Un nivel crescut de catecolamine (dopamină, adrenalină și noradrenalină) poate fi un semn de cancer

Catecolaminele sunt produse de creier, țesutul nervos și glandele suprarenale și reprezintă hormoni. Responsabile de răspunsul organismului de tip „luptă sau fugi”, catecolaminele sunt eliberate ca răspuns la stresul emoțional sau fizic. Principalele catecolamine sunt dopamina, adrenalina și noradrenalina.

Catecolaminele secretate la niveluri neobișnuit de mari sau mici pot indica probleme medicale grave subiacente și pot provoca anumite probleme de sănătate.

În acest articol vom explica modul în care funcționează catecolaminele, situațiile în care pot provoca probleme de sănătate și când este necesar un consult medical.

Ce sunt catecolaminele și ce funcții au?

Catecolaminele sunt hormoni care funcționează și ca neurotransmițători, substanțe chimice importante care asigură comunicareaîntre neuroni sau între un neuron și o altă celulă. În organism sunt produse de creier, țesuturile nervoase și glandele suprarenale, situate deasupra rinichilor.

Dopamina

Dopamina, o substanță chimică produsă natural în corpul uman, asigură transmiterea semnalelor în întregul sistem nervos. Are un rol în reglarea unor procese biologice precum mișcarea, emoțiile, memoria, plăcerea / mecanismul de recompensă al creierului.

Adrenalina (epinefrina)

Acest neurotransmițător, secretat de partea internă a glandelor suprarenale, este responsabil de răspunsul organismului de tip „luptă sau fugi”. Atunci când persoana este stresată, adrenalina este eliberată în organism, permițând afluxul de sânge către mușchi, inimă și plămâni.

Noradrenalina (norepinefrina)

Norepinefrina, sintetizată din dopamină de o enzimă produsă de organism, este eliberată în sânge din glandele suprarenale. Acest neurotransmițător ajută organismul să răspundă la stres și crește frecvența cardiacă și tensiunea arterială. Este, de asemenea, asociat cu reglarea dispoziției și capacitatea de concentrare.

Care sunt cauzele nivelurilor anormale de catecolamine?

Nivelurile prea mici sau prea mari de catecolamine indică uneori probleme de sănătate subiacente. Principalul motiv pentru care medicii testează nivelul catecolaminelor este verificarea prezenței unor formațiuni precum o tumoră neuroendocrină sau un neuroblastom, adică a anumitor tumori.

Tumorile neuroendocrine

Sistemul neuroendocrin este alcătuit din celule endocrine (care produc hormoni) și celule nervoase, iar tumorile neuroendocrinese dezvoltă din celulele sistemelor hormonal și nervos. Aceste tumori produc cantități mari de catecolamine.

Feocromocitoamelesunt tumori neuroendocrine situate în glandele suprarenale. Aproximativ 80-85% dintre feocromocitoame cresc în stratul intern al glandelor suprarenale, în timp ce 15-20% se dezvoltă în afara acestei regiuni.

Simptomele feocromocitomului sunt:

• Hipertensiune arterială
• Palpitații
• Anxietate
• Tremor
• Transpirație excesivă
• Piele palidă
• Furnicături în degetele mâinilor și picioarelor
• Vedere încețoșată
• Durere de cap intensă
• Durere abdominală
• Constipație
• Scădere în greutate
• Glicemie crescută
• Tulburări psihice

Deși sunt, de obicei, benigne , unele feocromocitoame pot continua să crească dacă nu sunt tratate, iar simptomele lor se pot agrava și pot afecta rinichii și inima. Creșterea tumorii sporește, de asemenea, riscul de accident vascular cerebral și infarct miocardic.

Neuroblastomul

Neuroblastomuleste un tip de cancer care apare din celule nervoase speciale, numite neuroblaști. Cel mai adesea, acest cancer se dezvoltă în glanda suprarenală sau în țesuturile nervoase care se întind de-a lungul măduvei spinării și determină creșterea nivelului catecolaminelor.

La copii, neuroblastomul este cel mai frecvent cancer, reprezentând 6% din toate cancerele copilăriei, și apare rar la persoanele cu vârsta de peste 10 ani.

