Ce sunt diabetul, prediabetul și rezistența la insulină? Simptome și tratament

Ce este diabetul?

Diabetul (Diabetes Mellitus, DM), cunoscut ca boala zahărului, este o boală metabolică cronică (de lungă durată), caracterizată prin creșterea glicemiei (hiperglicemie), care afectează transformarea alimentelor consumate în energie.

Energia necesară celulelor și organelor corpului nostru provine în principal din zahărul din sânge. Sursa acestuia este reprezentată de alimente. În plus, o cantitate mică de zahăr este produsă de ficat și mușchi. Când zahărul primit prin alimentație atinge niveluri ridicate în circulația sanguină, celulele beta ale pancreasului eliberează insulină în sânge. Insulina, este un hormon care determină celulele corpului să preia și să stocheze glucoza pentru a menține glicemia în limite normale.

În diabet, corpul nostru nu poate produce suficientă insulină sau nu poate folosi corespunzător insulina produsă.

Ca urmare, glicemia rămâne ridicată în circulația sanguină. În timp, această situație poate provoca ulcere cutanate și răni care nu se vindecă, leziuni nervoase numite neuropatie diabetică, probleme oculare și pierderea vederii, precum și probleme grave de sănătate, cum ar fi boli renale, accident vascular cerebral și boli cardiace.

Diabetul în cifre

• În ultimii 20 de ani, numărul pacienților cu diabet din SUA a crescut de peste 3 ori.
• În SUA, din fiecare 4 adulți, 1 are diabet; iar din fiecare 3 adulți, 1 are prediabet (poate fi numit predispoziție la diabet sau diabet ascuns), iar marea majoritate nu este conștientă de această situație.
• Diabetul este a 7-a cauză principală de deces în SUA.
• Fumatul face ca probabilitatea fumătorilor de a dezvolta diabet de tip 2 să fie cu %30-40 mai mare față de nefumători.
• La persoanele cu diabet, la vârste mai mici, comparativ cu persoanele fără diabet, probabilitatea de a avea o boală cardiovasculară sau un accident vascular cerebral este de două ori mai mare.
• Pacienții diabetici care fumează au un risc mai mare de a dezvolta probleme grave de sănătate, inclusiv boli cardiace și renale.
• Diabetul este principala cauză a bolii cronice de rinichi, a amputațiilor membrelor inferioare (îndepărtarea chirurgicală a piciorului-gambei) și a orbirii la adulți în țările dezvoltate.

Cum se stabilește diagnosticul de diabet?

Persoanele cu diabet pot duce o viață lungă și sănătoasă atunci când diabetul este depistat și bine gestionat. Pentru o viață bună cu diabet, diagnosticul precoce, respectarea tratamentelor și modificările stilului de viață sunt foarte importante. Cu cât este mai lungă perioada trăită cu diabet nediagnosticat și netratat, cu atât consecințele asupra sănătății vor fi probabil mai grave.

Care trebuie să fie valoarea normală a glicemiei pe nemâncate?

Asociația Americană de Diabet (ADA) a stabilit pentru o persoană normală glicemia pe nemâncate < 100 mg/dl ca valoare de referință.

Criteriile pentru un risc crescut de diabet sunt:

• Glicemia pe nemâncate între 100 și 125;
• În timpul unui TTGO (test de încărcare cu glucoză) cu 75 gr, glicemia pe nemâncate la 2 ore între 140 și 199;
• Valoarea HbA1c a fost stabilită ca fiind între 5.7 și 6.5.

Deși aceste criterii nu sunt suficiente pentru diagnosticul de diabet, ele indică un risc crescut de diabet.

Care sunt criteriile de diagnostic pentru diabet?

