Răceala în 1914 – Gripele sezoniere

Răceala este o infecție virală a căilor respiratorii superioare. Peste 100 de virusuri diferite, în special rinovirusurile și coronavirusurile, pot provoca răceală. Deși nu există un tratament practic și eficient, se folosesc numeroase medicamente pentru a reduce simptome precum secrețiile nazale, nasul înfundat și durerea în gât.

Încă din Antichitate a existat o serie surprinzătoare de „tratamente” pentru răceală;

• Italianul Pliny the Elder a prescris urină de jaguar și excremente de iepure împotriva tusei. 
• Medicul sirian Ibn al-Quff a recomandat aplicarea unui fier fierbinte pe cap și așteptarea până când craniul devenea vizibil. 
• Medicul elvețian Samuel Tissot trata răcelile severe prin provocarea sângerării prin incizii.

În 1914, bacteriologul german Walther Kruse a demonstrat că virusurile provoacă răceala și pot fi transmise persoanelor sănătoase prin secreții nazale fără bacterii. În mod obișnuit, răceala se poate transmite prin picături din aer după strănut. După izolarea rinovirusului în 1956, medicii l-au recunoscut drept o cauză foarte frecventă a răcelii. 

Dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului răcelii este dificilă, deoarece virusurile suferă frecvent mutații și mici modificări când trec de la o persoană la alta. După ce rinovirusurile infectează mucoasa cavității nazale, macrofagele (un tip de globule albe) apără organismul și declanșează producerea moleculelor de citokine inflamatorii, stimulând astfel producția de mucus. În plus, bradikininele organismului (proteine mici), provoacă durere în gât și iritație nazală.

Gripa, o boală asemănătoare, se transmite prin virusul gripal. Tinde să aibă o evoluție mai severă (este mai probabil să provoace febră și să afecteze căile respiratorii inferioare). SARS (sindromul respirator acut sever), este o boală respiratorie foarte periculoasă provocată de coronavirusul SARS.

Personalități istorice menționate în articol: Gaius Plinius Secundus (cunoscut ca Pliny the Elder; 23–79), Ibn al- Quff (1233–1286), Samuel Auguste Tissot (1728–1797), Walther Kruse (1864–1943)

• Subiectul anterior: Raportul Flexner în 1910 – O revoluție în educația medicală
• Subiectul următor: Pasta de dinți cu fluor în 1914 – Dinți mai sănătoși