Secretul portului Bari: John Harvey, Stewart Alexander și 2 decembrie 1943
În acest articol
Secretul portului Bari: John Harvey, Stewart Alexander și 2 decembrie 1943
În ziua 115 am urmărit povestea lui J.D. la Yale; potrivit înregistrărilor de la Yale, și-a pierdut viața la 1 decembrie 1942. Un an și o zi mai târziu, în seara de 2 decembrie 1943, într-un port de pe coasta Adriaticii, aceeași familie de medicamente a întâlnit din nou corpul uman, de data aceasta nu într-un laborator, ci într-un accident neplanificat. Articolul de azi verifică cât din afirmația că acest accident ar fi „locul de naștere al chimioterapiei” rezistă.
O navă încărcată cu un secret
Bari era, la sfârșitul lui 1943, unul dintre porturile de aprovizionare ale armatelor aliate care înaintau în Italia. Potrivit surselor, în port erau ancorate înghesuit aproximativ treizeci de nave aliate. În seara de 2 decembrie, pe la șapte și jumătate, bombardiere germane Ju 88 au atacat portul; raidul a durat cam douăzeci de minute. Comandamentul aliat nu se așteptase la un atac asupra acestui port, iar presa a numit ulterior evenimentul „un mic Pearl Harbor”. Câte nave s-au pierdut diferă de la o sursă la alta (vezi caseta de verificare a faptelor), dar pierderea a fost foarte mare.
Una dintre navele din port era John Harvey, un cargou de tip Liberty sosit cu patru zile înainte. Potrivit relatărilor, transporta aproximativ 2.000 de bombe cu gaz muștar, fiecare de 100 de livre. America trimisese aceste bombe în zonă pentru a putea riposta dacă Germania ar fi folosit arme chimice; destinația era, cel mai probabil, Foggia. Bombele nu aveau focoase montate, dar când nava a fost lovită a explodat, carcasele s-au spart, iar lichidul din ele s-a amestecat cu păcura de la suprafața apei portului.
Secretul a fost tăcerea din jurul încărcăturii, tot atât cât încărcătura însăși. Se relatează că autoritățile portului știau de bombe, dar nu puteau spune; cererea de a descărca nava cu prioritate a fost respinsă din motive de secret. Fiindcă riscul unui agent chimic nu era cunoscut, nimeni nu i-a avertizat pe cei căzuți în apă.
Răniții și hemogramele unui medic
Răniți care păreau curați, apoi s-au agravat
Marinarii scoși din apă erau acoperiți cu ulei. La început au fost evaluați ca victime ale imersiei și ale exploziei; mulți au fost înfășurați în pături și culcați în hainele lor ude și unsuroase. În câteva ore au apărut arsuri ale pielii și vezicule. La aproximativ optsprezece ore după raid s-a produs prima pierdere neexplicată a unei vieți; în două zile alte paisprezece persoane își pierduseră viața. Medicii din spitale nu știau cu ce au de-a face.
Cartierul General al Forțelor Aliate de la Alger a trimis la Bari un ofițer medical de 29 de ani, cu pregătire în agenți chimici, locotenent-colonelul Stewart F. Alexander. Alexander a sosit la 7 decembrie. Potrivit cifrelor raportate, din cei 534 de oameni internați în spitale aliate, 281 aveau simptome compatibile cu gazul muștar. Alexander a concluzionat că arsurile proveneau din muștarul amestecat cu uleiul de la suprafața portului; o carcasă de bombă americană de 100 de livre, găsită de un scafandru, indica John Harvey drept sursă. Se spune că a ajuns la aceeași concluzie și comparând pozițiile navelor cu gravitatea rănilor.
Observația care leagă acest articol de serie a fost alta. Alexander a văzut în zilele a opta și a noua un al doilea val de pierderi de vieți și a notat că numărul de leucocite, mai ales de limfocite, scădea. Văzuse acest tipar în 1942, la iepuri tratați cu muștar azotat la Edgewood Arsenal. Se relatează că acest studiu pe iepuri a început la 13 aprilie 1942 și a fost raportat la 30 iunie 1942. Și-a trimis primele constatări cartierului general la 11 decembrie; raportul preliminar din 27 decembrie a fost declarat imediat secret.
