Tratamentul sarcomului de țesuturi moi cu medicamentul țintit anlotinib

Sarcoamele de țesuturi moi provin din țesuturile de susținere numite mezenchim și alcătuiesc, cu numeroasele lor subtipuri, un grup de tumori rare . Deși pot afecta persoane de orice vârstă, frecvența subtipurilor se modifică semnificativ de la copilărie la maturitate.

Tratamentul principal al sarcoamelor este chirurgia, la care se poate adăuga chimioterapie și / sau radioterapie. Pentru aceste cancere rare ale țesuturilor moi există puține opțiuni aprobate. Unele subgrupuri răspund puțin sau deloc la chimioterapie, în timp ce altele răspund mai bine; și răspunsul la radioterapie variază. În ultimele două decenii, medicamentele cu ținte moleculare și imunoterapiile care au schimbat tratamentul multor cancere au arătat până acum o eficacitate limitată în sarcoame. Astfel, doar 2 medicamente țintite [olaratumab (Lartuvo) și pazopanib (Votrient)] au aprobarea FDA pentru sarcoame, iar nicio imunoterapienu a primit încă aprobare pentru tratamentul sarcomului.

În figura de mai jos, pot fi văzute câteva subtipuri de sarcom de țesuturi moi.

Un nou inhibitor de tirozin-kinază cu țintă moleculară promițătoare în sarcom: anlotinib

Eficacitatea în monoterapie a anlotinibuluia fost testată în studiul ALTER0203 , o cercetare clinică de fază-2B ale cărei rezultate au fost prezentate prin poster la Congresul ESMO 2018. Obiectivul principal a fost supraviețuirea fără progresie, adică durata controlului bolii prin tratament. Au fost evaluate și relațiile dintre eficacitatea anlotinibului în sarcomul avansat de țesuturi moi, vârsta pacientului, numărul liniilor terapeutice anterioare și reducerile de doză.

Rezultatele studiului

• În studiul ALTER0203, 158 de pacienți au primit anlotinib. Dintre aceștia, 20 cu sarcom alveolar de părți moi sau sarcom cu celule clare nu primiseră niciun tratament anterior; 84 primiseră anterior 1 linie de chimioterapie, iar 54 primiseră cel puțin 2 linii terapeutice.
• Supraviețuirea mediană fără progresie a fost similară la cei fără tratament anterior sau cu 1 linie anterioară față de cei cu cel puțin 2 linii: 6.7 luni față de 6.3 luni.
• Comparând pacienții sub 65 de ani cu cei de 65 de ani și peste, supraviețuirea mediană fără progresie obținută cu anlotinib a fost, din nou, similară: 6.3 și, respectiv, 5.9 luni.
• Între pacienții cu cel puțin 1 reducere de doză a anlotinibului în cursul tratamentului și cei fără reducere a existat o diferență clară a supraviețuirii mediane fără progresie: 10.4 luni față de 5.7 luni. Reducerea dozei unui medicament anticancer se face la apariția efectelor adverse. Se pare că, pentru anlotinib, apariția acestora este și un indicator al efectului anticancer.

În concluzie, pacienții care au necesitat cel puțin 1 reducere de doză au avut o supraviețuire mai îndelungată, iar anlotinibul a fost eficient indiferent de numărul liniilor terapeutice anterioare sau de vârstă. În această formă, pare un medicament țintit cu șanse mari de aprobare viitoare pentru sarcoamele de țesuturi moi. Rezultatele cercetărilor clinice de fază-3 vor stabili dacă această moleculă mică anticancer, din clasa inhibitorilor de tirozin-kinază, își va găsi locul în tratamentul sarcomului.

Care este mecanismul de acțiune al anlotinibului?

În figura de mai jos, pot fi văzuți receptorii de tirozin-kinază din celulă prin care molecula mică numită anlotinib receptori inhibă creșterea și multiplicarea celulară.