• Un singur criteriu dintre cele de mai jos, stabilite de Asociația Americană de Diabet, este suficient pentru diagnostic:
• Glucoza plasmatică pe nemâncate (GPN) ≥ 126 mg/dl. Pentru glucoza plasmatică pe nemâncate (glicemie), este necesar un repaus alimentar de cel puțin 8 ore.
• Glucoza plasmatică la ora 2 în testul oral de toleranță la glucoză (TTGO) ≥ 200 mg/dl. TTGO trebuie efectuat conform descrierii Organizației Mondiale a Sănătății, folosind o încărcătură de glucoză echivalentă cu 75 de grame de glucoză anhidră dizolvată în apă.
• HbA1c ≥ %6.5. HbA1c poate fi utilizată ca test de diagnostic numai dacă măsurarea este efectuată prin metode standardizate internațional. Deoarece în țara noastră testele de măsurare a HbA1c nu au fost încă standardizate, nu se recomandă utilizarea sa ca unic test de diagnostic. Testul HbA1c nu trebuie utilizat pentru diagnostic în prezența anemiei, hemoglobinopatiilor (boli ale sângelui), a unei transfuzii de sânge în ultimele 2-3 luni, a insuficienței renale cronice și a sarcinii sau în cazul utilizării antioxidanților precum vitaminele C și E.
• La un pacient cu simptome clasice de hiperglicemie (glicemie crescută) sau criză hiperglicemică (sete, urinări frecvente și abundente, scădere în greutate, vedere încețoșată), o glucoză plasmatică aleatorie ≥ 200 mg/dl. Glucoza plasmatică aleatorie poate fi măsurată în orice moment al zilei, independent de consumul alimentelor (pe stomacul gol sau după masă).

Ce este HbA1c (hemoglobina glicozilată)?

HbA1c este testul cel mai frecvent utilizat împreună cu glicemia pe nemâncate pentru urmărirea tratamentului diabetului. HbA1c reflectă valoarea medie a glucozei din ultimele 2-3 luni. HbA1c este totodată un indicator al riscului de apariție a complicațiilor diabetului.

Care sunt simptomele diabetului?

• Gură uscată,
• consum excesiv de alimente sau lipsa poftei de mâncare,
• consum mare de apă,
• urinări frecvente și în cantitate mare,
• trezire noaptea pentru a urina,
• scădere în greutate,
• vedere încețoșată,
• amorțeală la nivelul picioarelor,
• furnicături și senzație de arsură,
• infecții frecvente ale tractului urinar și ale zonei genitale,
• infecții fungice,
• uscăciune și mâncărimi ale pielii,
• oboseala sunt simptome întâlnite frecvent în diabet.

Ce este prediabetul?

Prediabetul este o stare de sănătate în care glicemia este mai mare decât în mod normal (glicemia pe nemâncate între 100 și 125 mg/dl), dar nu suficient de mare pentru diagnosticul de diabet de tip 2. Prediabetul poate fi numit și perioada de dinaintea diabetului sau diabet ascuns. Persoanele cu prediabet au un risc mai mare decât persoanele normale de a dezvolta diabet de tip 2, boli cardiace și accident vascular cerebral. Totuși, s-a demonstrat că, prin schimbarea stilului de viață și reducerea riscurilor, trecerea de la prediabet la diabet poate fi prevenită în proporție de % 40 până la % 70.

Rezistența la insulină este cea mai importantă cauză a prediabetului. Când apare rezistența la insulină, celulele corpului nostru nu răspund la insulină, astfel încât aceasta nu poate introduce zahărul din sânge în celule. Pancreasul este obligat să secrete mai multă insulină pentru a obține un răspuns celular. În cele din urmă, în ciuda cantității mari de insulină, glicemia nu scade și se creează astfel condițiile pentru prediabet.

Criterii de diagnostic pentru prediabet

• Persoanele cu glicemia pe nemâncate între 100-125 (glicemie bazală modificată)
• Persoanele cu HbA1c între % 5.7 - 6.4
• Persoanele care, la ora 2 a TTGO, au glicemia între 140-199 mg/dl (toleranță alterată la glucoză)

Care sunt simptomele prediabetului?

Prediabetul, în general, nu provoacă simptome. Singurul mod de a-l afla este măsurarea glicemiei. De aceea, dacă aveți oricare dintre factorii de risc pentru diabet enumerați mai jos, puteți discuta cu medicul despre efectuarea testului de glicemie pentru diagnosticarea precoce a prediabetului.

Care sunt criteriile de screening pentru diabet la persoanele fără acuze și simptome (asimptomatice)?

La persoanele supraponderale sau obeze (indice de masă corporală ≥ 25 kg/m2) care aparțin uneia dintre grupele de risc de mai jos, se recomandă screening pentru diabet înainte de vârsta de 45 de ani.

Care sunt cauzele / factorii de risc ai diabetului?

