Henrietta Lacks și HeLa: linia celulară care poartă numele unei femei și întrebarea pe care nimeni nu a pus-o (1951)
În acest articol
Henrietta Lacks și HeLa: linia celulară care poartă numele unei femei și întrebarea pe care nimeni nu a pus-o (1951)
Ieri am descompus cuvântul „primul” în criterii. Astăzi același cuvânt se agață de o linie celulară ieșită din patul de spital al unei paciente, iar noi ne întoarcem la întrebarea de ieri: de ce a primit HeLa numele unei femei și știa acea femeie că i se luase o probă? Răspunsul scurt are două părți. Numele vine de la primele două litere ale prenumelui și numelui lui Henrietta Lacks; toate sursele secundare pe care le-am citit scriu că proba a fost luată fără știrea și fără consimțământul ei, în timp ce pagina proprie a spitalului Hopkins nu descrie niciun proces de consimțământ. Detaliile sunt mai împrăștiate decât ne-am aștepta.
O umflătură, un spital, un tratament
Henrietta Lacks s-a născut la 1 august 1920 în Roanoke, Virginia, cu numele Loretta Pleasant; unele surse dau data de 2 august. Cea mai mare parte a copilăriei și-a petrecut-o în Clover, mai ales la bunicul dinspre mamă. În 1941, pentru ca soțul ei, Day Lacks, să poată lucra la uzina siderurgică de la Sparrows Point, familia s-a mutat la Turner Station, lângă Baltimore. Era mama a cinci copii.
După o sursă secundară, la 29 ianuarie 1951 s-a dus la Spitalul Johns Hopkins pentru că simțea un „nod” în abdomen. Pagina spitalului notează că ginecologul Howard Jones a găsit pe colul uterin „o tumoră mare, malignă” și că, potrivit fișelor medicale, au început tratamentele cu radiu, pe care le descrie drept cel mai bun tratament disponibil atunci pentru această boală (ziua 94, despre radiu și brahiterapie). Dacă ne amintim primele două fronturi ale cancerului de col uterin, operația lui Wertheim (ziua 93) și frotiul Pap (ziua 103), tratamentul lui Lacks cade în acest lanț pe ramura radioterapiei.
Două mici fragmente de țesut
Potrivit surselor, în timpul tratamentului au fost luate din colul uterin două mici probe: una din tumoră, una din țesutul sănătos din apropiere. Probele au fost trimise lui George Otto Gey, care conducea laboratorul apropiat de culturi de țesuturi. Pacienta nu știa că i se luase o probă și nu își dăduse consimțământul; Britannica Kids și alte surse secundare sunt de acord în această privință. Pagina spitalului nu descrie un proces de consimțământ; spune doar că la acea vreme practica era „acceptabilă și legală”.
Gey și soția lui, Margaret, încercau de ani de zile să mențină celulele umane în multiplicare continuă în laborator; toate probele anterioare încetaseră să se dividă după câteva diviziuni. Celulele tumorale ale lui Lacks, în formularea Hopkins, se dublau cam la fiecare 20-24 de ore. Asistenta de laborator a lui Gey, Mary Kubicek, a pus celulele în cultură în tuburi rotative, iar linia celulară a fost numită HeLa, după primele două litere ale prenumelui și numelui, ceea ce, potrivit surselor secundare, urmărea protejarea identității donatoarei.
Henrietta Lacks și-a pierdut viața la 4 octombrie 1951, la vârsta de treizeci și unu de ani. O autopsie parțială a arătat că cancerul se răspândise în corp. A fost înmormântată într-un mormânt nemarcat din cimitirul familiei de la Clover; locul exact nu se cunoaște, iar în 2010 a fost pusă acolo o piatră funerară.
Un articol, o fabrică, o corectură
Scurtul raport al lui Gey, Coffman și Kubicek, „Studii pe culturi de țesut asupra capacității proliferative a carcinomului de col uterin și a epiteliului normal”, a apărut în 1952 în volumul 12 din Cancer Research, paginile 264-265. Nu am citit acest raport; trimiterea și descrierea le-am luat dintr-un catalog de istorie a medicinei. Catalogul notează că, la publicare, nu se știa de ce celulele se puteau multiplica fără limită. Acest „de ce” se va întoarce în zilele următoare dintr-o altă direcție.
