Medicul francez Didier Raoult și povestea sa: cel care a declanșat controversa hidroxiclorochinei, medicament antimalaric, în tratamentul coronavirusului

Vremurile extraordinare cer măsuri extraordinare. De aceea, continuăm să cercetăm și să scriem, din toate perspectivele, atât despre cancer, cât și despre boala COVID-19 provocată de coronavirus, noua realitate a vieții noastre. Numai cu informații corecte și actuale putem lua măsurile necesare și ne putem elibera de temeri... Când spunem COVID-19, unul dintre primele subiecte la care ne gândim este, desigur, tratamentul! În lipsa unui tratament specific acestei noi boli, încercăm să tratăm pacienții prin metode dintre care unele sunt experimentale, pe lângă tratamentele de susținere. Printre cele mai controversate medicamente pentru COVID-19 se află hidroxiclorochina (Plaquenil), folosită de mulți ani în tratamentul malariei, și forma sa și mai veche, clorochina. Mai ales prin folosirea sa de către medicii francezi și apărarea vehementă a medicamentului, hidroxiclorochina a ajuns în atenția întregii lumi. Să citim, din perspectiva medicului francez Christian Lehmann, ce s-a întâmplat în Franța în legătură cu hidroxiclorochina în această perioadă de pandemie:

Partea 1

Elefantul din cameră

Jurnalul pandemiei a început imediat înainte de izolarea socială. Au trecut deja 4 săptămâni și încă nu am abordat cum se cuvine elefantul din cameră. Elefantul nostru se numește Didier Raoult. Cu părul alb, în vârstă, respectabil la prima vedere... De ceva timp este în prim-planul presei, iar numele său apare permanent cu majuscule în titlurile știrilor online; oferă speranță și entuziasmează. Și stârnește interesul multor cunoscuți experți în sănătate publică, de la Valerie Boyer la Donald Trump, trecând prin Alain Soral și Alexandre Benalla!..

Totul începe la 25 februarie 2020, când un profesor francez de microbiologie din Marsilia distribuie un videoclip intitulat „Coronavirus, jocul s-a încheiat!”. Titlul videoclipului a fost schimbat recent într-unul mai modest: „Se încheie criza coronavirusului?”.

Aflat în fața unui grup de studenți, Didier Raoult anunță în fața camerelor o veste foarte importantă: „În loc să caute medicamente noi sau un vaccin, chinezii lucrează la repoziționarea medicamentelor (drug repositioning), metoda pe care le-am recomandat-o, bazată pe testarea medicamentelor vechi, cunoscute, fără toxicitate. Dintre acestea, clorochina, care și-a demonstrat eficacitatea la o doză zilnică de 500 mg și oferă vindecări excelente, a început să fie recomandată tuturor pacienților pozitivi pentru coronavirus. Vești extraordinare, va fi probabil infecția respiratorie cel mai ușor de tratat.” O sală plină de râsete, bucurie și ușurare... Îmi amintesc că am împărtășit și eu aceste sentimente, pe scurt, dar pe deplin. Era 26 februarie și, la fel ca alții, eram confuz: credeam că afirmațiile de atunci ale ministrului francez al Sănătății, Agnes Buzyn, erau nefondate și că virusul va trece prin câteva măsuri luate în aeroporturi.

