Vaccinul împotriva poliomielitei 1955 – poliovirusul

Poliomielita este o boală virală care poate provoca paralizie musculară. În 1952, în SUA au fost raportate aproape 58000 de cazuri de poliomielită. 21269 de persoane au rămas cu dizabilități ușoare, iar 3145 de copii și-au pierdut viața. În acea perioadă, americanii considerau doar bomba atomică mai îngrozitoare decât poliomielita. 

La 12 aprilie 1955, când existența unui vaccin injectabil a fost anunțată la radio și televiziune, potrivit medicului Paul Offit,„în toată țara răsunau clopotele bisericilor, sinagogile și bisericile organizau adunări de rugăciune, iar părinții și profesorii plângeau.”

Poliomielita afectează omenirea din vremuri preistorice, după cum arată desenele și picturile antice din Egipt care înfățișează copii mergând cu bastonul și cu membre deteriorate. Cele trei variante ale poliovirusului pot pătrunde în tractul gastrointestinal prin alimente sau apă contaminate, apoi se pot răspândi în sistemul nervos central, provocând paralizie. În funcție de nervii afectați, virusul poate paraliza doar picioarele sau aproape întregul corp, împiedicând persoana să respire fără ajutorul unui aparat.

În prezent sunt utilizate două tipuri de vaccin pentru combaterea virusului:

• Unul este vaccinul pe bază de virus inactivat, dezvoltat în 1952 de cercetătorul medical american Jonas Salk. Salk a cultivat poliovirusul în celule din țesut renal de maimuță și l-a inactivat chimic cu formol. Când sunt injectate formele inactivate ale celor trei variante virale, organismul dezvoltă ulterior anticorpi împotriva celor trei forme vii. 
• Celălalt este vaccinul antipoliomielitic oral al cercetătorului medical american Albert Sabin, bazat pe formele „atenuate”ale celor trei poliovirusuri care se multiplică în intestin (OPV).

În prezent, deoarece virusul atenuat din OPV poate reveni, în cazuri foarte rare, la o formă virală paralizantă, numeroase țări industrializate utilizează vaccinul injectabil. Prin vaccinarea pe scară largă, poliomielita a devenit rară în lumea occidentală.

Personalități istorice menționate în articol: Albert Bruce Sabin (1906 – 1993), Jonas E. Salk (1914 – 1995)

• Subiectul anterior: Efectul placebo 1955 – mintea se joacă cu tratamentul
• Subiectul următor: Bolile autoimune 1956 – organismul declară război propriilor celule