Mergi la conținut
Prof. Dr. Mustafa Özdoğan · Medic oncolog

Cât timp poate rezista un om fără hrană și apă?

Cât timp poate rezista un om fără hrană și apă?
În acest articol

Răspunsul obișnuit la întrebarea „Cât rezistă un om fără hrană și apă?” pare simplu: trei zile fără apă și o lună sau două fără hrană. Realitatea variază mult mai mult, iar subiectul acestui articol nu sunt recordurile. La un pacient oncologic, pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate și încetarea consumului de apă în ultimele zile ale vieții sunt explicate prin o fiziologie cu totul diferită , nu prin limitele supraviețuirii. Confundarea celor două duce la una dintre cele mai grave neînțelegeri trăite de apropiații pacienților.

Prima jumătate a articolului prezintă fiziologia și cazurile documentate, cu cifre corectate. A doua privește direct oncologia: cașexia canceroasă și diferența ei față de simpla înfometare, sindromul de realimentare și ce spun dovezile despre ceea ce administrarea intravenoasă de lichide în ultimele zile de viață îi face pacientului și ceea ce nu îi face.

Un avertisment de la început. Duratele din acest articol descriu limitele supraviețuirii; nu sunt obiective. Înfometarea prelungită fără supraveghere medicală implică riscul unor leziuni grave și uneori ireversibile. Dacă vă confruntați cu dificultăți legate de alimentație sau vă îngrijorează greutatea, nu folosiți cifrele din articol ca reper; apelați la un medic sau la o persoană de încredere. Sprijinul este posibil și eficient.

Mai întâi, cinci corecturi

Afirmații răspândite și explicațiile verificate
Afirmația care circulă Explicația corectă
„Grevele foamei s-au încheiat de obicei prin deces după 45–61 de zile” Intervalul este prea îngust. În greva foamei din închisoarea Maze din 1981, duratele pentru cele zece persoane care au murit au fost între 46 și 73 de zile. Cea mai scurtă a fost a lui Martin Hurson, 46 de zile, iar cea mai lungă a lui Kieran Doherty, 73 de zile. Greviștii consumau apă și sare. În literatură au fost raportate și durate mult mai scurte, de 28, 36, 38 și 40 de zile.
„Andreas Mihavecz a rămas 18 zile fără hrană și apă” Durata și anul sunt corecte: a fost uitat într-o celulă de detenție din Bregenz, Austria, între 1–19 aprilie 1979. Totuși, nu a fost complet lipsit de apă: a supraviețuit lingând condensul de pe pereții celulei. A pierdut 24 de kilograme. Așadar, cazul nu este „fără apă”, ci „cu un minim de apă”.
„Angus Barbieri a postit 382 de zile în 1965” Durata este corectă, dar data este incompletă: postul s-a desfășurat între 14 iunie 1965 – 30 iunie 1966. În plus, nu a băut doar apă, ci a primit ceai, cafea, apă minerală, vitamine, suplimente de potasiu și sodiu și extract de drojdie. Greutatea lui a scăzut de la 207 kg la 82 kg. Se afla sub supraveghere medicală la Dundee. Cazul a fost publicat în Postgraduate Medical Journal, în 1973.
„Semnele deshidratării includ febră și edem cerebral ” Greșit, și este o greșeală importantă. Edemul cerebral nu este un simptom al deshidratării, ci o complicație a corectării prea rapide a deshidratării hipernatremice. În deshidratare, celulele creierului se micșorează, nu se umflă. De aceea, în cazurile grave, osmolalitatea serică nu este redusă cu mai mult de 0,5 mOsm/L pe oră.
„Tulburări electrolitice, de exemplu tiamină/K⁺” Tiamina nu este un electrolit, ci o vitamină, B1. Totuși, face parte din tabloul înfometării și realimentării, dar alături de modificările electrolitice, nu în interiorul acestora. Deficitul său provoacă sindromul Wernicke-Korsakoff.

De unde vine regula „trei zile”?

Trei zile fără apă, trei săptămâni fără hrană, trei ore fără adăpost și trei minute fără aer: în literatura despre supraviețuire, aceasta se numește „regula celor trei”. Este ușor de reținut, dar sursa sa nu este un studiu științific; este o regulă de memorare și nu este exactă științific.

Principala variabilă care determină durata rezistenței fără apă este temperatura. Pe măsură ce temperatura crește, pierderea de apă se mărește și durata se scurtează. La căldură extremă, decesul poate apărea nu în zile, ci în ore, prin insolație. Într-un mediu răcoros, durata crește considerabil. De aceea, în locul unei singure cifre, este corect să spunem că durata rezistenței fără apă poate scădea sub o zi la căldură extremă și poate depăși două săptămâni în condiții protejate și răcoroase. Factorii determinanți sunt temperatura mediului, umiditatea, activitatea fizică, hidratarea inițială a persoanei și dimensiunile corpului.

La persoanele imobilizate la pat și inactive, adică la pacienții aflați la sfârșitul vieții, s-a raportat că, atunci când încetează atât aportul de hrană, cât și cel de apă, decesul apare de obicei în 10–14 zile , într-un interval aproximativ de una până la trei săptămâni. Această cifră descrie o situație complet diferită de cea a unei persoane care merge pe căldură, iar cele două nu pot fi folosite una în locul celeilalte.

Câtă apă conține corpul? Ce măsoară fiecare procent?

Afirmația „60% din corp este apă” este corectă pentru un bărbat adult mediu, dar nu este universală.

Raportul dintre apa corporală totală și greutatea corpului
Grup Proporție
Nou-născut 70–78%
Copil de un an ~65%
Bărbat adult ~60%
Femeie adultă ~55%
Adult cu obezitate 40% și mai puțin

Diferența provine din faptul că țesutul adipos conține mult mai puțină apă decât țesutul muscular. De aceea, aceeași pierdere de lichide poate produce tablouri de gravitate diferită de la o persoană la alta.

Aici apare frecvent o greșeală: expresiile „pierdere de 3%” și „pierdere de 10%” folosesc numitori diferiți. Ca procent din apa corporală totală: 3–4% reprezintă o scădere pe care majoritatea o tolerează fără dificultăți; 5–8% provoacă oboseală și amețeli; peste 10% se asociază cu deteriorare fizică și mintală și sete intensă; 15–25% este mortală. În schimb, clasificarea pediatrică utilizată în clinică se raportează la procentul greutății corporale și oferă praguri cu totul diferite. Când citiți un procent, trebuie să întrebați: „procent din ce?”.

Clasificarea clinică a deshidratării, ca procent al pierderii din greutatea corporală
Gravitate Sugari Copii mai mari și adolescenți
Ușoară 5% 3%
Moderată 10% 5–6%
Severă 15% 7–9%

Deshidratarea severă însoțită de semne de afectare circulatorie necesită înlocuirea urgentă a lichidelor pe cale intravenoasă.

Ce face organismul în timpul înfometării? Ordinea schimbării combustibilului

Când aportul alimentar încetează, organismul nu se comportă aleatoriu. Schimbă combustibilul într-o anumită ordine, care determină ce țesut va fi consumat și când.