Îl cunoșteam pe Didier Raoult drept editorialist la Point. Citisem câteva articole și fusesem impresionat de limbajul său simplu și de opiniile iconoclaste, potrivnice convențiilor, deși uneori mă deranja profund și postura sa falsă și ostentativă de mandarin. La sfârșitul lui februarie am distribuit videoclipul pe forumuri medicale și am explicat că, dacă afirmațiile lui Didier Raoult sunt corecte, datorită acestei arme magice, clorochina, vom scăpa ieftin de coronavirus. În după-amiaza aceleiași zile, între consultațiile a doi pacienți, am revăzut videoclipul „Jocul s-a încheiat!”. Cum putea o veste atât de importantă să ajungă la mine printr-un videoclip YouTube? Unde erau articolele Guardian, Reuters, New York Times și studiul chinez atât de elogiat, care ar fi trebuit să anunțe că pandemia de care ne temeam atât de mult putea fi controlată ușor printr-un medicament disponibil din abundență? La această a doua vizionare am început să înțeleg că greșisem și eu. Ca medic care lucrase în anestezie cu câțiva ani înainte, am tresărit brusc când l-am auzit pe Didier Raoult spunând „un medicament bine cunoscut, fără nicio toxicitate”. Clorochina este un compus bine cunoscut pentru prevenirea malariei, dar este cunoscută și pentru toxicitatea cardiacă fatală și ireversibilă care apare la supradozaj. A spune că nu are nicio toxicitate este o eroare gravă, deoarece, în această situație fără nicio dovadă, doza recomandată de „chinezi” era exact de 5 ori cea normală, adică 500 mg.

Când videoclipul s-a răspândit pe Twitter, între colegii mei medici au izbucnit discuții foarte tulburătoare. În acel moment nu știam nimic despre trecutul lui Didier Raoult sau despre Institutul din Marsilia: nici despre opoziția intelectualității pariziene reprezentate de Agnes Buzyn și soțul ei, nici despre pierderea recentă a acreditării institutului său de la INSERM și CNRS, organismele științifice franceze de acreditare, nici despre declarațiile sale despre coronavirus cu 1 lună înainte, precum „Coronavirusul nu va ieși niciodată din China, îngrijorările sunt nefondate, întreaga lume înnebunește pentru că au murit 3 chinezi!”.

Unii dintre noi, medicii generaliști și cei implicați în urgențe, cunoșteam bine toxicitatea clorochinei, iar pe Twitter repetam permanent doar că trebuie abordată cu mare prudență. A doua zi, într-un interviu de 20 de minute, Didier Raoult i-a mustrat pe cei care vorbeau împotriva sa și a spus: „Bârfe răutăcioase, cui îi pasă! În timp ce toată lumea face o criză de nervi, eficacitatea unui medicament este demonstrată la 100 de persoane, dar niște proști spun că eficacitatea nu este sigură! Sincer, ar fi malpraxis să nu folosim clorochina în tratamentul coronavirusului chinez. Oamenii care, ca mine, au trăit în Africa iau clorochină în fiecare zi. Toți cei care au mers în țări calde au folosit-o în timpul șederii și încă 2 luni după întoarcerea acasă. Miliarde de oameni au luat acest medicament. Iar costul este foarte mic. Este un medicament extrem de sigur și foarte ieftin. De aceea sunt acestea vești extraordinare. Oricine află aceste avantaje ar trebui să apeleze la acest medicament.” Ceea ce spunea nu mai era acum o simplă eroare, ci un abuz grav al practicii medicale! Nicio persoană care știe măcar puțin despre medicamente nu ar putea folosi aceste cuvinte atât de lejer!

Cardiologi, anesteziști, medici de urgență, medici de familie, specialiști în sănătate publică, pe scurt, toți am intrat în alertă! Primele avertismente au fost raționale și ferme. Am reamintit toxicitatea cardiacă a clorochinei și am atras atenția asupra acestui risc major și lipsit de logică în care insista Didier Raoult. Prescrisă în cutii de o sută de comprimate pentru călătorii lungi în Africa, clorochina se găsește în multe dulăpioare cu medicamente. A spune „Oricine ar trebui să apeleze la acest medicament” înseamnă, în atmosfera dureroasă a pandemiei, să încurajezi automedicația necontrolată și să pui în pericol viețile oamenilor. Această declarație, pe cât de incoerentă, pe atât de periculoasă, ne tulbură profund. Incredibil! Nici măcar pentru o clipă nu vrem să ne gândim la ceea ce ar fi putut declanșa Didier Raoult!

