DEPENDENȚA ALIMENTARĂ în 8 pași: simptome, diagnostic și tratament

1. Ce este dependența alimentară?

La dependență ne gândim întâi la droguri, alcool și țigări. În ultimii ani s-a arătat că putem deveni dependenți și de substanțe considerate sănătoase, precum alimentele. Poate nu v-ați gândit că mâncatul ar putea fi numit dependență. Vom discuta dependența alimentară, definită științific, cu strategii terapeutice proprii și foarte greu de gestionat.

Dependența alimentară este tot mai cercetată. Ca substanțele adictive și alcoolul, alimentele eliberează în creier dopamină și alte substanțe numite neurotransmițători. Ele activează sistemul recompensei, producând relaxare și plăcere. Se crede că de aceea alegem ciocolată sau alimente speciale în afara meselor pentru a ne recompensa și că dependența alimentară are căi comune cu dependența de alcool și substanțe.

2. Este dependența alimentară o boală?

Este o manifestare clinică tot mai studiată, despre care se crede că are căi neurologice similare dependenței. Este considerată strâns legată de obezitate și tulburările alimentare. Deoarece criteriile diagnostice și tratamentul nu sunt încă definite exact, este mai corect să o numim manifestare sau tulburare. Sunt cercetate mai ales relațiile cu următoarele tulburări:

Tulburarea de alimentație compulsivă – binge eating: În episoade repetate, persoana mănâncă mult mai mult decât normal într-un timp scurt, până la disconfort fizic. Este cea mai frecventă tulburare alimentară. După episoade pot apărea stres emoțional, regret, remușcare și vinovăție. Potrivit Asociației Naționale americane pentru Tulburări Alimentare, apare la %2 dintre bărbați și %3,5 dintre femei. Conform Manualului de diagnostic și clasificare statistică a tulburărilor mintale, episoadele cel puțin săptămânale timp de 3 luni și afectarea emoțională rezultată sunt semne ale tulburării.

Bulimia nervoasă: Ca în alimentația compulsivă, după episoadele excesive apar vinovăție, remușcări și regret. Dar persoanele cu bulimie provoacă vărsături, fac sport excesiv, folosesc laxative sau restricționează temporar mâncarea pentru a elimina excesul caloric, de teama îngrășării și obezității. Vărsăturile voluntare frecvente pot provoca deshidratare, probleme cardiace, malnutriție, leziuni dentare și cerebrale, chiar orbire în cazuri avansate.

Sindromul alimentației nocturne: Apare mâncat compulsiv noaptea. Deși ziua sau noaptea simt puțină foame sau deloc, persoanele mănâncă mult noaptea. Se consideră că pot contribui tulburările de somn sau emoționale. Cei cu acest sindrom, incapacitatea de a dormi și stresul produs de aceasta îi fac să prefere mâncatul nocturn pentru liniștire.

3. Care sunt simptomele și cine poate fi numit dependent de mâncare?

Cercetările în curs sugerează că persoanele cu următoarele semne pot fi considerate dependente de mâncare.

• Dorință imposibil de oprit de a mânca,
• Dorință repetată de a mânca pentru plăcerea și confortul emoțional,
• Continuarea mâncatului excesiv în ciuda problemelor de sănătate,
• Eșec în ciuda dorinței puternice de renunțare,
• Mâncat rapid într-un timp scurt, lipsa controlului cantității, frecvenței și momentului, 
• Efecte negative în familie, muncă și viața socială,
• Mutarea continuă a vieții familiale, profesionale sau sociale în medii cu mâncare, implicându-i și pe ceilalți pentru normalizarea propriei dependențe,
• Mâncat singur și pe ascuns pentru a nu atrage atenția, 
• Depresie ca urmare a mâncatului continuu, anxietate apărută, urmată de furie, tristețe și singurătate pentru a le suprima,
• Încercarea de a opri excesul din cauza vinovăției, remușcărilor și pierderii încrederii în sine.

