Ce este sindromul metabolic? Simptome, cauze, dietă și tratament

Ce este sindromul metabolic?

Sindromul metabolic este denumirea unui grup de factori de risc care sporesc riscul altor probleme de sănătate, precum bolile cardiace, diabetul de tip 2 și accidentul vascular cerebral. Termenul de sindrom metabolic a fost definit oficial pentru prima dată în manualele de medicină în 1998. Termenul „metabolic” din definiție se referă la procesele biochimice implicate în funcționarea normală a organismului. Sindromul metabolic nu este o boală în sine. Ceea ce se numește sindrom metabolic reprezintă, de fapt, un ansamblu de tulburări metabolice.

Sindromul metabolic afectează aproximativ 23 la sută dintre adulții din țările industrializate. Potrivit Asociației Americane a Inimii, în America există 47 de milioane de persoane cu sindrom metabolic. Această cifră înseamnă că, în America, una din fiecare 6 persoane are sindrom metabolic.

Sindromul metabolic este strâns legat de creșterea în greutate. Din cauza creșterii frecvenței rezistenței la insulină și a obezității, sindromul metabolic devine pe zi ce trece mai răspândit.

Ce este un sindrom?

Un sindrom este un ansamblu de semne și simptome care, deși par fără legătură între ele, se manifestă ca un singur fenomen atunci când apar împreună. Sindroamele pot fi ereditare sau pot apărea din cauze dobândite.

Care sunt pericolele sindromului metabolic? 

Riscurile pentru sănătate care pot rezulta din sindromul metabolic apar pe termen lung și sunt adesea grave.

• Diabet de tip 2: La pacientul cu sindrom metabolic, riscul de diabet de tip 2 crește între 9 și 30 de ori față de populația generală. Totodată, când apare diabetul, crește riscul unor afectări suplimentare ale sănătății, precum leziunile oculare (retinopatie) și nervoase (neuropatie)
• Boli cardiovasculare (infarct miocardic sau accident vascular cerebral): În sindromul metabolic se dezvoltă rigidizarea arterelor (ateroscleroză). Riscul de infarct și accident vascular cerebral crește de 2 până la 4 ori față de populația generală.
• Ficat gras: Independent de alcool, în ficat se acumulează grăsime, apare inflamația și crește potențialul de ciroză.
• Afectare renală: Sindromul metabolic determină afectare renală în asociere cu microalbuminuria (pierdere de proteine în urină).
• Apare o respirație neregulată în timpul somnului, inclusiv sindrom de apnee în somn (oprirea respirației în timpul somnului)
• Poate apărea sindromul ovarelor polichistice (boală chistică a ovarelor și tulburarea hormonală asociată)
• La adulții vârstnici poate provoca scăderea capacității de înțelegere și un risc crescut de demență odată cu înaintarea în vârstă.
• Pot apărea hiperuricemie și gută.

Sindromul metabolic poate provoca în special ateroscleroză (depunerea grăsimilor, colesterolului și altor substanțe pe pereții interiori ai arterelor), adică rigidizarea arterelor. Când pereții arteriali sunt afectați din cauze precum creșterea tensiunii arteriale (hipertensiune), se formează cheaguri de sânge. Formarea unui cheag poate provoca un infarct miocardic sau un accident vascular cerebral.

La pacienții cu sindrom metabolic sunt crescute atât riscul bolilor cardiovasculare, cât și mortalitatea din toate cauzele. Motivul pare legat mai degrabă de asocierea mai multor factori de risc și de rezistența la insulină decât de obezitate. În studiul Framingham, s-a observat că persoanele obeze, dar fără sindrom metabolic, nu aveau un risc crescut de diabet și boli cardiovasculare.

Totuși, persoanele obeze cu sindrom metabolic, comparativ cu persoanele cu greutate normală fără sindrom metabolic, aveau un risc crescut de 10 ori pentru diabet și de două ori pentru bolile cardiovasculare, după cum s-a observat. La persoanele cu greutate normală, dar cu sindrom metabolic, riscul de diabet a fost de 4 ori mai mare, iar cel de boli cardiovasculare de 3 ori mai mare potrivit rezultatelor.

