O fereastră, nouăsprezece ani: Cicely Saunders și St Christopher's, 1967

O fereastră, nouăsprezece ani: Cicely Saunders și St Christopher's, 1967

Promisiunea unei ferestre

Potrivit relatării lui Cicely Saunders într-un interviu de istorie orală din 1993 (UCLA), în 1947 lucra ca asistentă socială într-un spital londonez (pe atunci numită lady almoner). L-a cunoscut pe David Tasma: patruzeci de ani, cu un cancer inoperabil, fără rude și cu puțini prieteni. Necrologul din BMJ îl descrie ca emigrant evreu născut în Polonia și numește Spitalul Archway. Saunders l-a urmărit mai întâi în ambulatoriu, apoi, în aproximativ două luni petrecute într-un salon chirurgical aglomerat, l-a vizitat de circa douăzeci și cinci de ori, după propria numărătoare.

Tasma și-a pierdut viața la 25 februarie 1948 și i-a lăsat lui Saunders 500 de lire. În povestirea ei, el a spus că în casa pe care ea o va construi cu acești bani ar vrea să fie o fereastră și că dorește doar ceea ce se află în mintea și în inima ei. Saunders îl numește adevăratul întemeietor al mișcării hospice moderne, spune că ideea hospice-ului a prins formă în 1948 și adaugă că au trebuit nouăsprezece ani pentru a construi casa în jurul acelei ferestre. Acesta este cadrul unei martore care își descrie propria viață la patruzeci și cinci de ani după eveniment; trebuie citit ca mărturie, nu ca verdict istoric.

Trei profesii, o singură întrebare

Saunders s-a născut la Barnet în 1918 (BMJ). Când a început al Doilea Război Mondial, a părăsit studiile de la Oxford și a intrat la Școala de asistente Nightingale de la St Thomas's; durerile de spate i-au pus capăt activității de asistentă. S-a întors încă un an la Oxford, a absolvit cu o diplomă scurtată, specifică acelor ani, și în 1947 a început să lucreze ca asistentă socială (BMJ). La sfârșitul anilor 1940 a lucrat voluntar la St Luke's din Bayswater, un cămin pentru săracii aflați la sfârșitul vieții. La treizeci și trei de ani a fost admisă ca studentă la medicină la St Thomas's și a absolvit în 1957 (BMJ, arhiva King's College și Wikipedia concordă în privința acestui an).

Potrivit notei biografice din arhiva King's College, între 1958 și 1965 a lucrat la St Joseph's Hospice din Hackney, un cămin condus de măicuțe, având în același timp o bursă de cercetare a durerii la Spitalul St Mary din Paddington. Acolo a ținut evidența a aproximativ o mie de pacienți. Contează, pentru că abordarea cunoscută mai târziu ca „total pain” și ca tratament planificat al durerii nu s-a sprijinit doar pe intuiție, ci pe fișe adunate ani la rând. Sursele nu se potrivesc în privința anilor de la St Joseph's (vezi verificarea faptelor).

Numele noutății: „total pain”

Ce era nou și ce era vechi?

Contribuția lui Saunders este uneori rezumată drept „a descoperit cum se administrează morfina regulat”. Rezumatul este incomplet. Potrivit lui Clark, un amestec de morfină și cocaină a fost propus în anii 1890 de Herbert Snow, chirurg la Cancer Hospital din Brompton (Snow, BMJ, 19 septembrie 1896). Spitalul Brompton a publicat amestecul în 1952 sub numele „Haustus E”, iar Saunders l-a lăudat într-un articol din 1958 din St Thomas's Hospital Gazette. Același blog spune că „administrarea regulată” este consemnată la St Luke's în 1935. Deci Saunders nu a pornit de la zero: a legat o practică existentă de evidență sistematică, măsurare și predare.

Contribuția mai distinctă a fost o cultură de cercetare care a mers de la evidențele anilor 1960 până în anii 1970. Anul în care Robert Twycross s-a alăturat St Christopher's este contestat în surse (1968 sau 1971; vezi verificarea faptelor). Blogul lui Clark relatează că Twycross a arătat în 1974 că diamorfina orală se absoarbe complet, iar morfina orală în aproximativ două treimi; că în 1977 a raportat efectul cocainei ca fiind la limită și toleranță instalată în câteva zile; iar drept urmare St Christopher's și-a trecut pacienții la morfină orală singură în mai 1977. Un studiu canadian (Melzack, Mount și Gordon, 1979) nu a găsit nicio diferență semnificativă între amestec și morfina orală; ambele au ameliorat durerea la circa 85 la sută dintre pacienți. Este un exemplu discret al motivului „știința care se corectează singură”.

Mai întâi un azil, apoi o directivă

Potrivit unei sinteze din 2023 despre istoria îngrijirilor paliative în Turcia (Ekinci și Bölüktaş; o singură sursă), Darülaceze, înființat în 1896, este considerat prima instituție construită pe logica hospice-ului, iar un cămin înființat de Fundația Turcă de Oncologie în 1993-1997 este citat ca prima în sens modern. Aceeași sinteză scrie că în 2014 a fost pregătită legislația și serviciile au fost incluse în asigurările sociale, iar la 7 iulie 2015 Ministerul Sănătății a emis „Directiva privind principiile de aplicare a serviciilor de îngrijire paliativă”. A numi Darülaceze „logică de hospice” este interpretarea sintezei și nu trebuie citit ca același lucru cu modelul St Christopher's. Nu am verificat aceste date în textele oficiale; nu am găsit nici o sursă actuală de încredere pentru numărul de centre și de paturi de azi, deci nu dau niciunul.

Acest text este ziua 146 din seria „365 de zile de istorie a cancerului” și prezintă nașterea îngrijirii paliative ca lectură istorică. Este conținut istoric-popular, nu diagnostic și nici recomandare de tratament. Pentru deciziile privind durerea și îngrijirea la sfârșitul vieții discutați cu medicul dumneavoastră. Sursele au fost verificate; detaliile care se sprijină pe o singură sursă secundară, doar pe un rezumat sau pe un text care nu a putut fi citit sunt marcate în notele de verificare a faptelor.