Partea 2

Datele înșelătoare despre clorochină

Sfârșitul lui februarie. Aflăm că în Oise, lângă Paris, a murit un cetățean francez care nu călătorise recent în străinătate. Alertă roșie pentru medicii îngrijorați de ce se întâmpla în China. În ciuda anunțurilor ministrului Sănătății Agnes Buzyn din aeroporturi, coronavirusul a ajuns pe teritoriul Franței. În acel moment, nimeni nu știe cum se va răspândi virusul. De asemenea, aproape nimeni, în afară de cei responsabili, nu știe cum și-a epuizat Franța complet stocurile de măști într-un timp atât de scurt. Medicii știau, de fapt, că serviciile de sănătate funcționau de mult timp numai prin efortul personalului medical. Între timp, unii evaluau amploarea a ceea ce urma.

Anunțul lui Didier Raoult despre eficacitatea extraordinară a clorochinei, un antimalaric de sinteză, a adus o ușurare imensă, dar mulți profesioniști din sănătate au devenit curând tot mai suspicioși: Raoult spunea că medicamentul nu are nicio toxicitate, niciun efect advers, și îi îndemna pe oameni să apeleze urgent la un medicament care trebuie folosit cu prudență. Când am găsit articolul chinez pe care se baza Didier Raoult, am rămas uluiți. Nu era nevoie să fii specialist în metodologie statistică pentru a înțelege că studiul avea erori grave. Articolul nu conținea date numerice! Nimeni nu știa cărui pacient i se administrase ce doză, ce se aplicase fiecărui tip de pacient sau câți pacienți se vindecaseră. Studiul nu trecuse prin procesul numit evaluare inter pares, peer review, adică nu fusese examinat de profesioniști; în realitate nu avea altă valoare decât un simplu anunț. Desigur, în această perioadă haotică ne-am spus că, având o veste atât de importantă, chinezii voiau să se miște cât mai repede pentru a informa întreaga lume. Chinezii, „cei mai buni virusologi din lume”, pe care Didier Raoult îi descria cu modestie și cărora le oferea regulat sfaturi, meritau probabil și primele roade ale acestei descoperiri!..

La 28 februarie, Raoult a publicat pe YouTube un interviu ciudat, intitulat „De ce s-ar înșela chinezii?”. În timpul discuției, îl întrerupe continuu pe reporterul care îl intervievează, deranjându-l în mod vizibil: „Nu, nu aceasta este întrebarea pe care trebuie să mi-o pui. Ar trebui să mă întrebi…” Medicii distribuie linkul în grupuri informale, iar acesta apare din nou pe Twitter. Ne frecăm la ochi, nevenindu-ne să credem. Îi recomandăm ironic să monteze profesionist videoclipul înainte de publicare. După o oră, videoclipul dispare și revine într-o formă mai profesionistă, care poate crea iluzia unui interviu adevărat. Iar Raoult își schimbă rapid atitudinea în presa care începe să-și îndrepte microfoanele spre Marsilia, fără să recunoască deloc schimbările radicale ale videoclipului.

