Legea anatomiei în 1832 — sfârșitul jefuirii mormintelor

În Renașterea europeană, învățații considerau că disecția corpului uman era necesară pentru progresul cunoașterii medicale și că sprijinirea exclusivă pe textele antice era insuficientă.

Disecția anatomică înseamnă secționarea sistematică în straturi și examinarea post-mortem a corpului uman sau animal ori a unei părți dintr-un organ. Tehnica este folosită în cercetarea medicală și biologică pentru studierea și înțelegerea mai detaliată a structurii corpului.

În secolele 16 și 17, Italia era lider mondial în studiul anatomiei. Până în anii 1800, însă, Londra și Edinburgh deveniseră centre ale unor progrese importante în anatomie și medicină.

Chirurgii vremii păreau capabili să își reprime reacțiile emoționale umane pentru a deveni disectori și anatomiști experimentați. Medicul britanic William Harvey, celebru pentru explicarea circulației sângelui, a participat, de exemplu, la disecțiile surorii și tatălui său. 

La începutul anilor 1800, interesul pentru cadavre în Anglia era atât de mare încât anatomiștii colaborau frecvent cu jefuitorii de morminte pentru a obține materialul necesar. Înainte de 1832, numai cadavrele criminalilor executați puteau fi folosite legal pentru disecție. Parlamentul britanic, prin “Legea anatomiei din 1832”, a permis accesul legal al medicilor la cadavre nerevendicate de rude, facilitând folosirea trupurilor oamenilor săraci care trăiseră și muriseră în condiții inumane.

Legea a fost elaborată din cauza necesității cadavrelor pentru studiu și a indignării crescânde față de furturile din morminte. Adoptarea a fost grăbită și de crimele comise în 1828 la Edinburgh de William Burke și William Hare, care au sufocat cel puțin 16 victime și le-au vândut trupurile anatomiștilor.

După adoptare au izbucnit revolte, iar unele clădiri ale facultăților de medicină au fost deteriorate. Mulți considerau nedreaptă folosirea fără consimțământ a trupurilor săracilor. Dacă înainte disecția era o pedeapsă pentru criminali, acum părea o pedeapsă pentru sărăcie. Unele persoane religioase, care considerau corpul sacru, își protejau apropiații îngropându-i în sicrie de plumb până la învierea din Ziua Judecății.

Descrierea imaginii articolului: Lecție de anatomie

Personalitățile istorice menționate în articol: William Harvey (1578–1657), William Burke (1792–1829)

• Subiectul anterior: Specializarea medicală în 1830 — a deveni expert în complexitatea fără sfârșit
• Subiectul următor: Lichidele intravenoase (IV) în 1832 — o formulă care salvează vieți