Două concepte strâns legate de cancer: necroza și apoptoza

Medicinei moderne i-au trebuit aproximativ 200 de ani pentru a înțelege de ce și cum apare cancerul. Încă învățăm. Acest proces cuprinde nenumărate povești ale descoperirilor, care pot fi clasificate în câteva teme importante. În acest articol vom discuta pe scurt două teme importante atât pentru medicină, cât și pentru oncologie: necroza și apoptoza.

Necroza

Este întâlnită frecvent în rapoartele anatomopatologice, iar pacienții confundă adesea acest concept cu cancerul însuși. Totuși, necroza este unul dintre conceptele care desemnează moartea celulară. Ea este asociată fragmentării celulelor ca urmare a pierderii integrității membranei celulare și a scurgerii conținutului celular și apare în mare parte prin efectele distructive ale enzimelor asupra celulei lezate letal. Conținutul celular eliberat provoacă adesea o reacție locală numită inflamație. Scopul acestei reacții este eliminarea celulelor moarte și inițierea procesului ulterior de reparare.

Apoptoza

Deși acest concept nu apare în rapoartele anatomopatologice, am dorit să îl discutăm deoarece este strâns legat de cancer. Atât în procesele celulare normale, cât și în unele situații patologice precum cancerul, ADN-ul din nucleul celular poate emite anumite comenzi care duc la degradarea proteinelor din celulă și la moartea acesteia. Membrana celulelor care suferă apoptoză (în engleză „apoptosis”; în unele locuri tradusă în turcă și ca „apopitozis”) rămâne intactă, dar celula și fragmentele sale suferă modificări care le transformă într-o țintă atrăgătoare pentru celulele sistemului imunitar numite fagocite. Deoarece celula muribundă și fragmentele ei sunt eliminate rapid, înainte ca materialul celular să se scurgă în exterior, moartea celulară apoptotică nu provoacă un răspuns inflamator. În aceste privințe, apoptoza diferă de necroză, în care integritatea membranei este pierdută, celulele sunt digerate, conținutul celular se scurge și adesea apare o reacție inflamatorie.

Apoptoza în situații patologice: Celulele modificate genetic sau afectate într-o măsură care nu mai permite repararea prin apoptoză sunt eliminate, iar această funcție se îndeplinește fără provocarea unei reacții inflamatorii severe. Astfel, afectarea țesuturilor este menținută la minimum.

De exemplu, leziunile ADN-ului: Radiațiile ultraviolete nocive ale soarelui, lipsa oxigenului în țesuturi (hipoxia) și agenții cancerigeni precum fumatul pot deteriora ADN-ul direct sau prin producerea radicalilor liberi. Dacă mecanismele de reparare nu pot face față leziunilor, celula activează mecanismele care inițiază apoptoza. În asemenea situații, eliminarea celulei poate reprezenta o opțiune mai bună decât riscul ca ADN-ul deteriorat să producă mutații care declanșează cancerul. Dacă aceste influențe nocive sunt ușoare, ele pot provoca apoptoză, însă dozele mult mai mari ale acelorași factori pot duce la moartea celulei prin necroză sau la transformarea ei canceroasă.

Apoptoza, moartea celulară programată

Apoptoza reprezintă eliminarea celulelor nedorite și imposibil de reparat, cu o reacție inflamatorie minimă. Se desfășoară într-o anumită ordine și este cunoscută și ca „moarte celulară programată”.

De asemenea, unul dintre obiectivele multor metode de tratament oncologic (precum radioterapia și hipertermia) și ale medicamentelor chimioterapice este declanșarea apoptozei în celulele canceroase.

Despre alte concepte ale căror nume le auzim frecvent în rapoartele anatomopatologice, displazia, metaplazia, atrofia, hiperplazia și hipertrofia, puteți afla informații accesând acest link.