O ușoară supraponderalitate sau obezitate în plus

• Vârsta de 45 de ani și peste
• Mișcare insuficientă (inactivitate fizică)
• Diabet de tip 2 la mamă, tată, frate sau soră
• Hipertensiune arterială (≥140/90 mmHg sau persoane aflate sub tratament antihipertensiv)
• HDL-colesterol <35 mg/dl și/sau trigliceride >250 mg/dl
• Semne clinice de rezistență la insulină
• Glicemie bazală modificată sau toleranță alterată la glucoză la evaluările anterioare
• Prezența bolilor cardiovasculare
• Persoanele care au născut un copil de ≥ 4 kg și cele diagnosticate anterior cu diabet gestațional (în sarcină)
• Sindromul ovarelor polichistice
• Persoanele născute cu greutate mică la naștere
• Persoanele cu boli cerebrale degenerative cronice sau care folosesc medicamente antipsihotice
• Persoanele care au suferit un transplant de organ sunt mai predispuse la diabet.

Totuși, trebuie știut că nu toate tipurile de diabet sunt cauzate de excesul ponderal sau de un stil de viață sedentar. Unele pot apărea chiar din copilărie.

Câte tipuri de diabet există?

1. Diabetul de tip 1

Există, în general, o afectare a pancreasului care duce la lipsa totală a insulinei. Deși începe de obicei în copilărie și adolescență, poate apărea la orice vârstă. Factorii genetici au un rol important în apariția diabetului de tip 1, însă pot contribui și alți factori, precum virusurile și infecțiile.

1. DM de tip 1 mediat imun (%95 dintre cazuri), autoanticorpi pancreatici (+)
2. DM de tip 1 de cauză necunoscută (%5 dintre cazuri), autoanticorpi (-)

2. Diabetul de tip 2

În apariția diabetului de tip 2 există o tulburare progresivă a secreției de insulină și/sau insuficiență de insulină pe fondul rezistenței la insulină. În plus, prezența factorilor de risc menționați mai sus crește riscul de a dezvolta diabet de tip 2.

3. Diabetul gestațional (în sarcină)

Diabetul de sarcină nu apare la toate femeile. Apare la gravidele al căror organism devine mai puțin sensibil la insulină în timpul sarcinii. Diabetul gestațional, care se remite de obicei după naștere, este totodată unul dintre factorii de risc pentru diabetul de tip-2.

4. Alte tipuri specifice

Defecte genetice ale funcției celulelor beta

• MODY (diabet monogenic – diabet de tip 2 întâlnit la tineri), ADN mitocondrial și altele

Defecte genetice ale acțiunii insulinei

• Rezistență la insulină de tip A, diabet lipoatrofic, Leprechauism, sindrom R-Mendenhall

Tulburări ale secreției de enzime pancreatice

• Pancreatită (inflamația pancreasului), traumatisme și operații ale pancreasului, cancer pancreatic, fibroză chistică, hemocromatoză și altele

Boli endocrine

• Acromegalie, sindrom Cushing, glucagonom, feocromocitom, hipertiroidism, somatostatinom, aldosteronom și altele

Diabet produs de medicamente și substanțe chimice

• Glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, agoniști b-adrenergici, diuretice tiazidice, medicamente antipsihotice, statine, d-interferon și altele

Infecții

• Rubeolă congenitală (prezentă la naștere), citomegalovirus, coxsackie b, oreion, adenovirusuri și altele

Cum se tratează diabetul de tip 2?

Aproximativ %90 dintre toate cazurile de diabet sunt reprezentate de diabetul de tip 2, care are o perioadă lungă de pregătire (prediabet). Totuși, în această perioadă care durează între 5-15 ani, persoana poate să nu aibă niciun simptom de diabet.

Obiectivul prioritar al tratamentului diabetului este prevenirea apariției diabetului de tip 2 la persoanele cu risc crescut. Un alt aspect important este ca tratamentul diabetului să fie stabilit în întregime în funcție de starea persoanei, stilul său de viață și riscurile personale, adică să fie individualizat.

1. Ajustarea stilului de viață

Nu există niciun medicament care să poată înlocui schimbarea stilului de viață.

Persoanele diagnosticate cu diabet de tip 2 trebuie neapărat să revină la greutatea ideală și să facă schimbări ale stilului de viață pentru a susține sănătatea generală. Schimbările stilului de viață au efecte pozitive asupra tuturor factorilor de risc, nu doar asupra glicemiei. Prin schimbarea stilului de viață, în 6 luni trebuie obținută o scădere ponderală de %5-10. Astfel, se va contribui la prevenirea diabetului la persoanele cu prediabet și la regresia sau gestionarea bolii la cele care au deja diabet.

