Ce este sindromul Peutz-Jeghers? De unde îi provine numele?

Sindromul Peutz-Jeghers este un sindrom ereditar rar, caracterizat prin polipi în sistemul gastrointestinal și leziuni pigmentate mucocutanate. Este, de asemenea, un factor care crește apariția cancerului.

Pacienții cu sindrom Peutz-Jeghers au un risc crescut în special de cancere gastrointestinale (stomac-intestin), ginecologice (specifice femeilor), mamare, hepatice și urogenitale (tract urinar-reproducător).

Pentru pacienții cu acest sindrom, riscul estimat de a dezvolta orice cancer de-a lungul vieții este deosebit de mare, de 93%.

Cercetările sugerează că între 50% și 80% dintre familiile cu sindrom Peutz-Jeghers au mutații ereditare în gena STK11. Restul cazurilor de sindrom Peutz-Jegher provin cel mai probabil din mutații de novo (apărute spontan pe parcursul vieții).

De unde provine numele sindromului Peutz-Jeghers?

Numele sindromului Peutz-Jeghers provine de la Dr. Johannes Peutz și Dr. Harold Jeghers.

Născut în 1886 la Uithuizen, în Țările de Jos, Dr. Peutz a studiat medicina la universitățile din Groningen și Utrecht și a absolvit în 1914. Dr. Peutz a murit în 1957.

Dr. Jeghers s-a născut în 1904 în New Jersey. După ce și-a încheiat studiile de licență în biologie la Institutul Politehnic Rensselaer în 1928, și-a continuat educația la Facultatea de Medicină a Universității Case Western Reserve. Ulterior s-a pregătit în medicină internă la Spitalul Municipal din Boston. Dr. Jeghers a murit în 1990.  

Nici Dr. Peutz, nici Dr. Jeghers nu a fost primul care a documentat sindromul care le poartă numele. Sindromul Peutz-Jeghers a fost documentat pentru prima dată în 1895 de Dr. JT Conner. Dr. Conner a descris gemeni identici cu pigmentare orală și labială (a gurii și buzelor), adică modificări de culoare. Unul dintre frați a murit la 20 de ani din cauza unei obstrucții intestinale. Celălalt a murit la 59 de ani din cauza cancerului mamar. În raportul despre acești gemeni, Dr. Conner nu a menționat polipii intestinali.

Pe baza studiilor efectuate asupra a 7 membri ai unei familii de-a lungul a 3 generații, Dr. Peutz a descris în 1921 legătura dintre polipii intestinali și leziunile mucocutanate. După publicarea studiilor despre această familie, sindromul a început să fie cunoscut drept „boala Peutz” în Țările de Jos și în restul Europei. 

În 1939, Dr. Jeghers a tratat o tânără cu pigmentare melanică a mucoasei orale, buzelor și degetelor, precum și cu obstrucție intestinală cauzată de polipi și invaginație intestinală. Când a văzut un al doilea pacient cu aceleași manifestări clinice, Dr. Jeghers a suspectat un sindrom specific cu o explicație genetică. În 1949, Dr. Jeghers a descris modelul ereditar autozomal dominant al sindromului Peutz-Jeghers. În articolul său a citat raportul din 1921 al Dr. Peutz.

Totuși, termenul „sindrom Peutz-Jeghers” nu a fost folosit până în 1954. Dr. Andre Bruwer l-a utilizat pentru prima dată într-un articol despre acest sindrom.

*

Sindromul Peutz-Jeghers în prezent

Epidemiologie și genetică – Sindromul Peutz-Jeghers (PJS) este un sindrom autozomal dominant caracterizat prin numeroși polipi hamartomatoși în tractul gastrointestinal, pigmentare mucocutanată și risc crescut de cancere gastrointestinale și extraintestinale.

PJS este asociat cu mutații germinale (ereditare) ale genei STK11, care codifică o serin-treonin kinază, cartografiată pe cromozomul 19p13.3. PJS este rar, iar estimările prevalenței variază între 1:8000 și 1:200.000 de nașteri.

Manifestări – PJS are două manifestări clinice principale: macule pigmentate mucocutanate și polipi gastrointestinali multipli.

• Pigmentările mucocutanate caracteristice PJS (pete de melanină) se găsesc la peste 95 la sută dintre pacienți și apar cel mai frecvent pe buze și în regiunea periorală, în palme, pe mucoasa obrajilor și pe tălpi.
• Polipii hamartomatoși gastrointestinali sunt prezenți la majoritatea pacienților cu PJS și pot apărea oriunde în tractul gastrointestinal. Polipii se dezvoltă în primul deceniu al vieții, iar majoritatea pacienților devin simptomatici între 10 și 30 de ani. Numărul polipilor variază de la 1 până la peste 20 pentru fiecare segment intestinal.

