Lichidul cefalorahidian în 1764 — un lichid limpede și incolor

Lichidul cefalorahidian (LCR) este un lichid limpede și incolor care umple ventriculii creierului. Se continuă cu canalul central al măduvei spinării. De asemenea, înconjoară creierul și măduva spinării, reduce frecarea și acționează ca o pernă împotriva șocurilor. 

LCR este produs în ventriculii creierului (de celulele plexului coroid ventricular) și transportă produșii reziduali din creier și măduva spinării în circulația sanguină. Rata zilnică de producție este de aproximativ 500 de mililitri (17 uncii), iar întregul lichid este reînnoit aproximativ la fiecare șapte ore. 

Medicii pot preleva și analiza o probă de LCR prin introducerea unui ac sau cateter în regiunea lombară. Un LCR tulbure poate indica meningita, inflamația membranelor creierului sau măduvei spinării. Cauzele meningitei, de exemplu bacterii, virusuri sau fungi, pot fi diferențiate prin examinarea detaliată a proteinelor, glucozei și globulelor albe ori prin colorare. 

Prezența sângelui în LCR poate indica o hemoragie în creier sau în jurul său, iar prezența anumitor proteine poate indica boala Alzheimer. LCR poate fi folosit și în diagnosticul posibilelor tumori cerebrale, sifilisului și sclerozei multiple, o boală în care este afectată teaca de mielină din jurul axonului nervos.

Un lichid spiritual, abur sau apă?

În 1736, omul de știință, filosoful, teologul și autorul mistic suedez Emanuel Swedenborg a descris LCR drept „limfă spirituală” și „o apă foarte capabilă”.

În 1764, medicul italian Domenico Cotugno a descris LCR din ventriculi, care înconjoară creierul și măduva spinării și despre care credea că se reînnoiește continuu. Pentru a-i onora munca, a existat o perioadă când LCR era numit „Liquor Cotunnii”. Înaintea cercetărilor sale, mulți medici aveau credința greșită că ventriculii cerebrali erau plini cu abur care uneori se condensa în apă pe măsură ce temperatura cadavrelor scădea rapid înaintea examinării.

Mulți anatomiști din trecut nici nu observaseră LCR, deoarece înaintea disecției capul era separat brutal de corp, iar lichidele din coloană și craniu se scurgeau. 

Descrierea imaginii articolului: Ventriculii cerebrali, cu galben, din lucrarea „De Humani Corporis Fabrica” (1543) a lui Andreas Vesalius. În vremea sa, unii medici credeau că ventriculii găzduiau atât sufletul, cât și spiritele responsabile de activitatea motorie și senzorială a corpului.

Personalități istorice menționate în articol: Emanuel Swedenborg (1688–1772), Domenico Felice Antonio Cotugno (1736–1822)

• Subiectul anterior: Autopsia în 1761 — atribuirea bolilor unor cauze organice, nu spirituale
• Subiectul următor: Explorarea labirintului în 1772 - labirintul complex al urechii