Și aici cuvântul „primul” trebuie legat de un criteriu. HeLa este menționată în surse drept prima linie celulară umană care a putut fi propagată continuu; culturile umane anterioare, inclusiv încercările mai vechi ale lui Gey, au fost de scurtă durată. Nu am verificat acest „primul” într-o sursă independentă; pot spune doar că el se aplică sub criteriul „se multiplică continuu”.
Prima mare utilizare a celulelor a venit odată cu munca la vaccinul antipolio. Potrivit Scientific American, în aprilie 1953 a fost înființată la Tuskegee, Alabama, o „fabrică” de HeLa, condusă de Russell W. Brown, directorul Fundației de Cercetare Carver, procedura fiind îmbunătățită de Norma Gaillard, responsabila culturii celulare; pentru încercarea pe teren a vaccinului Salk, care a început la 26 aprilie 1954, au fost pregătite circa 400.000 de tuburi de sticlă. Celulele au plecat pe calea aerului către aproximativ două duzini de laboratoare medicale. Titlul articolului atribuie această muncă unor „oameni de știință negri rămași ascunși”; sursa celulelor era o pacientă neagră. Cele două fac parte din aceeași poveste.
Autocorectarea științei a intrat în joc și aici. Stanley Gartler a arătat, într-o sinteză din 1967 și în Nature în 1968, că 18 linii celulare umane crezute independente aveau markeri genetici identici și că ar fi putut fi contaminate cu HeLa. Mai târziu, Walter Nelson-Rees a dezvoltat o metodă pentru identificarea liniilor contaminate. Această parte o redau doar din surse secundare.
„Consimțământul” înseamnă trei întrebări distincte
În această poveste „consimțământul” este mai mult decât un singur concept. Prima este consimțământul la tratament: a fost pacienta de acord cu aplicarea de radiu pentru tumora de pe colul uterin? Sursele pe care le-am citit nu discută acest lucru. A doua este consimțământul la o intervenție cu scop de cercetare: acesta a fost subiectul principal al principiilor scrise la Nürnberg în 1947 (ziua 121). A treia este consimțământul ca țesutul luat în timpul tratamentului să devină, fără știrea pacientei, cercetare și, mai târziu, informație genetică. Această distincție în trei părți o fac eu; sursele nu o formulează în aceste cuvinte. Potrivit Hopkins, în 1951 nu era obligatoriu să se pună această a treia întrebare; astăzi ea se află în centrul dezbaterii juridice și etice. Și receptarea americană a principiilor de la Nürnberg a rămas slabă în anii 1950: mulți cercetători le considerau inaplicabile (Lederer).
Preț și limite: nu doar o chestiune de lege
În primul rând, contextul. Spunând că practica era legală la acea vreme, Johns Hopkins recunoaște, după ce și-a revizuit relațiile cu familia pe parcursul a peste 50 de ani, că „ar fi putut și ar fi trebuit să facă mai mult”. În rezumatul New York Times de pe site-ul lui Carl Zimmer, Lacks este descrisă ca o femeie neagră și săracă, și se scrie că familia a fost lăsată în afara acestor cercetări timp de 62 de ani. Ponderea separată a rasei și a sărăciei nu o pot scoate din aceste surse; le notez drept context, nu drept afirmație cauzală.
În al doilea rând, familia. Familia a aflat de linia celulară în 1973 (potrivit rezumatului NYT, când un cercetător a cerut probe de sânge de la copiii ei) sau în 1975 (potrivit textului principal al unei surse secundare); publicul a aflat sursa liniei celulare în martie 1976, prin articolele lui Michael Rogers din Detroit Free Press și Rolling Stone, care însă au dat numele greșit, „Helen Lane”. Datele contradictorii le-am desfăcut în caseta de verificare a faptelor.
În al treilea rând, genomul. În martie 2013, cercetători de la Laboratorul European de Biologie Moleculară au publicat o secvență a genomului HeLa; nimeni din familie nu știa. Familia a obiectat, iar datele au fost retrase. Potrivit cuvintelor nepoatei ei, Jeri Lacks Whye, relatate în NYT, grija principală a familiei era confidențialitatea: din secvențiere se puteau deduce informații despre copiii și nepoții ei (rezumat conceptual). În august 2013, NIH și familia au anunțat un acord: datele vor fi păstrate în baza de date a NIH pentru genotipuri și fenotipuri, cercetătorii vor depune cerere și raport anual, iar doi membri ai familiei vor face parte dintr-un comitet de acces cu șase membri. Acordul nu dă familiei nicio parte din produsele comerciale. Richard Sharp, bioetician la Mayo Clinic, l-a descris în NYT ca pe o soluție de moment și a spus că e nevoie de o politică mai largă (rezumat conceptual).
