Vaccinul împotriva variolei în 1798 — primul vaccin din istorie

Istoricul medicinei Robert Mulcahy: „Variola, o boală care a înspăimântat omenirea de la începuturile istoriei, a costat viața a aproximativ 400000 de persoane numai în Europa anilor 1700 și a condamnat sute de mii de oameni să trăiască cu cicatrici și fețe desfigurate. Virusul variolei putea cuprinde brusc un oraș întreg, asemenea unui incendiu care înghite pădurea, provocând tuturor celor infectați febră mare, mâncărimi insuportabile și vezicule cu lichid pe piele. Jumătate dintre bolnavi mureau în câteva săptămâni și nu exista tratament.”

Variola, a cărei istorie este urmărită până la mumiile egiptene cu leziuni cutanate de variolă pe față (1100 î.Hr.), este o boală virală transmisă prin obiectele bolnavului, apropierea de acesta, muște și inhalarea aerului infectat.

Unul dintre cele mai importante puncte de cotitură din istoria medicinei

Timp de mulți ani, medicul britanic Edward Jenner a auzit povești despre mulgători protejați de variolă după ce trecuseră prin variola bovină o boală mortală pentru vaci, dar inofensivă pentru oameni. În 1796, a prelevat o probă din leziunile de variolă bovină ale unei mulgătoare și a transferat-o într-un copil de opt ani prin două zgârieturi pe piele. Copilul a avut o ușoară febră, dar s-a vindecat complet în scurt timp. Ulterior, Jenner l-a inoculat cu o probă provenită din leziuni de variolă, fără ca băiatul să dezvolte boala. În 1798, Jenner a publicat constatări suplimentare în lucrarea "An Inquiry into the Causes and Effects of the Variolae Vaccinae" (O cercetare asupra cauzelor și efectelor Variolae Vaccinae). El a numit procedura „vaccinare (vaccination)” — termenul provine dintr-un cuvânt latin care înseamnă bovină, și anume „vacca” — și a început să trimită mostre de vaccin împotriva variolei bovine tuturor celor care le doreau.

Jenner nu a fost primul care a vaccinat împotriva variolei. Totuși, lucrarea sa se numără printre primele încercări „științifice” de control al bolilor infecțioase. Medicul Stefan Riedel scrie: „Atitudinea hotărâtă a lui Jenner față de vaccinare și cercetările sale pline de dăruire au schimbat modul de practicare a medicinei.” Acestea sunt cuvintele sale. În cele din urmă, vaccinul împotriva variolei bovine a început să fie folosit în întreaga lume, iar până în 1979 lumea fusese aproape complet eliberată de variolă, fără a mai fi necesară vaccinarea de rutină.

De ce succesul vaccinării împotriva variolei nu a fost obținut pentru toate virusurile?

Dezvoltarea vaccinului împotriva variolei și eliminarea bolii la nivel mondial reprezintă un mare succes. Totuși, dezvoltarea vaccinurilor împotriva altor virusuri poate fi mai dificilă. Există mai multe motive:

1. Structura și caracteristicile virusului: Unele virusuri fac dificilă dezvoltarea vaccinurilor prin structura și ciclurile lor de viață. De exemplu, unele virusuri precum HIV se integrează în celule, produc infecții de lungă durată și dezvoltă strategii de evitare a sistemului imunitar.

2. Rata mutațiilor: Unele virusuri suferă rapid mutații și produc variante noi. Aceasta îngreunează dezvoltarea vaccinurilor, deoarece ele pot necesita actualizări permanente. De exemplu, virusul gripal produce variante diferite în fiecare an, astfel încât trebuie dezvoltate vaccinuri noi anual.

3. Durata răspunsului imun: Unele vaccinuri virale au eficacitate limitată din cauza duratei răspunsului protector produs de sistemul imunitar. De exemplu, protecția de scurtă durată poate necesita vaccinări repetate.

4. Lipsa imunității naturale: Unele virusuri nu asigură imunitate naturală persoanelor infectate. Aceasta poate complica dezvoltarea vaccinurilor, care trebuie să ofere imunitatea pe care infecția naturală nu o asigură.

5. Dificultăți tehnice: Dezvoltarea vaccinurilor necesită de obicei mult timp și costuri mari. Obținerea unui vaccin eficient pentru fiecare virus se poate confrunta cu dificultăți științifice și tehnice.

6. Factori economici și politici: Există și factori economici și politici care influențează dezvoltarea și distribuția vaccinurilor. Mai ales cercetările pentru boli puțin răspândite sau din țări cu venituri mici pot întâmpina dificultăți din cauza finanțării și interesului insuficiente.

Ce alte vaccinuri virale au avut succes?

De-a lungul istoriei au fost dezvoltate numeroase vaccinuri virale de succes. Iată câteva:

1. Vaccinul împotriva rujeolei: Rujeola este o infecție virală contagioasă care poate produce complicații grave și deces. Vaccinul împotriva rujeolei, dezvoltat în anii 1960, a redus considerabil numărul cazurilor.

2. Vaccinul împotriva oreionului: Oreionul este o infecție virală contagioasă întâlnită mai ales la copii. Vaccinul dezvoltat în anii 1960 a redus mult răspândirea bolii.

3. Vaccinul împotriva rubeolei: Rubeola este o infecție virală, de obicei ușoară, dar poate provoca anomalii congenitale grave în timpul sarcinii. Vaccinul dezvoltat în anii 1960 a redus răspândirea bolii și numărul cazurilor de sindrom rubeolic congenital.

