Beneficiile pentru sănătate și efectele metabolice ale dietei mediteraneene – Cum a devenit cea mai bună dietă din lume?

Dieta mediteraneeană, este denumirea generală a modelelor alimentare tradiționale ale persoanelor care trăiesc în regiunea mediteraneeană.

De-a lungul istoriei, în multe dintre cele 22 de țări care înconjoară Mediterana, deși nu în toate, o mare abundență și varietate de legume, precum și cerealele minim procesate, integrale leguminoasele, alunele de pădure și alte semințe oleaginoase au reprezentat alimente de bază atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Spre deosebire de America de Nord și de Europa, carnea, peștele, laptele, brânza și ouăle erau alimente de lux. De exemplu, în sudul Italiei, în anii 1950, se consuma în mod obișnuit foarte puțină carne, o dată sau de două ori pe săptămână, iar laptele nu se folosea, cu excepția celui adăugat în cafea sau destinat sugarilor. Zahărul și cartofii albi se consumau doar în cantități foarte mici, iar untul și smântâna nu se foloseau. Uleiul de măsline extravirgin presat la rece era principala sursă de grăsimi. Se consumau regulat fructe, cantități foarte mici de brânză locală și cantități moderate de vin roșu în timpul mesei. Caracteristicile generale ale dietei mediteraneene sunt prezentate în tabelul de mai jos.

Care sunt caracteristicile nutriționale ale dietei mediteraneene tradiționale?

1. Cereale integrale foarte puțin procesate și leguminoase ca alimente de bază
2. O mare varietate de legume proaspete consumate zilnic
3. Fructe proaspete ca desert zilnic; deserturi pe bază de alune de pădure, ulei de măsline și miere consumate doar cu ocazia sărbătorilor
4. Uleiul de măsline extravirgin presat la rece, alunele de pădure și semințele erau principalele surse de grăsimi
5. Consum moderat de pește
6. Produse lactate consumate în cantități mici, în special brânză locală și iaurt; în afară de laptele pentru cafea sau pentru sugari, nu se foloseau deloc untul și smântâna
7. Carne roșie și procesată consumată foarte rar, o dată sau de două ori pe săptămână
8. Vin consumat în cantități mici până la moderate, numai în timpul meselor

Problema este că, din anii 1950, compoziția dietei mediteraneene s-a schimbat considerabil. În prezent, de exemplu în Italia, Grecia și Spania, calitatea și cantitatea alimentelor consumate au foarte puține în comun cu „dieta mediteraneeană tradițională”.

Boala coronariană și unele cancere au înregistrat creșteri importante în aceste țări în care incidența lor era foarte scăzută. Alți factori ai stilului de viață, precum sedentarismul, aportul caloric excesiv, stresul psihologic și poluarea, ar fi putut contribui la creșterea incidenței acestor boli și a altor afecțiuni cronice în țările mediteraneene. Totuși, datele reunite din studii observaționale populaționale, studii clinice la oameni, studii pe animale și studii moleculare arată că alimentația este un factor important în prevenirea bolilor cardiovasculare, obezității, diabetului de tip 2 și a unora dintre cele mai frecvente tipuri de cancer.

Scopul acestui articol este de a trece pe scurt în revistă cunoștințele actuale despre efectele modelului alimentar mediteraneean asupra riscului de boală și de a discuta ceea ce se știe despre adaptările metabolice și moleculare asociate.

Care sunt mecanismele efectelor benefice ale dietei mediteraneene?

Mecanismul exact prin care o dietă mediteraneeană tradițională reduce riscul apariției bolilor cardiovasculare, al anumitor cancere și al altor afecțiuni metabolice nu este cunoscut. Se presupune că intervin numeroși factori suprapuși și interdependenți.

Cele mai importante cinci mecanisme care ar putea media efectele asupra sănătății ale dietei mediteraneene tradiționale sunt următoarele.

