Tratamentul prin imunoterapie în cancer și toxinele Coley

Medicamentele de imunoterapie de nouă generație, numite „inhibitori ai punctelor de control ale sistemului imunitar”, sunt eficiente în multe tipuri de cancer, în special în cancerul cutanat melanom malign . Aceste medicamente, în loc să omoare celulele canceroase, susțin sistemul imunitar al pacientului și îi permit să își îndeplinească funcția.

Deși aceste medicamente de imunoterapie sunt foarte noi, ideea tratării cancerului prin activarea sistemului imunitar este foarte veche. Ea aparținea, acum 100 de ani, unui tânăr chirurg dispus să privească lucrurile din perspective diferite.

Subiect asociat: 

• Toate tipurile de imunoterapie oncologică și vaccinurile împotriva cancerului

Numele acestui tânăr chirurg era William Coley. Spre sfârșitul verii anului 1890, la New York, se pregătea să examineze o pacientă nouă. Nu știa că această tânără îi va schimba viața și viitorul cercetării oncologice.

Tânăra pacientă, cunoscută și ca Bessie, se numea Elizabeth Dashiell. Bessie avea 17 ani și venise pentru o rană la mână. Părea o leziune mică. Exista o mică umflătură în locul rănit, dar nu se vindeca și o durea foarte tare. Consultase alți medici, dar niciunul nu reușise să stabilească diagnosticul corect.

La început, Coley a crezut că Bessie avea o infecție. Însă biopsia a arătat că era un cancer malign avansat numit sarcom.

În acele zile nu se puteau face prea multe pentru Bessie. Aceasta se întâmpla înaintea tratamentelor prin radioterapie și chimioterapie . De aceea, Coley a făcut singurul lucru posibil și a amputat (tăiat) brațul drept al lui Bessie de sub cot, pentru a opri răspândirea bolii. Însă intervenția nu a funcționat, iar în 1 lună cancerul a produs, în plămânii, ficatul și întregul organism al pacientei, metastaze .

Ultimele zile ale lui Bessie au fost dureroase, iar starea ei era sfâșietoare. Coley era lângă pacientă când aceasta a murit la 23 ianuarie 1891. Moartea lui Bessie a avut un impact puternic asupra tinerilor chirurgi.

Moartea lui Bessie l-a mobilizat pe Coley. La acea vreme se știau puține despre cancer. De aceea, Coley a început să examineze zeci de dosare vechi de pacienți la Spitalul din New York. Căuta ceva care să îl ajute să înțeleagă această boală nemiloasă și agresivă.

Coley considera că, atunci când apare o situație biologică excepțională, trebuie să fie atent și să se întrebe: „De ce s-a întâmplat?”

Coley a descoperit una dintre aceste excepții biologice: cazul unui imigrant german numit Fred Stein. Stein fusese pacient la Spitalul din New York cu 8 ani înainte. Avea o tumoră la gât pe care medicii încercaseră de mai multe ori să o îndepărteze. Din păcate, tumora revenise după fiecare operație, iar medicii se așteptau ca el să moară din această cauză.

Atunci, Stein a contractat, din cauza bacteriei numite streptococ, o infecție cutanată însoțită de febră . Zilele lui Stein păreau numărate, dar nu a murit. Tumora chiar a dispărut și a fost externat. Coley se întreba dacă, după atâția ani, Stein mai era în viață.

Astfel, în iarna anului 1891, chirurgul William Coley a devenit detectivul William Coley. A început să cerceteze locuitorii din Lower East Side, Manhattan, unde trăiau imigranți germani. A mers din ușă în ușă căutându-l pe Fred Stein, care avea o cicatrice vizibilă pe gât. După câteva săptămâni de cercetări, Coley l-a găsit și a constatat că nu murise și nu făcuse din nou cancer.

Coley s-a întrebat apoi de ce cancerul lui Stein dispăruse și nu recidivase după infecția bacteriană, considerând că infecția streptococică inversase cancerul. Apoi s-a întrebat ce s-ar întâmpla dacă ar încerca să reproducă efectul injectând bacterii pacienților cu cancer.

A decis să testeze ideea la pacienți cu cancer în stare gravă. Prima încercare a fost la un imigrant italian numit Zola, care, ca și Bessie Dashiell, avea sarcom. Zola avea tumori care îi afectau gâtul. Era foarte bolnav, mânca greu, vorbea greu și chiar respira greu. Coley s-a străduit luni întregi să îi provoace lui Zola o infecție streptococică, dar nu a obținut un răspuns suficient.

Apoi Coley a utilizat o bacterie mai puternică. De această dată, Zola a făcut o boală foarte gravă, cu febră, și a început să lupte cu o infecție care îl putea ucide ușor. În 24 de ore, tumora lui Zola, de mărimea unei portocale, începuse să se micșoreze.

Zola s-a vindecat complet. Coley știa că descoperise ceva. A continuat cercetarea și studiul utilizării bacteriei. Cu timpul, a numit această metodă de tratare a cancerului prin provocarea unei infecții febrile toxinele Coley .

Era o perioadă plină de entuziasm. Coley obținea succese fără precedent, iar eforturile sale erau aplaudate în America și în străinătate. Nu era singurul care descoperise că infecțiile febrile funcționează în unele cancere (Busch 1866, Fehleisen 1883, Eschweller 1898, Schmidt 1910, Wolffheim 1921, Braunstein 1929, Engel 1934, Sinek 1936, Schulz 1969). Însă nimeni nu știa cum funcționează toxinele Coley, adică infecțiile febrile, sau de ce uneori funcționează și alteori nu. Nici Coley nu putea explica. Mai târziu s-a înțeles mai bine că toxinele Coley, provocând o infecție febrilă în organism, declanșau diferite mecanisme care activau și reglau sistemul imunitar. Asemenea imunoterapiilor actuale, dar prin mecanisme diferite.

Relația dintre sistemul imunitar și cancer avea să rămână un mister până în anii 1990. Importanța sistemului imunitar, rămasă în umbra chimioterapiilor, medicamente care distrug direct celulele canceroase, a început să iasă la lumină după anii 90, prin cercetările profesorului dr. James Allison.

Când radioterapia a fost dezvoltată la începutul anilor 1900, interesul pentru toxinele Coley a rămas în umbra noului tratament. După moartea lui Coley în 1936, fiica sa Helen Coley Nauts, cercetând biografia tatălui, a revăzut toate notițele lui și a concluzionat că acesta tratase numeroși pacienți cu toxinele Coley. Totuși, aceste rezultate, care puteau fi numite reușite, nu au putut fi reproduse clar de studiile ulterioare.

De atunci, cercetătorii au aflat mai multe despre sistemul imunitar și au fost dezvoltate imunoterapiile moderne. Datorită acestui progres se obțin astăzi rezultate reușite în tratamentul cancerului. Tratamentele care folosesc puterea sistemului imunitar pot fi aplicate, pe lângă melanom, în cancere precum cel renal, pulmonar, al capului și gâtului, gastric, leucemia și cancerul vezicii urinare.

Pentru fiecare tratament care folosește puterea sistemului imunitar în lupta cu cancerul trebuie respectate cercetările începute de Willim Coley acum 100 de ani.

SUBIECTE ASOCIATE

• Prevenirea recidivei cancerului cu GELUL DE IMUNOTERAPIE utilizat în timpul operației
• A fost descoperit un biomarker care anticipează dacă imunoterapia va fi eficientă în cancer
• Care sunt efectele adverse ale medicamentelor de imunoterapie și cum se tratează?
• Diversitatea florei intestinale poate crește eficacitatea imunoterapiilor