O mare parte din ceea ce știm despre obezitate se va schimba în următorii ani

Oamenii cred că greutatea este sub controlul lor, că pot mânca mai puțin, slăbi și menține apoi scăderea. Dovezile științifice actuale spun că nu este așa. Dieta strictă și/sau exercițiul duc la pierderea a cel puțin 5% din greutate numai la o treime dintre persoanele cu obezitate. Indiferent de intervenție, aceasta poate dura doar unul sau doi ani.

Nu se schimbă doar strategiile de tratament, ci sunt reevaluate și „adevărurile absolute” și recomandările despre obezitate, mai ales felul în care medicii sfătuiesc și implică pacienții. Ideile au fost prezentate în două sesiuni ale celei de-a 63-a conferințe a Societății Spaniole de Endocrinologie și Nutriție (Sociedad Española de Endocrinología y Nutrición).

Obezitatea nu este doar o problemă de alimentație excesivă

„Viitorul tratamentului obezității: o perspectivă pentru secolul 21” a fost titlul sesiunii în care dr. Carel Le Roux, directorul Grupului de Medicină Metabolică al Universității Dublin din Irlanda, a declarat: „O mare parte din certitudinile pe care le avem acum despre obezitate se vor schimba în următorii ani, iar întrebarea principală este dacă aceasta reprezintă o boală”.

„Majoritatea specialiștilor cred că este o boală, dar asta nu înseamnă că în practică o tratăm astfel. Nu trebuie uitat că obezitatea are aproximativ 220 de complicații, nu doar metabolice, care necesită tratament. Definiția Organizației Mondiale a Sănătății este un exces anormal de țesut adipos care afectează sănătatea. Este groaznică, dar cea mai bună definiție disponibilă astăzi. Trebuie totuși să distingem două lucruri: dovada că obezitatea este o boală și dorința culturală de a fi în formă. Premisa nu este, în principiu, greșită cât timp îi transmitem clar pacientului că este tratat pentru o boală, iar scopul nu este doar să slăbească pentru a fi mai fericit sau a arăta mai bine. Trebuie să depășim ideea că munca noastră este să ajutăm oamenii să slăbească, pornind de la faptul că rolul endocrinologilor este tratarea unei boli. Scăderea în greutate va urma în mod firesc.”

Reducerea indicelui de masă corporală

Dr. Le Roux spune: „când tratăm obezitatea trebuie să punem sub semnul întrebării multe principii considerate întotdeauna corecte”.

„Unul este rolul IMC, indicele de masă corporală. Este, fără îndoială, un instrument foarte practic și a fost util în trecut, dar nu cred că va rămâne astfel. Nu cred că IMC este singur un diagnostic ori un parametru infailibil. Ar trebui privit ca test de screening. Dacă cineva vine la medic cu IMC 30, primul pas este stabilirea unui diagnostic care să confirme dacă suferă de obezitate, deoarece există și pacienți cu IMC redus care continuă să aibă boala.”

Dr. Le Roux subliniază că un alt principiu de reevaluat este reducerea aportului și creșterea consumului de energie, în abordarea tratamentului.

„Trebuie să privim obezitatea ca pe o defecțiune a termostatului și să observăm manifestările patologice. Știm acum că este o boală neurologică sau, mai precis, o problemă neuroendocrină. De aceea, întrucât obezitatea are determinanți genetici și 80% dintre genele asociate sunt în creier, trebuie luate în considerare și mecanismele cerebrale, concret senzațiile de foame și sațietate.”

Dr. Javier Salvador Rodríguez, directorul Departamentului de Endocrinologie și Nutriție al Clinicii Universității Navarra din Spania, și dr. Ignacio Llorente, de la Spitalul Universitar Nuestra Señora de Candelaria din Santa Cruz de Tenerife, au analizat provocările viitoare în sesiunea „Tratamentul obezității: aspecte-cheie de astăzi și de mâine”, privind abordarea acestei boli.

Specialiștii au discutat consecințele, pentru endocrinologi, ale privirii obezității ca boală cronică. Potrivit lui Llorente, aceasta înseamnă urmărirea pacienților indiferent de rezultate și recunoașterea necesității accesării serviciilor medicale din cauza cronicității: durată lungă, evoluție lentă și tratament sau remisie dificilă.

