Transfuzia de sânge în 1829 — lupta împotriva pierderii de sânge

Chirurgul Raymond Hurt: „Deși transfuzia de sânge nu și-a atins întregul potențial până la descoperirea grupelor sanguine și găsirea unui anticoagulant (medicament care subțiază sângele) satisfăcător, istoria sa este o poveste fascinantă, plină de suișuri și coborâșuri.”

Transfuzia de sânge reprezintă transferul de sânge sau componente sanguine de la o persoană la alta, de obicei pentru a combate pierderea de sânge în timpul unui traumatism sau al unei intervenții chirurgicale. Transfuziile sunt necesare și în tratamentul unor boli precum hemofilia și anemia falciformă. Există chiar pacienți care au nevoie de transfuzii pe tot parcursul vieții.

În Europa anilor 1600 au fost încercate numeroase transfuzii „de la animal la animal” și „de la animal la om” de sânge. Totuși, primul exemplu de transfuzie reușită de la un om la altul este atribuit obstetricianului britanic James Blundell. Acesta a început să pună arta transfuziei pe o bază științifică și a reaprins interesul pentru o practică considerată, în general, foarte nesigură. 

Deși Blundell a folosit mai mulți donatori pentru a trata un bărbat pe moarte din cauza cancerului gastric în 1818, bărbatul a murit după două zile. În 1829, el a transfuzat sângele unui soț soției acestuia, care suferea o hemoragie severă după naștere. Femeia a supraviețuit, iar acest caz a reprezentat primul exemplu consemnat de transfuzie reușită.

Blundell a observat curând că un număr mare de transfuzii administrate aceleiași persoane provoca leziuni renale și deces. 

• În 1900, medicul austriac Karl Landsteiner a descoperit trei grupe sanguine (A, B și O) și a constatat că transfuziile între persoane cu aceeași grupă sanguină erau, în general, sigure, ceea ce a făcut ca transfuziile să devină mai sigure. 
• La scurt timp a fost descoperită o a patra grupă sanguină, AB. 
• Odată cu dezvoltarea tehnologiei de refrigerare electrică, primele „bănci de sânge” au fost deschise în anii 1930. 
• Rh a fost descoperit ca factor sanguin în 1939, după care reacțiile sanguine periculoase asociate transfuziei au devenit rare. 

Au existat și perioade în care transfuziile au fost limitate de prejudecăți. De exemplu, în Louisiana anilor 1950, medicii care administrau unei persoane albe, fără permisiune, sânge provenit de la o persoană de culoare — „sânge negru” — erau considerați vinovați și judecați.

Tehnicile și tehnologiile folosite pentru transfuzii continuă să evolueze. Astăzi sunt frecvente separarea componentelor sanguine și transfuzarea doar a celor necesare. De exemplu, dacă un pacient are nevoie doar de eritrocite, trombocite sau plasmă, aceste componente pot fi administrate separat. Acest lucru eficientizează utilizarea sângelui și, în unele situații, reduce riscurile asociate transfuziei. În plus, se folosesc metode mai avansate de screening și testare pentru a reduce riscul de infecție în timpul transfuziilor. În cele din urmă, se desfășoară cercetări pentru dezvoltarea unor produse sanguine artificiale care pot fi folosite ca alternativă la transfuzii. Astfel de produse ar putea reprezenta o opțiune importantă atunci când rezervele de sânge sunt limitate sau nu se poate găsi un donator compatibil.

Descrierea imaginii articolului: Versiune colorizată, The Transfusion of Blood—An Operation at the Hôpital de la Pitié (1874), Harper’s Weekly.

Personalități istorice menționate în articol: James Blundell (1791–1878), Karl Landsteiner (1868–1943)

• Subiectul anterior: Tratamentul cu lipitori în 1825 — sugătorii de sânge
• Subiectul următor: Specializarea medicală în 1830 — expert într-o complexitate infinită