Interpretarea de ce a contat această observație îmi aparține: J.D. era un singur pacient, iar doza fusese aleasă de medici. Bari, printr-un accident cumplit, a arătat la mulți oameni, prin numere urmărite zile la rând, că același agent suprima selectiv celulele sângelui și țesutul limfoid. Dar nu a fost un experiment; expunerea a avut loc prin piele și vapori, în doze necunoscute.
LIMFOPENIA ȘI SUPRESIA MĂDUVEI OSOASE
Limfopenia este scăderea numărului de limfocite din sânge. Compușii muștarului dăunează celulelor care se divid rapid, mai ales celor din măduva osoasă și din țesutul limfoid; scăderea valorilor din sânge este urma vizibilă din exterior a acestui efect.
Faptul că această observație a deschis o ușă spre tratamentul tumorilor a fost o ipoteză, nu o dovadă: o substanță care dăunează celulelor cu diviziune rapidă poate dăuna și limfocitelor maligne cu diviziune rapidă. Testarea ipotezei începuse la Yale în 1942 (ziua 115); Bari i-a adăugat date umane, dar nu a dovedit-o singură.
PREȚUL: MĂSURA TĂCERII
Această cunoaștere este reziduul unui accident la care nimeni nu și-a dat consimțământul. Răniții nu erau voluntari ai unui experiment; cei mai mulți nici nu știau cu ce se întâlniseră. Secretul a însemnat că medicii și-au tratat pacienții nu pentru un agent cunoscut, ci pentru un pericol necunoscut.
Se relatează că Churchill nu a admis că în port se află gaz muștar, în timp ce Eisenhower a acceptat diagnosticul lui Alexander; în fișele pacienților diagnosticul de muștar a fost șters și înlocuit cu o formulare generală care trimitea la atac. De aceea evidențele sunt incomplete: numărul civililor expuși este necunoscut și se spune că unii dintre cei care au fugit din oraș ar fi putut să-și piardă viața fără îngrijire. Pentru pierderile civile există estimări între câteva sute și aproximativ o mie.
Ce rămâne
- Observația, într-un grup mare, că compușii muștarului scad la om numărul de leucocite și limfocite
- Raportul lui Alexander: articolul din Military Surgeon, publicat în 1947
- Faptul că datele accidentului au sprijinit ipoteza tratamentului, fără a o dovedi singure
Ce a căzut sau a fost depășit
- Narațiunea „Bari a început chimioterapia”
- Secretul și ștergerea înregistrărilor: medicii au tratat fără să cunoască agentul
- Doza de expunere necunoscută: niciun reper pentru o doză terapeutică
Douăzeci și cinci de zile la Bari. Axa merge de la 2 decembrie 1943 la 27 decembrie; gradațiile mici marchează săptămânile. Datele sunt la nivel de zi, independente de orele și cifrele contradictorii din surse; scară aproximativă.
Bari nu a început chimioterapia; i-a adăugat un martor
În relatările populare, Bari este locul unde s-a născut chimioterapia; subtitlul unei cărți prezintă chiar evenimentul drept dezastrul secret care a „lansat Războiul împotriva Cancerului”. Un istoric care contestă acest lucru numește povestea un „mit”, iar argumentul său principal este cronologia: prima încercare la om de la Yale avusese loc cu aproximativ cincisprezece luni înainte de Bari, în 1942 (ziua 115). Așadar Bari nu poate fi scena în care a apărut ideea tratamentului; cel mult a adăugat date umane unei idei care exista deja.
Povestea lui Alexander însuși se potrivește motivului „precursorului respins”. Se relatează că, după studiul pe iepuri din 1942, a propus muștarul azotat pentru limfom, iar propunerea a fost respinsă pe motiv că „nu contribuie la efortul de război”. O lucrare trimisă după război a fost respinsă pentru că oamenii de știință publicaseră deja rezultate similare; a refuzat și un post la Sloan Kettering. Toate acestea se sprijină pe o singură relatare secundară; nu am citit documentele primare.