În viitor, sindromul metabolic pare să depășească fumatul ca principal factor de risc pentru bolile cardiovasculare.

Care sunt cauzele sindromului metabolic?

Sindromul metabolic este strâns legat de obezitate, niveluri crescute ale lipidelor sanguine și hipertensiune, dezvoltate pe fondul unei alimentații nesănătoase și al inactivității fizice.

Excesul ponderal

Creșterea greutății corporale este un factor de risc important pentru sindromul metabolic. Sindromul metabolic, întâlnit doar la 5 la sută dintre persoanele cu greutate normală, apare la 22 la sută dintre cele supraponderale și la 60 la sută dintre cele obeze.

În Studiul Framingham al Inimii s-a observat că, la persoanele de 16 ani și peste, creșterea în greutate cu 2,25 kg sau mai mult sporește riscul de a dezvolta sindrom metabolic cu 21 până la 45 la sută. Doar o circumferință mare a taliei poate crește până la %46 riscul de apariție a sindromului metabolic în cinci ani.

În plus, unele persoane cu greutate normală au și ele risc de hipertensiune, boli cardiovasculare și diabet. Nu se știe dacă aceste persoane reprezintă un alt subfenotip al sindromului metabolic (adică „greutate normală, obezitate metabolică”). Într-un studiu genomic care a evaluat 19 variante genetice comune asociate cu rezistența la insulină, au fost identificate 11 variante genetice relevante. Acestea erau asociate cu un profil de risc metabolic crescut, markeri hepatici, diabet de tip 2 și niveluri ale bolii coronariene. Totuși, în ciuda creșterii țesutului adipos visceral și subcutanat, aceste persoane aveau un indice de masă corporală (BMI) mai mic, spre deosebire de obezitate.

Alți factori

Structura genetică (originea etnică, istoricul familial) este asociată cu sindromul metabolic. Un istoric de sindrom metabolic la mamă și tată crește riscul acestuia. În plus, factorii genetici pot explica aproximativ 50 la sută din variabilitatea caracteristicilor sindromului metabolic la copil.

Înaintarea în vârstă se numără și ea printre factorii de risc. Riscul de a dezvolta sindrom metabolic este de %20 în jurul vârstei de 40 de ani, crește la %35 în jurul vârstei de 50 de ani și la %45 în jurul vârstei de 60 de ani și după aceasta.

În plus, printre ceilalți factori asociați cu riscul de sindrom metabolic se numără starea postmenopauzală, dezechilibrele hormonale precum sindromul ovarelor polichistice, fumatul, venitul economic redus, dietele bogate în carbohidrați (pâine, produse de patiserie etc.) și inactivitatea fizică. În Studiul Framingham al Inimii, consumul de băuturi răcoritoare carbogazoase și băuturi îndulcite cu zahăr a fost asociat cu un risc crescut de apariție a sindromului metabolic. Unele medicamente (în special medicamente psihiatrice precum clozapina și olanzapina, steroizii etc.) cresc semnificativ riscul sindromului metabolic.

Care sunt simptomele sindromului metabolic?

Majoritatea factorilor de risc metabolic nu au simptome specifice. Totuși, o circumferință mare a taliei (obezitate abdominală) poate fi un semn vizibil al sindromului metabolic.

Pacienții cu sindrom metabolic care au diabet (în special diabet de tip 2) pot prezenta simptome ale glicemiei crescute. În hiperglicemie se pot observa de obicei sete accentuată, urinări mai frecvente, mai ales noaptea, oboseală și vedere încețoșată.

Deși tensiunea arterială crescută nu provoacă de obicei niciun simptom, la unele persoane pot apărea dureri de cap, amețeli sau, rareori, sângerări nazale.

