Genetica poate anticipa diabetul chiar și în absența factorilor clinici de risc

Diabetul a devenit în ultimii ani una dintre cele mai răspândite boli cronice din lume. Deși se consideră în general că este identificat prin creșterea glicemiei, un nou studiu arată că factorii genetici ar putea avea un rol mult mai profund în stabilirea riscului de boală. Studiul coordonat de dr. Filipe A. Moura de la Facultatea de Medicină a Universității Yale și publicat la 18 decembrie 2024 în revista Diabetes, Obesity and Metabolism , a reevaluat riscul de diabet dintr-o perspectivă genetică, depășind abordările tradiționale de screening.

Metoda studiului și profilul participanților

Cercetarea s-a desfășurat într-o cohortă amplă, cu 9.388 de participanți. Aceștia făceau parte dintr-un studiu clinic care evalua eficacitatea evolocumabului, un medicament pentru scăderea LDL (colesterolul rău), și nu aveau un diagnostic de diabet la începutul studiului. Vârsta medie era de 63 de ani; 22.7% dintre participanți erau femei, iar 97.3% erau persoane albe.

La participanți, valoarea medie a indicelui de masă corporală (IMC) era de 28.7, iar mediana HbA1c era de 5.7%. Screeningul genetic a utilizat, pentru mai multe grupuri etnice, un instrument care includea 1.2 milioane de variante genetice: scorul de risc poligenic (PRS) . Pe baza acestui scor genetic, participanții au fost împărțiți în grupuri cu risc ridicat (primele 20%) și cu risc scăzut-mediu.

Rezultate: puterea predictivă a scorului de risc genetic

Pe parcursul cercetării, 7.3% dintre participanți au dezvoltat diabet. Acest risc varia însă considerabil în funcție de scorul de risc genetic.

• Incidența diabetului a fost de 12.1% la persoanele cu un scor de risc genetic ridicat, față de 6.8% în grupul cu risc scăzut-mediu.

• În grupul cu risc genetic ridicat, riscul relativ ajustat de diabet pentru fiecare abatere standard a fost de 1.22 (P < 0.001).

• La persoanele cu greutate normală (IMC între 18.5-25), riscul de diabet al celor cu un scor genetic ridicat a fost de 2.45 ori mai mare decât în grupul cu risc scăzut-mediu.

Aceste constatări arată că factorii genetici pot anticipa riscul de diabet independent de factori clinici precum obezitatea sau un nivel crescut al HbA1c.

Efectul evolocumabului asupra riscului de diabet

S-a constatat că utilizarea evolocumabului nu crește riscul de diabet și că factorii de risc genetic sunt similari în grupurile de tratament și de control. Acest lucru sugerează că terapiile care urmăresc scăderea LDL nu influențează direct riscul de diabet.

Ce înseamnă aceste rezultate?

Studiul arată că stabilirea riscului de diabet trebuie să depășească abordările tradiționale bazate numai pe greutate sau glicemie. În special, faptul că și persoanele cu greutate normală pot avea, din cauza riscului genetic, un risc de diabet comparabil cu al persoanelor cu obezitate sugerează că ele reprezintă un grup fenotipic distinct.

Informația genetică are un potențial important pentru identificarea precoce și prevenirea riscului de diabet. Ea ar putea orienta dezvoltarea unor strategii personalizate de tratament și de reducere a riscului.

Limitări

Este necesară prudență în generalizarea acestor constatări. Profilul participanților reprezintă un grup în care riscul genetic ar putea fi mai ridicat decât în populația generală, iar majoritatea participanților sunt persoane albe. Sunt necesare cercetări similare în populații mai ample și mai diverse.

Un ultim gând

Dezvăluind povestea genetică ascunsă a diabetului, acest studiu pune sub semnul întrebării abordările medicale clasice. Identificarea mai devreme a persoanelor expuse riscului de diabet ar putea permite măsuri care îmbunătățesc calitatea vieții. Pe viitor, screeningul genetic și serviciile de sănătate personalizate ar putea aduce progrese majore în acest domeniu.