Clorochina, până ieri extraordinară și miraculoasă, dispare astăzi ca prin magie, fiind înlocuită într-o singură zi cu un alt medicament, mai puțin răspândit: hidroxiclorochina (Plaquenil). Deși structura sa chimică este apropiată de cea a antimalaricelor, hidroxiclorochina este folosită în principal în boli reumatologice precum artrita reumatoidă și lupusul. Cel puțin nu se găsește, așadar, în dulăpioarele cu medicamente la fel de des ca clorochina. Iar toxicitatea sa cardiacă, foarte reală, este ceva mai mică decât cea a clorochinei. Didier Raoult prezintă hidroxiclorochina drept o descoperire extraordinară și continuă să-i ironizeze, cu atitudinea sa obișnuită, pe cei care îl critică: „Medicii care mă critică nu sunt specialiști în domeniul meu și nici nu sunt la nivelul la care să se poată măsura cu mine.” Raoult îi critică dur pe profesioniștii din sănătate: spune că nu fac decât să urmeze ordinele autorităților împotmolite în gestionarea crizei și că nu îndrăznesc să-și asume responsabilitatea. Poza sa de gal rezistent și opoziția zgomotoasă față de sistem sunt apreciate de cei cărora le oferă speranță, de cei care înțeleg că statul nu spune totul deschis și de cei care îl aseamănă cu eroul lor stereotip. Desigur, acel erou este Cavalerul Alb care se opune singur întregului sistem și marilor companii farmaceutice, Hipocrate, părintele medicinei, asediat de armate de furnici fără suflet!..

Niciunul dintre cei care îi întind microfonul nu îi pune întrebarea pe care și-o pun toți profesioniștii: prin ce prestidigitație și-a schimbat Didier Raoult medicamentul miraculos în doar 48 de ore, chiar sub ochii tuturor? Și cum de nimeni nu a observat această manevră? Acest om, pentru care imaginea pe rețelele sociale contează atât de mult, a înțeles brusc riscul de deces prin folosirea necontrolată a medicamentelor și a ascultat apelurile publice justificate?

În climatul neîncrederii generale a societății față de opinia științifică și guverne și al convingerilor disproporționate despre influența marilor companii farmaceutice, Organizația Mondială a Sănătății trage semnale de alarmă. Numărul pacienților crește zi de zi și începe să se instaleze o panică reală. Între timp, Didier Raoult își glorifică aprecierile de pe Facebook, admiratorii și site-urile. Pentru noi începe o perioadă lungă în care informațiile false sunt prezentate public drept adevăruri, iar acest profesor nu va avea niciodată onestitatea de a-și recunoaște și repara faptele.

Chiar și un minim de integritate intelectuală l-ar obliga pe Didier Raoult să admită că a schimbat caii în mijlocul drumului. Să admită că cei care îl criticau avuseseră, de fapt, dreptate de la început... (Clorochina este folosită frecvent în sinucideri.) Cum Didier Raoult nu face niciun pas înapoi, își păstrează toate câștigurile mediatice. Susținătorii înțeleptului din Marsilia continuă și ei să depună mărturie. Frații, surorile, unchii lor, socrul coafezei iau medicamentul profesorului, care dintre ele?, de opt ani în Africa și nu au avut niciodată probleme; iată dovada reală că cei care nu îl susțin sunt doar invidioși sau, mai rău, că opozanții lui Raoult sunt de fapt sprijiniți de „lobby-uri”...

Iar noi repetăm neobosit adevărurile fundamentale:

• Da, clorochina este un medicament disponibil de ani de zile,
• Da, este folosită pe scară largă,
• Dar este folosită pentru un alt scop: prevenirea malariei,
• Și în doze de 5 până la 10 ori mai mici,
• Iar în supradozaj provoacă stop cardiac, adică ne oprește inima,
• Și nu a fost niciodată eficientă în combaterea vreunui virus,
• Iar toate aceste lucruri sunt valabile și pentru hidroxiclorochină.

De fapt, exact contrariul!..

Ceea ce susțin cu răbdare apărătorii metodei științifice contrazice profund convingerea generală și aproape nu se mai aude. Ei încearcă să explice lucrurile unor oameni îngrijorați și derutați, care și-au legat încrederea și speranțele de viitor de o singură persoană și de afirmațiile ei lipsite de sens...

Subiect asociat 

Antimalaricul Plaquenil nu a arătat un avantaj în studiul clinic uman COVID-19 și a provocat mai multe reacții adverse!

TOATE ARTICOLELE NOASTRE DESPRE CORONAVIRUS

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern

Gestionează preferințele pentru a vedea conținutul extern