De ce sunt dedicat din inimă oncologiei? Despre speranță, compasiune și legături

Oncologia este una dintre cele mai dificile profesii, solicitantă emoțional și mintal. Oncologii iau zilnic decizii grele și trebuie să le discute cu pacienții care luptă pentru viața lor.

Totuși, mulți spun că își iubesc munca tocmai din acest motiv sau în ciuda lui. Patru profesioniști din oncologie au fost intervievați pentru a afla de ce o consideră atât de împlinitoare.

A merge înainte după tragedie

În 2007, oncologul medical Patricia Rich, MD, și-a diagnosticat fiul Phil, de 23 de ani, cu leucemie. După pierderea lui în 2009, în urma mai multor transplanturi de măduvă, la numai șase luni și-a pierdut și partenerul Tony din cauza unui abces cerebral.

Cum poate un oncolog să își iubească încă atât de mult profesia după pierderi devastatoare?

Rich, specializată în cancer pulmonar la City of Hopa din Atlanta, spune: „Pentru mine, dragostea pentru oncologie și povara tragediei sunt sentimente inseparabile, împletite. Între victorii și tragedii, oncologii trăiesc adesea la extremele umanității; loviturile vă îndoaie, dar nu vă frâng.”

Rich avea experiența unei vieți în care primea lovituri fără să fie doborâtă și mergea înainte în orice condiții. Crescută în Argentina în mijlocul războiului din anii 1970, își amintește că adormea între sunete de puști și bombe. Avea doar douăzeci de ani când a emigrat cu familia în SUA.

Mamă a patru copii, Rich a început medicina la Universitatea din Miami pentru a-și împlini visul copilăriei. Ca tânără, vaccinând copiii împotriva poliomielitei cu cuburi de zahăr în așezările informale din Buenos Aires, și-a format primele amintiri despre ce înseamnă să fii medic. În facultate era sigură că va alege pediatria, până când, în stagiul de oncologie, a întâlnit o tânără cu cancer esofagian.

A fost surprinsă de tristețea și singurătatea tinerei. Când a îmbrățișat-o pentru a o liniști, pacienta a început să plângă. Rich, crezând că greșise, încerca speriată să își ceară scuze: „În timp ce încercam să vorbesc, pacienta spunea printre suspine că este fericită și că nimeni nu o atinsese de când primise diagnosticul de cancer. Atunci am înțeles cât de mult iubesc oncologia; pentru mine a fost un mesaj.”

Sentimentele îmbrățișării pline de compasiune au căpătat o semnificație profundă când Rich și-a amintit îngrijirea fiului său. Experiența i-a arătat importanța empatiei și a unei relații sincere în îngrijirea medicală. Simțea că o abordare potrivită putea oferi pacienților putere și speranță.

Rich spune: „Drumul și existența lui Phil stau la baza modului în care abordez îngrijirea pacienților,” și adaugă: „Fiul meu a făcut din mine un oncolog mai bun.”

Lupta pentru empatie

Judith Alberto practica farmacia de 20 de ani când o „experiență îngrozitoare” a îndreptat-o spre oncologie.

În 2005, când problemele mintale ale mamei sale de 58 de ani s-au agravat, sora lui Alberto a dus-o la urgența unui spital universitar. După tomografie, un tehnician a intrat chicotind și a întrebat insolent: „De când aveți tumoare cerebrală?”

Diagnosticată cu glioblastom, femeia primise un prognostic de nouă luni. Alberto nu putea uita cum, după operație, asistentele nu răspundeau apelurilor de ajutor în timpul vărsăturilor și migrenelor insuportabile și uitau steroizii pentru reducerea edemului.

Neglijența a determinat-o să își ducă mama la Sidney Kimmel Cancer Center al Jefferson Health din Philadelphia. Impresionată de grija cu care era tratată, Alberto a candidat la posturile disponibile în farmacia oncologică a spitalului.

În cei 12 ani la Jefferson Health, își amintea zilnic mama în timp ce forma o echipă de farmaciști oncologi dedicați îngrijirii empatice.

