Legea Institutului Național al Cancerului (5 august 1937): cum a ajuns cercetarea cancerului sarcină publică

Institutul de cancer al unei națiuni: Legea Institutului Național al Cancerului din 1937

Propunerea ciudată a senatorului Neely

Povestea începe nu în 1937, ci cu un deceniu mai devreme. Potrivit unei relatări, în februarie 1927 senatorul din West Virginia Matthew Neely a adus în Senat o propunere neobișnuită: o recompensă de 5 milioane de dolari pentru cine oferă informații care duc la oprirea cancerului uman. Peste două mii cinci sute de scrisori au curs în biroul lui Neely; potrivit aceleiași relatări, cele mai multe veneau de la vindecători care voiau să-și vândă propriul remediu. Proiectul recompensei nu a mers mai departe, dar senatorul nu a renunțat. În mai 1928 a prezentat un proiect prin care Academia Națională de Științe să studieze cancerul. Senatul a aprobat acest studiu de 50.000 de dolari; proiectul a rămas blocat în Camera Reprezentanților. Și senatorul din Georgia, William Harris, a prezentat proiecte asemănătoare în 1929-30, care nici ele nu au avansat.

În spatele acestor încercări stătea un număr. Potrivit unui raport din 1922 din revista Serviciului de Sănătate Publică, în 1920, în zona oficială de înregistrare din SUA, 72.931 de persoane și-au pierdut viața din cauza cancerului, 83,4 la 100.000. Cifra era izbitoare, dar nu era suficientă singură ca să întemeieze o instituție. Interesul guvernului federal pentru cancer nu era zero: la Laboratorul de Igienă al Serviciului de Sănătate Publică, în 1922 un grup condus de farmacologul Carl Voegtlin studia efectul unor substanțe chimice asupra tumorilor, iar în anii 1920 serviciul deschisese o unitate specială de cercetare a cancerului la Harvard Medical School. Lipsea un acoperiș permanent, cu buget propriu, care să le adune.

Congresul în primăvara lui 1937

Era 1937, iar terenul se schimbase. De data aceasta Neely a lucrat cu senatorul Homer Bone din statul Washington și cu deputații Warren Magnuson și Maury Maverick din Texas. Proiectul lui Bone (S. 2067) și proiectul identic al lui Magnuson din Cameră au venit la 2 aprilie 1937; dădeau Surgeon General împuternicirea de a controla și preveni răspândirea cancerului și prevedeau 1 milion de dolari pe an. La 29 aprilie Maverick și-a prezentat propriul proiect (H.R. 6767): să promoveze cercetarea cancerului, să îmbunătățească posibilitățile de diagnostic și tratament și să înființeze un Centru Național al Cancerului în cadrul Serviciului de Sănătate Publică; 2,4 milioane de dolari în primul an, apoi 1 milion de dolari pe an. Biroul juridic al serviciului ajutase la text, iar sugestiile veneau de la dr. Dudley Jackson din San Antonio.

A existat și rezistență. Potrivit aceleiași relatări, Asociația Medicală Americană a numit proiectul „socialism” și a spus că este periculos ca guvernul să ocupe o poziție dominantă în cercetarea medicală. James Ewing, un nume cunoscut al patologiei cancerului, se îndoia că banii ar putea grăbi un leac (rezumat conceptual). Îndoiala nu era goală; ne vom întoarce la ea în caseta „preț”. Potrivit aceleiași surse, la sfatul președintelui Roosevelt, Bone a purtat proiectul cancerului ca adaos la un proiect de buget pentru controlul bolilor venerice, o cauză de sănătate populară.

În cele din urmă cele două camere au ajuns la un compromis. Raportul nr. 1281 al Comisiei pentru Comerț Interstatal și Extern este datat 25 iulie 1937, iar comisia credea că țara nu avea destule centre de diagnostic și tratament (rezumat conceptual). Legea a fost aprobată la 5 august 1937, cu semnătura președintelui Franklin Roosevelt.

Carl Voegtlin și Bethesda

Ca prim director al institutului a fost ales Carl Voegtlin. Voegtlin era un farmacolog și chimist organician născut în 1879 la Zofingen, în Elveția, și conducea din 1913 unitatea de farmacologie a Laboratorului de Igienă. Potrivit Wikipedia, se ocupase de farmacologia compușilor arsenicului și, împreună cu Homer Smith, arătase că agentul activ al Salvarsanului lui Ehrlich este mapharsenul. Nu am putut verifica aceasta într-o lucrare primară; dacă este adevărat, urma lui Paul Ehrlich, pe care l-am întâlnit în ziua 96 cu ideea „gloanței magice”, se află și în biografia primului director al cancerului din America. Voegtlin a preluat funcția la 13 ianuarie 1938 și s-a retras din Serviciul de Sănătate Publică în 1943.

Institutul a căpătat formă ca organism de cercetare independent prin unirea biroului de cercetare a cancerului de la Harvard cu o unitate de farmacologie a Institutului Național de Sănătate (relatarea NCI însuși). La 28 martie 1938 Congresul a adoptat și o rezoluție comună prin care aprilie al fiecărui an era dedicat unui program național voluntar de control al cancerului. La 31 octombrie 1940 Roosevelt a inaugurat la Bethesda primele șase clădiri ale Institutelor Naționale de Sănătate; Clădirea 6 a fost prima clădire oficială a institutului. Potrivit unei surse secundare, până în 1941 institutul acordase granturi în valoare totală de 61.380 de dolari. Legea Serviciului de Sănătate Publică din 1 iulie 1944 a făcut din institut o unitate a Institutelor Naționale de Sănătate și a ridicat plafonul anual de 700.000 de dolari.

Ce rămâne azi din această poveste?

Această lege nu are o legătură specială verificată cu Turcia; concluzia este generală. Instituția de cancer a unei țări lucrează într-un loc pe care pacientul nu îl vede din cabinetul de consultație: acolo se hotărăște ce întrebare va fi cercetată, cine va primi grantul, ce studiu va fi sprijinit. Povestea din 1937 arată că aceste decizii au început cu o lege, un buget și un consiliu consultativ. Pentru pacienții și familiile care vor să înțeleagă de ce există azi un tratament, a privi cine a finanțat cercetarea din spatele lui arată adesea drumul.

Acest text este ziua 109 din seria „365 de zile de istorie a cancerului”. Legea semnată de președintele Roosevelt la 5 august 1937 a înființat în SUA Institutul Național al Cancerului în cadrul Serviciului de Sănătate Publică și a prevăzut sprijinirea cercetării cancerului prin granturi aprobate de un consiliu consultativ. Textul este pregătit dintr-o perspectivă istorico-populară; nu conține îndrumări de diagnostic sau tratament, iar pentru propria sănătate vă recomandăm să consultați medicul. Informațiile se sprijină pe textul legii, pe paginile de istorie ale NCI și NIH și pe surse secundare conexe; detaliile care se sprijină doar pe surse secundare sunt menționate în notele de verificare a faptelor.