Recomandările privind obiceiurile alimentare și nivelul activității fizice, cele două componente importante ale schimbării stilului de viață, trebuie stabilite în funcție de particularitățile individuale ale pacientului cu diabet.

Sfaturi pentru o viață sănătoasă pentru pacienții cu diabet;

• Preferați alimentele proaspete și foarte nutritive, care includ cereale integrale, fructe, legume, proteine slabe, lapte cu puține grăsimi și surse de grăsimi sănătoase precum alunele de pădure și migdalele
• Evitați caloriile inutile fără valoare nutritivă, precum alimentele cu zahăr cu calorii goale sau băuturile carbogazoase îndulcite, alimentele prăjite, procesate și deserturile.
• Nu folosiți țigări, tutun și țigări electronice.
• Evitați consumul excesiv de alcool (se recomandă ca femeile să nu depășească un pahar de alcool pe zi, iar bărbații 2 pahare pe zi)
• Încercați să fiți cât mai activi.
• Faceți mers în ritm alert sau aerobic, mergeți cu bicicleta, înotați ori faceți alte exerciții dinamice cel puțin 30 de minute pe zi, 5 zile pe săptămână.
• Recunoașteți simptomele unei posibile scăderi a glicemiei (hipoglicemie) în timpul exercițiului fizic, precum amețeală, confuzie, slăbiciune și transpirație abundentă.

Datorită sportului și alegerilor alimentare corecte, unii pacienți cu diabet de tip 2 își pot continua viața fără tratament medicamentos. Trebuie reținut că atingerea obiectivelor de scădere în greutate, chiar și lent, dar constant, va aduce cu siguranță mari beneficii pe termen lung.

- Subiect asociat: Pot persoanele cu diabet să mănânce fructe?

2. Metformina

Metformina este un medicament important, a cărui utilizare este recomandată neapărat în tratamentul și prevenirea diabetului de tip 2 (la persoanele cu prediabet).

Metformina:

• Scade glicemia
• Reduce producția de glucoză (zahăr) în ficat
• Contribuie la creșterea sensibilității și eficienței insulinei, pentru a spori absorbția glucozei în țesutul muscular.

Metformina poate ajuta și la slăbit. De asemenea, are efecte pozitive asupra sistemului cardiovascular. Poate avea efecte secundare precum disconfort intestinal (efecte nedorite de obicei temporare, precum gaze, balonare, crampe, diaree), gust metalic în gură și deficit de vitamina B12 . Rareori, poate produce acidoză lactică, în special în situațiile în care scad irigarea țesuturilor și nivelul oxigenului. Utilizarea sa nu este recomandată în afecțiuni renale grave, la persoanele care consumă alcool de mult timp, în boli hepatice și pulmonare (BPOC), în primele zile ale unui infarct și în zilele în care se efectuează investigații imagistice radiologice cu substanță de contrast. Când este utilizată împreună cu alte medicamente, cereți medicului informații despre interacțiunile medicamentoase și efectele nedorite.

- V-ar putea interesa: Ar putea avea metformina un efect protector împotriva cancerului?

3. Agoniști ai receptorului GLP-1 și inhibitori SGLT

Inhibitorii cotransportorului sodiu-glucoză 2 (SGLT2) sau agoniștii receptorului peptidei-1 asemănătoare glucagonului (GLP-1) au fost recomandați de Asociația Americană a Inimii (AHA), în ghidul din 2018, ca adaos la tratamentul diabetului pentru persoanele cu diabet și boli aterosclerotice și renale cronice. Pe lângă persoanele cu boală cardiovasculară aterosclerotică, noile ghiduri recomandă prescrierea unui inhibitor SGLT2 și celor cu risc crescut de insuficiență cardiacă.