Etapele înfometării atunci când aportul de apă continuă
Perioadă Combustibil principal Ce se întâmplă?
0–24 de ore Glicogen Rezervele de glicogen din ficat și mușchi sunt transformate în glucoză pentru a menține glicemia. Slăbiciune, iritabilitate și senzație intensă de foame.
Din ziua 2 Grăsime Mobilizarea grăsimilor se accelerează, corpii cetonici cresc: cetoză. Creierul trece treptat la utilizarea cetonelor. Senzația de foame poate scădea paradoxal, iar metabolismul încetinește.
Primele zile — Se observă o scădere rapidă în greutate, dar cea mai mare parte este apă; fiecare gram de glicogen reține și câteva grame de apă.
Săptămâni Grăsime + proteine Pe măsură ce rezervele de grăsime scad, proteinele musculare sunt descompuse și transformate în energie. Pierdere musculară, slăbirea imunității și risc de infecție.
Etapă avansată Proteine Risc de tulburări electrolitice, aritmii cardiace și insuficiență multiplă de organ. Decesul este de obicei legat de pierderea mușchiului cardiac și de aritmii, nu direct de „epuizarea energiei”.

Această succesiune explică de ce lipsa hranei poate fi tolerată mult mai mult decât lipsa apei. Țesutul adipos este un depozit concentrat de energie, iar organismul încearcă să păstreze cât mai mult mușchii când folosește aceste rezerve: încetinește metabolismul, trece la cetone și reduce descompunerea proteinelor. În schimb, pentru apă nu există un depozit. Pierderea apei reduce direct volumul sanguin și afectează circulația; nu există o soluție intermediară. Corpul poate împrumuta energie, dar nu și volum.

Cazuri documentate, în cifre

Cazuri extreme documentate de înfometare și lipsă a apei
Caz Durată Condiții Notă
Angus Barbieri
1965–66, Scoția
382 de zile Fără alimente solide; ceai, cafea, apă minerală, vitamine, suplimente de potasiu și sodiu. Sub supraveghere medicală. 207 kg → 82 kg. Postgraduate Medical Journal, 1973. Nu trebuie încercat în niciun caz fără supraveghere clinică.
Poon Lim
1942–43, Atlantic
133 de zile SS Benlomond a fost torpilată la 23 noiembrie 1942; a fost salvat în largul Braziliei la 5 aprilie 1943. Cei 45 de litri de apă și proviziile de pe plută s-au terminat în jurul zilei ~70. Apoi a colectat apă de ploaie și a prins pești și păsări marine.
Greva foamei din închisoarea Maze
1981, Irlanda de Nord
46–73 de zile Fără alimente solide, dar aportul de apă și sare a continuat. Zece persoane au murit. Cea mai scurtă durată a fost de 46 de zile, iar cea mai lungă de 73 de zile. Acest interval reprezintă cele mai bune date umane disponibile pentru „limita superioară a rezistenței fără hrană”.
Andreas Mihavecz
1979, Austria
18 zile A fost uitat într-o celulă de detenție; fără hrană, cu condensul de pe perete în locul apei. A pierdut 24 de kilograme. Este prezentat frecvent drept un „record de supraviețuire fără apă”, dar înregistrarea Guinness nu a putut fi verificată pentru acest articol.
Experimentul de Înfometare din Minnesota
1944–45, SUA
24 de săptămâni 36 de voluntari; 12 săptămâni de control cu ~3.200 kcal, 24 de săptămâni de ~1.560 kcal în semiînfometare, urmate de reabilitare în două etape. Obiectivul era pierderea a ~25% din greutatea inițială. Constatările sunt prezentate într-o secțiune ulterioară.

Cel mai durabil rezultat al experimentului Minnesota este psihologic, nu fiziologic. În perioada de semiînfometare, participanții au prezentat creșteri marcate ale scorurilor de depresie, isterie și ipohondrie , preocupare obsesivă pentru mâncare, pierderea în mare parte a interesului sexual și retragere socială. Și perioada de reabilitare a fost dificilă psihologic. Lucrarea în două volume publicată de Ancel Keys și echipa sa în 1950, The Biology of Human Starvation, rămâne o sursă fundamentală pentru înțelegerea tulburărilor de alimentație. Echivalentul său în oncologie este următorul: imposibilitatea de a mânca suficient nu este doar o problemă de nutriție, ci și una de dispoziție , iar faptul că pacientul „nu vrea să mănânce” face uneori parte din acest cerc. Am discutat despre împletirea oboselii și a moralului scăzut în cancer în articolul nostru despre slăbiciune și oboseală.

Sub dărâmături: date cu relevanță directă pentru Turcia

Cât poate rezista o persoană prinsă sub dărâmături după un cutremur? Cea mai solidă sursă disponibilă pentru această întrebare este o analiză a cutremurelor din perioada 1985–2004, care a examinat 34 de cutremure și a reunit timpii de salvare din 48 de publicații medicale (Prehospital and Disaster Medicine, 2006).

Supraviețuirea sub dărâmături: date reunite
Cea mai lungă durată raportată în mod fiabil 14 zile; cel mai apropiat caz, 13 zile
Al doilea cel mai lung caz bine documentat din literatura medicală 8,7 zile (209 ore)
Numărul articolelor care raportează salvări după 48 de ore 25
Durata maximă medie în 18 cutremure cu salvări după a doua zi 6,8 zile (mediană 5,75 zile)
Cutremurul Marmara din 1999 Timpii de salvare documentați pentru 43 de persoane 0,5 – 6,2 zile

„Cele 72 de ore de aur” reprezintă o regulă de planificare, nu o limită biologică. Cele mai multe salvări au loc în primele 24 de ore, dar datele de mai sus arată numeroase salvări de persoane în viață și după 48 de ore și câteva cazuri ajunse la 13–14 zile. Reducerea operațiunilor de căutare și salvare la sfârșitul celei de-a treia zile nu are un fundament medical.

Sindromul de strivire: amenințarea tăcută de sub dărâmături

Principalul pericol sub dărâmături nu este adesea lipsa apei. Țesutul muscular aflat mult timp sub presiune se distruge (rabdomioliză), iar conținutul celulelor ajunge în circulație. Conform definiției Colegiului American al Medicilor de Urgență, sindromul de strivire este „o leziune locală prin strivire cu manifestări sistemice”.

Componentele sindromului de strivire
Componentă Ce se întâmplă?
Sechestrarea lichidelor În 48 de ore, în regiunea strivită se pot deplasa peste 12 litri de lichid → hipovolemie și șoc
Hiperkaliemie Potasiul trece din mușchiul ischemic în circulație → aritmie cardiacă
Hipocalcemie Calciul pătrunde în celulele musculare lezate
Acidoză metabolică Acumulare de acid lactic
Mioglobinurie → insuficiență renală La aproximativ 50% dintre pacienții cu sindrom de strivire apare insuficiența renală acută
Sindrom de compartiment Umflarea mușchiului crește presiunea; poate fi necesară fasciotomia

Leziunile prin strivire cauzate de prăbușirea clădirilor la cutremure apar la 3–20% dintre răniți și afectează picioarele la 74% dintre ei.