4. Vaccinul împotriva hepatitei A: Hepatita A este un virus care provoacă inflamația ficatului. Vaccinul împotriva hepatitei A, dezvoltat la începutul anilor 1990, a redus semnificativ răspândirea bolii.

5. Vaccinul împotriva hepatitei B: Hepatita B este un alt virus care provoacă infecții hepatice, iar infecțiile cronice pot duce la ciroză și cancer hepatic. Vaccinul împotriva hepatitei B, dezvoltat în anii 1980, a redus semnificativ răspândirea bolii și riscul de cancer hepatic.

6. Vaccinul împotriva poliomielitei: Poliomielita este o boală virală contagioasă care poate provoca paralizie și deces. Datorită vaccinului inactivat antipoliomielitic (IPV), dezvoltat în anii 1950, și vaccinului oral antipoliomielitic (OPV), dezvoltat în anii 1960, cazurile au scăzut mult la nivel mondial.

7. Vaccinul împotriva virusului papiloma uman (HPV): HPV este un virus transmis sexual care poate provoca cancer de col uterin, veruci genitale și alte cancere. Vaccinul HPV, dezvoltat în anii 2000, a redus numărul cancerelor și al verucilor genitale produse de acest virus.

8. Vaccinul împotriva coronavirusului (SARS-CoV-2): Mai multe vaccinuri dezvoltate împotriva pandemiei de COVID-19 au arătat eficacitate și siguranță ridicate în studii clinice de fază 3. Printre acestea se numără Pfizer-BioNTech (BNT162b2), Moderna (mRNA-1273), AstraZeneca (ChAdOx1 nCoV-19), Johnson & Johnson (Ad26.COV2.S) și Sinovac (CoronaVac). Vaccinurile au fost folosite pentru imunizarea a milioane de oameni în lume și au redus semnificativ răspândirea bolii. Prin urmare, vaccinul împotriva coronavirusului poate fi considerat unul dintre vaccinurile virale de succes.

9. Vaccinul RSV: Prima încercare de vaccin RSV (Respiratory Syncytial Virus) din anii 1960 a avut consecințe grave, agravând boala și provocând moartea unor copii participanți. De atunci, dezvoltarea vaccinurilor RSV folosește metode mai sigure și mai eficiente, dar până în 2023 nu fusese obținut un vaccin eficient, utilizabil la toate grupele de vârstă. La 16 februarie 2023, în NEJM a fost publicat un studiu remarcabil în care vaccinul RSV a arătat eficacitate importantă, intrând în grupul vaccinurilor de succes. Desigur, pentru autorizare, producția la scară largă și utilizarea extinsă sunt necesare aprobări și procese de reglementare suplimentare. Pe baza datelor actuale însă, vaccinul RSV poate fi considerat un vaccin viral de succes.

Pentru ce vaccinuri virale nu s-a atins încă nivelul de succes dorit?

Eșecul încercărilor de vaccinare virală este frecvent, mai ales în etapele timpurii ale dezvoltării. Iată câteva încercări care au eșuat din diferite motive:

1. Vaccinul HIV: Dezvoltarea unui vaccin împotriva virusului imunodeficienței umane (HIV) rămâne una dintre cele mai mari provocări ale medicinei. Deși au fost efectuate numeroase încercări până în prezent, niciuna nu a oferit un nivel satisfăcător de protecție.

2. Vaccinul împotriva dengue: Virusul dengue este transmis de țânțari și provoacă febra dengue, o boală uneori letală. Dezvoltarea vaccinurilor întâmpină dificultăți deoarece virusul, care are mai multe serotipuri, poate produce răspunsuri imune ce agravează boala la persoanele neinfectate anterior. În prezent există un vaccin cu eficacitate limitată, administrat numai persoanelor expuse anterior virusului dengue.

3. Vaccinul împotriva norovirusului: Norovirusul se răspândește rapid, mai ales în spații închise, provocând probleme gastrointestinale severe. Dezvoltarea unui vaccin se confruntă cu dificultăți din cauza numeroaselor genotipuri și a imunității de scurtă durată conferite de infecțiile naturale. În prezent nu există niciun vaccin aprobat împotriva norovirusului.

4. Vaccinul împotriva virusului Zika: Virusul Zika este transmis de țânțari și poate provoca malformații congenitale grave, mai ales la femeile însărcinate. Cercetările pentru un vaccin continuă, dar niciun vaccin nu a fost încă aprobat.

Încercările nereușite de vaccinare virală îi ajută pe oamenii de știință și cercetători să afle mai multe despre biologia virusurilor și efectele asupra sistemului imunitar, să dezvolte tehnologii și metode noi și, în cele din urmă, să obțină vaccinuri de succes. Deși dezvoltarea este de obicei îndelungată și dificilă, vaccinurile reușite pot avea un impact major asupra sănătății umane.

Descrierea imaginii articolului: Caricatura realizată în 1802 de satiristul britanic James Gillray ironizează disputele despre teoria vaccinării a lui Jenner. Un detaliu remarcabil îl reprezintă vacile care ies din corpurile oamenilor.

Personalități istorice menționate în articol: Edward Anthony Jenner (1749–1823)

• Subiectul anterior: Frenologia în 1796 — nașterea neurologiei
• Subiectul următor: Funcția cerebelului în 1809 — creierul mic, cerebelul