• Agoniștii receptorului GLP-1 (albiglutidă, dulaglutidă, exenatidă, liraglutidă, lixisenatidă și semaglutidă) cresc secreția hormonilor incretinici. Acești hormoni sunt numiți peptidă-1 asemănătoare glucagonului (GLP-l) și peptidă insulinotropă dependentă de glucoză (GIP).
  Incretinele se găsesc în intestine și, după consumul alimentelor, au un efect de creștere a secreției de insulină din pancreas prin celulele enteroendocrine intestinale. Au avantaje precum reducerea riscului unor evenimente noi și al decesului în prezența bolilor cardiovasculare (liraglutidă; studiul LEADER), scădere în greutate și risc redus de hipoglicemie. Este un medicament injectabil. Pot fi utilizate împreună cu metformina sau singure. Pot apărea efecte secundare precum probleme gastrointestinale (greață și lipsa poftei de mâncare) și pancreatită.
• Inhibitorii SGLT2 (dapagliflozină și empagliflozină) sunt un tip nou de medicamente utilizate pentru scăderea glicemiei. Reduc reabsorbția glucozei în rinichi, astfel încât zaharurile rămân în urină și sunt eliminate din organism. Au avantaje precum o ușoară reducere a tensiunii arteriale, scăderea riscului unor evenimente noi și al decesului la persoanele cu boli cardiovasculare (empagliflozină; studiul EMPA REG), scădere ușoară în greutate și risc redus de hipoglicemie. Totuși, pot apărea efecte secundare precum infecții urinare și genitale frecvente și cetoacidoză (comă diabetică). Nu se recomandă utilizarea la persoanele cu deshidratare, insuficiență renală, vârstă <18 ani și >75 ani și tensiune arterială scăzută.

4. Alte medicamente

• Inhibitorii alfa-glucozidazei (acarboză și miglitol), după o masă, încetinesc descompunerea carbohidraților complecși în glucoză și absorbția lor. Pot crește cantitatea gazelor intestinale.

• Glinidele (nateglinidă și repaglinidă) sunt stimulatoare cu acțiune scurtă ale secreției de insulină. Glinidele stimulează secreția de insulină din pancreas. Pot avea efecte secundare precum scăderea glicemiei sub nivelul adecvat (hipoglicemie) și creșterea în greutate.

• Sulfonilureele (gliclazidă, glimepiridă, glibenclamidă, glibornuridă) sunt stimulatoare ale secreției de insulină cu acțiune medie și lungă. Au o eficacitate puternică și rapidă; reduc riscul microvascular (efect demonstrat în studii de lungă durată precum UKPDS și ADVANCE). Pot avea efecte secundare precum hipoglicemie și creștere în greutate.

• Glitazona (pioglitazonă) reduce rezistența la insulină influențând enzimele și proteinele transportoare din metabolismul insulinei și lipidelor. Pe termen lung, reduce bolile cardiovasculare și riscul de accident vascular cerebral. Necesită urmărire atentă din cauza efectelor secundare precum creștere în greutate, edeme și creșterea riscului de fracturi asociate osteoporozei. Se recomandă ca pacienții cu insuficiență cardiacă și cancer de vezică urinară să nu o utilizeze.

• Inhibitorii DPP-4 (sitagliptină, vildagliptină, saxagliptină și linagliptină) sunt agenți cu efect incretinic. Au efect de creștere a secreției de insulină din celulele enteroendocrine intestinale. Nu produc scăderea glicemiei (hipoglicemie). Se recomandă utilizarea cu prudență la persoanele care au avut pancreatită, cu trigliceride crescute și calculi biliari. Nu influențează greutatea. Linagliptina are avantajul utilizării la persoanele cu insuficiență renală cronică.

Care trebuie să fie abordarea terapeutică la pacientul nou diagnosticat cu diabet de tip 2?

• Schimbarea stilului de viață trebuie recomandată la toate etapele.
• Acarboza poate fi utilizată în combinație (adăugată medicamentelor) la toate etapele.
• În diabetul de tip 2, după obținerea controlului glicemic trebuie continuată urmărirea dinamică și, dacă este necesar, revenit la etapa anterioară, reducând medicamentele și dozele lor.
• Peptidul C este cel mai important indicator al rezervei de celule beta. În diabetul de tip 2, nivelurile peptidului C pot fi influențate negativ de condițiile hiperglicemice și de glucotoxicitate. Totuși, dacă nivelurile peptidului C sunt mari în ciuda condițiilor hiperglicemice, acest lucru este important pentru răspunsul la tratament.
• Toți pacienții cu rezervă insuficientă de celule beta (peptid C < 0.5 ng/ml) trebuie tratați cu insulină, independent de HbA1c.
• O coformulare de insulină bazală și analog GLP-1 poate fi o opțiune.

Care trebuie să fie abordarea terapeutică în diabetul de tip 2 diagnosticat anterior și aflat sub tratament?

