A îngriji fiecare pacient, a învăța de la fiecare pacient – KEMOBOY și-a spus povestea la deschiderea Congresului ASCO

Un tânăr medic rezident în oncologie medicală a urcat anul acesta pe scena principală la deschiderea Congresului din 2019 al Societății Americane de Oncologie Clinică (ASCO). La ceremonia de deschidere a fost prezentat de președinta ASCO miilor de spectatori.

Actuala președintă ASCO, dr. Monica Bertagnolli, «Povestea pe care urmează să v-o spună, pentru tema din acest an, „A îngriji fiecare pacient, a învăța de la fiecare pacient”, reprezintă o reflectare autentică.» a spus.

De asemenea, arată că «este important să știm ce contează pentru pacient», o temă abordată mai târziu în cadrul sesiunii.

Tânărul dr. Edmond Ang; «Mă simt mândru să stau aici, printre giganții oncologiei, și să deschid această sesiune inaugurală cu o poveste umană modestă» și-a început cuvintele. Dr. Ang este în prezent la Spitalul Municipal Auckland din Noua Zeelandă, în domeniul de fază timpurie al studiilor clinice și al cancerului mamar , unde este medic rezident.

"Această poveste s-a petrecut în urmă cu aproximativ 10 ani, dar îmi amintesc încă limpede cum stăteam la căpătâiul pacientei, cu o mare de ochi ațintiți asupra mea – simțeam o rușine uriașă, teamă și neliniște." a spus.

«Eram un medic începător, de numai 5 luni.» și-a amintit astfel, despre un spital din Malaezia, în domeniul de oncologie ginecologică , perioada în care lucra pe secția respectivă: "Erau anii în care aspirațiile și idealismul unui tânăr medic erau zdrobite de programul lung și volumul mare de muncă."

«Eu, fără echivalent în Occident, eram un „kemoboy”» a spus. Acest lucru presupunea responsabilitatea pentru absolut tot ce ținea de îngrijirea pacienților care primeau chimioterapie. «Să iau prescripția de la medicul specialist, apoi să merg la farmacie pentru pregătirea medicamentului și, între timp, să evaluez pacientul în prealabil, să-i verific analizele de sânge, să-i montez accesul venos, apoi să merg din nou la farmacie pentru a lua chimioterapia pregătită și medicamentele de premedicație, să administrez chimioterapia și să mă ocup de orice complicație (efect secundar) din timpul administrării... Toate acestea erau sarcina mea.»

«În weekend nu exista farmacist de gardă, așa că noi, medicii începători, trebuia să diluăm/pregătim unele dintre aceste medicamente esențiale cu foarte puțină instruire. De asemenea, nu aveam pompe de perfuzie, instrumente esențiale pentru administrarea chimioterapiei, așa că trebuia să fim foarte buni la calcularea dozelor.» a spus.

Ang, «Pe lângă stresul tuturor acestor lucruri, aveam un superior dur care ne supraveghea și era cunoscut pentru că nu era deosebit de amabil cu medicii tineri» a spus. Ang, «În dimineața acelei zile făcusem tot ce aveam de făcut și credeam că mă descurcasem destul de bine.» a spus. «În schimb, în timpul vizitei am fost certat aspru de superior în fața tuturor. Problema era că perfuzia de chimioterapie care trebuia să dureze peste 4 ore se administrase în numai 1 oră.» a spus. Drept răspuns superiorului, «Am fost cu adevărat surprins, fiindcă credeam că făcusem calculul corect.» spusesem.

«Stăteam acolo și mă simțeam cea mai jalnică formă de viață din galaxie.»

«Atunci, când ieșeam din salon, pacienta a spus: „Îmi pare rău, îmi pare foarte rău, domnule doctor. În dimineața aceasta, când ați ieșit din cameră, am deschis perfuzia să curgă liber.”»

«Trebuie să înțelegeți» a explicat ea. «Sunt internată în acest spital de 2 săptămâni, am o familie tânără în satul meu din pădurile tropicale din Borneo, la cel puțin 6 ore de aici, și trebuie să merg acasă.» a spus.

«I-am luat mâna și am spus: „Nu este nicio problemă, să ne asigurăm că sunteți bine și voi face tot ce pot pentru a vă întoarce acasă cât mai repede posibil – dar vă rog să nu mai faceți asta.”» am spus.

Ang, «Au trecut zece ani de când eram kemoboy, dar vreau să evoc pacienta mea prin câteva gânduri – vreau să le mulțumesc pacienților noștri pentru că sunt cei mai mari profesori ai noștri…» a spus.

«Cariera noastră profesională nu constă doar în titlurile academice sau în numărul publicațiilor științifice pe care le avem – cred că esența vieții profesionale este reprezentată de întâlnirile cu pacienții noștri.» a spus. «Sunt produsul a sute de povești ca această chimioterapie; continui să învăț cum să practic, iar vocile pacienților mei continuă să mă îndrume.»

Ce contează pentru pacienți?

Tema lucrurilor care contează pentru pacienți a fost abordată și de invitatul dr., chirurg la Spitalul Brigham and Women’s din Boston și autor al bestsellerului „A fi muritor”, Atul Gawande fiind subliniată și de acesta.

Discutând momentul dificil cu care mulți oncologi trebuie să se confrunte, când pacientul cu cancer nu mai răspunde la tratament și se pune problema a ceea ce urmează, Gawande a subliniat rolul îngrijirii paliative . Își amintește momentul în care o asistentă de îngrijire paliativă i-a explicat secretul acestei munci: "Scopul este să folosim medicamentele pentru a-i oferi pacientului cea mai bună zi posibilă astăzi, fără a ne îngrijora prea mult de ziua de mâine sau de viitor."

A subliniat și că acest lucru înseamnă lucruri diferite pentru pacienți diferiți.

Un pacient bărbat îi spusese, «Atât timp cât pot mânca înghețată de ciocolată și pot urmări fotbal la televizor, voi fi fericit, dar când nu mai pot face asta, lăsați-mă să plec» își amintește el.

Gawande a povestit și despre o altă pacientă cu cancer, profesoara de pian a fiicei sale: «După ce a ajuns în punctul în care opțiunile standard de tratament se terminaseră, dar exista șansa unui tratament experimental, a mai predat 6 săptămâni elevilor ei dragi de pian și a ales să rămână acasă cu îngrijire paliativă. Nu avea copii și formase legături puternice cu elevii săi.»

O combinație de medicamente pentru reducerea durerii și suferinței, alcătuită din morfină, gabapentin și ritalin, i-a permis să își controleze durerea, continuând totuși să lucreze; a ținut lecții și două recitaluri de pian. Gawande a arătat o fotografie a pacientei la pian, mândră de elevii săi.

A subliniat că aceasta este ceea ce poate face îngrijirea paliativă. Întrebând pacientul ce contează pentru el, care îi sunt prioritățile și folosind medicamentele pentru a-l ajuta să atingă aceste obiective, poate fi posibil să recreăm o „viață care merită trăită”, chiar și pentru scurt timp.