Transplantul hepatic 1963 – Un organ care se regenerează

În mitologia greacă, Prometeu, lovit de mânia lui Zeus, a fost legat de o stâncă. Zilnic, un vultur sau, în unele povești, un hoitar îi mânca ficatul, care creștea la loc în fiecare noapte. Pedeapsa devenea astfel o tortură fără sfârșit. Babilonienii încercau să prezică viitorul examinând ficatul animalelor. Numită hepatoscopie, practica era o formă răspândită de divinație în Antichitate.

Astăzi știm că ficatul are o capacitate extraordinară de regenerare și poate reveni la dimensiunea normală chiar după îndepărtarea a mai mult de jumătate.

Când ficatul este lezat, poate fi necesar unul nou. La adulți, cauze frecvente sunt hepatita cronică, inflamația, și ciroza, cicatrizarea, declanșate de virusuri sau toxine precum alcoolul. La copii, atrezia biliară, blocarea canalului biliar comun care lezează ficatul, este cea mai frecventă cauză a transplantului. De obicei, ficatul primitorului este îndepărtat și înlocuit cu cel al unui donator în moarte cerebrală. Se poate transplanta însă și o parte din ficatul unui donator viu.

Americanul Thomas Starzl, chirurg, a realizat primul transplant hepatic la om în 1963. În anii 1980, imunosupresoarele precum ciclosporina, folosite pentru reducerea respingerii țesutului străin, au făcut transplanturile mai reușite și mai frecvente. Trebuie reconectate diferite vase, inclusiv vena cavă a ventriculului inferior, care primește sângele ficatului prin venele hepatice, vena portă, care aduce sângele bogat în nutrienți din sistemul gastrointestinal și splină, artera hepatică, ce furnizează sânge oxigenat, și canalul biliar comun.

Ficatul îndeplinește numeroase funcții, inclusiv:

• Eliminarea toxinelor din sânge
• Sinteza și descompunerea proteinelor
• Producerea bilei pentru digestie
• Producerea hormonilor implicați în creștere și reglarea tensiunii
• Metabolizarea medicamentelor
• Menținerea glicemiei, prin stocarea glucozei ca glicogen și transformarea glicogenului în glucoză când este nevoie 

Ficatul stochează și vitamine, transformă amoniacul în uree, eliminată prin urină, și produce fibrinogenul necesar coagulării.

Personalități istorice menționate în articol: Thomas E. Starzl (n. 1926)

• Subiectul anterior: Terapia cognitiv-comportamentală 1963 – Tratament psihologic
• Subiectul următor: Transplantul pulmonar 1963 – Tratarea bolilor pulmonare