Ce este amidonul, ce este fructoza și cum se transformă excesul de zahăr în grăsime?

Ce este amidonul?

Amidonul este un compus de glucoză pură cu structură polimerică. Este principalul carbohidrat pe care îl consumăm prin alimentație. Scopul principal al carbohidraților este furnizarea energiei. În plus, ei au și roluri funcționale, participând la formarea unor compuși complecși, precum glicoproteinele și glicolipidele, și la structura receptorilor .

Cum se transformă zahărul în grăsime?

Consumul unei cantități de energie mai mari decât cea utilizată zilnic are unele consecințe nedorite. Explicația biochimică este următoarea: amidonul ingerat este descompus până la glucoză, unitatea sa de bază, prin acțiunea amilazei salivare din gură și a amilazei pancreatice secretate de pancreas, apoi este absorbit în porțiunea superioară a intestinului subțire (jejun). Glucoza care trece de aici în sânge ajunge mai întâi la ficat. 60% din glucoza absorbită este prelucrată (metabolizată) în ficat. După masă, ficatul își obține energia folosind glucoza. Calea metabolică prin care utilizează glucoza se numește glicoliză . Calea glicolizei este reglată în trei etape distincte. Cea mai importantă etapă de reglare este etapa fosfofructokinazei 1.

Ficatul nu utilizează glucoza numai pentru a obține energie. Din glucoza pe care o primește, folosește 50% pentru obținerea energiei, 10% pentru sinteza glicogenului , iar restul de 40% pentru sinteza acizilor grași . Glicogenul este o formă de depozitare a carbohidraților, necesară pentru menținerea glicemiei în perioadele de post. Grăsimea produsă este o sursă de energie stocată mai ales în țesutul adipos, pentru a fi utilizată în perioadele de post.

De unde provine colesterolul rău LDL?

Acizii grași obținuți din carbohidrați sunt împachetați sub formă de VLDL (lipoproteine cu densitate foarte mică) și eliberați în sânge. Principala sarcină a acestei lipoproteine este transportul acizilor grași endogeni, adică sintetizați în organism, către celulele din numeroase părți ale corpului. În cursul metabolizării, VLDL se transformă mai întâi în IDL (lipoproteine cu densitate intermediară), iar acestea se transformă ulterior în LDL. Tocmai asupra acestui punct vreau să atrag atenția. Deoarece excesul de LDL se poate oxida în circulație și poate provoca boli cardiovasculare numite ateroscleroză. În concluzie, LDL este produs prin prelucrarea (metabolizarea) carbohidraților consumați prin alimentație.

Stresul reticulului endoplasmatic și diabetul

Când glicemia depășește 86 mg/dL, celulele beta ale insulelor pancreatice secretă insulină. Insulina este un hormon anabolic (de construcție, care susține creșterea) și unul dintre principalii hormoni care reglează metabolismul. Insulina introduce glucoza din circulație în special în țesutul muscular și adipos, pentru a fi utilizată imediat. Când glicemia crește excesiv, adică atunci când se consumă prea mulți carbohidrați, respectiv amidon, apare nevoia de mai multă insulină. La nivel celular, insulina este produsă în ribozomii reticulului endoplasmatic. În consecință, reticulul endoplasmatic este stimulat să producă mai multă insulină și începe să elibereze insulină pliată necorespunzător, a cărei structură funcțională nu este complet formată. Această situație este numită și stres al reticulului endoplasmatic. Ea reprezintă un mecanism responsabil pentru diabetul de tip 2, care apare mai ales la vârste înaintate.

Ce este fructoza? Cum se transformă fructoza mai repede în grăsime?

Fructoza este o altă unitate de carbohidrat. Când acest zahăr este metabolizat, intră într-un anumit punct al căii prin care este metabolizată glucoza. Însă punctul de intrare se află după enzima fosfofructokinază 1, cea mai importantă enzimă de control a glicolizei. Prin urmare, metabolismul fructozei se desfășoară mult mai rapid decât metabolismul glucozei. Din acest motiv, la persoanele care consumă fructoză în exces crește sinteza acizilor grași. Aceștia sunt depozitați sub formă de trigliceride . De asemenea, la persoanele cu o alimentație bogată în fructoză cresc și cantitățile de acid uric , despre care se știe că este dăunător inimii și rinichilor. Una dintre consecințele creșterii excesive a acidului uric este GUTA.

Atunci când alimentația este bogată în carbohidrați, oxidarea combustibililor metabolici produce cantități excesive de compuși transportori de electroni (NADH și FADH2). Aceștia sunt utilizați în membrana mitocondrială internă pentru obținerea ATP , unitatea energetică de bază a organismului. Însă, dacă acești compuși transportori de electroni sunt produși în cantități mari din cauza alimentației excesive în carbohidrați, este depășită capacitatea lanțului de transport al electronilor. În consecință, electronii din NADH și FADH2 transformă oxigenul molecular în radicalul superoxid dăunător, declanșând stresul oxidativ. Acești agenți ai stresului oxidativ produși afectează structura membranei celulare și joacă un rol în apariția multor boli, precum îmbătrânirea, cataracta, ateroscleroza, diabetul și cancerul.

Mai sus am prezentat parțial mecanismele biochimice și consecințele care ne așteaptă atunci când consumăm carbohidrați în exces. Așadar, ce ar trebui să facem în final?

Dacă avem o alimentație bogată în energie și nu o „consumăm”, consecințele sunt cele descrise mai sus. Substanțele care nu sunt sintetizate în organism, dar trebuie aduse din exterior se numesc compuși esențiali . De exemplu, există aminoaciziesențiali și acizi grași esențiali. Însă nu există carbohidrați esențiali. Deoarece, în organismul nostru, printr-o cale metabolică numită gluconeogeneză , glucoza poate fi sintetizată din compuși care nu sunt carbohidrați. La rândul ei, glucoza se poate transforma în alte unități de carbohidrat, precum fructoza, manoza și galactoza. În concluzie, deși organismul nu resimte nicio carență cu foarte puțini carbohidrați, acest lucru nu poate fi spus despre proteine și grăsimi.

Pentru o viață mai sănătoasă, ne este util să consumăm totul cu măsură și în cantitatea pe care o folosim.

Figura de mai sus arată unitățile de bază ale carbohidraților. Cele mai mici unități ale carbohidraților sunt monozaharidele (glucoză, fructoză și galactoză). Din combinarea acestora se formează dizaharide (maltoză, lactoză și zaharoză) și polizaharide (amidon, glicogen, celuloză, chitină).

- Notă: Astăzi, aproape toată lumea crede că este expertă în zahăr și grăsimi; de aceea, chiar fără să ne dorim, am fost nevoiți să intrăm în prea multe detalii și să folosim terminologie medicală în articol.