Utilizarea excesivă a imunoterapiei la pacienții aflați la sfârșitul vieții

Imunoterapia reprezintă un progres promițător în tratamentul cancerului. Totuși, ar putea fi utilizată excesiv în anumite situații, mai ales la sfârșitul vieții? Această întrebare este importantă pentru reevaluarea rolului imunoterapiei în tratamentul cancerului.

Povești de succes rare, dar impresionante

Atunci când un pacient nu răspunde la chimioterapie, imunoterapia poate aduce o rază de speranță. De exemplu, știm că unii pacienți cu cancer avansat, care nu răspund la chimioterapie, dar ale căror tumori au anumite caracteristici genetice (de exemplu, TMB-H, MSI-H ), pot avea răspunsuri bune și de lungă durată la imunoterapie. Asemenea rezultate sporesc atractivitatea imunoterapiei și îi pot face pe pacienți și medici să se gândească: „De ce nu?”

Totuși, această abordare plină de speranță poate duce la utilizarea excesivă a imunoterapiei la sfârșitul vieții. Asistăm la administrarea imunoterapiei în unele situații fără aprobare FDA (Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA) și fără suficiente date, de exemplu în cazul cancerului metastatic de ovar.

Confruntarea cu realitatea

Rezultatele miraculoase ale imunoterapiei la sfârșitul vieții sunt rare, iar în prezent nu putem prezice cu certitudine cine va avea un asemenea răspuns. Deși imunoterapiile au în general mai puține reacții adverse decât chimioterapia, nu trebuie uitat că pot apărea reacții adverse specifice imunoterapiei care sunt severe și pun viața în pericol.

Într-un exemplu relatat de dr. Laura Petrillo de la Massachusetts General Hospital, o femeie de 95 de ani cu cancer metastatic a decedat în spital din cauza complicațiilor unei colite severe provocate de imunoterapie . Deși asemenea reacții grave sunt rare, chiar și reacțiile adverse mai ușoare pot afecta negativ calitatea vieții pacienților.

Chiar dacă reacțiile adverse ale imunoterapiei sunt relativ puține, administrarea tratamentului îi poate face pe pacienți să petreacă timpul limitat pe care îl mai au în spital, primind perfuzii, în loc să fie acasă. În plus, acești pacienți nu sunt adesea trimiși către centre hospice (centre de îngrijire paliativă la sfârșitul vieții) și mor în spital. Costul imunoterapiei este o altă sursă importantă de îngrijorare: un ciclu de tratament poate ajunge la 20 de mii de dolari în SUA (3-5 mii de dolari în Turcia), provocând dificultăți financiare.

La 4 ianuarie 2024, JAMA Oncology a publicat un studiu care a oferit date importante despre această problemă.

Principalele constatări

1. Proporția inițierii imunoterapiei în ultimele 30 de zile: La pacienții cu melanom, cancer pulmonar și cancer renal în stadiul IV, studiul a constatat o creștere de patru până la cinci ori a proporției celor care începeau imunoterapia în ultimele 30 de zile de viață.

2. Pacienți care au decedat în ultimele 30 de zile:

   • La pacienții cu melanom, proporția celor care primeau imunoterapie a crescut de la 0,8% la 4,3%.
   • La pacienții cu NSCLC (cancer pulmonar fără celule mici), această proporție a crescut de la 0,9% la 3,2%.
   • La pacienții cu carcinom cu celule renale, proporția a crescut de la 0,5% la 2,6%.

3. Supraviețuirea pacienților care au început imunoterapia:

   • Dintre cei 71 de mii de pacienți incluși în studiu, 5192 (7,3%) au decedat în primele 30 de zile după începerea imunoterapiei.
   • Alți 66 de mii de pacienți (92,7%) au supraviețuit mai mult de 30 de zile.

4. Durata supraviețuirii în funcție de statusul de performanță:

   • La pacienții cu scor de performanță ECOG 0-1, supraviețuirea mediană a fost de 14,3 luni, față de doar 4,5 luni la cei cu scor ≥2.

Imunoterapia nu ar mai trebui păstrată pentru final

Imunoterapia nu mai reprezintă ultima soluție în tratamentul cancerului, fiind de obicei administrată în prima linie. Această schimbare îmbunătățește raportul cost-beneficiu și contribuie la reducerea utilizării imunoterapiei la pacienții spitalizați. Totuși, pentru succesul imunoterapiei și al altor tratamente inovatoare pentru cancer, este esențială identificarea pacienților care ar beneficia cel mai mult de acestea prin teste genomice , care ajută la selectarea lor.

Având în vedere toate incertitudinile și dificultățile, orientarea corectă a pacienților rămâne o provocare. În acest proces, decizia comună a pacientului și medicului este deosebit de importantă. La alegerea imunoterapiei este necesară o perspectivă mai largă, în locul concentrării doar asupra poveștilor pacienților cu rezultate extraordinare. Faptul că un tratament poate fi administrat nu înseamnă că trebuie administrat întotdeauna.