La persoanele cu rezistență mare la insulină se pot întâlni simptome precum somnolență după masă, pofte de dulciuri în timpul zilei și senzație continuă de oboseală.

criteriile de diagnostic ale sindromului metabolic 2020

Criteriile de diagnostic ale sindromului metabolic au fost definite pentru prima dată în 1998 de WHO (Organizația Mondială a Sănătății). Până în prezent, multe instituții și organizații au actualizat aceste criterii. Unul dintre seturile cel mai frecvent utilizate este cel al Grupului de Tratament al Adulților III (ATP III) din cadrul Programului Național de Educație privind Colesterolul (NCEP), actualizat în 2005. 

Dintre definițiile propuse pentru sindromul metabolic, definiția NCEP ATP III este cea mai ușor de aplicat. Medicii și pacienții dornici să învețe pot stabili cu ușurință un scor pe baza a cinci criterii, folosind valori simple și ușor de măsurat. Astfel pot decide dacă sindromul metabolic este prezent.

Persoanele care prezintă cel puțin 3 dintre cele 5 criterii de mai jos sunt considerate ca având sindrom metabolic.

1. Glicemie crescută: Glicemie pe nemâncate peste 100 mg/dL sau utilizarea medicamentelor (insulină sau comprimate pentru diabet)
2. Circumferință mare a taliei: Circumferința taliei:
   1. 102 cm sau mai mult la bărbați;
   2. 88 cm sau mai mult la femei
3. Tensiune arterială crescută (hipertensiune): Tensiune arterială de 130/85 mmHg sau mai mare ori utilizarea medicamentelor pentru tensiune
4. Colesterol HDL („bun”) scăzut: Nivelul HDL, cunoscut drept colesterol „bun”,
   1. la bărbați: sub 40 mg/dL;
   2. la femei: sub 50 mg/dL sau
   3. utilizarea medicamentelor pentru colesterol
5. Trigliceride crescute: Nivelul trigliceridelor, o grăsime din sânge, de 150 mg/dL sau mai mult ori utilizarea medicamentelor pentru scăderea trigliceridelor 

Este evident că prezența oricăruia dintre acești factori de risc nu este o situație bună. Însă, atunci când acești factori se asociază, ei creează premisele unor probleme de sănătate mult mai grave decât dacă ar fi prezenți separat.

Vestea bună este însă că, chiar dacă aveți mulți dintre factorii de risc ai sindromului metabolic, puteți controla boala în mare măsură prin modificarea stilului de viață.

Cum apare sindromul metabolic? Mecanisme celulare

Citokinele proinflamatorii (care produc inflamație) eliberate de țesutul adipos sunt responsabile de dezvoltarea aterosclerozei și a bolii coronariene. Aceste citokine sunt asociate în special cu apariția bolii coronariene, pe lângă faptul că determină scăderea nivelului hormonului adiponectină, rezistență la insulină și inflamație. Sindromul metabolic poate declanșa și o serie de afectări hepatice care pot evolua spre ficat gras (fără legătură cu alcoolul), fibroză (leziuni tisulare), ciroză și cancer hepatic. Mecanismul exact al apariției ficatului gras nealcoolic nu este cunoscut. Totuși, prezența sindromului metabolic și în special a rezistenței la insulină a fost asociată cu o stare proinflamatorie.

Insulina este un hormon care reglează nivelul zahărului din sânge. Un rol important al insulinei este să ajute la transportul zahărului crescut din sânge în celule (pentru a fi utilizat ca sursă de energie). Excesul de zahăr din sânge care nu este folosit pentru energie este depozitat în țesuturi sub formă de grăsime sub efectul insulinei. Din cauza creșterii continue a zahărului din sânge, insulina întâmpină dificultăți în a trimite suficient exces de zahăr în țesuturi și se dezvoltă rezistența la insulină. După apariția rezistenței la insulină, glicemia crescută și depozitarea excesului de zahăr ca țesut adipos continuă. Astfel, numărul celulelor adipoase crește în organism și în diferite organe. Această situație duce la exces ponderal și apoi la obezitate.

