De la al 2. Război Mondial la Nobel: Dr. Harald Zur Hausen și descoperirea faptului că HPV provoacă cancer cervical

Dr. Harald, ale cărui studii de pionierat ne oferă șansa de a elimina aproape complet un cancer, cel cervical, s-a născut în 1936 și a copilărit în Gelsenkirchen, zonă intens afectată de al 2. Război Mondial. Deși războiul nu a provocat pierderi familiei, l-a împiedicat să termine școala primară. Fără a renunța, a început Gymnasium, liceu german pentru elevi buni, la 10 ani. Primul an a fost foarte dificil din cauza studiilor primare neîncheiate, dar a recuperat prin multă muncă. A absolvit cu succes liceul în 1955 în nordul Germaniei, unde familia se mutase.

Pasionat încă din copilărie de biologie, animale și flori, a dorit mereu să fie om de știință. Obligat după liceu să aleagă între biologie și medicină, a ales medicina la Universitatea Bonn. Fără a renunța la biologie, a participat și la cursurile acesteia, deși primii doi ani au fost dificili. A obținut o notă bună la examenul din al doilea an. Spune că examenul i-a dat încredere; a absolvit în 1960. Următorii doi ani i-a încheiat ca medic stagiar, devenind medic generalist.

Apoi a început să lucreze în microbiologie și imunologie la Universitatea Düsseldorf. Descrie perioada astfel: „La început, pentru prima și singura dată în viață, am avut îndoieli privind alegerea carierei academice și am luat în considerare revenirea în spital. Nu după mult timp, cercetările experimentale au exercitat asupra mea o fascinație și am înțeles că decizia fusese corectă.” În primii ani academici a fost instruit despre dezvoltarea și diagnosticul precoce al bacteriilor și virusurilor și a început studiul modificărilor cromozomiale virale.

• Ce este un virus? Scurta istorie a virusurilor și virusurile cancerigene

În al 3. an la Düsseldorf considera pregătirea insuficientă și căuta oportunități postdoctorale, în special în America. A primit atunci o ofertă de la Spitalul de Copii Philadelphia și a început acolo în 1965. Laboratorul cerceta intens virusul Epstein Barr, EBV, recent descoperit, testele diagnostice și epidemiologia sa. În acea perioadă, la pacienții cu limfom Burkitt fusese demonstrată apariția anticorpilor împotriva antigenelor virale. Simțindu-se obligat să cerceteze agentul, Dr. Harald considera insuficiente cunoștințele sale despre diagnosticul molecular biologic în dezvoltare rapidă. A cerut responsabilului laboratorului permisiunea de a studia adenovirusul. A început studiul modificărilor cromozomiale în celulele umane infectate și, simultan, a demonstrat virusul Ebstein Barr în celulele Burkitt antigen-pozitive prin microscopie electronică . În aceiași ani au fost demonstrate efectul de imortalizare al EBV asupra limfocitelor B și rolul său în mononucleoza infecțioasă.

Figura 1. Harald zur Hausen, în 1967, cu doi tehnicieni în laboratorul Spitalului de Copii Philadelphia.

În 1968, Dr. Harald a primit oferta Universității Würzburg de a forma propriul grup și a revenit în țară, hotărând să studieze exclusiv EBV. Scopul era demonstrarea în toate celulele limfomului Burkitt a EBV și a materialului său ADN, precum și a legăturii cu infecția recurentă. Împreună cu Dr. Werner Henle și Dr. George Klein a colectat și examinat biopsii de limfom Burkitt și carcinom nazofaringian și probe serologice. Ulterior, ADN-ul EBV a fost demonstrat în biopsii, fiind totodată primul ADN viral demonstrat în tumori.

În 1972, Dr. Harald a fost numit director al Institutului de Virologie înființat la Nürnberg. A concentrat cercetările asupra cancerului de col uterin (cervical) , în care agenții virali erau suspectați de mult. În subiectul devenit popular spre sfârșitul anilor 1960, suspectul principal era Herpes Simplex tip 2 (HSV-2). I-a cerut prietenului Dr. Heinrich Schulte-Holthausen să îl cerceteze. Lucrând prin tehnica folosită anterior pentru EBV, acesta nu a găsit o legătură în ciuda încercărilor repetate.