1. Efectul de reducere a lipidelor
2. Protecția împotriva stresului oxidativ, inflamației și agregării plachetare
3. Modificare
4. Inhibarea căilor de detectare a nutrienților prin restricționarea anumitor aminoacizi
5. Împiedicarea producerii, prin intermediul microbiotei intestinale, a metaboliților care afectează sănătatea metabolică

Efectul de reducere a lipidelor (arderea grăsimilor)

Boala cardiovasculară este principala cauză de deces atât la bărbați, cât și la femei. Hipercolesterolemia este unul dintre factorii de risc esențiali în numeroase boli. Hipercolesterolemia favorizează ateroscleroza, responsabilă de aproximativ 90% dintre cazurile de infarct miocardic și de 60% dintre accidentele vasculare cerebrale și aflată la baza multor cazuri de insuficiență cardiacă cronică, boală arterială periferică și demență vasculară. La maimuțe și la nou-născuți, concentrația plasmatică a colesterolului din lipoproteinele cu densitate mică (LDL) este de obicei sub 60 mg / dL, iar valori ale LDL-colesterolului peste 100 mg / dL se întâlnesc frecvent doar la persoanele care urmează diete occidentale bogate în grăsimi saturate de origine animală. Se estimează că înlocuirea a 5% din energia provenită din grăsimi saturate cu grăsimi polinesaturate, grăsimi mononesaturate sau carbohidrați din cereale integrale este asociată cu un risc coronarian mai mic cu 25%, % 15 și, respectiv, 9%. În schimb, înlocuirea grăsimilor saturate cu carbohidrați din cereale rafinate este asociată cu un risc crescut de boală coronariană. Mai multe studii clinice randomizate controlate au confirmat că înlocuirea grăsimilor saturate din alimentație cu grăsimi vegetale polinesaturate, precum uleiul de floarea-soarelui și uleiul de porumb, reduce incidența bolilor cardiovasculare cu aproximativ 30%, o reducere similară celei obținute prin tratamentul cu statine. Beneficiile cardiovasculare ar putea fi însă mult mai mari dacă nivelul colesterolului plasmatic este menținut mai scăzut pe tot parcursul vieții, împiedicând astfel dezvoltarea plăcilor aterosclerotice încă de la început. Într-adevăr, persoanele heterozigote pentru mutații care inactivează o copie a genei PCSK9 au niveluri plasmatice de LDL-colesterol cu aproximativ 30% mai mici, similare celor induse prin tratamentul cu statine. S-a observat o reducere de 90% a infarctelor, hipertensiunii și diabetului, independent de fumat. În mod similar, o scădere pe durata vieții de numai 11% a LDL-colesterolului plasmatic, datorată mutațiilor cu pierderea funcției în NPC1L1, un transportor intestinal al colesterolului, determină o reducere remarcabilă, de 53%, a infarctului miocardic. Aceste date arată că nivelurile plasmatice mai mici de LDL-colesterol pe tot parcursul vieții sunt mult mai eficiente în prevenirea bolii coronariene decât reducerea tardivă a LDL indusă de statine. De asemenea, incidența extrem de mică a bolii coronariene observată în anii 1950 în sudul Italiei, Creta, Japonia și Okinawa se datora probabil nivelurilor plasmatice scăzute de LDL-colesterol pe tot parcursul vieții în aceste populații. În dieta mediteraneeană tradițională, consumul foarte mic de carne, lapte și unt face ca aportul de grăsimi saturate să fie redus, în ciuda aportului total ridicat de grăsimi. O mare parte a grăsimilor provine din uleiul de măsline extravirgin, diverse fructe cu coajă lemnoasă și germenii cerealelor integrale. Alunele de pădure, migdalele, nucile, arahidele și semințele de pin sunt surse foarte bune de acizi grași omega-6 și omega-3, care pot contribui la reducerea LDL-colesterolului și a riscului de boală coronariană. Studiile prospective au arătat că un consum de 5 porții de alune de pădure pe săptămână este asociat cu o reducere de 40% până la 60% a evenimentelor coronariene. Mecanisme suplimentare pot explica nivelurile plasmatice mai mici ale colesterolului la persoanele care urmează dieta mediteraneeană. O dietă mediteraneeană tradițională tipică, bogată în cereale integrale, leguminoase și fructe uscate, furnizează cel puțin 14 g de fibre vegetale pentru 1000 kcal pe zi, adică mai mult decât dublul cantității consumate zilnic în numeroase țări industrializate. În special, datele din studii randomizate controlate arată că fibrele solubile în apă, prezente în concentrații mari în fasole și fructe, au un efect important de reducere a colesterolului. Fiecare gram de fibre solubile din alimentație reduce concentrația plasmatică a LDL-colesterolului cu aproximativ 1,12 mg/L. S-a demonstrat că alimentele cu indice glicemic mic, bogate în fibre alimentare, reduc producția de insulină, inhibă sinteza colesterolului și cresc nivelurile acizilor grași cu lanț scurt produși prin fermentarea fibrelor. Aportul ridicat de fitosteroli din alune de pădure, semințe, cereale integrale, legume și fructe poate avea, de asemenea, un rol important în reducerea colesterolului plasmatic, prin competiția cu absorbția intestinală a colesterolului. În sfârșit, dieta mediteraneeană tradițională din trecut avea un conținut extrem de mic de acizi grași trans parțial hidrogenați, factori importanți în patogeneza bolii coronariene. Înlocuirea caloriilor provenite din grăsimi mononesaturate sau polinesaturate cu acizi grași trans crește LDL-colesterolul, apolipoproteina B, trigliceridele și lipoproteina (a). Ea reduce nivelurile plasmatice ale colesterolului din lipoproteinele cu densitate mare și ale apolipoproteinei A1. Datele acumulate arată că acizii grași trans care apar în mod natural în laptele și carnea rumegătoarelor au efecte negative similare asupra lipidelor sanguine.

