Limbajul stadializării: Pierre Denoix, TNM și o propoziție comună pentru boală, 1943-1958

Limbajul stadializării: Pierre Denoix, TNM și o propoziție comună pentru boală, 1943-1958

Medici care folosesc același cuvânt pentru lucruri diferite

În 1943, Institutul Național de Igienă al Franței (precursorul INSERM) i-a cerut chirurgului Pierre Denoix să afle cât de frecvent era cancerul în țară și cât de avansat era la momentul diagnosticului. Proiectul s-a numit "Enquête permanente cancer", Ancheta Permanentă asupra Cancerului. Se spune că Denoix a fost amintit ulterior ca membru al Rezistenței; datele acestei activități nu sunt date în surse.

Când au sosit primele constatări, în 1944, în anchetă intrase, pe lângă evidențe, și altceva: o problemă. După cum se relatează, echipele descriau cancerul și evoluția lui după criterii diferite, așa că centrele nu puteau fi comparate între ele. O boală pe care un centru o numea "precoce" putea fi numită "avansată" de altul. Acesta era obstacolul oricui voia să compare rezultatele unei operații, ale unei doze de iradiere sau ale unui medicament: rezultatele a două tratamente aplicate unor pacienți diferiți nu pot fi comparate decât dacă boala pacienților era în același stadiu.

Ideea nu a apărut din nimic. Sursele pe care se sprijină acest text numesc și precursori. Cancerul de col uterin este citat ca unul dintre primele locuri unde s-a aplicat o stadializare sistematică; o sursă plasează prima încercare în 1929, sub egida Societății Națiunilor, alta în jurul începutului de secol. Pentru cancerul rectal, clasificarea lui Cuthbert Dukes din 1932 (A, B și C) lega criteriul de cât se răspândise cancerul în peretele intestinal și în ganglioni. Lectura mea este aceasta: contribuția lui Denoix nu a fost să inventeze o clasificare specifică unui organ, ci să propună un cadru comun care putea pune aceleași trei întrebări oricărui organ.

De la o anchetă la o regulă internațională

Drumul descris nu a fost rapid. Un comitet de experți al Organizației Mondiale a Sănătății, întrunit la Paris în septembrie 1951, a discutat clasificarea; în 1952 a fost publicată o clasificare în patru stadii a răspândirii tumorii. În 1953, Congresul Internațional de Radiologie a recunoscut abordarea ca cadru comun de stadializare, iar Uniunea Internațională pentru Controlul Cancerului (UICC) a înființat, sub președinția lui Denoix, un Comitet Special pentru Clasificarea Stadiului Clinic. În același an a apărut un text intitulat "o tehnică uniformă pentru clasificarea clinică prin sistemul TNM"; în 1954, Denoix a publicat în Acta Radiologica un articol care definea răspândirea locală, regională și la distanță ca trei domenii separate.

În 1958, UICC a publicat prima propunere internațională TNM, pentru cancerele de sân și de laringe. A urmat o serie de propuneri extinse organ cu organ; în 1968 a apărut primul volum de buzunar complet, punând rădăcina numelui de azi, "UICC TNM Classification". În 1987, clasificările UICC și ale Comitetului Mixt American pentru Cancer (AJCC) au fost armonizate. UICC a anunțat în 2025 a noua ediție. Denoix a devenit ulterior președinte al UICC (1973-1978, după lista președinților UICC) și a condus Institutul Gustave Roussy între 1956 și 1982.

Cum se citesc trei litere

Lângă T, N și M se pun cifre. Un exemplu fictiv, pentru ilustrare: expresia "T2 N1 M0" spune că tumora se află local la o anumită treaptă de dimensiune sau adâncime, că unul dintre ganglionii limfatici regionali este afectat și că nu s-a găsit răspândire într-un organ îndepărtat. Definiția exactă a treptelor diferă de la un organ la altul: același "T2" înseamnă un lucru pentru sân și altul pentru stomac. De aceea TNM nu este un dicționar, ci o gramatică scrisă separat pentru fiecare organ; comună este ordinea celor trei elemente ale propoziției. O axă care nu poate fi evaluată se marchează cu "X"; ce nu se știe nu se scrie ca și cum nu ar exista.

Mai este o distincție: un "c" în fața literei arată că măsurarea s-a făcut prin examinare și imagistică (clinic), iar "p" arată că se sprijină pe examenul patologic al țesutului îndepărtat la operație. Stadiul clinic și cel patologic ale aceluiași pacient pot diferi, iar cele două nu se pot înlocui. Lectura mea este aceasta: A, B și C ale lui Dukes construiesc cu litere o scară de trepte; TNM pune pe masă trei informații separate înainte de a da o treaptă și lasă rezumatul pentru mai târziu. Astfel, când apare o constatare nouă, se schimbă doar litera în cauză.

Stadiul nu este singurul element al unei decizii de tratament. Medicul cântărește stadiul împreună cu vârsta pacientului, cu bolile asociate și cu trăsăturile biologice ale tumorii; acest text nu este o recomandare de diagnostic sau de tratament, ci istoria unui limbaj.

Cum a ajuns TNM în Turcia

Nu am găsit o sursă verificată despre când și prin mâna cui a fost folosit TNM pentru prima oară în Turcia; de aceea nu dau nicio dată și nicio persoană. Deducția generală este aceasta: un limbaj comun de stadializare este o condiție pentru ca evidențele de cancer ale unei țări să poată fi comparate cu ale altora. În partea seriei dedicată Turciei, istoria înregistrării și a stadializării va fi verificată în surse.

Acest text este ziua 117 a seriei "365 de zile de istorie a cancerului" și povestește istoria sistemului de stadializare a cancerului. Este o relatare istorico-populară, nu o recomandare de diagnostic sau de tratament. Pentru propria sănătate, consultați medicul. Sursele au fost verificate; detaliile care se sprijină doar pe o sursă secundară sunt marcate în notele de verificare a faptelor.