Polipii colonului și rectului care nu sunt îndepărtați complet recidivează frecvent

Un polip este o creștere de țesut care se dezvoltă de pe o suprafață a corpului, de obicei în cavitățile organelor. Polipii se găsesc cel mai frecvent în colon și rect, segmente ale intestinului gros, în canalul auditiv și la nivelul colului uterin.

Cancerele intestinului gros (colon și rect) încep ca urmare a transformării maligne, în timp, a unei părți dintre adenoamele și polipii benigni. Riscul de transformare canceroasă este mai mare când polipii sunt mari sau multipli. Prin metode de screening precum colonoscopia, polipii pot fi depistați precoce, iar frecvența cancerelor colorectale poate fi redusă.

Polipii colorectali (ai intestinului gros) sunt formațiuni care se dezvoltă din mucoasă, stratul cel mai intern al intestinului gros, cresc lent și au un risc redus de transformare canceroasă ( < 1% ). Totuși, acești polipi sunt foarte răspândiți în populație, iar frecvența lor crește odată cu vârsta. Polipii creează o predispoziție importantă la cancerele colorectale și, din acest motiv, trebuie excizați și îndepărtați atunci când sunt depistați.

Polipii colorectali care nu pot fi îndepărtați complet

În unele situații, gastroenterologii pot lăsa fără să își dea seama o anumită cantitate de țesut neoplazic (celulele care alcătuiesc tumora) în urmă atunci când îndepărtează polipii în timpul colonoscopiei. Cercetările au arătat că uneori biopsiile prelevate de la marginile rezecției (îndepărtării) conțin resturi de polip chiar și după ce leziunea a fost îndepărtată vizibil. Totuși, semnificația rezecției incomplete nu este clară.

O comparație între rezecția incompletă și rezecția completă, realizată într-un studiu, a arătat că probabilitatea de a găsi polipi la colonoscopia de urmărire a crescut semnificativ în cazul colonoscopiei incomplete. Dr. Heiko Pohl, care a participat la studiu, a spus că dovezile susțin puternic ipoteza potrivit căreia țesutul polipos restant provoacă recidiva (reapariția) polipilor neoplazici și, în consecință, probabil și cancer colorectal.

Dintre cei 166 de participanți la studiul Rezecția Completă a Adenomului (CARE) care au continuat colonoscopiile de urmărire în anii următori, neoplazia concomitentă (formațiune tumorală) a fost depistată mai frecvent în segmentele de colon în care polipii nu fuseseră îndepărtați complet decât în segmentele cu rezecție completă (52% față de 23%).

În plus, în studiul CARE, segmentele de colon cu rezecții incomplete aveau o probabilitate mai mare de a prezenta polipi de 10 mm sau mai mari (18% față de 3%). S-a constatat, de asemenea, că cei 32 de participanți care avuseseră cel puțin o rezecție incompletă în timpul studiului aveau o probabilitate de trei ori mai mare de a prezenta polipi la urmărire. Totuși, în perioada de urmărire nu au existat cazuri de cancer sau de displazie de grad înalt.

Dr. Shai Freidland, profesor de gastroenterologie și hepatologie la Universitatea Stanford, care nu a participat la studiu, a declarat: „De ce se îmbolnăvesc oamenii de cancer după colonoscopie? Poate din cauza acestor polipi care nu au fost îndepărtați complet.” Friedland a spus că, deși nu este surprinzător ca resturile de polip să apară ca polipi la examinările de urmărire, diferența dintre grupuri în privința recidivei polipilor „trebuie să fie destul de izbitoare” pentru ca acest lucru să fie observat clar în acest studiu mic. Rezultatele arată nevoia de „a ne dubla eforturile pentru a ne asigura că îndepărtăm complet polipii, în loc să sperăm doar că vor dispărea după o treabă neterminată”.

În studiul CARE, desfășurat în două centre medicale universitare între 2009 și 2012, cercetătorii au constatat, pe baza prezenței țesutului neoplazic în biopsiile prelevate de la marginile rezecției, că aproximativ 10% dintre polipii neoplazici care păreau să fi fost îndepărtați complet nu erau totuși rezecați în întregime.

Cercetătorii s-au concentrat pe polipii colorectali nepediculați (fără pedicul) de 5 până la 20 mm, îndepărtați în timpul polipectomiei de rutină cu ajutorul electrocauterului. Participanții cu rezecție incompletă a polipilor au fost încurajați să facă o examinare de urmărire în decurs de 1 an, iar celor cu rezecție completă li s-au oferit recomandări de urmărire bazate pe ghiduri. În analiza de urmărire, timpul median până la prima examinare a fost de 17 luni la cei cu rezecție incompletă și de 45 de luni la cei cu rezecție completă.

„Aceste rezultate subliniază importanța asigurării unei rezecții complete, deoarece, în absența acesteia, riscul de a depista ulterior neoplazie avansată crește semnificativ statistic. Dimensiunea mare a polipilor după rezecția incompletă, într-o perioadă de urmărire în general scurtă, poate însemna o creștere rapidă, chiar dacă niciunul dintre polipii presupus recidivați nu avea caracteristici histologice avansate.”

Cercetătorii au precizat că diferențele intragrup dintre participanți și polipi pot influența observațiile. Din cauza constatărilor studiului inițial, este posibil ca endoscopiștii care au efectuat colonoscopiile de urmărire să fi căutat mai atent polipi în segmentele de colon care avuseseră anterior rezecții incomplete. De asemenea, deși abilitățile de depistare și rezecție nu sunt corelate, pare posibil ca endoscopiștii să fi avut o probabilitate mai mare de a omite polipi la persoanele cu o proporție mai mare de rezecții incomplete, iar polipii să fi fost depistați la urmărirea ulterioară.

Friedland a spus că scopul rezecției este îndepărtarea polipului într-o singură piesă, împreună cu marginile sale, dar că cercetătorii știu că tehnicile de îndepărtare a polipilor „nu sunt perfecte”. El a spus că se pune întrebarea dacă domeniul ar trebui să se concentreze pe îmbunătățirea tehnicilor standard sau să includă tehnici mai noi și mai avansate, precum disecția endoscopică submucoasă, care este eficientă, dar prezintă un risc important de perforație când este efectuată de persoane fără experiență de specialitate.

Pohl a declarat: „Unul dintre cele mai importante obiective pe care le-am avut de-a lungul anilor a fost găsirea polipilor pentru a preveni un posibil cancer. Totuși, studiul CARE a arătat că nu facem o treabă bună în îndepărtarea completă a polipilor.” El a subliniat că, deși nu există o modalitate de a confirma rezecția completă în practica de rutină, specialiștii trebuie să facă tot ce le stă în putință pentru a îndepărta complet polipii. În acest scop, specialiștii ar trebui să urmărească și îmbunătățirea abilităților și tehnicilor proprii. Pohl, care a sugerat că evaluările video sub îndrumarea experților pot fi, de asemenea, utile, a spus: „Trebuie să ne gândim foarte serios la evaluarea calității muncii efectuate.”