Regula de o singură frază a managementului de urgență: „Administrați lichide intravenos înainte de eliberarea membrului strivit.” Acest lucru este critic mai ales dacă strivirea a durat mai mult de patru ore, deoarece potasiul și mioglobina sunt eliberate în circulație imediat ce presiunea dispare. În spital, tratamentul cu lichide continuă cu până la 1,5 litri pe oră. Tratamentul precoce și agresiv cu lichide ar trebui să înceapă ideal înainte de extragerea de sub dărâmături. Așadar, nu este suficient să i se spună persoanei prinse „beți apă”; este necesar accesul intravenos.

Înfometarea la pacientul cu cancer este altceva: cașexia

Tot ce am prezentat până aici descrie înfometarea simplă: lipsesc alimentele, corpul folosește rezervele și se reface când primește hrană. Pierderea de țesuturi întâlnită la pacientul cu cancer nu urmează însă această logică, iar aceasta este cea mai importantă frază a articolului.

Conform definiției consensuale internaționale, cașexia canceroasă este „un sindrom multifactorial caracterizat prin pierderea continuă a masei musculare scheletice, cu sau fără pierdere de grăsime, care nu poate fi inversat complet prin suport nutrițional convențional și care duce la deteriorare funcțională progresivă”.

Institutul Național al Cancerului formulează și mai clar: „creșterea aportului caloric, fie oral, fie prin nutriție parenterală totală, nu a reușit să oprească procesul de pierdere a țesuturilor” și „deficitul energetic nu explică singur patogeneza cașexiei”. Afirmația din pagina de informare a pacienților este cea mai clară: „Poate apărea chiar și atunci când vă alimentați bine.”

Criteriile de diagnostic pentru cașexia canceroasă: oricare dintre cele trei
Scădere involuntară în greutate peste 5% în 6 luni
IMC sub 20 kg/m² și scădere în greutate de peste 2%
Sarcopenie și scădere în greutate de peste 2%
Cele trei etape ale cașexiei
Etapă Definiție Posibilitatea intervenției
Precașexie Semne metabolice timpurii înaintea unei scăderi evidente în greutate; scădere ușoară și probleme ale apetitului Tratamentul timpuriu în această etapă poate încetini progresia
Cașexie Pierdere musculară care îndeplinește criteriile de mai sus, greu reversibilă și care afectează activitățile cotidiene Limitată
Cașexie refractară Pierdere severă în greutate și de mușchi, fără răspuns la tratament; boală în stadiu avansat, speranță de viață sub trei luni Obiectivul nu mai este greutatea, ci confortul
33–52%frecvența cașexiei la pacienții cu cancer
până la 80%la pacienții aflați în perioada terminală
22–40%proporția deceselor prin cancer atribuită cașexiei
50%frecvența sarcopeniei în cancerul avansat (NCI)

Cele mai mari frecvențe se observă în cancerele digestive superioare, colorectale și pulmonare. Procentele detaliate în funcție de tipul tumorii nu au putut fi verificate pentru acest articol. Cancerul pancreatic, cancerul gastric și cancerul esofagian pot adăuga și o problemă mecanică: pacientul nu poate mânca deoarece traseul este blocat. Cele două situații trebuie diferențiate: una se ameliorează prin suport nutrițional, cealaltă nu.

Diferența dintre înfometarea simplă și cașexia canceroasă
Înfometare simplă Cașexie canceroasă
Țesutul pierdut În principal grăsime; corpul încearcă să protejeze mușchii În principal mușchi scheletic; pierderea de grăsime poate să fie sau să nu fie prezentă
Metabolism Încetinește, trece în modul de economisire Nu încetinește; inflamația și tulburarea metabolică persistă
Când se oferă hrană Se inversează Nu se inversează complet
Când pacientul mănâncă bine Nu apare pierderea de țesuturi Pierderea de țesuturi poate continua
Problema de bază Deficitul energetic Deficitul energetic nu este sau nu este singura problemă

În practică, acest tabel corespunde conflictului pe care îl trăiesc cel mai frecvent apropiații pacientului. Familia atribuie scăderea în greutate alimentației insuficiente și îl forțează pe pacient să mănânce. Pacientul nu poate mânca, iar când mănâncă, tot nu se îngrașă. Familia se simte vinovată, pacientul se simte presat, iar masa devine, zi de zi, un nou câmp de luptă. Însă problema nu este nici lipsa de implicare a familiei, nici încăpățânarea pacientului — problema este tabloul metabolic creat de tumoră. Explicarea lui clară este adesea cel mai bun tratament de susținere care poate fi oferit. Modificările gustului și alți factori suplimentari agravează lipsa poftei de mâncare, iar unii dintre aceștia chiar pot fi corectați.

Poate fi tratată cașexia?

Răspunsul scurt: nu pe deplin, dar domeniul evoluează. Este suficient să privim trei medicamente.

Acetatul de megestrol — vechi și înșelător

Dovezile privind acetatul de megestrol în cașexie
Creșterea poftei de mâncare La aproximativ un pacient din patru
Creșterea în greutate La aproximativ un pacient din doisprezece
Natura greutății câștigate "În mare parte țesut adipos, nu mușchi"
Supraviețuire Niciun studiu nu a demonstrat un avantaj de supraviețuire
Calitatea vieții Nu a fost demonstrat un beneficiu clar
Riscuri importante Evenimente tromboembolice; prin supresia axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale, insuficiență suprarenală
Doză 160–800 mg/zi, pe cale orală; peste 800 mg nu există beneficii suplimentare

Megestrolul este un exemplu de manual pentru problema „alegerii criteriului final corect” în oncologie. Medicamentul crește greutatea — dar greutatea câștigată este grăsime. În schimb, cașexia este definită prin pierderea masei musculare. Așadar, medicamentul îmbunătățește un indicator surogat ușor de măsurat, nu măsura bolii în sine. Cifra de pe cântar crește, dar capacitatea pacientului de a urca scările nu se schimbă. Greutatea este un criteriu final nepotrivit în cașexie — iar această critică trebuie păstrată în minte și pentru noile medicamente de mai jos.

Anamorelina — aprobată în Japonia, respinsă în Europa

Anamorelina este un agonist selectiv al receptorului grelinei, administrat oral; cu alte cuvinte, urmărește să crească pofta de mâncare prin stimularea receptorului hormonului foamei. Pe două piețe mari au fost luate două decizii opuse.

