Dr. Jane Cooke Wright: figură-cheie în istoria oncologiei și cofondatoare ASCO

Când Jane Cooke Wright și-a început activitatea medicală în 1945, ideea că medicamentele toxice ar putea ținti tumorile era considerată absurdă de cei mai mulți medici și pacienți. Cum putea fi transformată o otravă într-o armă împotriva alteia – o tumoră canceroasă – fără să provoace daune suplimentare? Dar combinarea a două sau mai multe substanțe chimice?

Până la pensionarea lui Wright în 1987, chimioterapia, la a cărei dezvoltare contribuise, continua să salveze vieți. Wright a avut, de fapt, roluri esențiale în dezvoltarea oncologiei, o nouă specialitate medicală, și a celui mai puternic medicament chimioterapic în lupta împotriva bolii și deceselor.

Povestea lui Wright nu ar fi fost atât de extraordinară dacă ar fi semănat cu a celor mai mulți colegi; putem spune că munca sa a separat chirurgia de cercetarea pentru dezvoltarea medicamentelor. Într-o epocă în care medicina și știința, ca politica și dreptul, erau dominate aproape exclusiv de bărbați albi, Wright era o femeie afro-americană cu tenacitate în sânge. Tatăl ei, onorat de personalități inclusiv Prima Doamnă, rezistase întotdeauna, în ciuda rasismului cumplit. Ea i-a continuat tenacitatea și propria luptă.

Și-a echilibrat eleganța și frumusețea cu perspicacitatea științifică și tenacitatea puternică, pentru a fi cunoscută numai prin realizările sale.

Fiica sa Alison Jones, psiholog în East Lansing, a spus într-un interviu despre mamă: „Nu s-a concentrat niciodată asupra rasismului” a spus ea. „Oriunde era, voia să fie cea mai bună, nu cea mai bună femeie de culoare. Nu conta apartenența la o categorie și se supăra când cineva o numea medic de culoare.” Jones spune că, în drumul spre a fi cea mai bună, mama sa își stabilise drept obiectiv vindecarea cancerului.

O moștenire medicală aprinsă de dificultăți și traume

Jane C. Wright și tatăl ei, Louis Tompkins Wright, pot reprezenta cea mai de succes echipă tată-fiică din întreaga medicină.

Tatăl Wright, fiul unui bărbat înrobit oficial, a devenit primul afro-american absolvent al Universității Yale. A absolvit și Facultatea de Medicină Harvard în 1915 și a primit medalia Purple Heart pentru serviciul din Primul Război Mondial; ulterior a început să lucreze la Spitalul Harlem ca primul chirurg de culoare.

Confruntat în tinerețe cu hărțuire colectivă și linșaj, Wright a susținut Renașterea Harlem și s-a numărat printre apărătorii de frunte ai drepturilor civile și integrării. A fost președintele consiliului Asociației Naționale pentru Progresul Persoanelor de Culoare și unul dintre numai doi membri de culoare ai Colegiului American al Chirurgilor.

În cartea publicată în 2009, „Black Genius: Inspirational Portraits of African American Leaders”, se arată că a tratat cu succes limfogranulomatoza veneriană, o boală cu transmitere sexuală rară, dar devastatoare, cu un antibiotic nou dezvoltat de colegul său Yellapragada SubbaRow. În Black Genius, fiica sa Babara Wright Pierce, și ea medic, între timp decedată, spunea că tatăl ei, „așa cum făceau mulți medici pe vremuri”, testase medicamentul chiar pe sine.

În 1948, Jane C. Wright s-a alăturat tatălui la Institutul de Cercetare a Cancerului din Spitalul Harlem. Împreună au investigat folosirea împotriva cancerului a unei substanțe asemănătoare muștarului azotat, cunoscută din Primul Război Mondial pentru distrugerea leucocitelor. Ironic, tatăl Louis Wright avusese probleme de sănătate toată viața după expunerea la gazul toxic fosgen în timpul războiului.

Au raportat micșorarea tumorilor la pacienți cu sarcom, leucemie mielocitară cronică și limfom Hodgkin. Au efectuat și primele investigații ale eficacității clinice și toxicității antagoniștilor acidului folic, documentând răspunsurile a 93 de pacienți cu forme variate de cancere sanguine și tumori solide (ale organelor), considerate atunci incurabile.

Cercetarea a fost prezentată într-o lucrare semnată de trei Wright: Louis T. Wright și cele două fiice, Jane și Barbara.

„Tatăl Wright a murit în 1952, la 61 de ani, la numai câteva luni după ce biblioteca Spitalului Harlem îi primise numele și după o cină la care 1000 de persoane, inclusiv Elanor Roosevelt, îl onoraseră.

Perspicacitate științifică îmbinată cu modestie și eleganță

După moartea tatălui, Janet C. Wright a devenit președintele conducerii institutului de cancer al spitalului. Potrivit cărții „Black Scientists”, publicată în 1991, din anii 1950 până în anii 1970, „a găsit modalități de a îndepărta chirurgical fragmente din tumora pacientului, de a le cultiva în laborator într-un mediu nutritiv și de a le folosi drept material experimental pentru testarea medicamentului.” Anterior, cercetătorii se concentraseră asupra șoarecilor ca subiecți de experiment.

Abordarea i-a permis și să determine dacă anumite medicamente, precum metotrexatul, antagonist al acidului folic, pot ajuta pacienții cu anumite diagnostice. James F. Holland de la Facultatea de Medicină Mount Sinai, citat în necrologul oncologic din 2013 al lui Wright: „Cerceta predicții ale activității pentru eficacitatea chimioterapică in vitro, când nimeni nu avea încă teste predictive bune.” a spus el.