Superiorul lui Alexander, colonelul Cornelius P. Rhoads, șeful Diviziei Medicale a Serviciului de Război Chimic, era și directorul spitalului de cancer din New York. Se relatează că Rhoads a lăudat raportul ca „un reper în istoria intoxicației cu muștar”. Faptul că în 1945 i-a convins pe Sloan și Kettering să sprijine un institut de cancer este piciorul instituțional al legăturii dintre chimia anilor de război și oncologia civilă. Interpretarea mea: funcția reală a Bari-ului nu a fost să descopere o idee, ci să întărească mâna instituțiilor care credeau în ea.
Ce a urmat a mers pe drumul cunoscut. Rezultatele de la Yale au apărut în 1946 (ziua 115). Raportul lui Alexander a apărut în 1947. Mecloretamina a fost aprobată pentru cancer la 15 martie 1949; acea parte este subiectul unui articol separat. Lecția acestei povești se împarte în două: același agent, într-o scenă planificată (Yale) și într-una neplanificată (Bari), a arătat aceeași presiune selectivă asupra celulelor sângelui; dar prețul celei de-a doua l-au plătit sute de răniți ale căror nume nu sunt, în cea mai mare parte, amintite.
Bari și Turcia
Nu am găsit o legătură verificată între raidul de la Bari și istoria oncologiei în Turcia; de aceea nu construiesc una. Concluzia generală este aceasta: poveștile despre cum a intrat un agent chimic în medicină ajung în țări și în spitale după ani, prin literatura publicată. În partea seriei dedicată Turciei, acest drum va fi urmărit cu surse.
DIN 1942 PÂNĂ ÎN 2020
CE S-A CONFIRMAT, CE SE CONTRAZICE
- Ora raidului: dată ca 19.20 (un site al serviciului de sănătate), 19.30 (US Naval Institute Proceedings, 1967) și 19.35 (Smithsonian); durata „cam 20 de minute”. În text apare „pe la șapte și jumătate”.
- Pierderile de nave: variază între 16 (Proceedings), 17 (Smithsonian și History) și 27-28 (HistoryNet și un capitol de carte al NCI). Nu s-a folosit o cifră exactă. Și pentru pierderile de vieți militare există afirmații contradictorii, de la „peste 1.000” la „aproximativ 2.000 de soldați și civili”.
- Răniți de muștar și pierderi de vieți: 617 răniți, 83 pierduți (Proceedings; History spune „peste 617”); 628 răniți, 69 pierduți în primele două săptămâni (un site al serviciului de sănătate). Cifra exactă este necunoscută; cei afectați ușor s-ar putea să nu fi ajuns la spital. În text nu sunt date cifre.
- Tipul și numărul bombelor: 2.000 de bombe de câte 100 de livre; o sursă spune M47A2, alta M41-A1. Calculul meu: 2.000 x 100 de livre fac aproximativ 100 de tone scurte, adică încărcătura pe care o sursă o dă ca „aproximativ 100 de tone”.
- Rapoartele lui Alexander: primele constatări 11 decembrie, raport preliminar 27 decembrie 1943 (Smithsonian); pentru „Final Report” nu se dă dată. Referința este Military Surgeon 1947;101:1-17 (dintr-o bibliografie instituțională); o altă pagină dă 417-421. Am luat-o pe prima. Nu am citit textul integral.
- Relatări despre autopsii: unele relatări spun că ganglionii limfatici s-ar fi „dizolvat” la autopsie; altă sursă nu menționează autopsia deloc. În text apare doar observația despre hemogramă; detaliile autopsiilor nu au putut fi verificate.
- Vârsta și pregătirea lui Alexander: o sursă dă 29 de ani și pregătire în agenți chimici; o altă pagină spune că ar fi fost cardiolog. Pe cea din urmă nu am putut-o verifica și nu am inclus-o.