Parcursul de reglementare al anamorelinei
Autoritate Decizie Detaliu
Japonia Aprobată 22 ianuarie 2021 aprobare, 21 aprilie 2021 lansare pe piață. Denumire comercială Adlumiz. Indicație: cașexie în cancerul pulmonar fără celule mici, cancerul gastric, cancerul pancreatic și cancerul colorectal. Doză: 100 mg o dată pe zi, pe stomacul gol.
Europa (EMA) Respinsă 18 mai 2017recomandare de respingere; 14 septembrie 2017respingerea a fost confirmată după reexaminare. Motivație: „un efect marginal asupra masei corporale slabe, fără un efect demonstrat asupra forței de strângere a mâinii sau asupra calității vieții” și înregistrarea insuficientă a datelor de siguranță.

Statutul de reglementare în SUA și rezultatele numerice ale studiilor ROMANA 1–2 nu au putut fi verificate pentru acest articol.

Motivul respingerii de către EMA corespunde exact criticii aduse mai sus megestrolului. Medicamentul crește puțin masa corporală slabă, dar forța de strângere a mâinii — adică ceea ce îi este cu adevărat util pacientului — nu se schimbă. Faptul că două autorități iau decizii opuse pe baza acelorași date arată că nu există un consens privind definirea „succesului” în cașexie. Diferențele de aprobare între țări reprezintă, prin acest caz, un al treilea exemplu pentru tabelul din articolul în care am abordat acest subiect.

Ponsegromab — cele mai promițătoare date noi din domeniu

Ponsegromab este un anticorp monoclonal care vizează o proteină numită GDF-15. GDF-15 este o moleculă secretată de tumori, care transmite centrilor apetitului din creier semnalul „oprește-te din mâncat”; blocarea ei înseamnă o intervenție directă asupra mecanismului cașexiei.

Studiul de fază 2 cu ponsegromab (NCT05546476) — creșterea în greutate față de placebo în săptămâna 12
Doză (subcutanat, o dată la 4 săptămâni) Creșterea în greutate față de placebo Interval de încredere de 95% Semnificativă?
100 mg 2,02% −0,97 – 5,01 Nu (intervalul include zero)
200 mg 3,48% 0,54 – 6,42 Da
400 mg 5,61% 2,56 – 8,67 Da

187 de pacienți; cancer pulmonar fără celule mici, pancreatic sau colorectal și nivel crescut de GDF-15. Rezultatele au fost anunțate la 14 septembrie 2024 și publicate simultan în New England Journal of Medicine. Evenimente adverse legate de tratament: 7,7% în brațul cu ponsegromab, 8,9% în brațul placebo.

Diferența dintre ponsegromab și megestrol este că nu a fost evaluată doar greutatea. În brațul de 400 mg, s-au îmbunătățit și indicatorii apetitului și ai simptomelor cașexiei, activitatea fizică măsurată digital și indicele masei musculare scheletice lombare. Așadar, cântarul, mușchii și funcția au evoluat în aceeași direcție — un rezultat neobișnuit în domeniul cașexiei.

Dar limitele sunt și ele clare: acesta este un studiu de fază 2 , cu o durată de 12 săptămâni, criteriul final principal rămâne greutatea, iar date privind supraviețuirea nu există. Selecția pacienților s-a bazat pe un nivel crescut de GDF-15 — prin urmare, rezultatele nu pot fi generalizate la pacienții la care acest marker nu este crescut. Intervalul de încredere al dozei celei mai mici include zero. Începerea studiilor în vederea autorizării era planificată pentru 2025. La data redactării, ponsegromab nu este aprobat în nicio țară și ar fi înșelător să le fie prezentat pacienților drept „a apărut un nou medicament pentru cașexie”.

Sindromul de realimentare (refeeding): cel mai periculos moment al înfometării este cel de după ea

Contrar intuiției, a-i oferi hrană unei persoane care a stat mult timp nemâncată poate fi periculos. Acesta se numește sindrom de realimentare și este definit astfel: complicații medicale cauzate de deplasările de lichide și electroliți care apar în urma realimentării agresive a unui pacient malnutrit.

Mecanism: Când sunt administrați carbohidrați, glicemia crește, ceea ce declanșează un val de insulină. Insulina împinge fosforul, potasiul și magneziul în interiorul celulelor — parțial prin fosforilarea glucozei, parțial prin stimularea pompei sodiu-potasiu. Nivelurile acestor trei elemente în sânge scad rapid. În același timp, începe retenția de lichide. Rezervele de tiamină (vitamina B1) , deja epuizate în perioada de înfometare, sunt consumate rapid odată cu accelerarea metabolismului glucozei; deficitul ei duce la sindromul Wernicke-Korsakoff.

Manifestarea caracteristică a acestui tablou este hipofosfatemia. Apar și hipokaliemia și hipomagneziemia, însă scăderea fosfatului este semnătura sindromului de realimentare. De ce fosfatul este atât de important și ce consecințe poate avea scăderea sa — de la slăbiciune musculară la tulburări de ritm, de la osteomalacie la fracturi — am discutat în articolul nostru despre fierul intravenos și hipofosfatemie, în detaliu. Același electrolit devine periculos din același motiv în două situații clinice complet diferite: pentru că nimeni nu îl verifică.

Conform criteriilor de diagnostic ASPEN, complicațiile apar în primele cinci zile după reintroducerea caloriilor. Sunt la risc persoanele cu tulburări de alimentație, consum cronic de alcool, insuficiență renală, sindroame de malabsorbție, antecedente de chirurgie bariatrică, depresie — și oricine a trecut printr-o perioadă îndelungată de înfometare.

Pacientul cu risc crescut de realimentare conform criteriilor NICE
Dintre următoarele, unul sau mai multe SAU, dintre următoarele, două sau mai multe
IMC sub 16 kg/m² IMC sub 18,5 kg/m²
Scădere involuntară în greutate de peste 15% în ultimele 3–6 luni Scădere involuntară în greutate de peste 10% în ultimele 3–6 luni
Timp de peste 10 zile, aport alimentar foarte redus sau absent Timp de peste 5 zile, aport alimentar foarte redus sau absent
Niveluri scăzute de potasiu, fosfat sau magneziu înaintea alimentării Antecedente de abuz de alcool; sau utilizare de insulină, chimioterapie, antiacide sau diuretice

Atenție: în ultimul rând al coloanei din dreapta este menționată explicit chimioterapia. Așadar, pacientul oncologic face parte dintr-un grup de risc definit pentru sindromul de realimentare.

Recomandarea NICE privind conduita este exact opusul intuiției: începeți lent. Suportul nutrițional se începe cu cel mult 10 kcal/kg/zi și se crește treptat, în 4–7 zile, până la necesarul complet; în situații extreme (IMC sub 14 kg/m² sau aport aproape inexistent timp de peste 15 zile), 5 kcal/kg/zi. Imediat înaintea alimentării și în primele 10 zile se administrează oral 200–300 mg de tiamină pe zi și un complex de vitamine B. Suplimentarea cu potasiu, fosfat și magneziu se face concomitent. A-i spune unui pacient care a stat nemâncat „să mănânce puțin, ca să prindă putere” este un sfat bine intenționat, dar periculos — realimentarea este o intervenție care trebuie planificată sub supraveghere medicală.

