Scurtă istorie a cancerului mamar: descoperirea Tamoxifenului, primul medicament inteligent

Sânul femeii a fost întotdeauna un simbol al frumuseții, fertilității și feminității. Ca boală, cancerul mamar a atras interesul medicilor încă din Antichitate și aproape că i-a provocat. Chirurgia, care constituie baza tratamentului acestei boli, lăsa inevitabil un aspect neplăcut, mai ales în vremurile vechi. Poveștile despre tratarea cancerului mamar sunt asemenea unui labirint complex. Această boală, astăzi tratabilă în mare măsură, are numeroase forme, iar înțelegerea lor a fost posibilă doar prin mari eforturi.

Descoperirea faptului că o parte dintre cancerele mamare sunt sensibile la estrogen, cunoscut drept hormon feminin, este un bun exemplu al eforturilor de înțelegere a cancerului mamar. Estrogenul, un hormon principal secretat de ovare, este important pentru menținerea și creșterea țesutului mamar normal.

În anii 1920, se observase regresia cancerului mamar la unele femei cărora li se îndepărtaseră ovarele din diferite motive. Această observație a ridicat întrebarea: „Își obține cancerul mamar combustibilul din estrogenul produs de ovare?”

La mijlocul anilor 1960, tânărul chimist Elwood Jensen a devenit unul dintre cei care s-au apropiat de răspunsul la această întrebare. Hormonii, după cum știa și Jensen, funcționau legându-se de un receptor al celulei țintă; însă receptorul care lega estrogenul nu fusese încă identificat. În 1968, Jensen a marcat radioactiv hormonul estrogen și a găsit astfel acest receptor, adică molecula care leagă estrogenul și transmite mesajul său celulei.

Când Jensen a cercetat ulterior dacă celulele canceroase mamare purtau acest receptor, a fost și mai surprins: receptorul exista în unele celule canceroase mamare, dar lipsea din altele. Astfel, celulele cancerului mamar puteau fi împărțite în două tipuri: cele cu mulți receptori (hormon-pozitive sau ER-pozitive) și cele cu puțini receptori (hormon-negative sau ER-negative).

În urma acestei descoperiri a început căutarea unui medicament antiestrogenic care să suprime funcția estrogenului. Totuși, în acea perioadă nu se cunoștea încă un asemenea medicament. Companiile farmaceutice, care își concentrau cercetările asupra medicamentelor pentru menopauză și a noilor contraceptive, folosind estrogeni sintetici, abandonaseră deja dezvoltarea antiestrogenilor. Medicamentele citotoxice de chimioterapie, capabile să distrugă celulele și numite astăzi chimioterapie clasică, abia începeau să fie dezvoltate atunci și erau preferatele tratamentului oncologic. De aceea, ideea dezvoltării unor tratamente hormonale pentru cancer nu atrăgea prea mult interes.

Din acest motiv, faptul că Imperial Chemical Industries a depus o cerere de brevet pentru o substanță chimică numită tamoxifen în 1962 nu a atras atenția nimănui. Tamoxifenul, conceput inițial ca pilulă contraceptivă, fusese dezvoltat de o echipă condusă de biologul hormonal Arthur Walpole și specialista în chimie de sinteză Dora Richardson. Însă, în loc să activeze semnalul estrogenic, așa cum era necesar pentru un contraceptiv, a oprit neașteptat acest semnal în multe țesuturi. Astfel, era un antiestrogen, adică un „antagonist”. Poate că nu funcționa ca medicament contraceptiv, dar situația putea fi diferită în cancerele mamare sensibile la estrogen?

Pentru a testa ideea, Walpole și Richardson au găsit un clinician care să colaboreze cu ei: Mary Cole, oncolog și radioterapeut la Spitalul Christie din Manchester, cu un interes deosebit pentru cancerul mamar. Cunoscută ca medic extrem de devotat pacientelor, întreprinzător, curajos și meticulos, Mary Cole răspundea de pacientele cu cancer mamar avansat și răspândit. Pentru a salva viețile acestor femei era pregătită să facă și să încerce orice, chiar și un contraceptiv aruncat deoparte ca inutil.

Experimentul lui Cole a început în 1969, iar 46 de femei cu cancer mamar au fost tratate cu comprimate de tamoxifen. Cole, care nu aștepta prea mult în afara unei ameliorări parțiale, a fost surprinsă când zece paciente au răspuns rapid și evident la medicament. Tumorile mamare s-au micșorat, metastazele pulmonare au regresat, durerile osoase au dispărut, iar ganglionii limfatici s-au înmuiat.

La o parte importantă dintre pacientele care răspunseseră la medicament, cancerul reapărea după un timp, dar succesul experimentului era cert, iar principiul demonstrat era istoric. Acest nou medicament hormonal, care determina cu succes regresia chiar și a tumorilor răspândite, fusese o otravă celulară descoperită prin încercare și eroare (precum medicamentele citotoxice de chimioterapie), un medicament conceput pentru a ținti un anumit mecanism din celula canceroasă.

Ulterior, în 1973, un biochimist numit V. Craig Jordan a utilizat o tehnică moleculară care putea colora celulele cancerului mamar pentru a identifica ce celule purtau receptori estrogenici. Celulele cu receptori estrogenici puteau lega tamoxifenul, iar acest medicament, de fapt un antiestrogen, împiedica acțiunea estrogenului în celulă și oprea creșterea și multiplicarea celulară. Celulele ER-negative, lipsite de receptori sensibili la medicament, nu răspundeau. Pentru prima dată în istoria cancerului, un medicament, ținta sa și celula canceroasă puteau fi reunite printr-o logică moleculară fundamentală. Cu alte cuvinte, tamoxifenul a fost dezvoltat pentru tratamentul cancerului ca primul medicament țintit.