Cum se stabilește diagnosticul de cancer?

Cancerul este un grup de boli definit prin formarea tumorilor prin diviziune celulară continuă. Pe măsură ce înțelegem mai bine cancerele, tratamentele ajută tot mai mulți pacienți. Astfel, în 2018 existau persoane care depășiseră supraviețuirea globală de 5 ani după diagnostic, în număr de 46 de milioane . Cea mai importantă etapă a unui plan corect de tratament este diagnosticul.

Diagnosticul cancerului este un proces; unele simptome observate de persoană, screeningurile de rutină pentru cancer sau suspiciunea descoperită la examinarea medicală pot iniția procesul diagnosticului de cancer.

Articolul prezintă informații despre procesul diagnosticului și semnele și simptomele care arată când să consultați medicul.

Diagnosticul cancerului

Prelevarea unei probe dintr-un țesut (de exemplu o tumoră) se numește biopsieși este testul esențial pentru diagnostic și clasificare. Totuși, medicii folosesc frecvent o combinație de teste pentru a stabili dacă persoana are cancer. Aceste teste arată prezența celulelor canceroase și amploarea răspândirii lor.

Unele teste sunt:

• Biopsie: Prelevarea unei probe dintr-o leziune potențial canceroasă și trimiterea la laboratorul de anatomie patologică. Un anatomopatolog specializat în diagnostic examinează apoi celulele pentru semne de cancer.
  Metodele de biopsie cele mai frecvent preferate;
  • biopsie cu ac fin: de exemplu în nodulii tiroidieni
  • biopsie trucut (cu ac gros): cea mai utilizată metodă; preferată în tumori mamare, pulmonare etc.
  • biopsie excizională (îndepărtarea chirurgicală a tumorii): de exemplu, pentru limfom , îndepărtarea unui ganglion suspect
• Examinări radiologice (imagistică): Imagistică oncologică , ale cărei metode ajută la identificarea leziunilor canceroase. În oncologie, metodele frecvente sunt tomografia computerizată (BT), ecografia (USG), rezonanța magnetică (emar, MR) și PET-tomografia. Sunt necesare teste diferite pentru țesuturi moi, plămâni, oase și creier. De exemplu, o tumoră pulmonară este cel mai bine arătată de tomografie sau PET-tomografie , iar o tumoră cerebrală de rezonanța magnetică.
  De aceea, medicul poate cere mai multe examinări imagistice.
• Test de laborator: Celulele canceroase pot crește valorile sanguine ale unor molecule. Medicul poate preleva sânge, urină, spută sau alte lichide pentru a le verifica. Testele de laborator sunt foarte rar metoda principală de diagnostic. Adică, printr-un test de sânge, (cu excepția cancerelor hematologice din sânge și măduvă), diagnosticul cancerului nu este de obicei posibil. Totuși, testele pot fi importante pentru excluderea altor boli și confirmarea diagnosticului.

- Subiect conex: Nu recomandăm biopsia lichidă pentru diagnosticul precoce al cancerului la persoanele sănătoase! De ce?

Pentru diagnosticul cancerului, medicul lucrează de obicei cu o echipă de specialiști, inclusiv radiolog și anatomopatolog.

Clasificarea cancerelor

Medicii clasifică cancerul după regiunea unde începe sau tipul țesutului de origine.

• Cele mai frecvente cancere sunt carcinoamele (80 90% dintre toate cancerele). Carcinoameleprovin din țesutul care acoperă suprafețele interne și externe, ca o căptușeală, epitelial . Există multe subtipuri: majoritatea cancerelor mamare, pulmonare și cutanate sunt carcinoame.
  Alte exemple de clasificare după țesut includ:
• Leucemie: Cancer apărut în măduva osoasă care produce celulele sanguine.
• Limfom: Apare în sistemul limfatic, care include splina, amigdalele și timusul. Sistemul limfatic are legătură cu activitatea imunitară și hormonii.
  - Subiect conex: Care este diferența dintre leucemie și limfom?
• Tipuri mixte: Cancerele mixte se dezvoltă în două tipuri diferite de celule dintr-o categorie sau din mai multe.
• Mielom: Apare de obicei în măduvă și provine din celulele plasmatice, componente ale sistemului imunitar.
• Sarcom: Provine din țesutul conjunctiv din zone precum oasele, mușchii, grăsimea și cartilajul. Sarcoamele sunt mai frecvente la tineri.

Fiecare tip de celulă canceroasă are aspect specific, care ajută medicul să îl distingă. Cunoașterea clasificării ajută la dezvoltarea unui plan terapeutic eficient.

Care sunt simptomele generale ale cancerului?

Se poate spune că există peste 100 de tipuri principale de cancer. Fiecare poate avea simptome specifice, unele nu produc simptome până în stadii avansate (de aceea se face screening pentru diagnostic precoce), iar altele au simptome comune.