Totodată, rezistența la insulină provoacă leziuni microvasculare care predispun pacientul la disfuncție endotelială (afectarea structurii interne a vaselor), rezistență vasculară, hipertensiune și inflamația peretelui vascular. Disfuncția endotelială apărută prin creșterea nivelurilor activatorului plasminogenului de tip 1 și adipokinelor poate duce la trombogenitatea sângelui (tendință de coagulare). În plus, leziunile endoteliale pot afecta homeostazia organismului (efortul de menținere a echilibrului), determinând boală aterosclerotică și dezvoltarea hipertensiunii. Rigidizarea vasculară și hipertensiunea rezultate creează alte riscuri pentru sănătate, precum boala cardiacă ischemică și insuficiența renală.

Screeningul sindromului metabolic (identificarea persoanelor cu risc ridicat)   

Ghidurile clinice ale Societății de Endocrinologie recomandă evaluarea la intervale de trei ani a adulților cu unul sau mai mulți factori de risc. Evaluarea include screeningul și identificarea regulată a pacienților cu risc metabolic, precum boli cardiovasculare și diabet de tip 2, prin măsurarea tensiunii arteriale, circumferinței taliei, profilului lipidic pe nemâncate și glicemiei pe nemâncate. Pacienții cu prediabet (toleranță alterată la glucoză sau glicemie bazală modificată) trebuie verificați pentru apariția diabetului la intervale de 1-2 ani, prin măsurarea glicemiei pe nemâncate sau testul de toleranță la glucoză de 2 ore.

La persoanele cu risc ridicat trebuie utilizat un algoritm de evaluare a riscului, precum Scorul de Risc Framingham sau Evaluarea Sistematică a Riscului Coronarian (SCORE). Prin acești algoritmi se poate evalua riscul de boli cardiovasculare (BCV) pe 10 ani și se poate stabili cine are nevoie de tratament medicamentos pentru tensiune și colesterol.

Alți markeri asociați sindromului metabolic sunt nivelurile crescute de proteină C-reactivă (CRP), interleukină (IL)-6 și inhibitor al activatorului plasminogenului (PAI)-1, care indică starea proinflamatorie (inflamatorie) și protrombotică (leziuni vasculare și formare de cheaguri). Totuși, valoarea măsurării și urmăririi acestor markeri în contextul sindromului metabolic nu este cunoscută clar. Este mai potrivit ca ei să fie utilizați în scopuri clinice, mai ales pentru evaluarea riscului de BCV și urmărirea reducerii riscului. Ghidurile AHA (Asociația Americană a Inimii) și CDC (Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din SUA) nu recomandă utilizarea de rutină a testului CRP la pacienții cu sindrom metabolic.

Cum se tratează sindromul metabolic?

Sindromul metabolic este un grup de factori de risc care include grăsime abdominală, tensiune arterială crescută, glicemie crescută și niveluri nesănătoase ale colesterolului. Dacă este diagnosticat sindromul metabolic, scopul tratamentului trebuie să fie prevenirea agravării fiecărui risc pentru sănătate și, astfel, reducerea riscului de a dezvolta alte probleme de sănătate.

Schimbarea stilului de viață

De cele mai multe ori, cel mai bun tratament pentru sindromul metabolic ține de ceea ce veți face dumneavoastră. O schimbare serioasă a stilului de viață, axată pe scăderea în greutate și creșterea activității fizice, este tratamentul cel mai important și fundamental pentru gestionarea sindromului metabolic.