• Simptomele și tratamentul cancerului de col uterin

Dr. Harald a examinat studiile anterioare. Pornind de la transformarea verucilor genitale în carcinoame scuamoase și prezența particulelor tipice de papilomavirus în veruci, a formulat ipoteza legăturii dintre cancerul cervical și papilomavirus și a continuat cercetările. Deși găsea corespondențe cu verucile plantare în multe biopsii, rezultatele erau negative în verucile genitale și cancerul cervical. A continuat presupunând tipuri diferite de papilomavirus. În anii următori, grupurile Dr. Harald și Dr. Orth din Paris au identificat numeroase papilomavirusuri; astăzi sunt cunoscute peste 100 de tipuri, dintre care aproximativ 30 provoacă diferite veruci la oameni, iar mai puține diferite cancere.

Numit în 1977 director al Institutului de Virologie din Freiburg, Dr. Harald a continuat acolo studiile cu colegii din Nürnberg. În 1979, Dr. Gissmann și Dr. Ethel-Michele au reușit să demonstreze în veruci genitale virusul papiloma uman-6 (HPV-6) și ADN-ul său. În studiile ulterioare, HPV-11 a fost obținut din papilom laringian, nodul al corzii vocale. În studiul bazat pe HPV-11, din 24 de biopsii de cancer cervical, una a fost pozitivă pentru HPV-11.

În 1983 a fost demonstrat HPV-16, iar un an mai târziu, HPV-18 . După identificarea celor două virusuri a fost cercetată legătura cu cancerul cervical, fiind găsit ADN viral integrat în ADN-ul celulelor tumorale . Deși o parte a ADN-ului viral nu era vizibilă, din ADN-ul HPV, E6 și genele E7 erau prezente constant și sintetizau proteine.

Figura 2. Rezumatul descoperirii care i-a adus Dr. Harald Premiul Nobel: explicarea transformării în timp a unei părți a infecțiilor HPV, aproximativ %0.8, în cancer cervical.

La Freiburg, Dr. Harald a descoperit că unele tipuri de esteri de forbol stimulează ADN-ul EBV latent. A descoperit și un nou poliomavirus limfotrop din limfoblaștii maimuței verzi africane. Cu Dr. Jörg Sclehofer a demonstrat totodată creșterea producerii copiilor ADN de către virusurile HSV, polioma, papiloma, adeno și vaccinia.

Ipoteza Dr. Harald că papilomavirusurile umane HPV provoacă cancer cervical, urmată de izolarea celor mai frecvente două tipuri și înțelegerea mecanismului, i-a adus Premiul Nobel pentru Medicină sau Fiziologie 2008, pentru care a fost desemnat laureat.

Numit consilier științific al Centrului German de Cercetare a Cancerului în 1983, Dr. Harald a reorganizat centrul și a continuat cercetarea mecanismelor intra- și extracelulare care inhibă activitatea oncogenelor virale. După 20 de ani acolo, s-a pensionat în 2003 și a continuat studiile în laboratorul închiriat de el, rămânând și redactor-șef al International Journal of Cancer.

Cercetările conduse de Dr. Harald au permis dezvoltarea vaccinurilor HPV care asigură protecție de peste % 90 împotriva infecțiilor cu tipuri HPV. Vaccinul HPV preventiv a primit aprobarea FDA în 2006 și a redus deja semnificativ incidența cancerului cervical în țările care îl folosesc regulat; chiar țara care îl oferă gratuit în școli, Australia, este pe cale să elimine complet cancerul cervical din țară.

Notă: Se consideră că aproximativ %5 dintre toate cancerele sunt asociate HPV.

• Ghidul vaccinării HPV a fost actualizat! Să aflăm cu această ocazie ce este vaccinul HPV