Protecția împotriva stresului oxidativ, inflamației și acumulării de trombocite (tromboză, probleme de coagulare)

Dieta mediteraneeană tradițională, care include un consum ridicat de legume, cereale integrale, leguminoase, fructe, alune de pădure, semințe, ulei de măsline extravirgin și un aport moderat de vin roșu, conține vitamine antioxidante, precum β-carotenul și vitaminele C și E, folat natural, fitochimicale, precum flavonoidele, și minerale precum seleniul. De exemplu, aporturile alimentare medii totale de beta-caroten, derivat din carotenoizii cu activitate de provitamină A, vitamina E (a-tocoferol total), folat natural, flavonoide și seleniu sunt de aproximativ 6,000 ug/zi, 17 mg/zi, 400 ug/zi, 300 mg/zi și, respectiv, 120 ug/zi în dieta mediteraneeană tradițională. Stresul oxidativ crescut a fost implicat în patogeneza multor afecțiuni cronice, inclusiv boli cardiovasculare, cancer și demență. Datele unui amplu studiu de tip caz-control, studiul INTERHEART, indică un efect benefic al antioxidanților alimentari împotriva bolii coronariene. Aportul insuficient de antioxidanți alimentari poate crește riscul dezvoltării plăcilor aterosclerotice prin modificări ale oxidării lipoproteinelor. Într-un studiu clinic randomizat recent, persoanele repartizate la o dietă mediteraneeană suplimentată cu ulei de măsline extravirgin au înregistrat o reducere semnificativă a LDL oxidat circulant și a markerilor inflamatori. Leziunile oxidative și cele inflamatorii sunt strâns legate, ambele reprezentând o etapă precoce importantă în patogeneza aterosclerozei. Efectul antiinflamator al dietei mediteraneene sugerează că numeroși nutrienți din alimente variate, nu doar câțiva nutrienți specifici, au roluri sinergice și interactive în reducerea inflamației. S-a arătat că unele alimente și substanțe nutritive cresc independent inflamația. De exemplu, aportul de acizi grași trans a fost asociat cu creșterea markerilor inflamatori și a riscului de diabet de tip 2. În schimb, aportul de acizi grași omega-3 este invers proporțional cu markerii inflamatori circulanți și cu nivelurile trigliceridelor. Efectele antiinflamatoare ale acizilor grași Omega-3 par să fie mediate prin legarea de receptorul cuplat cu proteina G și prin inhibarea activității inflamazomului NLRP3. Fitochimicalele din cerealele integrale și din uleiul de măsline extravirgin ar putea explica unele efecte antiinflamatoare și antioxidante. Stratul de aleuronă din tărâțele de grâu conține o serie de substanțe fitoprotectoare, și anume acid ferulic, alchilrezorcinoli, apigenină, lignani și acid fitic, cu potențial antioxidant și antiinflamator și activitate anticancerigenă în modele de cancer de colon și de piele la rozătoare. În plus, cerealele integrale conțin o poliamină numită spermidină. S-a demonstrat că aceasta prelungește durata de viață cronologică la nematode, rozătoare și celule umane. Se știe că spermidina inhibă histon-acetiltransferazele și crește autofagia, ceea ce determină o rezistență mai mare la stresul oxidativ, reducând totodată semnificativ inflamația subclinică și ratele necrozei celulare în timpul îmbătrânirii. O sută de grame de ulei de măsline extravirgin, aproximativ șapte linguri, conțin 25 mg de a-tocoferol, 1-2 mg de carotenoizi, 20-500 mg de oleuropeină și 98-185 mg de fitosteroli, fiind menționați antioxidanți puternici. În plus, s-a demonstrat că 50 g de ulei de măsline extravirgin proaspăt presat conțin olechantal, până la 9 mg, un compus fitochimic cu activitate de inhibitor COX similară ibuprofenului. Această doză nu este suficientă pentru a exercita singură un efect antiinflamator puternic, dar ar putea fi suficient de mare pentru a asigura protecție împotriva agregării plachetare și trombozei coronariene. Aportul de ibuprofen și aspirină a fost asociat cu un risc mai mic de cancer, în special de colon, și posibil de boală Alzheimer, în special prin reducerea preferențială a secreției peptidei amiloidogene Abeta42. Nu trebuie însă uitat că o lingură de ulei de măsline conține aproximativ 120 kcal. Dacă îl consumăm în exces și nu compensăm printr-un nivel adecvat de exercițiu fizic, creștem în greutate. Efectele excesului ponderal și ale acumulării excesive de grăsime abdominală asupra inflamației cronice, stresului oxidativ, sensibilității la insulină și sănătății metabolice în general vor depăși efectele benefice ale polifenolilor din uleiul de măsline.

