A fi pacient prin ochii unui medic: ignorare și schimbare de perspectivă

Ca pacient oncologic s-a simțit ignorat de medici. Ca medic, s-a simțit neputincios să schimbe sistemul…

Tânărul meu pacient nu mai putea sta liniștit în fața mea. Strângea pumnul stâng, mâna dreaptă tremura, iar gâtul avea pete roșii. A întrebat: „De ce sunt bolnav?”

Nu era prima întrebare. Eu și colegii medici și asistente îi explicaserăm ce știm despre cauze și riscuri. Nu întreba însă tehnic, ci ceva mai profund.

Îl durea să fie bolnav și ura să fie diferit.

Diagnosticul părea nedrept. Voia școală de muzică, fotografii trimise prietenilor și dragoste. În schimb, era internat pentru optimizarea tratamentului unei boli cronice, urmărit de medici, inclusiv de mine.

Simțea că diagnosticul îi acaparase viața

Cunosc sentimentul. Când aveam 20 și ceva de ani am fost diagnosticat cu cancer de colon, fără antecedente familiale și altfel sănătos. Construiam o afacere la Beijing și aveam o relație nouă.

Cancerul a oprit călătoriile și munca. Am făcut radioterapie, chimioterapie și chirurgie, am avut pungă de colostomie 10 luni și apoi cheaguri grave în plămâni.

Încercând să supraviețuiesc, simțeam că stau la marginea vieții. Prietenii petreceau, își făceau familii și reușeau profesional. Privind perfuzia de chimioterapie, cu greață sau nopți nedormite, îmi puneam întrebarea pacientului meu: De ce sunt bolnav?

Boala sperie. Voiam ca medicii să întrebe ce simt, dar de obicei nu o făceau. Mă întrebam dacă indiferența era reală.

După tratament am înțeles că vreau să devin medic, să revin în sistemul care mă salvase și să ajut. Voiam să știu de ce medicii nu înțelegeau experiența bolii: într-o vizită grăbită sau în mod obișnuit, întrebarea superficială „Aveți întrebări?” și lipsa empatiei. Mă întrebam dacă înțeleg cu adevărat ce înseamnă să fii bolnav.

La facultate am găsit un motiv: absența vocilor pacienților. Erau în manuale și diapozitive, dar nu ca adevărați profesori. Pentru mulți colegi tineri, inteligenți și sănătoși, boala era doar o parte din manual.

Uneori medicii se îmbolnăvesc și scriu apoi cum li s-a schimbat perspectiva asupra medicinei. Singuri și derutați în patul de spital, simt ce simțeau pacienții și vor să fie altfel de medici.

De ce trebuie să așteptăm să se îmbolnăvească pentru a înțelege?

Empatia se poate învăța, prin științe umaniste în facultate și ocazii de a împărtăși povești. Profesorii noștri esențiali sunt însă chiar pacienții. Din păcate, au prea puțin loc în educația medicală, rămânând pasivi în vizitele rapide ale seniorilor însoțiți de studenți.

Pacienții trebuie să fie profesori

La fel de importanți ca orice profesor specialist, invitați să predea. De ce nu există discuții conduse de pacienți cu boli importante? De ce lipsesc din anatomie și fiziologie? Contactul poate fi întărit prin experiențe imersive care simulează îngrijirea trăită de ei. Cred că dezvoltarea empatiei și atenției medicilor poate proteja de epuizare și ajuta la gestionarea emoțiilor când pacienții nu sunt bine.

Unele studii arată că educația medicală reduce empatia viitorilor medici. De-a lungul facultății și rezidențiatului, compasiunea inițială este tot mai mult înlocuită de cinism și ego. Există mai multe motive, inclusiv ceea ce am ajuns să văd ca ostilitate în educație. Am văzut colegi retrași pentru a se proteja de seniori, conduită nepotrivită, hărțuire și un sistem care îi vede ca rânduri pe ecran, nu oameni.

Nu trebuie să se îmbolnăvească toți pentru a înțelege. Nu am boala tânărului meu pacient, dar pot folosi ce am învățat din propria boală ca să îl încurajez.

„Îmi pare rău că treci prin asta”, îi spun. Îi recunosc frustrarea și firescul sentimentului de nedreptate. Mi-a spus că niciun medic nu îi mai spusese asta.

Nu îi schimb gândurile și nu am cuvinte care să îi aducă pace cu experiența. Dar nu trebuia să fiu primul medic care îl valida astfel.

*

Textul de mai sus este traducerea articolului lui Dr. Ben Bravery din The Guardian, „As a cancer patient, I felt dismissed by doctors. As a doctor, I am desperate for the system to change”.

*