Riscul de cancer – PJS este asociat cu un risc crescut de cancere gastrointestinale și extraintestinale. Riscul de cancer de-a lungul vieții variază între 37 și 93 la sută, iar vârsta medie la diagnostic este de 42 de ani. Cele mai frecvente localizări ale malignității gastrointestinale sunt colonul și pancreasul, iar cea mai frecventă localizare extraintestinală este sânul. Femeile au, de asemenea, un risc ridicat de tumori cervicale, inclusiv adenoma malignum cervical și tumori ovariene benigne numite tumori ale cordoanelor sexuale cu tubuli anulari (tumori SCTAT). Bărbații cu PJS au un risc crescut de-a lungul vieții de tumori testiculare cu celule Sertoli.

Diagnostic – Diagnosticul clinic al PJS poate fi stabilit în prezența oricăruia dintre următoarele criterii:

• Doi sau mai mulți polipi hamartomatoși de tip Peutz-Jeghers în tractul gastrointestinal
• Hiperpigmentare mucocutanată caracteristică a gurii, buzelor, nasului, ochilor, organelor genitale sau degetelor la o persoană cu antecedente familiale de PJS
• Orice număr de polipi Peutz-Jeghers la o persoană care are o rudă de gradul întâi cu antecedente familiale de PJS
• Orice număr de polipi Peutz-Jeghers la o persoană cu pigmentarea mucocutanată caracteristică PJS

Persoanele care îndeplinesc criteriile clinice pentru PJS trebuie testate genetic pentru o mutație a genei STK11. Testarea genetică la o persoană care îndeplinește criteriile clinice servește la confirmarea diagnosticului PJS. Totuși, absența unei mutații patogene STK11 la o persoană care îndeplinește criteriile clinice nu exclude diagnosticul PJS.

PJS poate fi diferențiat de alte afecțiuni care includ macule pigmentate mucocutanate sau polipi hamartomatoși gastrointestinali multipli pe baza manifestărilor clinice și/sau a testelor genetice.

Managementul bolii – Abordarea noastră privind screeningul cancerului la persoanele cu PJS este următoarea:

• Examinare fizică anuală cu hemoleucogramă completă pentru a depista anemia feriprivă provocată de sângerarea ocultă din polipii gastrointestinali sau din cancer.
• Screening inițial al stomacului și colonului prin endoscopie digestivă superioară și colonoscopie la fiecare doi până la trei ani, începând de la sfârșitul adolescenței.
• Screening endoscopic inițial al intestinului subțire prin videocapsulă endoscopică (VCE) între opt și zece ani. Intervalul de urmărire depinde de constatări. În absența polipilor se recomandă totuși un control la 18 ani, repetat ulterior la fiecare doi până la trei ani. Enterografia prin tomografie computerizată (CTE) sau prin rezonanță magnetică (MRE) reprezintă alternative imagistice pentru persoanele cu PJS la care nu se poate efectua endoscopia cu capsulă.
• Examinare anuală a testiculelor începând cu vârsta de 10 ani. Dacă la examinare se găsesc anomalii sau dacă pacienții prezintă semne de feminizare (de exemplu, ginecomastie), trebuie efectuată o ecografie testiculară.
• Examinare pelviană anuală și test Papanicolau la femei începând cu vârsta de 21 de ani.
• Autoexaminare lunară a sânilor la femei și imagistică anuală prin rezonanță magnetică (MRI) a sânilor și mamografie începând cu vârsta de 25 de ani.
• Pentru screeningul cancerului pancreatic, examinarea pancreasului prin RMN/colangiopancreatografie prin rezonanță magnetică sau ultrasonografie endoscopică la fiecare 1-2 ani, începând cu vârsta de 35 de ani. Screeningul pancreatic trebuie efectuat în centre specializate, în cadrul unui protocol de cercetare.
• Persoanelor cu mutații STK11 trebuie să li se ofere opțiunea diagnosticului genetic preimplantațional în cadrul consilierii preconcepționale. Rudele de gradul întâi ale pacienților cu PJS trebuie evaluate pentru manifestările clinice ale PJS încă de la naștere. Screeningul include anamneză anuală, examinare fizică cu evaluarea pigmentării mucocutanate și semnele pubertății precoce. În plus, pacienții de sex masculin trebuie examinați pentru semne de feminizare (de exemplu, ginecomastie), iar testiculele trebuie palpate pentru depistarea tumorilor. Cu condiția identificării unei mutații patogene STK11 la un membru afectat al familiei, testarea genetică predictivă trebuie recomandată până la vârsta de opt ani persoanelor cu risc la care diagnosticul nu este evident clinic.