Rahitismul în 1922 – Carențele nutritive și picioarele arcuite

Rahitismul este o boală care apare la copii, de obicei din cauza unei carențe severe și prelungite de vitamina D. Aceasta provoacă înmuierea și slăbirea oaselor, arcuirea picioarelor și creșterea frecvenței fracturilor. 

La sfârșitul secolului al XIX-lea, medicii britanici au observat o creștere dramatică a cazurilor de rahitism odată cu mutarea oamenilor din zonele rurale în orașele industriale poluate. În 1919 a fost inițiat un studiu celebru pentru a înțelege mai bine cauzele rahitismului și a dezvolta tratamente. Medicul britanic Edward Mellanby a început să crească câini într-un spațiu închis și a reușit să le inducă rahitism hrănindu-i cu o dietă ce conținea terci de ovăz. Apoi i-a vindecat administrându-le ulei din ficat de pește și a sugerat că rahitismul are o cauză nutrițională . El considera că vitamina A din ulei era probabil nutrientul esențial implicat.

La scurt timp după studiul lui Mellanby, biochimistul american Elmer McCollum și colegii săi au observat că uleiul continua să vindece rahitismul chiar și după ce îi distrugeau activitatea vitaminei A. În 1922, McCollum a numit această componentă specială din ulei vitamina D. În 1923, alți cercetători au demonstrat că expunerea precursorului cutanat al vitaminei D (7-dehidrocolesterol) la lumina soarelui sau la lumină ultravioletă duce la formarea vitaminei D.

Vitaminele sunt substanțe organice prezente în cantități mici în alimentele naturale, necesare metabolismului normal, a căror insuficiență în alimentație provoacă tulburări. Vitamina D în sine (D2 sau D3) nu este un hormon. Aceasta deoarece vitamina D nu corespunde definiției unei substanțe produse într-un organ și transportate prin sânge la alte organe, unde influențează activitatea unui alt organ-țintă (adică definiției unui hormon). Pe scurt, deoarece organismul poate sintetiza vitamina D când este expus la lumina soarelui, se poate spune că aceasta nu este considerată în realitate o vitamină esențială, ci este clasificată ca un grup de hormoni steroizi. Sugarii cu pielea închisă la culoare au nevoie de o expunere mai îndelungată la soare pentru a produce suficientă vitamina D. 

• În organism, vitamina D din circulația sanguină ajunge la ficat, unde este transformată într-un hormon precursor al calcidiolului. 
• Ulterior, rinichii sau anumite globule albe transformă calcidiolul din circulație în calcitriol, forma biologic activă a vitaminei D. 
• Când este sintetizat de globulele albe, calcitriolul ajută sistemul imunitar al organismului.
• Calcitriolul din circulație se leagă de receptorii vitaminei D (VDR) din intestine, oase, rinichi și glandele paratiroide, contribuind astfel la menținerea unor niveluri benefice de calciu și fosfor în sânge și la păstrarea calciului în oase. 
• Vitamina D poate reduce nivelul calciului din oase în contextul unor diete sărace în calciu.

Descrierea imaginii articolului: Imaginea unor picioare normale și a unor picioare afectate de rahitism

Personalități istorice menționate în articol: Elmer Verner McCollum (1879–1967), Edward Mellanby (1884 –1955)

• Subiectul anterior: Hormonul de creștere uman în 1921 – Descoperirea și controversele asociate
• Subiectul următor: Producția de insulină în 1922 – Șansa la viață a pacienților cu diabet