Efectul asupra cancerului

S-a demonstrat că restricția calorică fără malnutriție, adică fără slăbire excesivă, este extrem de eficientă în prevenirea cancerului la rozătoare și maimuțe. La oameni, restricția calorică determină reducerea semnificativă a diverșilor factori metabolici și hormonali implicați în patogeneza multor cancere frecvente și în biologia îmbătrânirii. Deși dieta mediteraneeană nu necesită numărarea intenționată a caloriilor consumate, studiile clinice randomizate arată că eliminarea alimentelor rafinate și procesate din alimentație duce la scădere în greutate. Amidonul rezistent și oligozaharidele din dieta mediteraneeană permit microbiotei intestinale să producă acizi grași cu lanț scurt (KZYA, abrevierea din sursă). Se presupune că acești acizi grași determină producția unor hormoni intestinali precum peptidul glucagon-1 (GLP-1) și peptidul-YY (PYY) și pot induce sațietatea prin inhibarea golirii gastrice. Persoanele repartizate aleatoriu la dieta mediteraneeană nu doar au pierdut o cantitate semnificativă din greutatea corporală, ci au înregistrat și scăderi ale glicemiei și peptidei C pe nemâncate. Totodată, s-au observat scăderi semnificative ale ariei de sub curba insulinei și ale testosteronului total și liber. Insulina, estrogenii, androgenii și IGF-1 sunt mitogeni puternici pentru celule și stimulează dezvoltarea și creșterea mai multor tumori frecvente, inclusiv cancere de sân, colon, prostată, pancreas și endometru. Nu este încă limpede dacă aceste modificări endocrine provin din schimbarea calității dietei, din scăderea în greutate sau din modificarea ambelor. Cel mai probabil, dieta mediteraneeană bogată în fibre și cu densitate energetică mică explică cea mai mare parte a reducerii grăsimii corporale și a îmbunătățirii sensibilității la insulină. Totuși, este posibil ca indicele glicemic mic, aportul ridicat de grăsimi mononesaturate (n-9) și de acizi grași omega-3 (n-3) dintre grăsimile polinesaturate, precum și aportul mai mic de aminoacizi cu lanț ramificat să aibă efecte benefice suplimentare asupra reducerii rezistenței la insulină și hiperinsulinemiei compensatorii. De asemenea, s-a demonstrat că aportul mare de fibre din dieta mediteraneeană tradițională poate crește masa fecală și excreția estrogenilor, reducând astfel concentrațiile plasmatice de estronă și estradiol. În plus, o dietă bogată în fibre poate proteja direct împotriva cancerului de colon, a doua cea mai frecventă tumoră în țările occidentale, prin accelerarea tranzitului colonic și sechestrarea substanțelor cancerigene, limitând astfel absorbția lor. În sfârșit, unele alimente vegetale consumate în mod obișnuit în dieta mediteraneeană sunt bogate în compuși chimici cu alte potențiale beneficii pentru sănătate în raport cu cancerul. Printre aceștia se numără licopenul din roșii, capsaicina din ardeiul iute, compușii organosulfurați din ceapă și usturoi, izotiocianații, indol-3-carbinolul și sülforoptan din legumele crucifere, poliacetilenele din dovlecei și morcovi, monoterpenele din portocale și lămâi, ginkgetina din capere, acidul ferulic și spermidina din cerealele integrale.

