Viața sexuală a pacientelor cu cancer mamar care urmează tratament hormonal

Majoritatea pacientelor cu cancer mamar care, pentru reducerea riscului de recidivă (reapariție) a cancerului, urmează tratament endocrin (hormonal) raportează de multă vreme efecte negative ale acestuia asupra funcției sexuale. În lumina noilor studii, s-a înțeles că această situație este mult mai răspândită și afectează aproape toate aceste paciente .

În cadrul evenimentului desfășurat la San Francisco, SUA, Simpozionul 2019 de Îngrijire și Tratament de Susținere în Oncologie, rezultatele acestui studiu au fost prezentate de Jeanne Carter, șefa Departamentului de Sănătate Sexuală și Sănătate a Femeilor de la Centrul Oncologic Memorial Sloan Kettering.

Aproape toate pacientele aflate în postmenopauză (care au intrat la menopauză) incluse în studiu au obținut scoruri mici la Indicele Funcției Sexuale Feminine (FSFI). Aceasta arată că pacientele se confruntă cu diverse dificultăți, inclusiv disfuncție sexuală accentuată, uscăciune vulvovaginală și raporturi sexuale dureroase (dispareunie). Aceste probleme sunt raportate cel mai frecvent de femeile în postmenopauză care au început cu tamoxifen și au trecut ulterior la inhibitori de aromatază . În studiul realizat, scorul indicelui funcției sexuale al pacientelor care utilizau inhibitori de aromatază a fost mai slab decât al celor care utilizau tamoxifen. Grupul cu cel mai mic scor mediu al indicelui funcției sexuale era alcătuit din pacientele expuse cel mai mult timp tratamentului endocrin. De aici se poate deduce că aceste situații nedorite sunt legate de efectele cumulative ale tratamentelor.

În discuția despre studiu din timpul simpozionului, dr. Charles Loprinzi, oncolog medical la Clinica Mayo, a subliniat că există aspecte importante de reținut: plângerile exprimate de paciente în consultații despre viața lor sexuală trebuie ascultate activ, iar chiar dacă pacientele nu exprimă ele însele vreo nemulțumire pe această temă , trebuie adresate întrebări pentru evaluarea sănătății lor sexuale. De asemenea, este necesară îndrumarea pacientei către specialistul potrivit, pentru a primi sprijin adecvat și suficient. Faptul că funcția sexuală nu este discutată suficient poate fi pus pe seama numeroaselor probleme care îi preocupă deja pe pacienți și medici și pe care aceștia trebuie să le rezolve.

Povara mare a dificultăților sexuale

Studiul include 446 de paciente evaluate în cadrul Programului de Medicină Sexuală Feminină și Sănătate a Femeilor (Female Sexual Medicine & Women’s Health Program), desfășurat la Centrul Oncologic Memorial Sloan Kettering. Dintre aceste paciente cu cancer mamar, %77 erau în postmenopauză (după menopauză), %7 aveau supresie ovariană activă (legată de ovare), iar %16 erau în peri/premenopauză (în perioada menopauzei și înaintea acesteia).

Pacientele urmau scheme terapeutice diferite: dintre cele în postmenopauză, unele utilizau doar inhibitori de aromatază (% 30), altele utilizaseră tamoxifen și trecuseră la inhibitori de aromatază (% 22), unele utilizau doar tamoxifen (% 16), iar altele nu utilizau niciun tratament endocrin (% 16); dintre cele în pre/perimenopauză, unele utilizau doar tamoxifen (% 9), iar altele nu utilizau niciun tratament endocrin (% 5).

S-a constatat că femeile în postmenopauză care utilizau tamoxifen tindeau să fie mai puțin active sexual decât celelalte grupuri. Pentru grupurile de paciente cu supresie ovariană și în pre/perimenopauză, intervalul de la încheierea tratamentului era mai scurt decât pentru grupul în postmenopauză. Pacientele în postmenopauză erau, în medie, cu 13,25 ani mai în vârstă decât pacientele cu supresie ovariană și care utilizau tamoxifen. Timpul mediu scurs de la primul diagnostic era de 6,25 ani pentru grupul în postmenopauză, 4 ani pentru grupul cu supresie ovariană și 2,5 ani pentru grupul în pre/perimenopauză.

Prima evaluare a fost efectuată, în medie, la 3,3 ani după tratament în grupul în postmenopauză și la 1,8 ani în grupurile mai tinere.

- Subiect conex: Păstrarea și reconstruirea sexualității la femeile și bărbații cu cancer

• Evaluarea vaginală a arătat că o creștere importantă a pH-ului a fost depistată cel mai frecvent la femeile în postmenopauză sau la cele care au primit tamoxifen ca prim tratament și au intrat ulterior într-un proces de supresie ovariană. Subțierea țesuturilor vaginale a fost observată, în general, la toate grupele de vârstă aflate sub tratament endocrin. Se subliniază că utilizarea îndelungată a tratamentului endocrin poate provoca stenoză (îngustare) vaginală la unele femei.
• Evaluarea vulvară a arătat că atrofia (slăbirea și diminuarea țesuturilor) era mai frecventă la femeile în postmenopauză și la cele cu supresie ovariană decât la femeile în pre/perimenopauză (%18). Iritația vulvară (iritare și mâncărime) fără atrofie era mai frecventă la femeile în pre/perimenopauză care utilizau tamoxifen (%44) decât la femeile din aceeași grupă de vârstă care nu primeau tratament endocrin (%19). Gestionarea atrofiei vulvare este importantă la femeile în postmenopauză și la cele cu supresie ovariană; de aceea, trebuie intervenit fără întârziere. Iritația vestibulară (iritare și mâncărime) era prezentă în toate grupurile, în proporții variind între %53 și %70. Iritația vestibulară este asociată în special cu durerea la penetrare în timpul raportului sexual.
• Nivelul de îngrijorare privind funcția sexuală și sănătatea vulvovaginală a fost evaluat prin întrebări, iar majoritatea pacientelor au declarat un grad ridicat de îngrijorare. S-a constatat că această situație apărea mai ales la femeile în pre/perimenopauză (indiferent de utilizarea tamoxifenului). De asemenea, întrebate despre perspectiva asupra vieții lor sexuale viitoare, participantele au arătat, în proporții variind între %46 și %76, că nu priveau cu încredere viitorul vieții lor sexuale.

În cele din urmă, pacientele au fost întrebate despre calitatea țesuturilor vulvovaginale. Aceasta este tot o evaluare raportată de paciente, care include opiniile lor despre calitatea propriilor țesuturi (de exemplu, dacă prezintă uscăciune vaginală, uscăciune vulvară, durere la penetrare sau durere provocată de stimuli externi). În toate grupurile s-a raportat că simptomele vulvare erau mai frecvente decât cele vaginale. Simptomele vulvare sunt frecvente în special în grupul cu supresie ovariană activă; probabil că aceasta se leagă de activitatea sexuală mai mare a grupului de paciente tinere.

*

Mai jos pot fi văzuți câțiva termeni de anatomie ai regiunii genitale / sexuale feminine, menționați frecvent în articol: