Fibra din piatră: erionitul, mezoteliomul și dr. İzzettin Barış în Capadocia (1975-1978)

În acest articol
Fibra din piatră: erionitul, mezoteliomul și dr. İzzettin Barış în Capadocia (1975-1978)
În ziua 163 am urmărit cum rezonanța magnetică privește în interiorul corpului fără radiații și am scris deschis că nu am putut verifica o legătură cu Turcia. Astăzi e invers: o poveste turcă verificată, intrată în literatura mondială. În ziua 138 am descris lucrarea lui Wagner despre azbest și mezoteliom în provincia Capului. Astăzi legătura cu același cancer este reconstruită, de data aceasta printr-o piatră vulcanică din zidul unei case de sat și prin arborele genealogic al unei familii. Așa cum am promis în caseta „mâine” de ieri, am verificat datele, numele satelor și detaliile publicațiilor în surse; ceea ce nu a putut fi verificat este marcat separat mai jos.
O boală care semăna cu tuberculoza
Potrivit articolului de sinteză al lui Emri din Annals of Translational Medicine, İzzettin Barış a părăsit medicina militară în 1969 și a devenit șeful catedrei de boli toracice la Universitatea Hacettepe; mai devreme tratase mezoteliom la marinari în Spitalul Naval. Aceeași sinteză scrie că, din 1969 până la mijlocul anilor 1980, echipa lui a cercetat aproape fiecare sat din Anatolia centrală în căutare de azbest, plăci pleurale și mezoteliom. E nevoie de o precauție: autorul sintezei este un coleg al lui Barış. O parte din dovezi este relatarea cuiva din interiorul evenimentelor.
Potrivit aceleiași relatări, prima deplasare pe teren, în octombrie 1973, a fost la Mihalıççık, cu aproximativ 5 000 de locuitori. Echipa a examinat 3 880 de radiografii toracice și a găsit plăci pleurale la aproximativ 10 % și mezoteliom la șase persoane. Multe boli numite anterior „tuberculoză” s-au dovedit a fi plăci. Mezoteliomul este un cancer al membranei din jurul plămânului (pleura) și, mai rar, al membranei din abdomen; cauza căutată era azbestul. Drumul spre Karain a trecut prin această căutare.
Două sute de radiografii în Karain
Potrivit sintezei, pista spre Karain a început cu un număr mare de cazuri raportat de un coleg și cu faptul că primarul satului a adus la Ankara un pacient căruia i s-a pus diagnosticul de mezoteliom. În octombrie 1975 echipa a mers în sat, la aproximativ cinci ore de Ankara. Populația era de aproximativ 800 de persoane; au fost făcute radiografii la aproximativ 200 de persoane de peste 20 de ani. Au fost găsite douăsprezece mezoteliomuri probabile, toate confirmate ulterior prin biopsie și histologie. Sinteza raportează că incidența era de aproximativ o mie de ori mai mare decât în celelalte sate examinate. Geologul Göktepeli nu a găsit un exces de azbest în sat. În weekendul următor echipa a mers la Tuzköy, la aproximativ 40 km de Karain, cu aproximativ 3 000 de locuitori, și a văzut un tablou asemănător; Sarıhıdır, aflat între ele, era și el afectat. Karlık, la doar 3 km, nu arăta niciun exces.
Ce este erionitul?
Erionitul este un mineral zeolitic din tuful vulcanic, care se poate despica în fibre subțiri și lungi. Rezumatul unui articol din Lancet din 2001 scrie că pietrele din care au fost construite casele din Karain și Tuzköy au fost extrase din peșteri apropiate și conțin erionit. Ca și azbestul, fibrele fine inhalate pot ajunge la învelișul plămânului. Aceasta este o simplificare; lungimea, subțirimea și doza fibrei determină riscul, iar aici nu dau măsurători.
Fibra primește un nume: din 1978 până în 1987
Prima relatare științifică despre Karain a apărut în revista Thorax: Baris și colaboratorii, „An outbreak of pleural mesothelioma and chronic fibrosing pleurisy in the village of Karain/Urgup in Anatolia”, Thorax 1978;33:181-192. Referința pe care am găsit-o provine din bibliografia unui articol din Nature Reviews Cancer din 2007; articolul în sine nu l-am citit. O corectură: în fișierul de planificare această publicație figura ca „Lancet 1978”; era greșit. Rezumatul aceleiași echipe din 1979, în Annals of the New York Academy of Sciences („Environmental mesothelioma in Turkey”, vol. 330, pp. 423-432), vorbește încă despre boli legate de azbest și menționează totodată că unele sate nu aveau zăcământ local de azbest. Prima lectură a fost deci aplicarea unui tipar cunoscut (azbestul) într-un loc nou.
Tiparul s-a rupt apoi. Potrivit bibliografiei articolului din Nature Reviews Cancer din 2007, Sebastien și colaboratorii au raportat în 1981 corpusculi zeolitici în plămâni din Turcia. În 1982 Rohl și colaboratorii au schițat un tablou diferit în Science (vol. 216, pp. 518-520): pe lângă erionit, în mediul satelor erau prezente mai multe minerale de azbest, iar plămânii pacienților cu mezoteliom conțineau atât fibre zeolitice, cât și de azbest; autorii au citit aceasta ca expunere la un praf fibros amestecat, nu la o singură fibră. Această contradicție nu poate fi considerată încheiată; lucrările ulterioare pe care le-am citit se concentrează pe erionit, dar nu pot indica o publicație care să fi încheiat dezbaterea despre praful amestecat.
Dovada experimentală a venit în 1985. Wagner și colaboratorii au raportat în British Journal of Cancer (vol. 51, pp. 727-730) că erionitul atât din Oregon, cât și din Turcia a dat la șobolani rate foarte mari de tumori; autorii spun că niciun alt praf examinat de ei nu produsese o rată atât de mare (rezumat conceptual). Faptul că primul autor este J. C. Wagner sugerează că ar putea fi același Wagner ca în ziua 138; nu am putut dovedi acest lucru cu sursele. În 1987 studiul pe patru ani al lui Barış și colaboratorilor din Capadocia a fost publicat în International Journal of Cancer (vol. 39, pp. 10-17); în același an volumul 42 al Monografiilor IARC a consemnat dovezi suficiente pentru erionit la om și în experiment.
Aceeași casă, dar nu același risc
În sate toți trăiau în case din aceeași piatră, dar cancerul nu apărea cu aceeași frecvență. Această distincție a devenit o întrebare când Carbone a venit la Ankara și a vizitat satele la 21 noiembrie 1997 (sinteza lui Emri); Carbone a cerut probe din case în care familiile pierduseră membri (rezumat conceptual). Ulterior Roushdy-Hammady, Siegel, Emri, Testa și Carbone au examinat în Lancet (2001, vol. 357, pp. 444-445) un arbore genealogic de șase generații, cu 526 de persoane, și au propus că boala se moștenește cel mai probabil autozomal dominant. A fost o ipoteză, nu o dovadă: un arbore genealogic este o singură familie mare, iar rezumatul articolului din Lancet încadrează propunerea ca „cel mai probabil”.
Potrivit omagiului lui Carbone, Barış a fost la început sceptic față de această propunere; în 2001, după ce a trecut el însuși în revistă arborii genealogici, și-a schimbat părerea (rezumat conceptual; textul este relatarea personală a unui coleg). Acesta este unul dintre motivele cunoscute ale seriei: un om de știință, privind dovezile, acceptă o idee nouă din propriul domeniu. Articolul lui Dogan și colaboratorilor din Cancer Research din 2006 susține, prin însuși titlul său, că predispoziția genetică a cauzat epidemia (vol. 66, pp. 5063-5068); am văzut doar referința. În 2011 Testa și colaboratorii au găsit în Nature Genetics (vol. 43, pp. 1022-1025) mutații germinale BAP1 în două familii din SUA. Această descoperire este un exemplu molecular de susceptibilitate ereditară la mezoteliom, dar nu am nicio sursă care să o arate în familii turcești.
Costul și limitele
Costul se măsoară mai întâi în pierderile unui sat. Sinteza lui Carbone și colaboratorilor din 2007 scrie că aproximativ jumătate din pierderile de vieți din trei sate s-au datorat mezoteliomului; numitorul îl reprezintă toate pierderile de vieți, inclusiv cele ale sugarilor și din trafic. Un studiu din 2020 al spitalelor regionale, în Istanbul Medical Journal, bazându-se pe o altă lucrare, dă pierderile atribuite mezoteliomului ca 150 în Karain (76 de femei, 74 de bărbați), 105 în Tuzköy (54 de femei, 51 de bărbați) și 15 în Sarıhıdır (7 femei, 8 bărbați), în total 270; perioada nu este indicată. Al doilea cost a fost mutarea satelor: potrivit lui Emri, o discuție din Sarıhıdır din toamna lui 2001 a dus la o întâlnire cu Ministerul Sănătății despre mutarea satelor, iar cele 224 de case noi din Tuzköy au fost finalizate până în 2004. Omagiul lui Carbone vorbește despre peste 300 de case în satul nou; contradicția am pus-o în caseta de verificare a faptelor. Studiul din 2020 scrie că noile așezări erau aproape de satele vechi și că expunerea ar fi putut continua; Emri raportează că în aerul noului Tuzköy nu s-a găsit erionit în 2007-08. Cele două nu se contrazic, dar nu măsoară același loc; pentru Karain și Sarıhıdır nu am găsit nicio măsurătoare a aerului.
Al treilea cost este îngrijirea de astăzi. În același studiu din 2020, dintre 71 de pacienți urmăriți în opt spitale de stat între 2007 și 2019, 66 aveau mezoteliom pleural și 5 peritoneal; 91,5 % dintre pacienți au fost diagnosticați în afara Capadociei, iar regiunea nu are un centru de radioterapie. Dintre pacienți, 18 (25,4 %) locuiau încă în Karain, Sarıhıdır sau Tuzköy. Supraviețuirea mediană a fost de 16 luni pentru pleură și de 21 de luni pentru peritoneu (diferența nu a fost semnificativă), iar lucrarea scrie că supraviețuirea s-a schimbat puțin în aproximativ 30-40 de ani. O ultimă limită: un experiment pe șobolani nu se generalizează la om. Nu oricine întâlnește erionit dezvoltă mezoteliom; lucrările din Lancet 2001 și despre BAP1 sugerează că riscul nu este distribuit uniform, dar nicio constatare din acest articol nu este suficientă pentru a spune cine este în pericol.
Ce a rămas
- Epidemiologia de teren sat cu sat: radiografii, biopsii, arbori genealogici (echipa lui Barış)
- Întrebarea ce este de fapt un tablou „asemănător tuberculozei”
- Gândirea laolaltă a expunerii de mediu și a susceptibilității ereditare (după 2001)
Ce a căzut sau a fost limitat
- Presupunerea „această regiune trebuie să aibă un zăcământ de azbest” (1978-79); dezbaterea despre praful amestecat din 1982
- Credința că toți cei expuși poartă același risc
- Presupunerea că mutarea satului singură a pus capăt expunerii (avertismentul studiului din 2020)
Datele epidemiei din Capadocia: 1973-2011. Axa se întinde de la 1970 la 2015. Marcajele verzi sunt date confirmate în mai multe înregistrări; marcajele albastre se bazează pe o singură sursă. Datele cunoscute doar după an sunt trasate la mijlocul anului.
Un medic care a mers din sat în sat
Partea turcă a acestei povești nu este inventată: figura centrală este un medic turc de la Hacettepe, iar evenimentele s-au petrecut în satele Turciei înseși. Potrivit omagiului lui Carbone, Barış și-a tratat gratuit consătenii și a contribuit la o schimbare legală în Turcia, astfel încât rudele pacienților să poată ridica morfina prescrisă; aceasta provine dintr-o singură sursă, un omagiu personal. Același text scrie că Barış și-a pierdut viața în Turcia în toamna lui 2013; ziua exactă nu am putut-o verifica. Pentru tabloul general, sinteza lui Emri citează datele Ministerului Sănătății din 2015, cu o incidență standardizată pe vârstă a mezoteliomului de 1,1 la 100 000 la bărbați și 0,6 la femei; studiul din 2020 spune însă că nu există un registru național al mezoteliomului (discrepanța am pus-o în casetă). Diferența dintre concentrarea din sate și media națională este deci foarte mare, dar aceste surse nu permit arătarea ei printr-o singură cifră.
Din 1969 până astăzi
Ce a fost verificat, ce a rămas incert
- Ziua 158: Köhler și Milstein nu au fost încă scriși; promisiunea din caseta „mâine” a zilei 157 nu a fost ținută.
- Titlul din plan: Planul indica „Lancet 1978” și „mutarea în anii 1980”. Prima publicație este Thorax 1978 (referința din bibliografia Nature Reviews Cancer 2007); mutarea a avut loc după 2001, nu în anii 1980 (Emri). Perioada „1975-1978” din titlu a fost confirmată: Karain 1975, articolul 1978.
- Părți interesate: Emri și Carbone sunt colegi ai lui Barış; Barış însuși se numără printre autorii sintezei din Nature Reviews Cancer 2007. Datele de teren provin din aceste surse; nu am găsit o confirmare independentă. Articolele Thorax 1978 și Int J Cancer 1987 nu le-am citit eu însumi.
- Cifre: „Aproximativ o mie de ori” provine dintr-o singură sursă (Emri); populația de referință și definiția nu sunt indicate. „Aproximativ jumătate mezoteliom” este la fel la Carbone 2007, Emri și studiul din 2020; numitorul include pierderile din rândul sugarilor și din trafic. Cifrele pe sate 150/105/15 provin dintr-o singură sursă secundară, cu perioada neclară.
- Numele satului: Mihalıççık este scris „Mihaliççık” la Emri; am folosit grafia actuală. Peștera Karain este un sit arheologic; aici se are în vedere satul.
- Mutarea: 224 de case în Tuzköy până în 2004 (Emri); omagiul lui Carbone vorbește despre peste 300 de case. Datele și amploarea pot diferi; nu am putut clarifica. Nicio sursă nu dă anul mutării Karainului. Am citit undeva că articolul PNAS din 2011 raportează o scădere de peste o mie de ori a erionitului din aer; fiindcă nu am citit articolul, am lăsat afirmația deoparte.
- Dezbaterea despre azbest: Rezumatul din 1979 vorbește despre boală legată de azbest, Rohl 1982 despre praf amestecat. Lucrările ulterioare se concentrează pe erionit; nu am citit nicio lucrare care să arate cum s-a încheiat dezbaterea.
- IARC: volumul 42 în 1987, dovezi suficiente la om și în experiment; numărul grupei nu l-am citit și nu l-am scris.
- Studiul pe șobolani: Am citit rezumatul lui Wagner 1985; nu textul. Presupunerea mea că este aceeași persoană cu autorul studiului din Cap din 1960 nu este dovedită.
- Registrul: Studiul din 2020 spune „fără registru național”; Emri dă incidența Ministerului Sănătății din 2015. Un registru general al cancerului și unul specific mezoteliomului pot diferi; nu am clarificat asta. Studiul din 2020 dă perioada în care supraviețuirea nu s-a schimbat într-un loc ca 30 de ani, în altul ca 40.
- Barış: Tratamentul gratuit și legea morfinei provin din omagiul personal al lui Carbone; data sfârșitului vieții sale este „weekendul precedent” față de data textului (2 octombrie 2013), neverificată. Scepticismul lui și relatarea „a acceptat” provin din același text.
- Genetica: Constatarea din arborele genealogic este o singură familie mare; „autozomal dominant” este o propunere. Constatarea BAP1 este din familii din SUA. Conținutul lui Dogan 2006 nu l-am citit.
Prima apariție a lui p53: 1979, înainte să se știe ce este
Astăzi am văzut că un cancer se poate hrăni deopotrivă din mediu și din ereditate; mâine voi povesti prima formă a proteinei numite mai târziu „păzitorul genomului”, înainte ca identitatea ei să fie cunoscută. Planul indică descoperirea lui p53 în 1979; ar putea fi rapoartele independente ale mai multor laboratoare. Înainte de a scrie voi verifica cine a publicat, în ce revistă și în ce lună, și voi explica de ce în primii ani a fost considerată o oncogenă. Schimbarea de identitate a aceleiași proteine din 1989 este subiectul unei zile separate.
Nota autorului: În acest articol am urmărit cel mai atent să construiesc o legătură turcă fără exagerare: pentru că majoritatea surselor principale provin de la colegi ai lui Barış, am spus-o în text și în caseta de verificare a faptelor. A doua mea grijă a fost să arăt că lectura azbestului din 1978-79, dezbaterea despre praful amestecat din 1982 și experimentul cu erionit din 1985 sunt dovezi separate și să las constatarea din arborele genealogic ca ipoteză.
Surse și lecturi suplimentare
- Baris YI și colab. An outbreak of pleural mesothelioma and chronic fibrosing pleurisy in the village of Karain/Urgup in Anatolia. Thorax 1978;33:181-192 (referința din bibliografia lui Carbone și colab. 2007; articol necitit).
- Baris YI, Artvinli M, Sahin AA. Environmental mesothelioma in Turkey. Ann N Y Acad Sci 1979;330:423-432 (referința și rezumatul citite dintr-o înregistrare publică).
- Rohl AN, Langer AM, Moncure G, Selikoff IJ, Fischbein A. Endemic pleural disease associated with exposure to mixed fibrous dust in Turkey. Science 1982;216(4545):518-520 (rezumat citit).
- Wagner JC, Skidmore JW, Hill RJ, Griffiths DM. Erionite exposure and mesotheliomas in rats. Br J Cancer 1985;51(5):727-730 (rezumat citit).
- Roushdy-Hammady I, Siegel J, Emri S, Testa JR, Carbone M. Genetic-susceptibility factor and malignant mesothelioma in the Cappadocian region of Turkey. Lancet 2001;357:444-445 (rezumat citit).
- Carbone M, Emri S, Dogan AU, Steele I, Tuncer M, Pass HI, Baris YI. A mesothelioma epidemic in Cappadocia: scientific developments and unexpected social outcomes. Nat Rev Cancer 2007;7:147-154 (au fost citite doar rezumatul și bibliografia).
- Testa JR și colab. Germline BAP1 mutations predispose to malignant mesothelioma. Nat Genet 2011;43(10):1022-1025 (rezumat citit).
- Emri S. The Cappadocia mesothelioma epidemic: its influence in Turkey and abroad. Annals of Translational Medicine, atm.amegroups.org/article/view/15112 (citită cu un instrument de rezumare; anul și volumul necitite; parte interesată), Malignant mesothelioma in Cappadocia: data from eight regional hospitals. Istanbul Medical Journal 2020 (citit cu un instrument de rezumare) și omagiul lui Carbone M pentru Barış, curemeso.org, 2 octombrie 2013 (relatare personală).
- IARC Monographs on the Evaluation of Carcinogenic Risks to Humans, volumul 42. Rezumatul pentru erionit, inchem.org (1987; citit cu un instrument de rezumare).
- Mukherjee S. The Emperor of All Maladies: A Biography of Cancer. New York: Scribner; 2010 (context general; paginile relevante nu au fost recitite pentru acest articol).
Acest articol este ziua 164 din seria „365 de zile de istorie a cancerului” și prezintă povestea erionitului și a mezoteliomului din Capadocia ca lectură istorică. Este conținut istorico-popular; nu reprezintă sfat de diagnostic sau de tratament. Pentru deciziile privind expunerea, simptomele sau istoricul familial, adresați-vă medicului dumneavoastră. Sursele au fost verificate; detaliile care se bazează doar pe o singură sursă secundară, doar pe un rezumat, pe relatarea unei părți interesate sau pe un text care nu a putut fi citit sunt marcate în notele de verificare a faptelor.
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.