Inhibarea căilor de detectare a nutrienților prin restricționarea aminoacizilor

Aportul total de proteine în dieta mediteraneeană tradițională este, în medie, cu 20% mai mic decât în dieta occidentală tipică, de exemplu 90 față de 70 g/zi, iar consumul de proteine animale este cu 50-60% mai mic, de exemplu 30 față de 70 g/zi. Majoritatea proteinelor provin din leguminoase și cereale integrale; conținutul mediu zilnic de proteine vegetale al dietei mediteraneene tradiționale este de aproximativ 40 de grame. Acest lucru este important deoarece datele acumulate arată că restricția moderată a proteinelor prelungește durata vieții în numeroase organisme model, inclusiv la rozătoare, independent de aportul caloric. În plus, s-a demonstrat că restricția izocalorică a proteinelor sau înlocuirea proteinelor vegetale cu proteine animale inhibă semnificativ creșterea cancerelor de prostată și de sân în modele animale cu xenogrefe de cancer uman, prin reducerea nivelurilor de IGF-1 uman și a nivelurilor țintei mecanice serice a rapamicinei (mTOR) în țesuturile tumorale și normale. Într-un studiu epidemiologic recent, persoanele cu vârsta de 50-65 de ani cu cel mai mare aport proteic au avut o creștere de 75% a mortalității totale și o creștere de patru ori a mortalității prin cancer. Aceste asocieri au dispărut sau s-au redus la persoanele care consumau proteine vegetale. De asemenea, date din mai multe studii epidemiologice arată că aportul ridicat de proteine este asociat cu un risc crescut de obezitate, boli cardiovasculare și diabet de tip 2. De exemplu, riscul de diabet de tip 2 crește cu 20-40% pentru fiecare 10 g de proteine consumate peste 64 g/zi. În concordanță cu aceasta, într-un studiu clinic, suplimentarea cu proteine a unei diete hipocalorice pentru scădere în greutate a împiedicat îmbunătățirea eliminării glucozei mediate de insulină indusă de o scădere ponderală de 10% la femei cu obezitate. Pe de altă parte, este probabil ca, pentru efectele benefice ale dietei mediteraneene, calitatea proteinelor să fie mai importantă decât cantitatea lor. Din cauza raportului diferit dintre proteinele animale și vegetale, conținutul anumitor aminoacizi esențiali diferă mult între dieta occidentală și cea mediteraneeană. Aportul alimentar de metionină este, în medie, cu 40% mai mic în dieta mediteraneeană tradițională. De ce contează acest lucru? Deoarece s-a observat că restricția alimentară a metioninei prelungește durata de viață medie și maximă în mai multe organisme model. În plus, s-a arătat că protejează împotriva mai multor boli cronice, inclusiv a cancerului. La rozătoare, restricția metioninei îmbunătățește metabolismul glucozei, protejează împotriva obezității și steatozei hepatice și reduce stresul oxidativ. Totodată, restricția metioninei reduce concentrațiile de leptină.

