Tratamentul și evoluția cancerului hepatic: ce progrese noi au apărut în ultimii 20 de ani?

Schimbările cancerului hepatocelular din ultimii 20 de ani au fost sintetizate într-un articol remarcabil din Liver International. Studiul a examinat pacienți tratați între 1986 - 1992 și 2006 – 2012, în total 1318 cu carcinom hepatocelular, HCC. Articolul discută beneficiile aduse pacienților de progresele tehnologice și terapeutice în cele două perioade.

Carcinomul hepatocelular este cel mai frecvent cancer hepatic și, prin natura sa, unul dintre tumorile greu de gestionat. Prima asociere este cu virusul hepatitei B: privind factorii cauzali la nivel mondial, aproape % 66 dintre cancerele hepatocelulare sunt asociate hepatitei B.

Faptul că % 66 sunt asociate hepatitei B arată în primul rând că avem o boală prevenibilă. Cu alte cuvinte, respectarea vaccinării împotriva hepatitei B de la naștere ar putea elimina aproape %70 dintre cancerele hepatocelulare mondiale. În ultimii 20 de ani, metodele chirurgicale, până la transplant hepatic, au devenit mai ușor de aplicat în lume. Adăugarea terapiilor ablative locale, precum injecția cu alcool, ablația prin radiofrecvență, distrugerea prin ardere, sau crioablația, distrugerea prin înghețare, a adus avantaje importante. Tratamentele intraarteriale împreună cu chimioterapia, mai ales utilizarea reușită a agenților embolizanți și substanțelor radioactive, sunt alte schimbări majore ale ultimilor 20 de ani. Terapiile țintite au crescut supraviețuirea în aproape toate tumorile în ultimii 10 ani. Și în cancerul hepatocelular, sorafenibul, un medicament țintit, a produs un avantaj de supraviețuire. Până în 2017 nu exista o opțiune eficientă de linia a doua pentru pacienții cu tumori hepatice avansate sau inoperabile. În 2017, mai întâi regorafenibul,, apoi imunoterapia anticancer cu nivolumab au primit aprobarea FDA, oferind noi posibilități după sorafenib.

Să rezumăm ce s-a schimbat și ce ar trebui să se schimbe în tratamentul cancerului hepatocelular în ultimii 20 de ani:

1) Virusul hepatitei B a rămas principala cauză din 1986 până în 2012: 1986 – 1992, % 66.2; 2006 – 2012, % 66. Deși acest cancer este prevenibil, între perioadele 1986 - 1992 și 2006 - 2012 frecvența cancerului hepatocelular asociat hepatitei B nu s-a schimbat. Aceasta arată conștientizarea insuficientă a țărilor privind strategia regională de prevenție, fără schimbări rezultate.

2) Între 2006 - 2012, proporția diagnosticelor în stadiu incipient era mai mare.

3) Ratele rezecției chirurgicale nu s-au schimbat evident. În schimb, în 1986 - 1992 predominau chemoembolizările transarteriale, iar în 2006 – 2012 se utilizau mai frecvent terapii ablative locale. În trecut se blocau mai des vasele tumorii; progresul tehnologic a crescut mult ablația prin radiofrecvență, o ardere realizată cu un ac introdus prin piele în ficat. Rata chemoembolizării arteriale era de %40.6, iar ulterior cea a ablației locale a ajuns la %55. Este o utilizare favorabilă a tehnologiei. Terapiile transarteriale sunt mai dificile și mai riscante atât pentru pacient, cât și pentru operator; astăzi radiofrecvența este mult mai practică și poate fi aleasă și aplicată ușor de radiologia intervențională. Aceasta arată dezvoltarea terapiilor ablative locale.

4) Un punct esențial este că pacienții tratați între 2006 și 2012 au trăit evident mai mult decât cei din 1986 - 1992. Durata medie a vieții era în 1986 – 1992 de 7.9 luni, iar în 2006 – 2012 de 65 de luni. Una dintre cele mai importante schimbări provine astfel din depistarea precoce, un determinant fundamental al supraviețuirii îndelungate.

În acest interval de 20 de ani, prelungirea vieții provine din depistarea precoce și progresele tratamentului. Faptul că hepatita B continuă să provoace % 66 dintre cancere ne dezamăgește. Dacă ne gândim că în acești 20 de ani populația și medicii au devenit mai informați, accesul la cunoaștere a crescut și oamenii își analizează mai atent situația medicală, lipsa schimbării hepatitei B este dezamăgitoare. Aceasta ne oferă un nou obiectiv: trebuie să acordăm prioritate tratamentului sau prevenției? Trebuie să găsim un echilibru bun. În ultimii 20 de ani pare că ne-am concentrat pe tratament, mai mult decât pe prevenție. Într-o boală care ar putea fi eliminată în proporție de %66, dacă țările ar investi în prevenție la fel de mult sau chiar mai mult decât în cercetarea tratamentelor, rezultatele ar putea fi mai bune.