• Faceți exerciții fizice: Este important să faceți cel puțin 30 de minute de exerciții de intensitate moderată până la intensă, între cinci și șapte zile pe săptămână.
• Urmați o dietă: O alimentație sănătoasă poate îmbunătăți colesterolul, rezistența la insulină și tensiunea arterială chiar dacă greutatea rămâne aceeași. Majoritatea pacienților cu sindrom metabolic sunt supraponderali. Totuși, un obiectiv important al oricărei diete este mai degrabă creșterea sensibilității la insulină decât scăderea în greutate. Au fost susținute diverse abordări alimentare pentru tratamentul sindromului metabolic. Persoanele cu boli cardiace sau diabet trebuie să aibă o alimentație potrivită acestor boli. În general, s-a arătat că o dietă săracă în grăsimi saturate, grăsimi trans, colesterol și sare, dar bogată în legume, proteine slabe, fasole, lapte cu conținut redus de grăsime și cereale integrale, cu multe fibre (30 gr/zi), ajută pacienții cu sindrom metabolic. Dieta mediteraneeană sau dieta DASH sunt ideale pentru pacienții cu sindrom metabolic.
• Slăbiți: De obicei, este firesc ca persoanele care fac exerciții și mănâncă sănătos să slăbească. Însă pentru cei supraponderali sau obezi, scăderea în greutate trebuie să fie un obiectiv principal. Scăderea în greutate poate îmbunătăți fiecare aspect al sindromului metabolic. Pierderea a 7 până la 10 la sută din greutatea actuală va reprezenta un început important pentru îmbunătățirea tuturor parametrilor sindromului metabolic.
• Dacă fumați, renunțați: Absența fumatului sau a consumului de tutun nu este unul dintre criteriile sindromului metabolic. Totuși, fumatul agravează structura vasculară, frecvent afectată în sindromul metabolic, și crește riscul de apariție a bolilor cardiovasculare.

Tratamentul medicamentos

Medicul vă poate prescrie medicamente pentru scăderea tensiunii arteriale, colesterolului și / sau glicemiei. De asemenea, poate prescrie aspirină în doză mică pentru a ajuta la reducerea riscului de accident vascular cerebral și infarct miocardic.

Medicamente utilizate în tratamentul sindromului metabolic

Metforminul, utilizat în general în tratamentul diabetului de tip 2, poate preveni sau întârzia apariția diabetului la persoanele fără diabet, dar cu toleranță alterată la glucoză. În studiul efectuat, persoanele care, pe lângă tratamentul cu metformin, au urmat o dietă adecvată și au făcut exerciții au prezentat o reducere cu 31 la sută a riscului de a dezvolta diabet, comparativ cu placebo. Totuși, schimbarea intensivă a stilului de viață a fost mai eficientă decât utilizarea metforminului în prevenirea diabetului.

Cu toate acestea, nu există un ghid consacrat privind tratamentul cu metformin al pacienților cu sindrom metabolic care nu au diabet cunoscut.

Conform celei mai recente recomandări JNC (Comitetul Național Comun), s-a raportat că tensiunea arterială a populației generale trebuie să fie sub 140/90mmHg, iar la persoanele cu diabet sub 130/80mmHg. Raportul JNC-8 precizează că la vârstnicii de 65 de ani și peste, ținta tensiunii arteriale trebuie să fie de 150/90 sau mai mică. Se recomandă administrarea tratamentelor antihipertensive persoanelor cu valori peste aceste niveluri. Datele sunt contradictorii privind posibilitatea ca inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (ACE) sau blocanții receptorilor angiotensinei II (ARB), utilizați pentru tratamentul hipertensiunii în diabetul de tip 2, să ajute și la reducerea rezistenței la insulină.

În tratamentul hipolipemiant, creșterea nivelului HDL este la fel de importantă ca reducerea trigliceridelor și a LDL. Pentru a crește nivelul HDL, pacienții trebuie sprijiniți mai întâi în schimbări ale stilului de viață, precum evitarea fumatului, scăderea în greutate, dieta și exercițiul fizic. Deși tratamentul medicamentos este luat în considerare când trigliceridele depășesc 500 mg/dl, la aceste niveluri trebuie avută în vedere și creșterea LDL. Aceste valori sporesc riscul de ateroscleroză și boli cardiovasculare. Pacienții aflați în această situație primesc mai întâi tratament cu statine de intensitate moderată și mare. În tratamentul medicamentos al trigliceridelor crescute se folosesc fibrați, niacină și acizi omega. Acești pacienți trebuie să primească tratament cu statine de intensitate mare pentru a reduce LDL cu %50, mai ales dacă scorul riscului de boală cardiovasculară aterosclerotică (ASCVD) pe 10 ani depășește %7.5.

