Imunoterapia în cancerul de prostată – succese, eșecuri și speranțe pentru viitor

Cancerul de prostată este o problemă gravă de sănătate care afectează milioane de bărbați în întreaga lume. În 2020 s-au înregistrat la nivel mondial aproximativ 1,41 milioane de cazuri noi și 375 de mii de decese prin cancer de prostată. Este al doilea cel mai frecvent cancer la bărbați, după cel pulmonar, reprezentând 14,1% din cancerele nou diagnosticate la bărbați la nivel global. Este cancerul cel mai frecvent diagnosticat la bărbați în 112 țări.

Cancerul de prostată poate fi vindecat complet în stadiu precoce și poate răspunde bine la tratamente chiar și în stadii avansate, existând numeroase opțiuni. Creșterea tumorii poate fi foarte lentă până la moderată, iar unii pacienți pot trăi mult chiar și după metastazare. De exemplu, în SUA, la bărbații diagnosticați în 2013-2019 cu boală localizată sau regională, supraviețuirea la 5 ani a depășit 99%, față de 34% la cei cu metastaze la distanță. Pentru toate stadiile împreună, supraviețuirea a fost de 97%. Abordarea terapeutică poate varia în funcție de vârstă și alte probleme de sănătate.

Tratamentul cancerului de prostată include opțiuni precum chirurgia, radioterapia, metodele minim invazive nechirurgicale, terapiile de suprimare a hormonilor masculini, chimioterapia și tratamentele moleculare. Totuși, ca și în multe alte tipuri de cancer, imunoterapia nu a devenit încă un tratament standard în cancerul de prostată. Opțiunile aprobate rămân limitate mai ales în boala avansată, iar nevoia unor abordări mai eficiente și inovatoare crește.

Imunoterapia în cancerul de prostată

Un beneficiu mai mare al imunoterapiei în cancerul de prostată ar putea fi obținut prin identificarea pacienților care ar beneficia cel mai mult de ea , aceasta fiind o posibilă cale de progres.

Imunoterapia a schimbat tratamentul unor cancere, însă în general nu a avut același succes în cancerul de prostată. Deși sipuleucel-T și pembrolizumabul au arătat o anumită activitate, imunoterapiile nu au adus în general beneficii clinice semnificative acestui grup.

Un motiv al acestui eșec este faptul că micromediul cancerului de prostată este considerat un „deșert imun”. Activarea naturală a sistemului imunitar este foarte limitată. În țesutul tumoral, celulele T lipsesc de obicei. Există multe motive, dar unul dintre cele mai importante este prezența factorilor imunosupresori în tumoră, precum macrofagele asociate tumorii și celulele supresoare.

O altă dificultate este identificarea pacienților care ar răspunde cel mai bine. În alte cancere, histologia și biomarkerii moleculari sunt utilizați pentru alegerea tratamentului, însă studiile de imunoterapie în cancerul de prostată au inclus de obicei un grup neselectat de pacienți cu cancer de prostată metastatic rezistent la castrare (mCRPC). Dacă putem identifica subgrupurile care beneficiază cu adevărat, am putea obține câștiguri mai mari prin imunoterapie.

În pofida dificultăților, cred că inovațiile din imunoterapie vor avea rezultate eficiente în viitor. Mai ales tratamentele celulare precum terapia cu celule CAR T , BiTE (molecule bispecifice care angajează celulele T) și combinațiile imunoterapiilor cu alte tratamente, precum chimioterapia ori terapia hormonală, sunt abordări promițătoare.

Opțiuni terapeutice actuale

Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA (FDA) a aprobat prima imunoterapie pentru cancerul de prostată în 2010. Sipuleucel-T, un vaccin cu celule dendritice autologe , a fost aprobat pentru pacienții cu cancer de prostată metastatic rezistent la castrare (mCRPC), asimptomatici sau cu simptome minime.

Într-un studiu, vaccinul a prelungit supraviețuirea globală mediană cu 4,1 luni, fără un efect important asupra PSA sau timpului până la progresie. Reacțiile adverse sunt ușoare, tratamentul se încheie într-o singură lună și nu exclude pacienții din alte studii clinice.

FDA a aprobat și pembrolizumabul la unii pacienți cu încărcătură mutațională tumorală ridicată (TMB-H) . Totuși, doar 3% până la 5% dintre pacienții cu mCRPC îndeplinesc aceste criterii și numai o parte răspund favorabil la pembrolizumab.

Inhibitorii punctelor de control imun

Pe lângă pembrolizumab, în cancerul de prostată sunt cercetați și alți inhibitori ai punctelor de control imun , precum nivolumab, ipilimumab, atezolizumab, durvalumab și avelumab. Diverse studii au examinat eficacitatea lor ca monoterapie sau în asociere cu alte tratamente. În cele mai multe cazuri însă, beneficiile așteptate nu au fost obținute.

Rezultatele tratamentului

În general, răspunsul la imunoterapie variază de la un pacient la altul. Unii răspund favorabil, în timp ce la alții reacțiile adverse pot fi mai pronunțate. Pentru succesul viitor al imunoterapiei este important să identificăm pacienții care ar beneficia cel mai mult.

BiTE, tratamente celulare și vaccinuri

Terapiile BiTE (Bispecific T-cell Engager) sunt imunoterapii de nouă generație utilizate în tratamentul cancerului. Conțin anticorpi bispecifici care recunosc două ținte: un antigen de pe celulele canceroase (de exemplu, PSMA) și un receptor de pe celulele imune (precum CD3). Moleculele BiTE leagă astfel celulele T de celulele canceroase, activând sistemul imunitar și țintind celulele canceroase.

Terapii BiTE aprobate de FDA: Cea mai cunoscută terapie BiTE aprobată în prezent de FDA este blinatumomabul. Acesta este utilizat în leucemia limfoblastică acută (ALL) și urmărește distrugerea celulelor canceroase prin direcționarea celulelor T către ele.

Pe lângă inhibitorii punctelor de control imun, terapiile BiTE, cele cu celule CAR T și vaccinurile cu celule dendritice sunt cercetate în cancerul de prostată. Deși BiTE nu elimină complet factorii imunosupresori, pot activa parțial răspunsul imun. Tratamentele pot avea însă reacții adverse grave.

În afara BiTE, nici vaccinurile cu celule dendritice nu au oferit beneficii consecvente în cancerul de prostată. Metode noi, precum terapia SYNC-T, au arătat totuși rezultate promițătoare în studii mici.

Terapiile cu celule CAR T au arătat rate scăzute de răspuns în cancerul de prostată. Continuă însă studiile care țintesc antigene de suprafață celulară precum PSMA și sunt așteptate rezultate promițătoare.

În concluzie, cred că cercetarea imunoterapiei în cancerul de prostată va progresa. Analizele genetice de nouă generație pot ajuta la identificarea grupurilor care răspund cel mai bine, iar combinațiile imunoterapiilor cu alte tratamente pot accelera progresul. Sunt deosebit de optimist în privința terapiilor celulare; cred că țintele și tehnicile de inginerie potrivite ne vor permite să dezvoltăm tratamente care asigură remisiune durabilă.