Osteopatia pentru fibromialgie – O altă terapie placebo teatrală

Cercetători francezi și-au propus să evalueze, într-un studiu clinic randomizat, eficacitatea manipulării osteopatice pentru fibromialgie (FM). Pacienții au fost randomizați (împărțiți aleatoriu în grupuri) pentru tratament osteopatic sau placebo. Tratamentul a fost aplicat de medici cu experiență în medicină fizică și a constat în șase ședințe pentru fiecare pacient, pe parcursul a 6 săptămâni. Credibilitatea tratamentului și așteptările au fost evaluate în mod repetat.

Ce este osteopatia?

Tratamentul manipulativ osteopatic, sau OMT, reprezintă o serie de tehnici manuale folosite de medicii osteopați pentru diagnosticarea, tratarea și prevenirea bolilor sau leziunilor. Un osteopat care utilizează manipularea osteopatică mobilizează mușchii și articulațiile pacientului prin tehnici ce implică întindere, presiune ușoară și rezistență.

Ce este fibromialgia?

Fibromialgia (FM) este o afecțiune care provoacă dureri în întregul corp (numite și dureri generalizate), probleme de somn, oboseală și, frecvent, suferință emoțională și mintală. Persoanele cu fibromialgie pot fi mai sensibile la durere decât cele fără fibromialgie.

Studiul osteopatiei pentru fibromialgie

Manipularea osteopatică a fost realizată astfel: Pentru tratamentul osteopatic, pacientul a fost mai întâi așezat în decubit ventral. Fiecare apofiză vertebrală de la C7 până la L5 a fost mobilizată în direcție dorsoventrală prin presiune progresivă și în rotație prin presiune pe suprafața laterală a apofizei vertebrale (bilateral). Și osul sacral (coccisul) a fost manipulat de 5-10 ori. Mușchii piriformi au fost întinși progresiv. Articulația șoldului a fost apoi mobilizată progresiv în extensie, combinată cu abducție și adducție, pentru întinderea mușchilor adductori, abductori și flexori (de 10 ori). Umerii au fost mobilizați progresiv, pe rând, prin mișcări repetate de manipulare a articulației glenohumerale (de 10 ori). Pacientul a fost apoi așezat în decubit dorsal pentru următoarele manevre. S-a efectuat tracțiune bimanuală la nivelul gâtului, urmată de mobilizare repetată în flexie laterală și rotație (pe ambele părți, de cinci ori, fiecare de 3-5 ori). La umeri s-a efectuat mai întâi tracțiunea cranială a ambelor brațe, apoi tracțiunea caudală repetată a unui braț și a celuilalt, prin blocarea claviculei și deschiderea articulațiilor acromioclaviculară și glenohumerală (de trei ori). La șolduri s-au efectuat tracțiuni repetate ale picioarelor (de trei ori), iar articulația șoldului a fost mobilizată prin mișcări de manipulare. În final, pentru mobilizarea coloanei lombare și toracolombare, pacientul a fost așezat în decubit lateral. În funcție de simptomele pacientului, manipularea prin impuls a fost permisă la fiecare nivel. Prin blocarea claviculei și deschiderea articulațiilor acromioclaviculară și glenohumerală (de trei ori), s-a efectuat mai întâi tracțiunea cranială a ambelor brațe, apoi din nou tracțiunea caudală a unui braț și a celuilalt. La șolduri s-au efectuat tracțiuni repetate ale picioarelor (de trei ori), iar articulația șoldului a fost mobilizată prin manipulare. În final, pentru mobilizarea coloanei lombare și toracolombare, pacientul a fost așezat în decubit lateral. În funcție de simptomele pacientului, manipularea prin impuls a fost permisă la fiecare nivel.

Procedura placebo a urmat aceeași ordine, însă manevrele au fost oprite la jumătatea cursei pentru a evita mobilizarea articulațiilor coloanei vertebrale. Tehnicile de întindere la șolduri și umeri au fost și ele oprite la jumătate. Tehnicile articulare au fost simulate fără mobilizare semnificativă. Manipularea prin impuls a fost interzisă.

Pacienții au completat chestionare standard la început, în timpul tratamentului și la 6, 12, 24 și 52 de săptămâni după randomizare. Criteriul principal de evaluare a fost intensitatea durerii în perioada tratamentului (evaluată printr-o scală vizuală analogică de 100 mm).

Criteriile secundare au inclus oboseala, funcționalitatea și calitatea vieții asociată sănătății.

Rezultate

• În total, au fost incluși 101 pacienți (94% femei).
• Tratamentul osteopatic nu a redus semnificativ durerea față de procedura placebo (diferența medie dintre cele două proceduri a fost de 2,2 mm; interval de încredere de 95%, între −9,1 și 4,6 mm).
• Nu s-au observat diferențe semnificative pentru criteriile secundare (oboseală, funcționalitate și calitatea vieții asociată sănătății).
• Nu s-a observat niciun eveniment advers grav, deși durerea a crescut din nou în săptămâna 12 la pacienții tratați prin osteopatie.
• La pacienții care se așteptau ca tratamentul aplicat să aducă beneficii s-a observat o reducere semnificativă a durerii.

Autorii au concluzionat că osteopatia nu oferă niciun beneficiu față de placebo pentru durere, oboseală, funcționalitate și calitatea vieții la pacienții cu FM. Aceste constatări nu susțin utilizarea osteopatiei pentru tratarea acestor pacienți. În gestionarea FM trebuie acordată mai multă atenție așteptărilor pacienților.

Echipa franceză merită felicitată pentru această cercetare excelentă. Studiul este foarte bine realizat și raportat. Ar trebui să servească drept model pentru cercetătorii terapiei manuale în viitoarele studii. Rezultatele sunt clare și deloc neașteptate: osteopatia nu este altceva decât un placebo teatral.