• Schimbarea stilului de viață trebuie recomandată la toate etapele.
• Acarboza poate fi utilizată în combinație la toate etapele.
• Dacă, în ciuda unui tratament de cel mult 3 luni, HbA1c este peste %8, trebuie trecut la etapa următoare.
• Dacă, în ciuda unui tratament eficient cu ADO, HbA1c > %10, trebuie trecut direct la tratamentul cu insulină.
• În diabetul de tip 2, după obținerea controlului glicemic trebuie continuată urmărirea dinamică și, dacă este necesar, revenit la etapa anterioară, reducând medicamentele și dozele lor.

5. Tratamentul cu insulină

Pacienții cu diabet de tip 1 și unii pacienți cu diabet de tip 2 pot avea nevoie de insulină pentru a împiedica o creștere prea mare a glicemiei. Insulina ajută la reglarea glicemiei crescute a pacienților cu diabet și la o viață activă a pacientului. Totuși, utilizarea în doze mari poate provoca efecte secundare grave, precum hipoglicemia severă.

Principiile tratamentului cu insulină în diabetul de tip 2

• La pacienții care folosesc doi agenți antidiabetici orali (ADO), după optimizarea valorii HbA1c prin tratament și trecerea a 3-6 luni, dacă HbA1c > %7.5, trebuie adăugat la tratament un ADO din altă grupă sau insulină bazală
• Dacă, în ciuda unui tratament eficient cu ADO, HbA1c > %10, trebuie trecut direct la tratamentul cu insulină.
• Pacienții la care se începe insulina trebuie informați despre recunoașterea, prevenirea și tratamentul hipoglicemiei (scăderea glicemiei).
• Pacientul trebuie instruit privind ajustarea dozei de insulină.
• La pacienții cu insuficiență cardiacă, insulina și glitazonele nu trebuie administrate împreună.
• La pacienții la care tratamentul cu insulină asigură nivelul ideal al glicemiei, monitorizarea glicemiei trebuie continuată. La %50 dintre utilizatori pot apărea episoade hipoglicemice, caz în care doza de insulină trebuie redusă din nou.

“TÜRKDİAB Ghid de diagnostic și tratament al diabetului 2018”

Insulina este injectată frecvent sub piele sau în țesutul adipos apropiat de suprafața pielii. Există 3 tipuri de insulină, cu acțiune rapidă, intermediară și lungă, clasificate în funcție de viteza de debut al efectului, viteza de atingere a efectului maxim și durata menținerii și încetării efectului.

1. Insuline cu acțiune rapidă
   Sunt utilizate pentru controlul creșterii bruște a glicemiei după masă și pentru scăderea rapidă a glicemiei care a atins niveluri foarte mari.
   • Analogi de insulină cu acțiune rapidă: efectul începe în 5-15 minute și durează, în general, 4 ore.
   • Insulină umană regular: efectul începe în 30-60 de minute și durează, în general, 8 ore.
2. Insuline cu acțiune intermediară
   Intră în circulația sanguină mai lent, dar efectul lor durează mai mult. Principala utilizare este reglarea glicemiei în timpul nopții. Sunt folosite eficient și pentru menținerea echilibrului glucozei între mese.
   • Insulină umană NPH: efectul începe în 1-2 ore și atinge maximul în 4-6 ore. În unele cazuri poate dura până la 12 ore.
   • Insuline premixate (combinate): sunt un amestec de insulină cu acțiune rapidă și NPH, iar efectele lor pot începe în 30 de minute și pot dura până la 12 ore.
3. Insuline cu acțiune lungă
   Analogii de insulină cu acțiune lungă sunt de un singur tip, iar efectele lor încep între 1.5 și 2 ore. Diferitele mărci pot avea durate diferite de acțiune, însă, în total, efectul variază între 12 și 24 de ore. Sunt potriviți pentru reglarea glicemiei pe nemâncate, între mese și noaptea.

Unii diabetici au nevoie de insulină cu acțiune scurtă sau de o combinație de tipuri de insulină (utilizarea împreună a unor tipuri diferite), iar alții preferă insulina cu acțiune lungă pentru a-și menține constant glicemia. Medicul vă va ajuta să stabiliți tratamentul individualizat, adică cel mai potrivit pentru persoana respectivă, cea mai importantă etapă a tratamentului diabetului. Totuși, nu trebuie uitat că schimbarea stilului de viață este mult mai importantă decât medicamentele și este indispensabilă unei vieți lungi și sănătoase pentru pacientul cu diabet.