În necrologul oncologic scria: „Atenția riguroasă pentru detalii și grija pentru pacienți au ajutat-o să stabilească doze eficiente și ghiduri de tratament. A tratat pacienți la care alți medici renunțaseră și s-a numărat printre primii cercetători care au testat atent efectele medicamentelor anticanceroase în studii clinice.”

Potrivit cărții „Black Scientist”, Wright s-a concentrat și asupra unei căi de a administra chimioterapia în țesut printr-un tip de cateter care permite accesul la organe precum splina, greu accesibile fără operație.

Pe lângă muncă, aspectul lui Wright o deosebea de ceilalți. Potrivit „Black Genius”, un cronicar a numit-o una dintre cele mai frumoase femei de culoare din America, iar în 1966 revista Ebony a onorat-o printre femeile cel mai bine îmbrăcate din America. A fost prezentată într-o fotografie într-o rochie spectaculoasă de brocart ivoriu și galben iar faptul că „în viața privată era a domnului David J. Jones” era subliniat. (În 1946 se căsătorise cu un absolvent al Facultății de Drept Harvard.)

Potrivit fiicei Alison Jones, Wright era modestă în pofida realizărilor. Într-un interviu chiar își minimalizase capacitățile intelectuale. Vorbind cu The New York Post în 1967, Wright spunea: „Știu că sunt membră a două grupuri mici, dar nu mă gândesc astfel la mine. Desigur, o femeie trebuie să depună de două ori mai mult efort. Dar prejudecăți rasiale? Am întâlnit foarte puține. Poate că le-am întâlnit, dar nu sunt destul de inteligentă să îmi dau seama.”

Cititorii atenți au putut observa modestia sa aproape 20 de ani mai târziu. În 1984 a scris într-un articol pentru revista Asociației Medicale Naționale a medicilor afro-americani despre trecutul, prezentul și viitorul chimioterapiei, fără să menționeze propriul rol major în dezvoltarea ei.

O doctoriță pionieră la nivel mondial – una dintre cei 7 medici care au fondat ASCO

În anii 1960, Wright a participat la Comisia Prezidențială pentru Boli Cardiace, Cancer și Accident Vascular Cerebral și a fost numită decan asociat la o prestigioasă școală medicală din New York, o premieră pentru o femeie de culoare.

Mai important, Wright a fost singura femeie dintre cei șapte medici care au fondat Societatea Americană de Oncologie Clinică (ASCO) la Chicago în 1964. A fost primul secretar-trezorier al ASCO și, când a murit în urmă cu 9 ani, a fost onorată ca fondatorul care supraviețuise cel mai mult.

NOTĂ: ASCO, care organizează congresul științific în prima săptămână din iunie în fiecare an, este organizația profesională de oncologie de prim rang la nivel mondial.

Oncologul Sandra M. Swain de la Centrul Medical al Universității Georgetown din Washington, fost președinte ASCO și autor al necrologului oncologic din 2013 al lui Wright, a spus: „Jane Wright avea viziunea oncologiei ca disciplină importantă și distinctă a medicinei, cu posibilități ample de cercetare și descoperire. Ca femeie și afro-americană, este remarcabil că s-a aflat la masa fondatorilor unui grup atât de important.”

Oncologul Edith Mitchell a spus despre prietena sa: „Wright a condus delegarea oncologilor în China, Uniunea Sovietică și țări din Africa și Europa de Est. A condus și echipe medicale care au oferit îngrijire și educație medicală și oncologică asistentelor și medicilor din Ghana în 1957 și Kenya în 1961. Din 1973 până în 1984, a fost vicepreședinte al Fundației Africane pentru Cercetare și Medicină.”

Wrigth avea două fiice. Într-un articol din 1968 despre carieră și familie, spunea că niciuna nu era interesată de medicină. Însă perspectiva lor s-a schimbat, ca și a ei. Ca studentă la Smith College, Wright se specializase în artă, înota în echipa universității și avea o înclinație aparte spre studiul limbii germane, înainte de pregătirea pentru medicină.

Ca mama lor, fiicele lui Wright și-au schimbat drumul și au devenit a patra generație a familiei intrată în medicină. Alison Jones, psiholog, lucrează în prezent într-o închisoare. Jane Jones a devenit psiholog clinician, este acum pensionară și locuiește la Guttenberg, N.J.

Ambele și-o amintesc ca pe un sprijin care insista asupra excelenței. Jane Jones a spus într-un interviu despre mamă: „Nu există nicio scuză pentru a nu ajunge acolo unde îți dorești.”

Wright era totuși conștientă de limitele dure impuse de societate. Alison Jones, despre mama sa: „Mi-a spus că trebuie să fiu doctor sau avocat, pentru că așa trebuie să supraviețuiești în America dacă ești de culoare” a spus ea.

Wright a murit în 2013, la 93 de ani.

Mitchell, oncolog și general de brigadă în rezervă al Forțelor Aeriene ale SUA, care predă acum la Universitatea Thomas Jefferson din Philadelphia, a spus despre prietena sa: „Jane C. Wright a adus contribuții care au schimbat cu adevărat practica medicală. O adevărată pionieră. Un mentor atent. O cercetătoare recunoscută, o profesoară universală. Un lider medical universal. O cercetătoare talentată, o soră, soție și mamă iubitoare. Un om frumos, amabil și iubitor.”