Cantitatea de metionină din unele alimente /la 100 de grame):

• Carne kavurma, preparată prin prăjire: 996
• Carne döner: 920
• Aripi de pui: 422
• Pastırma de Afyon: 898
• Cağ kebabı: 884
• Lapte praf: 872
• Brânză çökelek de Mersin: 732
• Iaurt: 137
• Lapte: 86
• Năut: 80

În dieta mediteraneeană tradițională, nu doar aportul de metionină, ci și cel al altor aminoacizi esențiali, precum leucina, izoleucina, valina și triptofanul, este cu 20% până la 30 mai mic decât în dieta occidentală bogată în carne, ouă și lapte. Concentrațiile circulante ale aminoacizilor cu lanț ramificat sunt crescute la oamenii și rozătoarele cu rezistență la insulină. Consumul ridicat de leucină, valină și izoleucină a fost asociat cu un risc de diabet de tip 2 mai mare cu 11-13% în trei studii prospective ample de cohortă. Datele unui studiu recent la rozătoare arată că reducerea selectivă a aportului alimentar de aminoacizi cu lanț ramificat a îmbunătățit semnificativ toleranța la glucoză, stresul metabolic al celulelor β și compoziția corporală. Activarea căilor mTOR legate de îmbătrânire și prevenirea cancerului este modulată de aportul energetic, dar și de un amestec de aminoacizi esențiali diferiți, leucina și izoleucina având un rol fundamental. Inhibarea MTOR prin intervenții alimentare, genetice și farmacologice, cu rapamicină, prelungește durata vieții în mai multe organisme model.

Efectul dietei mediteraneene asupra microbiotei intestinale (bacteriile benefice din intestin)

Alimentația are un impact major asupra biologiei microbiomului intestinal. Datele acumulate arată că anumite substanțe nutritive, în special proteinele și fibrele insolubile, au efecte profunde asupra structurii, funcției și secrețiilor microbiotei intestinale. De exemplu, conținutul de colină și L- carnitină al dietei mediteraneene tradiționale este cu peste 50% mai mic decât al dietei occidentale tipice, bogată în carne roșie, ouă și brânză. În studii recente la oameni și animale, N-oxidul de trimetilamină (TMAO) intestinal, provenit din colina și L-carnitina alimentare, a crescut riscul de boli cardiovasculare. Nivelurile ridicate de TMAO induc inflamație vasculară și un efect protrombotic direct prin creșterea excesivă a sensibilității trombocitelor la mai mulți agoniști, atât la rozătoare, cât și la oameni. Astfel, TMAO poate avea un rol în patogeneza obezității și a diabetului de tip 2. O altă caracteristică importantă a dietei mediteraneene este conținutul foarte mare de fibre. În special, aceasta conține de 2 ori mai multe fibre insolubile decât o dietă occidentală obișnuită, respectiv 30 față de 14 g/zi.

Aportul ridicat de fibre alimentare crește, în studii efectuate atât la șoareci, cât și la oameni, bacteriile Bacteroidetes, în special Bakteroides Acidifecies, care sporesc producția de acizi grași cu lanț scurt, acetat, butirat și propionat, și reduce bacteriile Firmicutes.