- Dezbaterea despre „mit”: autorul HistoryNet (Daniel B. Moskowitz; data publicării de pe pagină este contradictorie, 2018 și 2019) respinge afirmația că Bari a început chimioterapia; îl dă pe J.D. la 48 de ani, în timp ce relatarea Yale din 2011 spune 47 (ziua 115). Cartea lui Conant numește în subtitlu evenimentul dezastrul care a „lansat” Războiul împotriva Cancerului. Am ales calea de mijloc: Bari este un strat de dovezi, nu originea.
- Detalii despre secret: negarea lui Churchill, acceptarea diagnosticului de către Eisenhower și înlocuirea diagnosticului de muștar în fișele pacienților provin din publicații populare bazate pe Conant (Smithsonian, History). Motivul lui Churchill este relatat ca presupunere a lui Alexander însuși. Nu am citit documentele primare.
- Propunerile respinse ale lui Alexander: propunerea din 1942 și respingerea lucrării de după război provin dintr-un capitol de carte al NCI care îl citează pe Conant; nu am citit cartea.
- Închiderea unei referințe: Gilman și Philips, Science 1946;103:409-436, pe care o marcasem în ziua 115 ca de verificat, este înregistrată în PubMed cu acest interval (PMID 17751251); există și o înregistrare duplicat a aceleiași lucrări, cu 409-15.
- În afara cadrului: aprobarea mecloretaminei (1949) și limbajul stadializării vor fi tratate în articole separate.
Limbajul stadializării
Azi am căutat primele urme ale unui medicament și am văzut un medic căutând cu numere răspunsul la „cât de bolnav este acest pacient?”. Mâine punem aceeași întrebare cancerului însuși: cum a devenit posibil ca medicii să poată spune într-un limbaj comun cât de extinsă este o boală? Cine a început, când și din ce grijă, voi verifica la surse înainte de a scrie.
Nota autorului: Povestea de la Bari este una dintre cele mai împodobite scene din istoria chimioterapiei. Aici am încercat să evit două capcane: să umflu evenimentul până la „nașterea chimioterapiei” și să-l declar lipsit de valoare. Sursele mele sunt în mare parte populare și secundare; nu am citit raportul primar, articolul lui Alexander și nici cartea lui Conant. De aceea multe cifre au fost lăsate în mod intenționat în afara textului, iar contradicțiile sunt expuse deschis în caseta de verificare a faptelor.
Surse și lecturi suplimentare
- Alexander SF. Medical report of the Bari Harbor mustard casualties. Military Surgeon 1947;101:1-17. (Referință preluată dintr-o bibliografie instituțională; text integral necitit.)
- Conant J. The Great Secret: The Classified World War II Disaster that Launched the War on Cancer. New York: W. W. Norton, 2020. (Cartea nu a fost citită; conținutul ei este redat prin publicații secundare.)
- Moskowitz DB. Articol online HistoryNet: dezbaterea despre „mit” privind gazul muștar și originea chimioterapiei (anul publicării pe pagină: 2018 sau 2019).
- US Naval Institute Proceedings, septembrie 1967, „The Bari Incident” (pagină din arhiva online).
- Smithsonian Magazine, „Bombing and Breakthrough” (articol online; relatare bazată pe lucrarea lui Conant).
- Mukherjee S. Împăratul tuturor bolilor / The Emperor of All Maladies: A Biography of Cancer. New York: Scribner, 2010. (Pasajul despre Bari nu a fost verificat separat pentru acest articol.)
Acest articol este ziua 116 din seria „365 de zile de istorie a cancerului” și relatează incidentul din portul Bari din 1943 ca eveniment istoric. Este o relatare istorico-populară și nu o recomandare de diagnostic sau tratament. Pentru propria sănătate, consultați medicul dumneavoastră. Sursele au fost verificate; detaliile care se sprijină doar pe o sursă secundară sunt marcate în notele de verificare a faptelor.
Ți-a fost util acest articol?
Feedbackul tău ne ajută să îmbunătățim conținutul.
