoterapie, 1000 miligrame o dată pe zi, olaparib în monoterapie, 300 miligrame de două ori pe zi, sau asocierea abirateron-olaparib. Obiectivele principale au evaluat răspunsul la tratament prin criteriile RECIST 1.1, care urmăresc modificările dimensiunii tumorilor, criteriile Prostate Cancer Working Group 3 specifice cancerului de prostată, observațiile clinice generale ale medicilor și supraviețuirea pacienților. Cele patru metode au fost folosite împreună pentru o evaluare cuprinzătoare a eficacității.

Obiectivele secundare au inclus ratele răspunsului bolii măsurabile, răspunsul PSA și toxicitatea. Studiul a fost relativ mic: 21 de pacienți în brațul combinat, 19 în cel cu abirateron și 21 în cel cu olaparib. 26% primiseră docetaxel pentru boala sensibilă la hormoni și doar 3% fuseseră expuși anterior unui ARPI, darolutamidă sau enzalutamidă, ori în contextul CRPC nemetastatic.

Rezultatele sunt foarte interesante. Supraviețuirea fără progresie mediană în brațul combinat a fost de 39 de luni , față de 8,4 luni cu abirateron și 14 luni cu olaparib. Important, în brațele de monoterapie a fost permisă trecerea la celălalt tratament. Dintre cei 19 pacienți cu abirateron, 8 au trecut la olaparib, iar dintre cei 21 cu olaparib, 8 au trecut la abirateron. După randomizare, în ambele grupuri mediana supraviețuirii fără progresie (PFS) a fost de 16 luni, comparativ cu 39 de luni la pacienții care au început tratamentul cu asocierea abirateron-olaparib.

Rezultatele sunt și mai importante dacă ținem seama că, în practica reală, doar jumătate dintre pacienții cu mCRPC primesc tratament de linia a doua. Intensificarea prin asocierea unui ARPI cu un inhibitor PARP în prima linie de mCRPC pare să ofere o eficacitate superioară administrării succesive a acestor agenți.

Care este abordarea optimă pentru biopsie: transperineală sau transrectală?

Studiile care compară biopsia transperineală cu cea transrectală atrag atenția în cancerul de prostată. Comunicarea 261 este intitulată „Studiu randomizat al biopsiei prostatice transperineale față de cea transrectală: prevenirea complicațiilor infecțioase”. Studiul randomizat multicentric a comparat abordările la pacienți cu suspiciune de cancer de prostată. Nu au fost raportate infecții prin abordarea transperineală, față de 4 prin cea transrectală (valoarea p 0,059). Celelalte complicații au avut rate mici și similare, iar detectarea cancerelor semnificative clinic a fost asemănătoare. Concluzia a fost că abordarea transperineală poate reduce riscul de infecție .

O altă comunicare, 273, intitulată „Diferențe în detectarea cancerului de prostată cu risc ridicat între abordările transrectală și transperineală”, a arătat că biopsia transperineală bazată pe fuziune IRM detectează într-o proporție mai mare cancerul de prostată cu risc ridicat și alți factori de risc, precum invazia perineurală și limfovasculară sau tiparul cribriform, față de abordarea transrectală. Rezultatele arată importanța crescândă a abordării transperineale și posibilele sale avantaje față de metodele tradiționale.

Noi abordări terapeutice în cancerul renal

În cancerul renal se remarcă LITESPARK-005, CheckMate 9ER și CheckMate 214. Comunicarea 361 din LITESPARK-005 prezintă rezultatele raportate de pacienți pentru belzutifan. Acest studiu de fază 3 a examinat belzutifan la pacienți cu carcinom renal cu celule clare avansat sau metastatic, cu progresie după inhibitori ai punctelor de control imunitar și tratamente antiangiogenice. La o urmărire mediană de 25,7 luni, durata mediană a tratamentului a fost de 7,6 luni cu belzutifan și doar 3,9 luni cu everolimus. La data-limită a celei de-a doua analize intermediare, 22,6% continuau belzutifan, față de numai 5% cu everolimus. Chestionarele și scalele standard de calitate a vieții au arătat un timp semnificativ mai lung până la deteriorarea diferitelor scoruri în brațul belzutifan. Pacienții cu everolimus au avut și scoruri mai nefavorabile ale funcționării fizice.

Rezultatele urmăririi mai îndelungate din CheckMate 9ER și CheckMate 214 sunt, de asemenea, interesante. Rezumatul 362 al CheckMate 9ER arată că nivolumab plus cabozantinib îmbunătățește semnificativ PFS și supraviețuirea globală față de sunitinib. La o urmărire mediană de 55 de luni, asocierea a redus riscul de progresie sau deces cu 42% și riscul de deces cu 23% față de sunitinib. Rezultatele susțin folosirea asocierii în prima linie la pacienții cu carcinom renal avansat sau metastatic.

Utilizarea enfortumab vedotin și erdafitinib

În tratamentul cancerului vezical se remarcă două comunicări interesante din baza de date UNITE. Comunicarea 537 este intitulată „Rezultatele pacienților cu carcinom uretral avansat tratați cu enfortumab vedotin după avelumab în studiul UNITE”. Rezumatul prezintă rezultatele a 49 de pacienți tratați în linia a treia cu enfortumab vedotin, după rezistență la tratamentul pe bază de platină și întreținerea cu avelumab. La o urmărire mediană de 8,5 luni, supraviețuirea fără progresie mediană a fost de 7 luni și supraviețuirea globală mediană de 13,3 luni, iar rata răspunsului obiectiv a fost de 54%. Studiul arată că enfortumab vedotin este un regim eficient de salvare pentru pacienții cu progresie sub liniile anterioare.

O altă comunicare, 616, intitulată „Administrarea succesivă a erdafitinib și enfortumab vedotin la pacienți cu cancer urotelial metastatic”, abordează utilizarea erdafitinib și enfortumab vedotin. Erdafitinib este un inhibitor al kinazei receptorului factorului de creștere fibroblastică, aprobat pentru pacienții cu carcinom urotelial local avansat sau metastatic și modificări FGFR3, după progresie sub o linie de tratament sistemic. Studiul retrospectiv raportează rezultatele la pacienți cu carcinom urotelial metastatic și modificări FGFR2 sau FGFR3 care au primit erdafitinib după enfortumab vedotin, înaintea acestuia sau numai enfortumab vedotin. Cei care au primit ambii agenți au avut o supraviețuire globală mai lungă, indiferent de ordine, decât cei cu enfortumab vedotin singur (raport de hazard 0,52). Rata răspunsului obiectiv la enfortumab vedotin a fost de 49% în monoterapie, iar la administrarea succesivă a fost de 32% după erdafitinib și de 67% înaintea acestuia.

Deși provin din practica reală, rezultatele subliniază necesitatea unor studii mai mari și prospective, în special privind enfortumab vedotin după erdafitinib și situațiile în care este folosit în prima linie. Studiile arată progrese importante în tratamentul cancerului vezical și opțiuni terapeutice promițătoare pentru pacienți.