Oncogenele 1976 – Înțelegerea transformării canceroase

Procesul diviziunii celulare se bazează pe o succesiune precisă de evenimente, care presupune prelucrarea corectă a informațiilor din genele noastre. Când acest proces este perturbat, pot apărea creșterea celulară dezordonată sau cancerul . Există două mecanisme generale care facilitează trecerea celulei spre o stare canceroasă. Primul implică protooncogenele, a căror activitate normală susține multiplicarea sănătoasă a celulelor. Protooncogena, într-o formă modificată ce poate rezulta dintr-o mutație a secvenței genetice, devine o oncogenă  care favorizează creșterea celulară excesivă. Mutațiile pot fi declanșate de radiații, substanțe chimice sau prin alte mecanisme.

Pe de altă parte, genele supresoare tumorale (GST) împiedică evenimentele care duc la o stare canceroasă. De exemplu, unii produși benefici ai GST pot determina celulele anormale să intre în apoptoză  (un proces normal și benefic de moarte celulară). Prin analogie cu o mașină, oncogenele sunt pedale de accelerație apăsate până la podea, iar GST sunt frânele. Dacă pedala sau frânele se defectează, mașina poate scăpa complet de sub control.

În 1976, biologii americani J. Michael Bishop și Harold E. Varmus au arătat că oncogenele sunt protooncogene defecte prezente în numeroase organisme, inclusiv la om. Bishop a comparat protooncogenele cu materialul asupra căruia pot acționa agenții cancerigeni, cu „claviaturi la care pot cânta diverși agenți cancerigeni”.

Genele care provoacă cancer au fost descoperite inițial în virusuri și s-a demonstrat că sunt copii ale unor gene celulare normale. Pe scurt, oncogenele virale  erau protooncogene integrate în virusuri într-o formă ușor modificată. Când un virus invadează o celulă gazdă și se adaugă genele oncogene virale, acestea pot crește periculos activitatea protooncogenelor existente. Cancerele provocate de aceste oncovirusuri pot fi uneori prevenite prin vaccinuri  împotriva virusului, iar unele proteine oncogene din celulele canceroase pot fi țintite de anticorpi monoclonali. În plus, expresia oncogenelor poate fi uneori suprimată de mici molecule de RNA numite microRNA . Pe de altă parte, mutațiile acestor microRNA (oncomir) pot activa oncogenele.

Descrierea imaginii articolului: Modelul molecular al proteinei supresoare tumorale p53 legate de un fir de DNA. Mutațiile care inactivează această proteină, care funcționează în mod normal ca „gardian al genomului”, pot provoca cancere. În timp ce oncogenele sunt pedala de accelerație, p53 este frâna.

Personalități istorice menționate în articol: John Michael Bishop (n. 1936), Harold Elliot Varmus (n. 1939)

• Subiectul anterior: Experiențele din apropierea morții 1975 – Ce se întâmplă în pragul morții?
• Subiectul următor: Implanturile cohleare 1977 – Urechea bionică