Ce rămâne
- Ideea unei linii celulare umane care se multiplică continuu și metodele ei de cultură
- Material celular comun folosit în studii cu virusuri și în încercări de vaccin
- Întrebarea cui îi aparține țesutul și ce ar trebui să știe pacientul
Ce a căzut sau a fost limitat
- Presupunerea că pentru o probă suplimentară luată în timpul tratamentului nu trebuie să întrebi
- Presupunerea că scurtarea unui nume ascunde donatoarea
- Presupunerea că datele genomului aparțin doar unei linii celulare
Drumul liniei celulare și cine ce știa, pe aceeași axă a timpului. Rândul de sus arată ce s-a întâmplat cu linia celulară, rândul de jos situația lui Henrietta Lacks și a familiei ei. Roșu: nu știa sau nu a fost informată; portocaliu: a aflat parțial sau greșit; verde: acord cu familia. Diferența dintre 1973 și 1975 variază după sursă, de aceea ambii ani sunt scriși împreună într-o singură celulă. Titlurile coloanelor sunt intervale de date, nu intervale egale de timp.
O privire asupra liniei celulare din propriul laborator
Nu am găsit o sursă verificată despre ecoul acestei povești în Turcia; nu inventez o legătură locală. Pot oferi o concluzie generală: orice laborator care lucrează cu linii celulare trebuie să întrebe despre originea și istoria liniei. De aceasta depind atât fiabilitatea științifică (contaminarea arătată de Gartler), cât și o confruntare etică cu sursa. Legislația turcă privind utilizarea țesuturilor și a datelor nu am examinat-o în acest text.
Din 1920 până azi
Ce s-a confirmat, ce se contrazice
- Pagina Hopkins: Diagnostic și biopsie 1951, tratament cu radiu, pierderea vieții la 4 octombrie 1951 (la 31 de ani), constatarea lui Gey că celulele se divizau la fiecare 20-24 de ore, practica descrisă drept „acceptabilă și legală”, afirmația că în relațiile cu familia se putea face mai mult. Pagina nu dă data nașterii, ziua biopsiei și nici numele celui care a luat proba.
- Data nașterii: 1 august 1920; o sursă secundară notează că unele înregistrări indică 2 august. Motivul trecerii de la „Loretta” la „Henrietta” nu se cunoaște.
- Prima prezentare: 29 ianuarie 1951 se bazează pe o pagină de carte citată de o sursă secundară (Skloot 2010); cartea nu am citit-o. Un alt pasaj citat în aceeași sursă face trimitere la 1950; cronologia nu se potrivește întru totul cu ea însăși.
- Data probei: O sursă secundară scrie „8 februarie 1951”; Britannica Kids „februarie 1951”, iar un alt rezumat spune că proba a fost luată în timpul procedurii cu radiu. Dacă proba a venit dintr-o biopsie sau din procedura cu radiu nu se lămurește în surse; am folosit „în timpul tratamentului”.
- După sfârșitul vieții și mormântul: Autopsia parțială, mormântul nemarcat de la Clover și piatra funerară din 2010 provin dintr-o sursă secundară (Wikipedia); nu am verificat înregistrări primare.
- Diagnostic: Carcinom scuamos (epidermoid) în 1951; după sursa secundară, schimbat în adenocarcinom la o reevaluare din 1970. Această schimbare nu am văzut-o într-o sursă primară.
- Gey 1952: Cancer Res 12:264-265, trimitere din intrarea de pe historyofmedicine.com. Raportul nu a fost citit; afirmația că motivul „nu se știa” provine din acea intrare.
- Numele: Faptul că HeLa vine de la primele două litere ale prenumelui și numelui este la fel în două surse. „Pentru a ascunde donatoarea” apare într-o singură sursă (un rezumat Eppendorf); cine a dat numele variază între surse (Gey; Gey și Kubicek).