Alimentația și lichidele în ultimele zile de viață

Aceasta este secțiunea cea mai dificilă și cea de care este cea mai mare nevoie. Întrebarea este: ce trebuie făcut când un pacient aflat în ultimele zile de viață încetează să mănânce și să bea? Administrarea intravenoasă de lichide ajută?

Cea mai bună dovadă disponibilă: studiul randomizat

Hidratarea parenterală la pacienții cu cancer avansat — studiu randomizat multicentric, dublu-orb, controlat cu placebo (Bruera și colab.)
Număr de pacienți 129 (ținta era 150; studiul a fost oprit precoce din motive de finanțare), 6 centre hospice
Brațul de intervenție Pe zi, 1 litru de ser fiziologic, subcutanat, în 4 ore
Brațul de control Pe zi, 100 mL de ser fiziologic, în același interval
Criteriu final principal În ziua 4, modificarea scorului compozit pentru patru simptome legate de deshidratare (oboseală, mioclonus, sedare, halucinații)
Rezultat −3,3 față de −2,8; p = 0,77. Fără diferență în zilele 4 și 7.
Criterii finale secundare Fără diferențe pentru simptomele individuale, delir, calitatea vieții și supraviețuirea mediană

A fost raportată o diferență în favoarea hidratării pentru delirul nocturn; totuși, deoarece au fost testate 47 de criterii finale secundare , există o probabilitate mare ca aceasta să fie întâmplătoare. Anul publicării este indicat diferit în surse, ca 2012 și 2013; în acest articol nu a fost specificat un an.

Rezultatul acestui studiu, într-o singură frază, este următorul: un litru de lichid pe zi nu a ameliorat simptomele pacientului și nu i-a prelungit viața. Aceasta nu înseamnă „nu administrați lichide” — studiul a comparat 1 litru cu 100 mL, nu cu absența totală a lichidelor. Dar clarifică următorul lucru: ipoteza că administrarea intravenoasă de lichide îi va aduce confort pacientului în ultimele zile nu a fost demonstrată.

Ce spun ghidurile?

Ghidul NICE privind îngrijirea adulților în ultimele zile de viață formulează explicit două recomandări:

  • „Sprijiniți persoana aflată pe moarte să bea, dacă dorește și poate. Verificați dacă există dificultăți precum probleme la înghițire sau risc de aspirație.”
  • „Oferiți persoanei aflate pe moarte îngrijire frecventă a gurii și buzelor și, dacă este necesar, includeți gestionarea uscăciunii gurii în planul de îngrijire.”

Standardul de calitate cere următoarele: „Starea de hidratare a adulților în ultimele zile de viață este evaluată zilnic și sunt discutate beneficiile și riscurile opțiunilor de hidratare.” Argumentul are două laturi: „hidratarea insuficientă poate provoca simptome supărătoare, precum setea și delirul”; în schimb, hidratarea artificială excesivă prezintă risc de aspirație și dificultăți respiratorii.

Aici trebuie să fim sinceri: nu există certitudine în această privință. Pe de o parte, studiul randomizat arată că administrarea de lichide nu a ameliorat simptomele; pe de altă parte, ghidurile recunosc că hidratarea insuficientă poate provoca sete și delir. În formularea instituțiilor de îngrijiri paliative, pentru lichidele administrate subcutanat la sfârșitul vieții „nu există dovezi clare că prelungesc viața sau îmbunătățesc calitatea vieții” , iar inițierea alimentației și hidratării artificiale „în ultimele câteva zile este rareori potrivită”. Abordarea corectă nu este o regulă, ci o decizie individuală, reevaluată în fiecare zi și discutată cu familia. Acest articol nu oferă o recomandare într-o singură direcție.

„Se stinge de foame?” — întrebarea pe care o pun cel mai des familiile

Contrar a ceea ce se crede adesea, răspunsul la această întrebare este clar: încetarea alimentației nu este cauza morții, ci consecința ei. Pacientul nu moare pentru că nu mănâncă; nu mănâncă pentru că se stinge.

Sursele de îngrijiri paliative formulează astfel: „Când o persoană este pe moarte, cantitatea pe care o mănâncă și o bea nu schimbă cât timp va mai trăi.” Pentru pacienții care nu doresc să mănânce în ultimele zile: „nu simt foame, iar alimentele și băuturile le pot provoca disconfort.” Institutul Național al Cancerului scrie același lucru astfel: „Persoanele aflate la sfârșitul vieții simt adesea foarte puțină foame și pot dori foarte puțină mâncare. Înghițiturile de apă, bucățelele de gheață și îngrijirea gurii pot ajuta la ameliorarea senzației de sete.”

Și fraza cea mai importantă: „Unei persoane aflate la sfârșitul vieții nu trebuie să i se dea cu forța alimente și lichide. Acest lucru poate provoca disconfort sau sufocare.”

Ce se poate face pentru uscăciunea gurii
Metodă Observație
Îngrijire frecventă a gurii și buzelor Recomandare explicită a ghidului; trebuie consemnată în planul de îngrijire
Spray-uri și geluri care înlocuiesc saliva Cu consultarea medicului sau farmacistului
Hidratarea buzelor Vaselină sau gel pe bază de apă
Bucățele de gheață sau suc de fructe congelat Pot oferi o senzație de prospețime în gură
O cantitate mică de lichid, cu o seringă fără ac sau cu o pipetă Numai dacă persoana poate înghiți
Bețișoare pentru îngrijirea gurii cu capăt din burete Atenție: Au fost raportate preocupări de siguranță privind posibilitatea desprinderii capătului din burete și provocarea sufocării

Deshidratarea în timpul tratamentului activ

Există o problemă întâlnită mult mai frecvent decât situația de la sfârșitul vieții și mult mai ușor de rezolvat: pierderea de lichide în timpul chimioterapiei. În formularea Institutului Național al Cancerului, „când vărsați, vă puteți deshidrata și puteți pierde cantități mari de electroliți.”

Vărsături

Pierdere atât de lichide, cât și de electroliți. Dacă greața nu poate fi controlată, trebuie anunțată echipa de tratament — nu este un efect advers care trebuie îndurat.

Diaree

Pentru unele tratamente, cea mai rapidă cale de pierdere a lichidelor. Am discutat despre gestionarea diareei în articolul nostru despre loperamidă.

Leziuni în interiorul gurii

Prin durerea pe care o provoacă, mucozita împiedică atât mâncatul, cât și băutul; creează un cerc vicios.

Modificarea gustului

Alterarea chiar și a gustului apei reduce aportul de lichide. Gustul metalic este forma cea mai cunoscută a acesteia.

Febră

Crește necesarul de lichide. La pacientul neutropenic, febra este, în plus, o urgență.

Aport insuficient

A uita să bei din cauza lipsei poftei de mâncare și a oboselii este mult mai frecvent decât se crede.