Cele mai frecvente simptome:

• sânge în urină
• sânge în scaun
• nodul în sân 
• răgușeală
• tuse care nu trece cu medicamente simple 
• dificultate la înghițire 
• oboseală excesivă
• scădere inexplicabilă sau creștere excesivă în greutate
• transpirații nocturne
• incontinență sau dificultate la urinare
• răni cutanate care nu se vindecă
• durere de stomac

Deși multe cancere provoacă durere, aceasta nu este de obicei un simptom precoce.

Complicațiile cancerului (efecte adverse ale bolii)

Celulele canceroase produc probleme prin efectul de masă al tumorii și perturbarea sistemelor și funcțiilor organelor de către metastaze.

De exemplu, celulele canceroase utilizează rezervele de oxigen, sânge și energie. Tumorile pot modifica fluxul sanguin, ducând la formarea de vase noi. Cancerul slăbește și sistemul imunitar activ, reducând capacitatea de a combate alte boli.

Stadiile cancerului (etapele răspândirii)

După diagnostic, oamenii se îngrijorează despre etapele următoare și posibilitatea ca boala să fie periculoasă.

Pentru a prezice prognosticul și stabili planul terapeutic potrivit, medicii utilizează stadializarea , un sistem care ia în considerare mulți factori ai progresiei, precum dimensiunea și răspândirea tumorii.

La clasificarea tumorii se iau în considerare:

• gradul aspectului anormal al celulelor 
• dacă s-a răspândit la ganglioni apropiați sau alte regiuni 
• probabilitatea creșterii și răspândirii tumorii 
• tipul celular al tumorii
• localizarea tumorii 
• dimensiunea tumorii

Medicii folosesc informațiile și le introduc în sistemul TNM de stadializare. Componentele sunt: 

• T (tumoră): Se ia în considerare dimensiunea tumorii principale.
• N (numărul ganglionilor): Reprezintă numărul ganglionilor unde celulele canceroase au produs metastaze . Se așteaptă afectarea inițială a ganglionilor apropiați. Cu cât sunt mai mulți ganglioni metastatici, cu atât stadiul este mai avansat. 
• M (metastaze): Arată dacă celulele s-au răspândit în alte regiuni ale corpului.

Un exemplu pentru înțelegerea TNM:

Să presupunem stadiul T1N0MX. Înseamnă că tumora primară este definită, nu există cancer ganglionar, iar medicul nu a putut măsura răspândirea sau metastazarea.

Din evaluarea TNM se calculează stadializarea principală între 0 și IV (4).

Stadiile sunt:

• Stadiul 0: Anatomopatologul găsește celule canceroase sau anormale, dar cancerul nu s-a răspândit în țesutul apropiat. Alt nume al cancerului în stadiul 0 este carcinom in situ.
• Stadiile I, II și III: Indică mai mulți ganglioni metastatici, tumoră mai mare sau extindere mai mare la țesuturi apropiate. Nu există metastaze la organe îndepărtate.
• Stadiul IV: Cancerul s-a răspândit în regiuni îndepărtate. Este etapa cea mai gravă.

Sistemul se împarte și în subgrupuri (precum 4a, 4b).

Statisticile estimate ale supraviețuirii după stadiu sunt publicate în bazele de date medicale ale unor țări. Dar supraviețuirea nu depinde doar de stadiu. O influențează și factorii următori:

• sănătatea generală 
• tipul cancerului 
• timpul de la diagnostic

Termeni ai supraviețuirii

Ratele supraviețuirii sunt exprimate prin diferiți termeni, de exemplu: 

• Rata supraviețuirii globale: Procentul pacienților în viață o anumită perioadă după diagnostic.
• Rata supraviețuirii fără boală: Într-un studiu clinic sau grup terapeutic, procentul pacienților care nu au decedat prin cancer într-un anumit interval. Adică proporția fără deces după începerea tratamentului.
• Rata supraviețuirii relative: Compară supraviețuirea pacienților cu cancer cu a persoanelor de același sex care nu au dezvoltat cancer într-un anumit interval.
• Durata supraviețuirii fără progresie: Termen pentru pacienții cu cancer în stadiul 4. Reprezintă durata controlului bolii cu un tratament nou început (de obicei exprimată în «luni»).

Niciuna nu este o durată absolută a vieții. Unii oameni trăiesc mult peste estimări, alții mai puțin.

Concluzie

Diagnosticul precoce al cancerului este vital pentru creșterea șanselor de supraviețuire.

Medicii pot folosi biopsie, imagistică radiologică sau analize sanguine pentru diagnostic. Dacă există cancer, se face stadializarea pentru a-i stabili gravitatea și a modela tratamentul.

Diagnosticul poate fi foarte dificil. Timpul pentru discuția cu medicul și înțelegerea completă a opțiunilor și prognosticului ajută pacientul și familia să decidă.

Nu ignorați niciodată simptomele potențiale. Orice persoană cu semn inexplicabil sau persistent de cancer trebuie să discute cu medicul.

SUBIECT CONEX

Momentul când timpul se oprește: DIAGNOSTICUL DE CANCER!