Dr. Llorente a spus: „ca endocrinologi trebuie să credem că obezitatea este o boală cronică și să fim actorii principali ai gestionării sale, ca în alte patologii”.

Dr. Salvador a subliniat nevoia de prevenire a stigmatizării pacienților cu obezitate.

„Cercetările arată că stigmatizarea distruge personalitatea pacientului, îl fragmentează și îl marginalizează. Favorizează cronicizarea bolii și creșterea complicațiilor. Este clar că stigmatizarea provine din prejudecățile legate de greutate (care îl fac pe pacient să creadă că obezitatea este vina sa). Aceasta provine din neînțelegerea problemei și a existenței numeroaselor modificări genetice asociate obezității. Din fericire, avem mai multe opțiuni terapeutice.”

Stigmatizarea și eșecul tratamentului

Dr. Llorente a continuat: „Schimbările stilului de viață sunt esențiale în tratamentul obezității, dar nu sunt singurul factor al apariției sale. Dacă ne concentrăm doar asupra atitudinii pacientului și dorinței de succes, greșim, pentru că îi stigmatizăm când încercările eșuează.”

Faptul că „majoritatea” pacienților care își schimbă stilul de viață și țin o dietă strictă slăbesc inițial, apoi se îngrașă din nou, sugerează implicarea altor factori, în special genetici.

Potrivit ambilor specialiști, dovezile nu lasă îndoială că, în obezitate, stigmatizarea crește complicațiile și le cronicizează. De aceea, rolul educativ și convingerea profesioniștilor sunt esențiale.

Progresele tratamentului medicamentos oferă perspective mai bune de individualizare și succes.

„Avantajul principal al începerii precoce a tratamentului complex al obezității este reducerea probabilității unor comorbidități, boli asociate. Un concept important este multimorbiditatea simplă, asociată altor două boli principale, sau complexă, cu patru boli asociate.”

„S-a arătat că obezitatea, față de absența bolii, este asociată cu de trei ori mai multe comorbidități. În obezitatea precoce, multimorbiditatea simplă este de 5 ori mai mare, iar în obezitatea complexă, față de populația sănătoasă, de 12 ori. Astfel, o persoană cu obezitate la 55 de ani are același risc de multimorbiditate ca una de 75 de ani fără boală. De aceea trebuie atenție la tendințe precum «obezitate metabolic sănătoasă» sau «sănătate la orice dimensiune», considerate greșite. Un pacient cu obezitate netratată va dezvolta boli asociate.”

Salvador a subliniat legătura clară dintre durata obezității și apariția comorbidităților, ca în alte boli cronice. Cercetările indică un interval mediu între începutul îngrijorării pentru greutate și consultul specialistului de 6 ani, potrivit rezultatelor.

Medicamente noi pentru tratamentul obezității

Cercetătorii au discutat și așteptările pentru medicamentele noi, de a doua generație. Beneficiul principal ar fi o scădere ponderală procentuală mai mare, cu siguranță maximă pe termen lung. Unele ar putea deveni disponibile curând, iar altele au fost recent autorizate de FDA, Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente. Deși sunt autorizate pentru tratarea obezității și evitarea complicațiilor, publicul le cunoaște ca „injecții pentru slăbit”. 

• În 2021, semaglutid a fost autorizat ca tratament farmacologic pentru controlul greutății pe termen lung.
• În octombrie 2022, tirzepatide a primit rapid autorizarea ca medicament pentru tratarea obezității.

Toate aceste medicamente trec prin studii de fază 3 pentru obezitate. Sunt cercetate efectele asupra scăderii în greutate și adolescenților și va fi evaluată și siguranța cardiovasculară. O întrebare importantă este dacă opțiunile ajută pacienții să slăbească în siguranță într-un mod pe care medicamentele existente nu îl oferă.

Salvador nu a fost de acord aici. În opinia lui, siguranța pe termen lung a acestor medicamente nu este încă garantată. „Cred că avantajul medicamentelor noi va fi mai degrabă proporția mai mică a celor care nu răspund prin scădere ponderală decât siguranța. Moleculele vor permite și tratarea comorbidităților, precum ficatul gras, în moduri considerate imposibile cu alte tratamente. Mesajul este, așadar, să alegem terapiile potrivit rezumatului caracteristicilor produsului.”