Echipa de tratament trebuie contactată în următoarele situații: imposibilitatea de a ține lichidele în gură, reducerea evidentă sau închiderea la culoare a urinei, amețeală la ridicare, bătăi rapide ale inimii, somnolență neobișnuită sau confuzie, febră. Această listă se bazează pe practica clinică generală; pentru acest articol nu a putut fi obținută o listă de „semne de alarmă” verificată dintr-un singur ghid de referință. Instrucțiunile de contact oferite de propriul centru de tratament au prioritate.

Comentariul Academiei DROZDOGAN

Titlul acestui articol este o întrebare de curiozitate, însă conținutul său tratează o problemă clinică. Motivul pentru care le păstrăm în același text este următorul: apropiații pacienților confundă aceste două întrebări — iar când le confundă, pot ajunge la o concluzie dăunătoare, precum forțarea persoanei dragi să mănânce.

⚡ De ce este important

Pentru că intuiția „dacă nu mănâncă, moare” este puternică și este greșită în cancerul avansat. Conform definiției consensului internațional, cașexia este un sindrom care nu poate fi complet reversat prin suport nutrițional convențional ; în formularea NCI, „poate apărea chiar și în condițiile unei alimentații bune”. Explicarea clară a acestei informații familiei este adesea cel mai eficient tratament de susținere care poate fi oferit — deoarece îl eliberează pe pacient de presiunea de la masă, iar familia de vinovăție.

✅ Punctul forte

În acest domeniu avem dovezi mai bune decât se crede. Efectul hidratării parenterale în ultimele zile de viață a fost testat într-un studiu randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo — un astfel de design este rar în îngrijirile paliative și dificil din punct de vedere etic. Pentru sindromul de realimentare există criterii de risc și limite de dozare definite prin praguri clare. Definiția și stadializarea cașexiei se bazează pe un consens internațional. Așadar, incertitudinea nu vine din absența datelor, ci din complexitatea problemei în sine.

⚠️ Punctul slab

În tratamentul cașexiei facem aceeași greșeală de patruzeci de ani: măsurăm criteriul final nepotrivit. Megestrolul crește greutatea, dar greutatea câștigată este grăsime; anamorelina crește masa slabă, dar nu schimbă forța de strângere a mâinii — exact din acest motiv EMA a respins autorizarea. Datele de fază 2 cu ponsegromab par să depășească acest tipar (s-au îmbunătățit și indicele muscular și activitatea fizică), însă criteriul final principal rămâne greutatea, durata este de 12 săptămâni, nu există date de supraviețuire și nu este aprobat în nicio țară. În ceea ce privește hidratarea la sfârșitul vieții, dovezile randomizate și formulările ghidurilor nu se suprapun complet; această tensiune trebuie prezentată sincer, fără a o transforma într-o recomandare într-o singură direcție.

🩺 Implicații practice

(1) Când este evaluată scăderea în greutate, trebuie întrebat nu doar „cât”, ci și „din ce țesut”; pierderea de mușchi și pierderea de grăsime nu sunt același lucru. (2) Diagnosticul de cașexie trebuie stabilit precoce — stadiul de precașexie este cel în care intervenția are cele mai mari șanse de a fi utilă. (3) La un pacient care s-a alimentat insuficient mult timp, revenirea la alimentație începe cu 10 kcal/kg/zi, se monitorizează fosfatul, potasiul și magneziul și se administrează tiamină. (4) Trebuie deosebit obstacolul mecanic (obstrucție, mucozită, dificultate la înghițire) de cașexia metabolică; primul poate fi rezolvat. (5) În ultimele zile de viață, decizia privind hidratarea trebuie reevaluată zilnic și discutată cu familia; îngrijirea gurii trebuie făcută în orice situație. (6) Nu este suficient să îi spui familiei „nu îl forțați să mănânce”; trebuie explicat de ce nu trebuie forțat.

❓ Întrebări deschise

Blocarea GDF-15 îmbunătățește greutatea și masa musculară — dar schimbă și supraviețuirea și funcționarea zilnică a pacientului ? Fără date de fază 3, întrebarea rămâne fără răspuns. A doua întrebare: dacă este depistată precoce cașexia și se aplică împreună exercițiul fizic, nutriția și medicamentele, se schimbă rezultatul — sau problema este deja tumora însăși? A treia și cea mai controversată clinic: putem identifica dinainte cine va beneficia de lichide în ultimele zile de viață? În prezent nu avem un criteriu pentru această diferențiere; decizia este luată din nou, individual, pentru fiecare pacient.

Concluzie: Răspunsul la întrebarea „Cât rezistă un om fără hrană?” — săptămâni dacă există apă, zile dacă nu există — spune foarte puțin despre un pacient oncologic. În cancer, pierderea de țesut nu apare prin epuizarea rezervelor, ci prin rescrierea metabolismului ; de aceea, nu se corectează când farfuria este plină. Cele mai utile două lucruri în clinică sunt recunoașterea precoce a cașexiei și, în ultimele zile, evitarea forțării. Și poate cel mai important: să îi putem spune unui apropiat al pacientului, clar, cu surse și cu fermitate, „persoana dragă nu se stinge de foame”. Această frază înlătură o povară pe care niciun medicament nu o poate înlătura.