Datele arată că acizii grași cu lanț scurt produși de microbiota intestinală în urma aportului de fibre alimentare pot inhiba dezvoltarea diferitelor boli inflamatorii, autoimune și alergice. Se consideră că unele efecte benefice ale acestor metaboliți ai microbiomului sunt mediate de receptori specifici cuplați cu proteina G, exprimați pe celulele enteroendocrine și imunitare. Într-un studiu clinic randomizat recent, persoanele cu obezitate care au urmat dieta mediteraneeană timp de 2 ani au înregistrat remodelarea microbiotei intestinale, cu creșterea unor genuri bacteriene: Bacteroides, Prevotella, Faecalibacterium, Ruminococcus și Parabacteroides. Aceste bacterii sunt cunoscute pentru capacitatea de a metaboliza carbohidrații în acizi grași cu lanț scurt. Recent, s-a arătat că Bacteroides fragilis și F. Prausnitzii stimulează eficient celulele T CD4 + care secretă interleukina-10 antiinflamatoare. Într-un alt studiu, aportul ridicat de fibre din legume, fructe și leguminoase uscate în cadrul dietei mediteraneene a fost asociat cu o creștere a acizilor grași cu lanț scurt în materiile fecale. În schimb, aderența scăzută la dieta mediteraneeană a fost asociată cu un număr crescut de bacterii L- Ruminoccus și Stretococcus și cu o concentrație urinară mai mare de TMAO. Respectarea pe termen lung a unui anumit model alimentar, de exemplu dieta mediteraneeană bogată în alimente vegetale minim procesate, poate avea un efect mai profund decât o dietă de scurtă durată asupra compoziției și diversității taxonilor menținuți în microbiota intestinală.

Într-adevăr, consumul pe termen lung al unor diete bogate în alimente vegetale, cu aport caloric limitat, a fost asociat cu o microbiotă fecală mai bogată și mai diversă filogenetic. În schimb, expunerea de-a lungul mai multor generații la o dietă occidentală săracă în „carbohidrați accesibili microbiotei” poate afecta negativ maturizarea și funcția sistemului imunitar. Ea poate determina dispariția anumitor linii bacteriene, ceea ce ar putea crește riscul dezvoltării unei serii de boli metabolice, inflamatorii, alergice și autoimune. Acest lucru este important deoarece dovezile acumulate sugerează că reprogramarea microbiotei intestinale prin respectarea pe termen lung a unor diete sănătoase, bogate în alimente vegetale, ar putea fi eficientă pentru îmbunătățirea sănătății.

Concluzie

Toate aceste date arată convingător că alimentația este un factor-cheie pentru promovarea sănătății și prevenirea celor mai frecvente boli cronice asociate vârstei. Cantitatea și calitatea a ceea ce mâncăm sunt esențiale pentru sănătatea metabolică și moleculară. Restricția calorică prelungește perioada de viață sănătoasă și durata vieții doar dacă sunt furnizați în cantități suficiente toți macronutrienții și micronutrienții necesari. Spre deosebire de dieta tipică nord-europeană și americană, dieta mediteraneeană tradițională abundă în vitamine, minerale și fitochimicale și include alimente vegetale foarte puțin procesate, bogate în fibre. Consumul unor cantități mici de carne, pește, ouă și brânză asigură nutrienți precum vitamina B12, care nu se găsește în dietele vegetariene. În trecut, energia suplimentară necesară pentru un nivel ridicat de activitate fizică, aproximativ 70-80 de ore de muncă pe săptămână, era asigurată prin consumul unor alimente cu densitate energetică mare, precum uleiul de măsline extravirgin, vinul și fructele uscate.

Descoperirile recente din studii la animale și oameni încep să clarifice mecanismele biologice care mediază efectele benefice ale dietei mediteraneene tradiționale și ale altor modele alimentare sănătoase, precum dieta tradițională din Okinawa. Consumul ridicat de alimente vegetale bogate în fibre și sărace în energie și restricționarea specifică a aminoacizilor cu sulf și cu lanț ramificat, precum valina, leucina și izoleucina, și a acizilor grași saturați par să aibă roluri importante pentru sănătate și prelungirea duratei vieții.