Simptom, avertizor și imitator: sindromul paraneoplazic

Sindroamele paraneoplazice sunt denumirea generală a unor boli foarte rare care apar când cancerul stimulează sistemul imunitar pe căi alternative. Sindromul este un ansamblu de manifestări aparent fără legătură, dar care împreună se exprimă ca o singură entitate.

Sindromul paraneoplazic nu este legat direct de tumoră sau răspândirea ei la alte țesuturi (metastaze); apare prin secreția unor substanțe biologic active precum hormoni sau citokine de către celulele tumorale. Substanțele declanșează o serie de simptome și semne, care pot privi multe sisteme: endocrin (hormonal), nervos, musculoscheletic, cardiovascular, cutanat, celule sanguine, gastrointestinal sau renal.

Un mecanism declanșator provine din răspunsul imunitar dezvoltat de corp la apariția țesutului tumoral. Sistemul imunitar este programat în mod normal să apere împotriva microorganismelor nocive externe. În anumite situații, numite în general reacții autoimune, atacă însă propriile țesuturi sănătoase și le produce leziuni.

Deși sindroamele paraneoplazice pot apărea în multe cancere, sunt întâlnite cel mai frecvent în cancerele pulmonar, mamar, ovarian și în limfoame.

Când un pacient se prezintă medicului cu sindrom paraneoplazic, probabilitatea identificării unui cancer subiacent variază între %2-20.

Sindroamele produc manifestări clinice variate și au fost împărțite în subcategorii:

1. Sindroame renale: Provoacă dezechilibre ale ionilor necesari funcționării normale, precum potasiu, sodiu și fosfat, precum și modificări acido-bazice.
2. Sindroame gastrointestinale: În general provoacă tulburări de conștiență, oboseală excesivă și slăbiciune prin pierderea mineralelor corpului din cauza diareei.
3. Sindroame sanguine (hematologice): Provoacă modificări numerice ale celulelor sanguine, precum creștere și scădere.
4. Sindroame endocrine: Sub efectul hormonilor eliberați de tumoră, provoacă creșteri sau scăderi ale valorilor ionilor vitali precum potasiu și sodiu. Din cauza secreției hormonilor care suprimă imunitatea, reprezintă subgrupul cel mai asociat decesului.
5. Sindroame cutanate: Produc multe manifestări precum schimbarea culorii pielii, mâncărime, subțiere sau îngroșare, roșeață, chelie și creșterea pilozității.
6. Sindroame neuromusculare: Provoacă adesea pierderea memoriei, slăbiciune musculară, iritabilitate excesivă și pierderi de sensibilitate la brațe și picioare.
7. Sindroame reumatologice: Se manifestă prin întărirea pielii, acumulări de substanțe în țesuturi și leziuni articulare.
8. Sindroame nespecifice: Produc efecte din afara celorlalte categorii, precum febră, lipsa poftei de mâncare și tulburări de gust.

Sindroamele paraneoplazice, cu numeroase manifestări, pot apărea la toate vârstele și nu sunt legate de rasă sau sex. În prezent nu există o metodă care să anticipeze ce pacienți cu cancer le vor dezvolta.

Abordarea terapeutică variază după localizare și tip. Există două abordări generale: prima țintește direct tumora, cu chimioterapie, chirurgie și radiații aplicate separat sau împreună. Studiile au observat că eliminarea tumorii elimină și efectele paraneoplazice. A doua opțiune se bazează pe controlul răspunsului imunitar împotriva tumorii. Se utilizează eliminarea propriilor componente de apărare, adăugarea intravenoasă de componente noi, steroizi sau medicamente externe care suprimă imunitatea și schimbarea lichidului sanguin (plasmafereză).

În aceste sindroame cu risc de recidivă după tratament, ajustarea dozelor depinde de cauza subiacentă.

În concluzie, dacă este reținută relația strânsă dintre sindromul paraneoplazic și cancer, acesta ajută diagnosticul precoce. Sindroamele pot provoca și probleme grave; tratamentul eficient al lor crește calitatea vieții și efectul tratamentului oncologic, prelungind supraviețuirea.