Terapia cu ficat 1926 – Înțelegerea anemiei și B12

Anemia înseamnă un număr de globule roșii mai mic decât normalul. Un tip al ei, anemia pernicioasă, este o boală autoimună în care sunt distruse celulele parietale gastrice și factorul intrinsec (pentru absorbția vitaminei B12 este necesară această glicoproteină). 

În anii 1920, aproximativ 6000 de americani mureau anual de anemie pernicioasă (PA). Simptomele includeau schimbări de personalitate și mișcări neîndemânatice, iar boala ducea adesea la deces. 

Anemiile apar în multe forme, dar implică de obicei reducerea numărului de globule roșii și a cantității de hemoglobină pe care o conțin. Hemoglobina este o moleculă cu fier, care poate transporta oxigen pentru utilizarea în țesuturi.

În 1925, medicul american George Whipple a arătat rolul esențial al fierului în anemia câinilor, prin studii în care le evacua sângele. Când le administra ficat câinilor anemici, simptomele se ameliorau; a observat astfel importanța fierului din ficat pentru recuperare. 

În 1926, medicii americani George Minot și William Murphy au arătat că simptomele pacienților cu PA se ameliorau după consumul unor cantități mari de ficat crud, iar „terapia cu ficat” a început să fie prescrisă frecvent. Unii pacienți erau atât de slăbiți de PA, încât trebuiau hrăniți cu ficat crud lichefiat prin sonde gastrice introduse prin nări.

Medicul american William Castle se întreba de ce era nevoie de atât de mult ficat pentru a produce efectul la pacienții cu PA. S-a constatat că aceștia aveau și deficit de acid gastric. Doctorul Castle, după eliminarea cărnii prin regurgitare (întoarcerea alimentelor nedigerate din esofag în gură) , a administrat pacienților hamburger crud și a observat ameliorarea simptomelor PA. A presupus că „ceva” din ficat sau legat de lichidele gastrice trebuia să explice efectul.

Astăzi știm că factorul necesar este vitamina B12. Vitamina B12 este necesară producerii hemoglobinei. Celulele parietale gastrice normale secretă atât acid, cât și factor intrinsec (IF). IF este necesar absorbției vitaminei B12 în intestinul subțire. În anemia pernicioasă, organismul nu are suficientă vitamină B12 pentru a produce destule globule roșii sănătoase. Fără suficientă B12, acestea nu se divid normal și devin excesiv de mari. Globulele roșii mărite pot avea dificultăți să treacă în sânge din măduva osoasă (țesutul spongios din oase în care se formează celulele sanguine). 

Anemia pernicioasă severă și îndelungată poate afecta inima, creierul și alte organe. Poate duce și la complicații precum leziuni ale nervilor, probleme neurologice (de exemplu, pierderea memoriei) și tulburări digestive. Persoanele cu anemie pernicioasă pot avea și un risc crescut de cancer gastric. Într-un fel, terapia cu ficat folosită de Whipple pentru suplimentarea fierului în anemia feriprivă a deschis și calea tratării PA asociate deficitului de vitamină B12.

Personalități istorice menționate: George Richards Minot (1885–1950), George Hoyt Whipple (1878–1976), William Parry Murphy (1892–1987) , William Bosworth Castle (1897–1990)

• Subiectul anterior: Practica modernă a moașelor 1925 – Specialistul în îngrijirea mamei și copilului
• Subiectul următor: Sterilizarea lui Carrie Buck 1927 – Eugenismul