Lepra în 1873 – Blestemul lui Dumnezeu

În 1948, medicul britanic Ernest Muir scria: 

„Lepra este boala cea mai temută nu pentru că ucide, ci pentru că chinuie. Ochi care nu se deschid, o gură din care curge saliva, mâini în gheară, picioare șchioape și ochi care își pierd vederea – aceasta este imaginea care apare în minte.” 

Unii considerau boala o manifestare a blestemului lui Dumnezeu asupra păcătoșilor, iar alții o credeau ereditară. Boala afectează în principal pielea, nervii periferici și mucoasele căilor respiratorii. Dacă nu erau tratați, bolnavii își puteau răni frecvent mâinile sau picioarele din cauza leziunilor nervoase și a pierderii sensibilității, ceea ce putea provoca ulterior deformări. În trecut, persoanele desfigurate în acest fel, numite „leproși” erau adesea maltratate, excluse din societate și izolate în colonii.

Un schelet vechi de 4000 de ani, descoperit în India, a prezentat tipare de eroziune sugestive pentru lepră. De aceea, se consideră că boala ar fi putut apărea inițial în India. Până în anul 1200, în Europa existau aproximativ 19000 de spitale pentru lepră. În 1873, medicul norvegian G. H. Armauer Hansen a descoperit că o bacterie numită Mycobacterium leprae – prima bacterie recunoscută drept cauză a unei boli la oameni – provoacă lepra.

Încercările lui Hansen de a studia bacteriile au eșuat: nu a reușit să infecteze animale de laborator, precum iepurii, și nici să cultive bacteria în medii artificiale, întrucât acesteia îi lipsesc numeroase gene necesare supraviețuirii fără o gazdă. Disperat să înțeleagă mai bine lepra, Hansen a încercat să inoculeze, fără consimțământ, bacteria în ochiul unei femei bolnave de lepră. În 1880, femeia l-a dat în judecată, iar el a fost îndepărtat din funcția de medic-șef al spitalului pentru lepră din Bergen. Din fericire, oamenii de știință au descoperit în cele din urmă că bacteriile puteau fi cultivate în pernițele plantare ale șoarecilor și la tatu cu nouă benzi. 

De fapt, majoritatea adulților au imunitate față de boală. Aceasta se poate transmite prin mucusul din nas și gât și se poate dezvolta la câțiva ani după primul contact. 

Astăzi, lepra poate fi tratată cu dapsonă, rifampicină și clofazimină, administrate în combinația acestor trei medicamente.

Descrierea imaginii articolului: Ilustrație a unei persoane cu lepră.

Personalități istorice menționate în articol: Gerhard Henrik Armauer Hansen (1841–1912),

• Subiectul anterior: Chirurgia tiroidei în 1872 – Premiul Nobel pentru Fiziologie în 1909
• Subiectul următor: Chirurgia cerebrală modernă în 1879 – Fără loc de eroare!