4. Există alimente care produc dependență?

Se crede că, spre deosebire de cele naturale, alimentele preparate foarte dulci și grase cresc excesiv dopamina. După un timp, excesul reduce sensibilitatea receptorilor, iar aceeași cantitate de dopamină nu mai produce aceeași plăcere și relaxare, astfel că persoana mănâncă mai mult. Mai ales consumatorii excesivi ai acestor alimente riscă dependență.

5. Cât de frecventă este dependența alimentară în populație?

În țara noastră obezitatea este o problemă gravă și peste %20 dintre adulți sunt obezi, iar %34 supraponderali. Deși toți dependenții de mâncare iau în greutate, nu putem spune că toți cei obezi sau supraponderali sunt dependenți.

În studiile americane;

• %10 dintre subponderali, %6,3 dintre normoponderali și %14 dintre supraponderali sunt dependenți de mâncare.
• Această proporție la obezitate este de %33 dintre pacienți.

Surprinzător este procentul deloc neglijabil la subponderali (de exemplu, consumând doar anumite alimente).

6. Este dependența alimentară CONTAGIOASĂ?

Membrii familiei dependenți pot transmite acest comportament folosind mâncarea drept recompensă sau control pentru copii, care sunt considerați ulterior la risc. Pentru liniștirea emoțională și a conștiinței, persoana încearcă să îi implice și pe cei din familie, muncă și anturaj. Familia, colegii și prietenii care se adaptează acestui mediu aparent plăcut intră și ei în risc de dependență.

7. Care trebuie să fie primul pas în tratament?

Trebuie explicat că este o boală și că tratamentul este posibil prin strategii corecte. Alimentația sănătoasă trebuie predată, iar pacientul informat despre problemele de sănătate ale alimentației nesănătoase. Trebuie explicat că tratamentul poate dura și succesul vine cu un nou stil alimentar și de viață. De fapt, primul pas esențial este conștientizarea și educația cuprinzătoare.

8. Are tratamentul medical un rol?

Tratamentul este multidimensional, bazat pe cauzele emoționale, fizice și psihologice. Trebuie identificate mai ales problemele psihice de fond și tratate cu medicamente potrivite. Persoana poate avea depresieși tulburări de anxietate ce necesită tratament medical. Sprijinul psihiatrului și psihologului poate fi foarte important. Medicamentele controlează depresia și anxietatea și pot preveni impulsul excesiv de a mânca produs de ele. Pot fi folosite mai ales blocantele recaptării serotoninei (inhibitori de recaptare), numite SSRİ, care cresc efectul serotoninei în creier. S-au observat rezultate bune în alimentația compulsivă, bulimie și tulburări alimentare. Citalopram, fluoxetine, escitalopram, sertraline și paroxetine sunt SSRI frecvente. Dar psihiatrul trebuie să stabilească medicamentul eficient; persoanele nu trebuie să aleagă singure sau să le ia fără supraveghere.

Există metode eficiente în afara tratamentului medical?

Terapie centrată pe soluții: BÎn această abordare se elimină cauza tulburării alimentare. De exemplu, eliminând stresul profesional se urmărește tratarea tulburării.

Terapie cognitiv-comportamentală: Se bazează pe explicarea obiceiului excesiv și depășirea comportamentului. Ajută și la eliberarea de efectele tulburării și stres. Se aplică individual cu psihologul sau în grupuri cu aceeași problemă.

Terapia traumei: Urmărește tratarea prin depășirea traumei sau durerii reprimate care a provocat tulburarea.

Tratament prin plan alimentar: dezvoltă obiceiuri sănătoase. Alimentația deficitară poate produce și lipsa unor grupe nutritive benefice. Cu sfatul nutriționistului, persoanele pot fi orientate către alegeri corecte.

Tulburările alimentare sunt tratate ambulatoriu sau prin internare în spitale ori centre de reabilitare. Internarea este recomandată celor care au și tulburări psihice și dependență de substanțe.

În concluzie, alimentația compulsivă devine o problemă tot mai răspândită mondial. Deși dependența alimentară nu pare la fel de gravă ca cea de alcool sau medicamente, produce o povară emoțională severă fizic și psihologic. Cu tratament cuprinzător, persoanele pot depăși tulburarea și ajunge la o viață sănătoasă și fericită.