- Tuskegee: Articolul din Scientific American dă aprilie 1953 și 26 aprilie 1954, circa 400.000 de tuburi și numele lui Brown și Gaillard. Un alt rezumat spune că în 1952 HeLa l-ar fi ajutat pe Salk; această contradicție nu am rezolvat-o. Clonarea din 1955 a lui Puck și Marcus apare într-o singură sursă secundară; nu am inclus-o.
- Gartler: Natl Cancer Inst Monogr 1967;26:167-195 și Nature 1968;217:750-751 (de pe pagina Wikipedia despre Gartler; textele primare nu le-am deschis). Un alt rezumat datează lucrarea lui Gartler în 1968, altul în 1967. Anul „1966” nu a fost verificat. Pentru Nelson-Rees nu am dat un an.
- Când a aflat familia: Rezumatul NYT dă 1973, textul principal al unei surse secundare 1975 (1973 în nota de subsol a aceleiași surse). Aducerea în fața publicului: martie 1976, Michael Rogers (Detroit Free Press 21 martie, Rolling Stone 25 martie); originea numelui „Helen Lane” e neclară, iar o altă sursă spune că numele fusese folosit într-o corespondență dinainte de 1973.
- 2013: Hudson și Collins, Nature 2013;500:141 (am citit doar trimiterea și rezumatul). Detaliile acordului provin din rezumatul NYT al lui Zimmer; pagina de știri a NIH nu am putut-o deschide.
- În afara domeniului: Procesele ulterioare legate de linia celulară, influența cărții din 2010, relația cu HPV și întregul patrimoniu științific al liniei celulare.
Elion, Hitchings și 6-mercaptopurina (1951)
Se văzuse că moleculele care seamănă cu propriii constituenți ai celulei pot acționa în cancer (ziua 122). În 1951, doi cercetători au încercat această idee sistematic pe constituenți noi. Ce a realizat această abordare și pentru ce boală a fost încercată mai întâi? Voi povesti mâine, după ce voi fi verificat datele.
Nota autorului: În acest text am ținut pe aceeași pagină atât contribuția științifică a liniei celulare, cât și excluderea unei femei și a familiei ei; nu am povestit una în așa fel încât să o înlocuiască pe cealaltă. Acolo unde sursele se contrazic asupra datelor, nu am dat verdict, ci am scris intervalul și sursa. Trimiterile pe care nu le-am citit le-am marcat în caseta de verificare a faptelor.
Surse și lecturi suplimentare
- Johns Hopkins Medicine. „Honoring Henrietta” (hopkinsmedicine.org/henriettalacks), citit.
- Hudson KL, Collins FS. Biospecimen policy: Family matters. Nature 2013;500:141 (citite doar trimiterea și rezumatul).
- Zimmer C. A family consents to a medical gift, 62 years later. New York Times, 7 august 2013 (a fost citită pagina-rezumat de pe site-ul autorului).
- Gey GO, Coffman WD, Kubicek MT. Tissue culture studies of the proliferative capacity of cervical carcinoma and normal epithelium. Cancer Res 1952;12:264-265 (trimitere de pe historyofmedicine.com; textul integral nu a fost citit).
- Scientific American. „Hidden Black Scientists Proved the Polio Vaccine Worked”, despre producția de HeLa la Tuskegee (citit).
- Lederer S. Prezentare din cursul de bioetică al NIH despre istoria normelor de consimțământ, 2019 (citită; diapozitive de curs, secundar).
- Britannica Kids și ASU Embryo Project, intrările „HeLa Cell Line” (citite; secundare).
- Skloot R. The Immortal Life of Henrietta Lacks. New York: Crown, 2010 (necitită; informații din relatări secundare).
- Mukherjee S. İmparatorluğun Kralı / The Emperor of All Maladies: A Biography of Cancer. New York: Scribner, 2010. (Nu a fost verificată separat pentru acest text.)
Acest text este ziua 126 a seriei „365 de zile de istorie a cancerului” și relatează ca eveniment istoric nașterea liniei HeLa din celulele lui Henrietta Lacks în 1951. Este istorie populară; nu reprezintă o recomandare de diagnostic sau de tratament. Pentru deciziile privind sănătatea dumneavoastră consultați medicul. Sursele au fost verificate; detaliile care se sprijină doar pe o sursă secundară sunt marcate în notele de verificare a faptelor.
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.