Întrebări frecvente

Cât poate trăi cel mult un om fără apă?
Nu este corect să oferim un singur număr. „Trei zile” este o regulă mnemonică răspândită, dar nu este o certitudine științifică. În căldură extremă, durata poate scădea sub o zi — acolo cauza morții este insolația înaintea deshidratării. În condiții răcoroase, adăpostite și fără mișcare, există cazuri documentate care depășesc două săptămâni (Mihavecz, 18 zile — însă bând apa condensată pe perete). Factorii determinanți sunt temperatura, umiditatea, activitatea, hidratarea inițială și dimensiunile corpului.
Cât timp se poate sta fără hrană dacă se bea apă?
Cele mai bune date umane disponibile provin din grevele foamei: în greva din 1981 de la închisoarea Maze, duratele pentru cele zece persoane care au murit au fost între 46 și 73 de zile (primeau apă și sare). În literatură au fost raportate și durate mult mai scurte, precum 28–40 de zile. Durata variază considerabil în funcție de rezervele inițiale de grăsime, dimensiunile corpului și bolile asociate.
De ce lipsa apei ucide mult mai repede decât lipsa hranei?
Pentru că apa nu are un depozit. Organismul poate împrumuta energie din grăsime, dar nu poate împrumuta de nicăieri volumul de sânge. Pierderea apei afectează direct circulația, scade tensiunea și împiedică sângele să ajungă la organe. În lipsa hranei, în schimb, metabolismul încetinește, se trece la cetone și mușchii sunt conservați pe cât posibil.
De ce slăbește pacientul cu cancer chiar dacă mănâncă bine?
Aceasta se numește cașexie neoplazică și, conform definiției internaționale, este un sindrom multifactorial cu pierdere de mușchi scheletic, care nu poate fi complet reversat prin suport nutrițional convențional. În formularea NCI, „poate apărea chiar și în condițiile unei alimentații bune”. Așadar, problema nu este cantitatea insuficientă de mâncare, ci tabloul metabolic produs de tumoră. Totuși, trebuie căutate neapărat cauzele corectabile ale lipsei poftei de mâncare (greață, leziuni bucale, modificarea gustului, obstrucție, durere).
Există un medicament pentru cașexie?
Nu există un medicament specific cașexiei aprobat în Turcia și Europa. Acetatul de megestrol crește pofta de mâncare la un sfert dintre pacienți, dar greutatea câștigată este în mare parte grăsime și nu s-a demonstrat un avantaj de supraviețuire. Anamorelina a fost aprobată în Japonia în 2021, însă Agenția Europeană pentru Medicamente a respins-o în 2017. Noul anticorp numit ponsegromab a oferit rezultate promițătoare în faza 2, dar nu este încă aprobat în nicio țară.
Este corect să îi dăm imediat mâncare unei persoane care a stat mult timp nemâncată?
Nu — acest lucru poate fi periculos. Sindromul de realimentareapare când valul de insulină din timpul realimentării împinge fosforul, potasiul și magneziul în celule; manifestarea caracteristică este hipofosfatemia, iar complicațiile apar în primele cinci zile. NICE recomandă ca alimentația pacienților la risc să înceapă cu cel mult 10 kcal/kg/zi și să fie administrată tiamină. Realimentarea necesită supraveghere medicală.
Ar trebui să i se administreze intravenos lichide pacientului meu aflat pe moarte?
Această decizie trebuie luată separat pentru fiecare pacient, iar articolul nu oferă o recomandare într-o singură direcție. Un studiu randomizat a arătat că 1 litru de lichid administrat subcutanat pe zi nu a ameliorat simptomele și nu a prelungit supraviețuirea. În schimb, ghidurile arată că hidratarea insuficientă poate provoca sete și delir, iar hidratarea excesivă prezintă risc de aspirație și dificultăți respiratorii și cer evaluarea zilnică a stării de hidratare. Discutați decizia cu echipa de tratament.
Persoana dragă se stinge de foame?
Nu. Încetarea alimentației nu este cauza morții, ci consecința ei. În formularea surselor de îngrijiri paliative, „când o persoană este pe moarte, cantitatea pe care o mănâncă și o bea nu schimbă cât timp va mai trăi” , iar în ultimele zile pacienții „nu simt foame; alimentele și băuturile le pot provoca disconfort”. NCI avertizează explicit: alimentele și lichidele nu trebuie date cu forța; acest lucru poate provoca disconfort sau sufocare. Cel mai bun lucru care poate fi făcut este îngrijirea gurii, oferirea unor bucățele mici de gheață și a cantității dorite de persoană, atunci când o dorește.
Câte zile se poate trăi sub dărâmături?
Într-o analiză a 34 de cutremure, cea mai lungă durată raportată în mod credibil a fost de 14 zile, iar următoarea a fost de 13 zile. În cele 18 cutremure în care au existat salvări după a doua zi, durata maximă medie a fost de 6,8 zile. La cutremurul Marmara din 1999, duratele documentate până la salvare au fost între 0,5 și 6,2 zile. „Cele 72 de ore de aur” sunt o regulă de planificare, nu o limită biologică.
Ce trebuie făcut mai întâi pentru persoana scoasă de sub dărâmături?
Din cauza riscului de sindrom de strivire, mai ales dacă strivirea a durat peste patru ore, trebuie administrate lichide intravenos înainte de eliberarea membrului. În momentul înlăturării presiunii, potasiul și mioglobina se descarcă în circulație; acest lucru poate provoca tulburări de ritm cardiac și insuficiență renală. Aproximativ jumătate dintre pacienții cu sindrom de strivire dezvoltă insuficiență renală acută.

Glosar

Deshidratare
Reducerea lichidelor din organism într-o măsură care perturbă funcționarea normală.
Hipernatremie
Creșterea nivelului de sodiu în sânge; apare frecvent în deshidratarea prin pierdere de apă. Corectarea ei rapidă poate provoca edem cerebral.
Cetoză
Transformarea corpilor cetonici într-o sursă de energie în timpul înfometării, prin intensificarea descompunerii grăsimilor.
Cașexie
Sindrom multifactorial cu pierdere de mușchi scheletic, care nu poate fi complet reversat prin suport nutrițional convențional și care duce la pierderea progresivă a funcției.
Sarcopenie
Reducerea masei și forței musculare.
Precașexie
Perioada modificărilor metabolice precoce de dinaintea unei scăderi evidente în greutate; stadiul cu cea mai mare șansă de intervenție.
Cașexie refractară
Cașexie avansată care nu răspunde la tratament; speranță de viață sub trei luni.
Sindrom de realimentare
Tablou de deplasări ale lichidelor și electroliților care apare prin realimentarea rapidă a unui pacient malnutrit; manifestarea caracteristică este hipofosfatemia.
Tiamină (vitamina B1)
Vitamină implicată în metabolismul glucozei. Deficitul ei duce la sindromul Wernicke-Korsakoff. Nu este un electrolit.
GDF-15
Proteină secretată de unele tumori, care inhibă centrii apetitului din creier. O nouă țintă medicamentoasă în cașexie.
Grelină
Hormon secretat de stomac, care crește pofta de mâncare. Anamorelina stimulează receptorul acestui hormon.
Hidratare parenterală
Administrarea lichidelor pe cale intravenoasă sau subcutanată, nu pe cale orală.
Rabdomioliză
Descompunerea țesutului muscular, cu eliberarea conținutului celular în circulație.
Mioglobinurie
Trecerea în urină a mioglobinei eliberate prin distrugerea mușchilor; poate provoca leziuni tubulare renale.
Sindrom de compartiment
Creșterea presiunii dintr-un compartiment muscular până la împiedicarea circulației; poate necesita fasciotomie.

Notă de transparență.

Aspecte verificate: Duratele pentru cele zece persoane care au murit în greva foamei din 1981 de la închisoarea Maze și intervalul de 46–73 de zile; datele, durata, suplimentele primite, greutățile și referința bibliografică a postului lui Angus Barbieri; datele, locul și durata cazului Andreas Mihavecz și faptul că a primit apă din condensul de pe perete; nava lui Poon Lim, datele scufundării și salvării, cele 133 de zile, cantitatea de provizii de pe plută și felul în care s-a alimentat ulterior; faptul că „regula celor trei” nu este o certitudine științifică; durata tipică raportată de 10–14 zile când sunt oprite atât hrana, cât și apa la persoanele imobilizate la pat; variația proporției apei corporale cu vârsta, sexul și compoziția corporală; pragurile pierderii raportate la apa corporală totală și la greutatea corporală și clasificarea clinică pediatrică; faptul că edemul cerebral este o complicație a corectării rapide, nu un simptom al deshidratării, și regula de 0,5 mOsm/L pe oră; datele, nivelurile calorice, numărul participanților și constatările psihologice din Experimentul de Înfometare din Minnesota; cifrele analizei supraviețuirii sub dărâmături și datele Marmara 1999; componentele sindromului de strivire, proporția de 50% de insuficiență renală, proporțiile de 3–20% și 74% și regula „cale intravenoasă înainte de eliberare”; definiția de consens a cașexiei neoplazice, criteriile de diagnostic și cele trei stadii; afirmațiile NCI că sporirea caloriilor nu oprește pierderea de țesut; frecvențele cașexiei; datele privind efectele și riscurile acetatului de megestrol; datele aprobării anamorelinei în Japonia, indicația, doza și datele și motivul respingerii de către EMA; numărul pacienților, dozele, rezultatele și intervalele de încredere din studiul de fază 2 cu ponsegromab; mecanismul sindromului de realimentare, faptul că hipofosfatemia este manifestarea caracteristică, fereastra de cinci zile ASPEN și criteriile de risc și limitele de dozare NICE; designul, criteriile finale și rezultatele studiului randomizat Bruera; cele două recomandări NICE privind ultimele zile de viață și formularea standardului de calitate; formulările instituțiilor de îngrijiri paliative și NCI pentru informarea familiilor; preocuparea de siguranță privind bețișoarele bucale cu burete.