Simptomele neuroblastomului sunt enumerate mai jos:

• Umflarea abdomenului
• Diaree apoasă
• Anemie
• Piele albăstruie
• Colorație albastră sau violet în jurul ochilor
• Umflarea ochilor
• Pupile mici
• Pleoapă căzută
• Febră
• Incapacitatea de a produce suficientă transpirație
• Hipertensiune arterială
• Durere osoasă
• Număr scăzut de celule sanguine
• Paralizie

Testele folosite pentru determinarea nivelului catecolaminelor

Pentru a testa nivelul catecolaminelor unei persoane, medicul solicită o analiză de sânge sau o analiză de urină. Persoana care urmează să facă analiza de urină trebuie să își colecteze urina într-un recipient timp de 24 de ore. Acesta este un recipient special, oferit de spital, care conține o cantitate mică de acid pentru conservarea urinei. Este extrem de important să fie păstrat într-un loc răcoros.

După efectuarea primelor teste și determinarea nivelului catecolaminelor, se pot solicita investigații suplimentare dacă este necesar. Testele pentru feocromocitom pot da rezultate fals pozitive. Din cauza acestui risc, evaluarea trebuie să țină cont și de criterii precum starea fizică a pacientului, medicamentele utilizate, alimentația și starea emoțională. Dacă se suspectează că persoana are o tumoră, se poate solicita imagistică prin rezonanță magnetică (MRI) sau tomografie computerizată (BT), ca investigații imagistice. Dacă imaginile confirmă prezența tumorii, se poate solicita o biopsie pentru determinarea tipului tumoral.

Simptomele nivelurilor anormale de catecolamine

Nivelurile crescute sau scăzute de catecolamine pot provoca diferite simptome(manifestări). Mai jos sunt enumerate simptomele provocate de nivelurile crescute ale principalelor catecolamine.

Un nivel cronic crescut al dopaminei poate fi asociat cu afecțiuni precum sindromul Costello, leucemia, sindromul Menkes și deficitul de decarboxilază a aminoacizilor L-aromatici. Oamenii de știință asociază, de asemenea, deficitul de dopamină cu boli neurodegenerative precum Parkinson.

Un nivel scăzut de adrenalină poate face ca persoanele să aibă dificultăți în a reacționa adecvat la situațiile stresante.

Un nivel scăzut de noradrenalină poate duce la somnolență sau lipsă de energie, tensiune arterială scăzută la ridicarea în picioare, tulburare de deficit de atenție și hiperactivitate, dificultăți de concentrare și depresie.

Anumite medicamente utilizate (precum paracetamolul, acetaminofenul, aspirina și medicamentele pentru tensiune arterială și inimă), cofeina, alcoolul, nicotina și unele alimente și băuturi precum bananele, ananasul și ardeii pot modifica nivelul catecolaminelor. De aceea, înainte de testare, medicul trebuie informat despre medicamentele utilizate, iar consumul alimentelor și băuturilor trebuie oprit cu 24 de ore înaintea analizei de urină.

Metodele de tratament

Tratamentul este stabilit în funcție de afecțiunea care determină nivelul scăzut sau crescut al catecolaminelor.

Printre tratamentele generale folosite la pacienții diagnosticați cu feocromocitom se numără intervenția chirurgicală, radioterapia, chimioterapia, ablația, în care sunt folosite substanțe foarte calde sau foarte reci pentru a ținti și distruge celulele anormale, tratamentul medicamentos țintit împotriva cancerului și embolizarea, care permite distrugerea tumorii prin blocarea fluxului sanguin în glanda suprarenală.

La persoanele diagnosticate cu neuroblastom se poate recurge la una sau mai multe metode: intervenție chirurgicală, radioterapie, chimioterapie, terapii țintite, imunoterapie și tratament cu iod 131-MIBG, în care iodul radioactiv este injectat în circulația sanguină pentru a distruge celulele canceroase.

În cele mai multe cazuri, feocromocitoamele sunt benigne și nu se așteaptă să producă metastaze ; atunci când sunt îndepărtate chirurgical, nu tind să reapară. Pe de altă parte, răspunsul neuroblastomului la tratament depinde de nivelul de risc al tumorii. Sunt importante aspecte precum stadiul tumorii, ritmul de creștere, diferențele genetice și vârsta persoanei.

Rezumat

Persoanele cu probleme precum hipertensiune persistentă, bătăi rapide sau neregulate ale inimii, tremor, transpirație excesivă și dureri de cap intense trebuie să consulte cât mai curând un medic specialist. Determinarea nivelului catecolaminelor printr-o analiză de sânge sau urină ajută la stabilirea necesității unor investigații suplimentare și a unui tratament.