Pacienții cu obezitate severă pot beneficia de chirurgia obezității. Chirurgia bariatrică este recomandată persoanelor cu un indice de masă corporală (IMC) ≥ 40 kg / m2 sau cu IMC 35 kg / m2 și afecțiuni asociate care pun viața în pericol. Se recomandă urmărirea pe termen lung a pacienților după operație pentru a evita efectele nedorite chirurgicale, nutriționale și psihiatrice. În plus, îndepărtarea țesutului adipos abdominal prin liposucție nu va îmbunătăți sensibilitatea la insulină sau factorii de risc pentru infarct miocardic.

Poate fi prevenit sindromul metabolic?

Prevenirea sindromului metabolic este cu siguranță posibilă. Cea mai bună cale de a-l preveni este adoptarea unor schimbări ale stilului de viață favorabile sănătății inimii. Pentru a reduce riscul sindromului metabolic, trebuie să aveți o circumferință ideală a taliei și să mențineți tensiunea arterială și colesterolul la niveluri sănătoase. Puteți realiza acest lucru făcând exerciții împreună cu o dietă adecvată, menținând greutatea ideală și reducând rezistența la insulină.

Măsura-cheie pentru prevenirea sindromului metabolic trebuie să fie menținerea greutății ideale. Pentru aceasta, urmați o dietă sănătoasă alcătuită din fructe, legume și cereale integrale. Folosiți exercițiile fizice pentru a preveni creșterea în greutate sau pentru a pierde kilogramele nedorite. Activitatea fizică regulată scade tensiunea arterială, glicemia și colesterolul. Dacă intenționați să începeți un program intens de exerciții sau să faceți modificări mari în alimentație, discutați înainte cu medicul.

Una dintre măsurile necesare pentru prevenirea sindromului metabolic este și prezentarea regulată la medic. În timpul acestor vizite, medicul poate efectua examenul fizic și măsurarea circumferinței taliei, poate măsura tensiunea arterială și poate solicita analize de sânge care să arate apariția precoce a sindromului metabolic. Diagnosticul și tratamentul precoce vor reduce complicațiile de sănătate (situațiile nedorite) pe termen lung.

Dieta pentru sindromul metabolic 

Dieta aplicată în sindromul metabolic trebuie să fie un model alimentar care crește sensibilitatea la insulină, reduce tensiunea arterială, reglează nivelurile lipidelor și determină scădere în greutate. Dieta mediteraneeană îndeplinește din plin toate criteriile enumerate.

Printre alimentele de bază ale dietei mediteraneene se numără fructele, legumele, fructele cu coajă lemnoasă, cerealele integrale și uleiul de măsline. Într-un studiu care a comparat dieta mediteraneeană cu o altă dietă săracă în grăsimi, la subiecții din grupul mediteraneean s-au observat, pe lângă o scădere mai mare în greutate, o tensiune arterială mai mică, un profil lipidic îmbunătățit, o sensibilitate crescută la insulină și niveluri mai reduse ale markerilor de inflamație și disfuncție endotelială (leziuni ale interiorului vaselor).

Dieta DASH este asemănătoare celei mediteraneene. Consumul zilnic de sare este limitat la 1500-2300mg. În plus, dieta DASH încurajează consumul mai mare de produse lactate (cu puține grăsimi) comparativ cu dieta mediteraneeană. Când dieta DASH a fost comparată cu o dietă de slăbire care accentua alegerile alimentare sănătoase, pe lângă pierderea mai mare în greutate s-au observat îmbunătățiri ale tensiunii arteriale diastolice, trigliceridelor și glicemiei pe nemâncate.

Când o dietă bogată în fibre (30mg/zi) a fost comparată cu o dietă recomandată de Asociația Americană a Inimii, s-au observat modificări similare ale scăderii în greutate și ale tensiunii arteriale sistolice și diastolice.

Alimentele cu indice glicemic scăzut pot îmbunătăți glicemia și nivelurile lipidelor. O dietă cu indice glicemic / încărcătură glicemică reduse, care înlocuiește cerealele rafinate cu cereale integrale, fructe și legume și care nu include băuturi carbogazoase bogate în zahăr poate fi benefică pacienților cu sindrom metabolic.