Ligatura aortei abdominale în 1817 — legarea vasului abdominal

Potrivit autorului Harold Ellis, chirurgul britanic Astley Cooper „este părintele chirurgiei arteriale” și primul din istorie care a ligaturat „mama tuturor arterelor”, așa cum este descrisă aorta abdominală. După ce părăsește inima, din ventriculul stâng, aorta coboară, traversează cavitatea toracică și pătrunde în abdomen prin diafragmă. Aici dă ramuri pentru diferite organe, apoi se bifurcă în partea inferioară a abdomenului și continuă prin arterele picioarelor.

În 1811, Cooper a studiat la câini posibilitatea ligaturării aortei abdominale fără a provoca moartea (comprimarea prin legare). Potrivit observațiilor sale, un flux sanguin suficient putea fi asigurat prin alte artere.

În 1817, Charles Huston suferea de un anevrism gigantic al arterei iliace (o dilatație în formă de balon) în regiunea inghinală stângă. Aceasta este o problemă gravă produsă de slăbirea peretelui arterial și dilatarea sa în formă de balon. Reducerea semnificativă a fluxului sanguin din piciorul drept al pacientului impunea o intervenție urgentă pentru salvarea vieții.

Experimentând pe Huston, Astley Cooper a dorit să lege aorta și să întrerupă fluxul sanguin. Era o tehnică învățată din experimentele sale reușite pe câini. Pentru a salva viața lui Huston, Cooper a încercat să ligatureze aorta abdominală cu aproximativ 1 inch (2,5 cm) înainte de bifurcarea în arterele iliace. Fără a deplasa pacientul, a făcut o incizie în apropierea ombilicului, și-a trecut degetul de-a lungul aortei, apoi s-a întors către martori și a spus: „Aorta este acum chiar între degetele mele și sunt bucuros de acest lucru.” Și-a trecut cu grijă degetul între aortă și coloana vertebrală, a legat aorta și a încheiat operația.

Totuși, Charles Huston a murit la aproximativ 40 de ore după operație. Nu se știe cu certitudine dacă decesul a fost legat de operație. Piciorul drept al lui Huston părea însă sănătos, ca o dovadă a reușitei operației. Acest eveniment a reprezentat un progres important în tratamentul anevrismelor aortice în istoria medicinei.

În cele din urmă, în 1923, chirurgul american Rudolph Matas a tratat cu succes un anevrism aortic prin ligaturarea aortei. Pacientul a trăit mai mult de un an, până la decesul provocat de complicații ale tuberculozei fără legătură cu intervenția.

Anevrismele aortice pot rezulta din slăbirea peretelui aortic și pot apărea oriunde, însă anevrismele aortei abdominale sunt cele mai frecvente. Anevrismele se pot dilata, se pot rupe și pot fi letale dacă nu sunt tratate. Una dintre metodele moderne de tratament este repararea endovasculară a aortei (EVAR), care presupune introducerea unui stent tubular în aortă. Această procedură este minim invazivă și scurtează recuperarea pacientului.

Descrierea imaginii articolului: „Prima imagine din stânga: Rudolph Matas. Imaginea din mijloc: reprezentare schematică a unei aorte abdominale cu anevrism (dilatație), chiar deasupra bifurcării în cele două artere iliace comune mari. Ultima imagine: Astley Cooper.”

Personalități istorice menționate în articol: Astley Paston Cooper (1768–1841), Rudolph Matas (1860–1957)

• Subiectul anterior: Stetoscopul în 1816 — ascultarea sunetelor corpului
• Subiectul următor: Tratamentul cu lipitori în 1825 — sugătorii de sânge