Aspecte care nu au putut fi verificate: Confirmarea oficială a recordului Guinness al lui Mihavecz; numărul total de participanți la greva din 1981; data la care Kevin Lynch a început greva; procentele salvărilor de sub dărâmături în funcție de zi; rezultatele numerice ale studiilor ROMANA 1–2; statutul de reglementare al anamorelinei în SUA; mărimea și durata efectului corticosteroizilor asupra poftei de mâncare în cașexie (de aceea nu au fost incluse în text); recomandările ghidului ESMO privind cașexia (pagina nu a putut fi accesată); procentele cașexiei în funcție de tipul tumorii; anul exact al publicării studiului Bruera; o listă de „semne de alarmă” ale deshidratării la pacientul cu cancer, verificată dintr-o singură sursă de referință; enumerarea mucozitei, obstrucției intestinale și hipercalcemiei ca fiind cauze documentate ale deshidratării; accesul la tratamentul cașexiei, suport nutrițional și servicii de îngrijiri paliative în Turcia și acoperirea rambursărilor SGK — nu au fost făcute afirmații privind aceste aspecte.

Originea criticilor: Evaluările potrivit cărora „megestrolul îmbunătățește criteriul final nepotrivit”, „datele despre ponsegromab sunt promițătoare, dar de fază 2, pe 12 săptămâni și bazate pe greutate”, „cele 72 de ore de aur nu sunt o limită biologică” și „tensiunea dintre dovezile randomizate și formulările ghidurilor nu trebuie transformată într-o recomandare într-o singură direcție” aparțin acestui articol. În schimb, imposibilitatea reversării cașexiei prin alimentație, motivul respingerii de către EMA, rezultatul studiului Bruera și criteriile NICE sunt formulări ale surselor citate.

Declarație de interese: Nu avem legături cu niciun medicament sau producător menționat în acest articol.

Surse

  1. CAIN Archive, Ulster University. Cronologia grevei foamei din 1981. cain.ulster.ac.uk
  2. Stewart WK, Fleming LW. "Features of a successful therapeutic fast of 382 days' duration." Postgraduate Medical Journal, martie 1973.
  3. Keys A, Brožek J, Henschel A, Mickelsen O, Taylor HL. The Biology of Human Starvation. University of Minnesota Press, 1950.
  4. Macintyre AG, Barbera JA, Smith ER. "Surviving collapsed structure entrapment after earthquakes: a 'time-to-rescue' analysis." Prehospital and Disaster Medicine, 2006.
  5. American College of Emergency Physicians / CDC. Fișă informativă despre leziunile prin explozie: "Crush Injury and Crush Syndrome". acep.org
  6. Merck Manual Professional. "Hypernatremia" și "Dehydration in Children". merckmanuals.com
  7. U.S. Geological Survey. "Water in You: Water and the Human Body." usgs.gov
  8. Fearon K, Strasser F, Anker SD și colab. "Definition and classification of cancer cachexia: an international consensus." Lancet Oncology 2011. (Criteriile au fost preluate prin NCI PDQ; textul primar nu a putut fi accesat.)
  9. National Cancer Institute. PDQ "Nutrition in Cancer Care" — versiunile Health Professional și Patient. cancer.gov
  10. Salacz M. "Megestrol Acetate for Cancer Anorexia-Cachexia." Palliative Care Network of Wisconsin, Fast Fact #100. mypcnow.org
  11. Ono Pharmaceutical. Anunțul lansării pe piață a Adlumiz (clorhidrat de anamorelină), 21 aprilie 2021. ono-pharma.com
  12. European Medicines Agency. Respingerea cererii de autorizare a anamorelinei (18 mai 2017) și confirmarea după reexaminare (14 septembrie 2017).
  13. Pfizer. "Pfizer Presents Positive Data from Phase 2 Study of Ponsegromab." Comunicat de presă, 14 septembrie 2024. Publicare simultană: New England Journal of Medicine, "Ponsegromab for the Treatment of Cancer Cachexia."
  14. StatPearls / NCBI Bookshelf. "Refeeding Syndrome." ncbi.nlm.nih.gov
  15. NICE Clinical Guideline CG32. Nutrition support for adults — criterii de risc pentru realimentare și recomandări de dozare. nice.org.uk
  16. Bruera E și colab. "Parenteral hydration in patients with advanced cancer: a multicenter, double-blind, placebo-controlled randomized trial." Journal of Clinical Oncology, DOI 10.1200/JCO.2012.44.6518.
  17. NICE NG31. "Care of dying adults in the last days of life." nice.org.uk
  18. NICE QS144. "Care of dying adults in the last days of life" — Enunț de calitate 4: Hidratare. nice.org.uk
  19. Marie Curie. "Eating and drinking when someone is dying" și "Hydration and nutrition" (pentru profesioniști). mariecurie.org.uk

Cerere de programare

IA DROZDOGAN

Să explorăm acest articol împreună

Pune întrebări despre articol și citește răspunsurile alături de sursele publicate pe site.

IA DROZDOGAN

Asistentul Drozdogan

Cât timp poate rezista un om fără hrană și apă?

Pune întrebări despre articol și citește răspunsurile alături de sursele publicate pe site.

Informații despre conversație și confidențialitate

Asistentul Drozdogan răspunde în această conversație. Administratorii autorizați o pot verifica pentru calitate. Nu divulga informații personale.

Răspunsurile folosesc infrastructura OpenAI. Întrebările și răspunsurile sunt prelucrate de acel serviciu; conversațiile sunt stocate pe site-ul nostru. Nu divulga date de identificare, de contact sau informații personale de sănătate.

0 / 1000

Doar pentru informare; fără diagnostic personal sau recomandări de tratament.

Articole conexe

Explorează alte articole despre acest subiect.

Rămâi informat

Primește articole noi și noutăți științifice prin email.

Google Analytics funcționează pe paginile publice independent de această fereastră și poate utiliza cookie-uri analitice. Alegerea de aici controlează doar serviciile externe.