Devenită recent director al inițiativelor clinice la Community Oncology Alliance, Alberto spune: „Pacienții cu cancer au un loc cu totul aparte pentru mine. Voi face tot ce îmi stă în putință să îi ajut.”

Își încuraja echipa să își facă timp să vorbească cu pacienții, să le țină mâna când aveau nevoie de alinare și să îi asigure că vor fi îngrijiți și că vor face totul pentru un parcurs cât mai lin.

Alberto adaugă: „Sunt atât de devotată oncologiei atât datorită dificultăților, cât și sentimentelor produse de binele pe care am reușit să îl fac și îl pot face. Putem schimba viața pacienților, iar asta aduce o adevărată împlinire”.

Inspirație de la pacienți

În 2019, hematologul-oncolog Nuruddin Jooma a urcat pe Kilimanjaro. Luptând cu frigul năprasnic spre vârf, se gândea la dificultățile pacienților săi.

Jooma, de la Florida Cancer Center, cu filiale în întregul stat, spune: „Mă gândeam că asta nu înseamnă nimic față de ceea ce trăiesc pacienții.”

Inițial evitase oncologia, crezând că îl va deprima. În stagiul de oncologie și-a schimbat însă complet părerea.

Îl uimea că mulți pacienți rămâneau plini de speranță în fața diagnosticului și tratamentelor grele. Îi plăceau atât de mult întâlnirile cu ei încât, când a privit pagerul în prima zi, a fost șocat că trecuse deja de șase. Era prima zi din pregătire în care nu verificase pe pager cât mai era până la sfârșitul programului. Timpul zburase.

Un pacient cu cancer pulmonar, care încerca să se obișnuiască cu scaunul rulant, respira greu. A primit erlotinib, o pastilă recent aprobată. După șase săptămâni, a venit la spital mergând. Astfel de momente au convins pe Jooma să devină oncolog.

Era mulțumit să știe că își poate ajuta pacienții, dar recunoscător și pentru schimbările aduse de ei în propria viață: „Învăț multe de la pacienții mei: să îmi stabilesc prioritățile, să nu mă blochez în lucruri mărunte și că forța spirituală este mult mai importantă decât credeam.”

Atingerea comună a tehnologiei și emoțiilor

Dr. Robert Gin își amintește cum teama de cancer de la 17 ani a condus alegerea lui spre oncologie.

Observând ganglionii umflați de la gât, a mers la medic, care i-a spus că ar putea avea cancer. Gin ezita să își anunțe familia, pentru a nu o îngrijora.

Analizele de sânge au confirmat că nu era vorba de cancer, dar experiența a fost șocantă pentru el: „Înainte nu știam nimic despre oncologie, dar după această experiență interesul meu pentru cancer a crescut.”

La început îl interesau cercetările oncologice de laborator. Ca student, s-a concentrat pe chimie și biologie celulară. Lucrând voluntar într-o secție de radio-oncologie, a descoperit însă cât îi plăcea interacțiunea cu pacienții. Era impresionat de curajul lor și de compasiunea personalului.

Fiu de imigranți chinezi, Gin a văzut grija și generozitatea părinților față de clienți lucrând în magazinul lor din Chandler, Arizona. Tatăl îi ducea acasă cu mașina pe cei fără transport și aducea mâncare vecinilor flămânzi. Mama îi trecea pe datorie pe cei care nu puteau plăti. Aceste gesturi atente au avut un mare impact asupra sa.

Gin, de la Arizona Oncology din Tucson, spune că iubește mai ales radioterapia: „Ajungeți la pacienți îmbinând tehnologia matematicii și fizicii cu empatia și compasiunea umană.”

Urmărește cu entuziasm evoluția unor tratamente precum radioterapia stereotactică corporală, care oferă tratament puternic în doze precise, reducând reacțiile adverse. Gin spune: „Calculele noastre pentru stabilirea dozei schimbă direct calitatea vieții pacienților.”

Când construiește relații cu pacienții, își amintește teama resimțită când a întâlnit cancerul în tinerețe și adaugă: „Mă pot pune în locul lor și pot empatiza cu experiența lor, tratând și îngrijind fiecare pacient ca pe o persoană, nu doar ca pe un diagnostic.”